miniatura|Alfabetul din Nikolsburg, 1483. Scrierea maghiară veche (în maghiară: székely magyar rovásírás; „scriere pe răboj”), numită și alfabetul secuiesc sau runele secuiești reprezintă un alfabet utilizat și astăzi de secuii din Transilvania. Alfabetul a fost răspândit în Transilvania și în Ungaria, mai ales până în secolul al X-lea, când regele Ștefan cel Sfânt, sub influența Bisericii Romei, a impus alfabetul latin. A mai fost folosit, ocazional, până prin 1850, dar a revenit în actualitate în februarie 2008, când alfabetul a fost folosit la inscripția oficială a lucrărilor Consiliului Național Secuiesc. Textele redactate cu alfabetul secuiesc apar scrise, alternativ, cel mai adesea de la dreapta la stânga, mai rar de la stânga la dreapta. Inițial alfabetul a fost utilizat la crestarea răbojului: întâi se scria un rând (o latură) a răbojului, de exemplu de la dreapta la stânga, apoi, după terminarea rândului, răbojul se rotea la 90 de grade, capătul rândului devenind începutul rândului următor, răsucindu-l totodată cu următoarea latură nescrisă în sus (răbojurile aveau secțiune pătrată), scrierea continuându-se tot de la dreapta la stânga ș.a.m.d., până la completarea celor patru laturi.Adorján Magyar - Ancient Magyar rovás , Același mod de scriere alternativă stânga-dreapta urmat de drepta-stânga a mai fost constatat la scrierea Rongorongo de pe Insula Paștelui.
Origine Scrierea maghiară veche provine din pseudorunele turcice de pe valea Orhonului (Mongolia),Gyula Sebestyén, A magyar rovásírás hiteles emlékei. Budapest, [Academia de Științe a Ungariei], 1915Gyula Németh, A magyar rovásírás. Budapest, 1934 folosite de popoare de limba turcică (de ex. în secvolele VII-VIII în hanatul turcilor albaștri (kök sau gök türk), cu variante ulterioare, ca de exemplu în hanatul uigur; inscripțiile kîrgîze din secolul al IX-lea și cele din valea Talas din Turkistan (teritoriul dintre Caspica și Mongolia. Alfabetul orhon este considerat a fi fost inspirat din alfabetele canaanite (fenician, arameic, siriac (sirian), sogdian).
Compararea cu asemenea alfabeteVezi Sándor Forrai, A magyar rovásirás elsajátitása, Budapest, 1996 arată următoarele similitudini la forma semnelor cu:
alfabetul fenician - 50% alfabetul etrusc - 43,4% alfabetul turcic - 28,6%
Referitor la corespondența valorilor fonetice atribuite semnelor, procentajul este mult mai mic. Comparația cu alfabetele canaanite (respectiv cu cele derivate din alfabetul fenician) este suficientă pentru a se remarca gradul de înrudire.
Caractere Scrierea veche maghiară este compusă din 42 de caractere.
center
Etimologie Din cuvântul maghiar ró(v) (din fondul lexical uralic și slav, rovŭ „crestătură”), „a scrijeli, cresta” + sufixul substantival -ás („scrijelire, crestătură”).
Din rovás se trage cuvântul românesc răvaș,răvaș fiind înrudit etimologic cu răboj/răbuș, având corespondenți aproape omofoni în sârbo-croată (raboš, rabuš), bulgară (raboš), slovacă (rabuša, rováš), cehă ('rováš), poloneză (rabusze))răboj. Alte cuvinte românești din aceeași familie: răvar, rofii, rohie, răfui(ală), raftă.
Primele menționări Cronicarul ungur Símon de Kéza arăta în cronica Gesta Hunnorum et Hungarorum, scrisă în jurul anului 1283:
De asemenea, „Cronica lui Marcus” menționează că secuii ar fi un rest de populație hună, care s-a retras în munți, stabilindu-se alături de valahi. Aceste informații se reîntâlnesc și în „Chronicon pictum vindobonense” (Cronica pictată de la Viena).
Același eveniment la Kézai Símon:
Vezi și Secui Scaunele secuiești
Note
Bibliografie Adorján Magyar - Ancient Magyar Rovás , Journal Of The Institute For Hungarian Studies, Vol. 1, Number 2, October, 1996
Legături externe
Hungarian runes pe site-ul Omniglot Elek Benkő: Scrierea runică secuiască , História , 1996. nr.3. p. 31-33.
Categorie:Secui Maghiara veche