Salawat Yulayulı, rusificat ca Salavat Iulaev (bașchiră: Салауат Юлай-улы, transliterat: Salawat Yulay-ulı; rusă: Салават Юлаев, transliterat: Salavat Iulaev; ) a fost un erou național bașchir care a contribuit la conducerea revoltei lui Pugaciov. A fost, de asemenea, poet și cântăreț.
Biografie Salavat Iulaev s-a născut în satul Tekeyevo, gubernia Orenburg din regiunea Ural a Imperiului Rus (astăzi raionul Salavatsky, Bașchiria). Tekeyevo nu mai există, deoarece a fost incendiat în 1775.
Salavat s-a aflat în fruntea răscoalei din Bașkortostan încă de la începutul războiului țărănesc din 1773–1775. Autoritățile imperiale ruse l-au capturat la 24 noiembrie 1774, iar tatăl său, Yulay Aznalin, fusese capturat chiar mai devreme. Aceștia au fost trimiși la Moscova în lanțuri. Yulay Aznalin era un votchinnik (deținător al unei moșii patrimoniale), un om bogat, inteligent și influent. El se bucura de o mare stimă în rândul bașchirilor și era Bauermeister (conducător de district). Autoritățile locale aveau încredere în el; fidelitatea sa față de guvernul imperial rus nu putea fi pusă la îndoială.
În 1768, guvernatorul din Orenburg, prințul Putyatin, l-a numit personal pe Yulay drept conducător al comenzii bașchire. Însă, curând, negustorului Tverdyshev i-a fost acordat rangul de asesor colegial și l-a lipsit pe Yulay Aznalin de pământurile sale pentru a construi uzina Simsky și sate. Pământurile bașchire ajungeau în ruină, iar astfel Yulay Aznalin și fiul său de nouăsprezece ani, Salavat, s-au ridicat sub stindardele lui Yemelyan Pugachev.
La zece luni după capturarea lui Salavat, în septembrie 1775, el și tatăl său au fost biciuiți public în locurile unde avuseseră loc cele mai mari bătălii cu armatele guvernamentale ruse. În acea lună, amândoi au fost trași de nări, iar frunțile și fețele le-au fost marcate cu fierul roșu. La 2 octombrie 1775, cu mâinile și picioarele înlănțuite, Salavat și Yulay au fost trimiși în două căruțe, sub „pază”, către fortăreața baltică Rogervik (astăzi orașul Paldiski din Estonia), pe viață. Transportul cu condamnați a trecut prin Menzelinsk, Kazan, Nijni Novgorod și Moscova, ajungând la Tver la 14 noiembrie, apoi continuând prin Novgorod, Pskov și Revel și sosind în cele din urmă la Rogervik la 29 noiembrie.
Portul baltic Rogervik fusese fondat de Petru cel Mare. Totuși, când participanții la răscoala bașchiră au ajuns la Rogervik, fortăreața era practic pustie. Exista doar o mică garnizoană și un număr redus de prizonieri. Aici Salavat și Yulay și-au întâlnit camarazii de luptă: colonelul lui Pugaciov I.S. Aristov, colonelul Kanzafar Usaev și alții. Salavat Iulaev și tatăl său și-au petrecut restul vieții la Rogervik.
Când Pavel I a urcat pe tron, comandantul fortăreței Langel a înaintat o cerere privind mutarea participanților rămași ai Răscoalei lui Pugaciov la Taganrog sau la Irkutsk, la o fabrică de postav. Rezoluția a venit de la Senat: „Condamnații menționați sunt supuși mutării… Pentru nelegiuirile lor sunt exilați prin ordin imperial și se dispune să fie ținuți în acest port cu cea mai mare prudență, astfel încât să nu poată evada.” A existat un manifest special la 17 martie 1775, publicat de regretata împărăteasă Ecaterina a II-a. Prin ordinul ei, toți participanții la răscoala lui Pugaciov urmau să fie închiși pe viață, iar numele lor trebuiau „condamnate la uitare veșnică și la tăcere adâncă”. În baza acestui manifest, autoritățile locale îi urmăreau pe toți cei care rosteau numele luptătorilor pentru libertate răsculați împotriva dominației ruse.
Salavat era alfabetizat. El scria în tătara veche, care fusese o limbă scrisă comună pentru popoarele turcice din regiunea Volga–Ural. Documente semnate de el s-au păstrat.
În armata lui Salavat se aflau oameni de diferite naționalități. În pofida interdicției de a-i menționa numele, popoarele din regiune au transmis pe cale orală legende și cântece despre el.
Familie Prin ordinul Ecaterinei a II-a, a fost interzisă chiar și menționarea răscoalei și a participanților acesteia. Prin urmare, există puține informații documentate despre ei.
Tatăl lui Salavat-Yulai Aznalin (Adnalin, Aznalikhin) era conducătorul (starșina) iurtei bașchire Shaitan-Kudey (voloste, district). Pentru serviciul loial și curaj, Yulay Aznalin a fost distins cu un semn de argint în 1772.
Bașchirii au devenit parte a Rusiei în secolul al XVI-lea. Prin acord cu guvernul țarist, bașchirii și-au păstrat pământurile. Însă trebuiau să îndeplinească serviciul militar: păzeau granițele estice ale Imperiului Rus și participau la războaiele purtate de Rusia. miniatura|Ordinul lui Salavat Iulaev către centurionul Ilyatbai Ilimbaev privind recrutarea locuitorilor în detașament la 23 martie 1774 Uneori, acordul era încălcat, o parte din pământ era confiscată, iar bașchirii cereau restabilirea dreptății, ridicând chiar și răscoale. Răscoalele bașchire au avut loc mai ales frecvent în secolul al XVIII-lea, deoarece deveniseră mai numeroase cazurile de încălcare a drepturilor bașchirilor, confiscarea pământurilor lor pentru construirea de fabrici și pentru a fi transferate nobililor.
Timp de mai mulți ani a durat procesul lui Yulay împotriva industriașilor Ya.B. Tverdyshev și I.S. Myasnikov, care au confiscat ilegal vaste terenuri pentru uzina Simsky. Administrația țaristă i-a favorizat pe industriași. Yulay a fost amendat cu 600 de ruble (un cal costa 10 ruble).
Cercetătorii consideră că Yulay a avut trei soții. Documentele nu indică numele mamei lui Salavat. Numele ei apare ca Aznabika în sursele folclorice. Se spune că era o femeie educată și că a avut o mare influență asupra fiului său. După învățătorul Nabi Kabiri, mama a fost cea care a continuat educația fiului său.
Folclorul rus menționează frații mai mari ai lui Salavat, numiți Suleiman și Rakai. Din operele poetice ale lui Salavat și din sursele folclorice s-a putut afla că eroul a avut trei soții. Prima soție era văduva unui frate mai mare decedat, care avea deja copii din prima căsătorie. El s-a căsătorit cu ea conform vechiului obicei al bașchirilor (levirat). Scrisoarea lui Salavat, redactată de el în celula Magistraturii din Ufa la 7 mai 1775, menționează o soție și doi copii. Aceștia se aflau în custodia comandantului orașului, S. Myasoedov, și a generalului Freyman. Salavat le cere susținătorilor săi să îi ajute să fie eliberați.
Legende, tradiții și cântece Legendele și tradițiile păstrează într-un mod specific memoria strămoșilor lor. Relatările epice despre evenimente și persoane dintr-un trecut îndepărtat sunt numite de bașchiri riweyet, hikeyet, tarikh. Majoritatea legendelor sunt locale. Însă legendele despre eroul istoric, poetul și războinicul Salavat Iulaev s-au păstrat în diferite zone (peste 200 fiind consemnate).
Din punct de vedere structural, legendele despre Salavat Iulaev sunt diverse. Istorioarele scurte au o funcție pur informativă („Mama lui Salavat”, „Moartea familiei lui Salavat”, „Visul lui Salavat”, „Podul lui Salavat”).
În ansamblu, printre legende, narațiunile cu intrigă (фабулаты) ocupă un loc important. În funcție de conținutul lor tematic, acestea pot fi cu un singur episod (de exemplu, „Salavat și Karasakal”, „Ordinul lui Salavat”, „Salavat în satul nostru”) sau pot consta din mai multe episoade (de exemplu, „Salavat și Baltas”, „Legenda lui Salavat-batyr”). Există texte în care un cântec este inserat în proză. În cele mai multe cazuri, acestea sunt cântece ale lui Salavat însuși. Astfel, povestitorii au dorit, aparent, să sublinieze talentul poetic al eroului lor.
Majoritatea legendelor sunt dedicate glorificării lui Salavat Iulaev și descrierii calităților sale personale. De exemplu, legenda potrivit căreia Salavat a ucis un urs la vârsta de 12 (15 sau 16) ani este încă populară (urșii trăiesc încă în Bașkortostan). Oamenii spun că Salavat avea zece calități ale unui erou adevărat („Salavat”, „Puterea lui Salavat”). La un festival popular tradițional (Sabantuy), tânărul Salavat câștigă întreceri de arte marțiale, curse de cai, alergări și alte competiții („Cum a fost recunoscut Salavat ca batyr în piață”).
Potrivit legendelor, calitățile extraordinare ale lui Salavat s-au manifestat în timpul răscoalei din 1773–1775. Legendele „Cartierul general al lui Salavat”, „Iscoada lui Salavat”, „Salavat Iulaev pe Muntele Imyantau” creează imaginea unui conducător militar inteligent și curajos. Înfrângerea armatei răsculaților este atribuită în principal superiorității numerice a adversarului.
Legendele despre capturarea lui Salavat și exilarea sa pe viață în Estonia, la Marea Baltică (la muncă silnică), sunt pline de durerea profundă a poporului („De ce există mult cristal în munți”). În Munții Bașkortostanului există mult cristal deoarece oamenii au plâns — singuri, în familie și cu întregul sat.
Dar există și legende care exprimă speranța revenirii lui Salavat. Uneori, Salavat apare unor sfinți speciali (aulia) și îi avertizează asupra unor lucruri. A-l vedea pe Salavat în vis este considerat un semn de noroc („Forma lui Salavat”). În diferite zone, s-au păstrat legende toponimice ca expresie a memoriei colective („Locurile lui Salavat”, „Peștera lui Salavat”, „Podul lui Salavat”, „Tabăra lui Salavat” etc.).
Printre legende se află numeroase povestiri despre familia lui Salavat și despre rudele sale („Tatăl lui Salavat”, „Mama lui Salavat”, „Soțiile lui Salavat”, „Capturarea lui Salavat”, „Căsătoria lui Salavat cu o fată rusă” etc.).
Povestirile populare despre Salavat și tatăl său Yulay au transmis până la noi gândurile și concepțiile oamenilor din epoca răscoalei din 1773–1775 și din perioadele ulterioare. Diferite popoare din regiune au dezvoltat o înțelegere a caracterului just al revendicărilor răsculaților. Lupta comună a contribuit la consolidarea prieteniei dintre popoarele regiunii. Chiar și în îndepărtata Estonia (locul muncii silnice a eroului), s-au păstrat legende despre Salavat.
În timpul unei îndelungate existențe orale, unele tradiții au pierdut anumite elemente concrete și au fost completate cu motive fictive. De exemplu, „Salavat-batyr”, despre lupta lui Salavat cu „regele” Kirmasakal („Kirma-sakal” — „cu barbă”).
Au fost publicate mai multe lucrări despre Salavat aparținând genului epic (bașchiră Ҡobayyr). „Salavat-batyr”, „Yulai și Salavat” oferă o imagine despre comandantul-erou însuși și despre cauzele răscoalei. Epopeea „Baik Aidar-sesen” relatează despre răscoalele anterioare ale bașchirilor și despre atrocitățile murzei A. Tevkelev împotriva bașchirilor. Aceste relatări au avut o influență importantă asupra formării caracterului lui Salavat.
Înfrângerea răscoalei și execuțiile conducătorilor au constituit material pentru crearea de balade - beyete („Cântecul lui Salavat”, „Salavat de neuitat”, „Salavat Yulay”). Acestea reflectă dragostea poporului pentru eroul lor, dorul după el și dorința de a-i continua lupta.
S-a păstrat un număr mare de cântece despre Salavat. Poporul și Salavat sunt inseparabili - una dintre ideile principale ale cântecelor bașchire. Acestea sunt bogate în informații, menționând bătălii, locuri ale bătăliilor și numele conducătorilor răscoalei. Aceste cântece au fost grupate de cercetătorul bașchir Anur Vakhitov în trei teme: „Salavat”, „Salavat-batyr”, „Salavat în muncă silnică”.
Un vechi cântec rusesc despre Salavat s-a păstrat în regiunea Volga („Oh, tu, voinic viteaz, tânăr bașchir Salavatușka!”). Primii culegători ai folclorului bașchir despre Salavat au fost cercetătorii ruși ai regiunii F.D. Nefedov, R.G. Ignatiev, D.N. Mamin-Sibiryak și M.V. Lossievsky (în secolul al XIX-lea).
Poeziile și cântecele lui Salavat Aproximativ 500 de versuri din moștenirea poetică a lui Salavat Iulaev s-au păstrat până în prezent, fie în scris, fie pe cale orală. Bashkir Encyclopedia