Marcu Cercel, cunoscut și ca Marco Cercel, Marcu-Vodă sau Marcu Voievodul (în maghiară Markó vajda, în italiană Marco Circelli;Rădulescu, p. 56 ), a fost un aventurier muntean care a deținut domnia Moldovei în perioada iulie–septembrie 1600.
Tatăl său, Petru Cercel, a fost domn al Țării Românești în anii 1580 și este considerat fiu nelegitim al lui Pătrașcu cel Bun. Această filiație ar implica faptul că Marcu era nepotul lui Mihai Viteazul, care între 1599 și 1601 a reușit să exercite controlul asupra Țării Românești, Moldovei și Principatului Transilvaniei, situație în care Marcu ar fi acționat ca reprezentant al său sau ca un co-domn regional. Nu se cunoaște cu exactitate cine a fost mama lui Marcu, însă este probabil să fi fost albaneză și înrudită cu familia Köprülü; este posibil să fie aceeași persoană cu Doamna Stanca, care s-a căsătorit ulterior cu Aron Vodă, de asemenea domn al Moldovei.
Marcu a avut primele sale angajamente militare în timpul războaielor din anii 1600 pentru Moldova, când a fost alungat de armata polonă. S-a refugiat în Transilvania înainte de 1601, iar după uciderea lui Mihai Viteazul s-a raliat Sfântului Imperiu Roman, aflat în conflict cu Imperiul Otoman în cadrul Războiului cel Lung. În 1602 a primit o funcție militară minoră în armata imperială, sub comanda lui Giorgio Basta, participând la luptele de la Teișani, unde a contribuit la înfrângerea tătarilor crimeeni.
Ulterior a renunțat la planurile de a obține tronul Țării Românești, cedându-l unui alt favorit al Habsburgilor, Radu Șerban. Tentativele sale ulterioare de a invada Moldova din Transilvania au fost zădărnicite de răscoala lui Bocskai, în cursul căreia și-a pierdut și controlul asupra posesiunilor sale transilvănene. A trăit apoi timp de mai mulți ani în Boemia austriacă, la curtea lui Sigismund Báthory.
În anii 1610, Cercel și-a schimbat alianța și a devenit favoritul lui Gabriel Bethlen; acest prinț rebel al Transilvaniei l-a recomandat și otomanilor. Ultima sa încercare de a urca pe tronul Moldovei s-a încheiat în 1618, când Cercel s-a stabilit în Transilvania. A trăit cât să vadă Revolta Boemiei și Războiul de Treizeci de Ani, acționând ca agent al lui Bethlen la Praga. A fost recompensat pentru rezultatele obținute în timpul acestei misiuni, devenind proprietarul moșiei Dezna. A fost căsătorit de două ori, a doua oară cu Druzsina Bogáthy, o nobilă maghiară.
Biografie
Origini și copilărie miniatura|Domnul Petru Cercel în Biserica Domnească din Târgoviște (frescă din anii 1690) Marcu s-a născut într-o perioadă în care cele două principate dunărene erau state tributare Imperiului Otoman, care exercita o influență tot mai accentuată asupra numirii domnilor locali. În calitate de pretendent la domnie, el își revendica descendența din vechea dinastie a Basarabilor, prin ramura cunoscută sub numele de Drăculești. Această revendicare se baza pe afirmația că Pătrașcu cel Bun, bunicul său patern, ar fi fost fiul lui Radu Paisie. Un anume domn Marco sau Marcu este menționat ca fiu și co-domn al lui Paisie. O scrisoare atribuită acestui „Io Marco voevod”, datată 1542,Nicolaescu, p. 76–77 a fost interpretată de istoricul Nicolae Iorga drept o posibilă referire la mult mai tânărul Cercel.Iorga (1898), p. 266–267 Soarta acestei figuri istorice rămâne neclară: unii autori au emis ipoteza că ar fi trecut la islam după căderea lui Paisie, în timp ce alții consideră că ar fi fost, de fapt, aceeași persoană cu Pătrașcu. Cel puțin într-o ocazie, Petru Cercel s-a autointitulat nepot al lui Radu Paisie.Pascu, p. 12
Dintre copiii legitimi ai lui Pătrașcu, primul care a domnit în Țara Românească a fost Vintilă, care a ocupat tronul doar pentru câteva zile, în 1574.Nicolaescu, pp. 297, 300; Pascu, pp. 84–86; Stănilă, p. 4 El și Petru Cercel erau, probabil, frați buni, ambii născuți din căsătoria lui Pătrașcu cu Voica,Stănilă, pp. 4–5 deși istoricul Ștefan Pascu susține că numai Petru ar fi fost fiul acesteia.Pascu, pp. 12–14, 84 Mult mai cunoscutul Mihai Viteazul este considerat, în general, a fi rezultat din căsătoria sau relația domnului Pătrașcu cu Teodora, ceea ce l-ar face frate vitreg al lui Petru Cercel și unchi al lui Marcu Cercel.Gane, pp. 106–107, 138–140; Nicolaescu, pp. 294, 297–301 Această filiație a fost susținută chiar de Mihai, care în 1594 s-a referit la Petru drept „fratele Măriei Mele”.Pascu, pp. 86–87 Totuși, cel puțin o relatare din documente diplomatice engleze contestă originea lui Petru, afirmând că acesta nu ar fi fost fiul lui Pătrașcu, ci un grec din Moreea.
Petru, care a urcat pe tronul Țării Românești în iulie 1583, a avut cel puțin trei fii, dintre care Marcu este cel mai cunoscut. Potrivit martorului ocular Franco Sivori din Genova, toți s-ar fi născut în 1583, din mame diferite, niciuna probabil căsătorită cu domnitorul. Sivori afirmă că Marcu a fost întâiul născut, urmat de Jonas sau Ionașcu și de Radulo sau Radu, rebotezat ulterior Petru.Pascu, pp. 76–77, 90, 94–98, 251, 276; Rădulescu, pp. 50–51, 54, 55. See also Birtz, pp. 67–68; Stănilă, p. 6 Acesta din urmă este atestat și în alte documente, în principal ca intelectual cu preocupări cărturărești.Birtz, p. 68; Pascu, pp. 96–97; Rădulescu, p. 54 Nicolae Iorga și istoricul Stoica Nicolaescu menționează de asemenea existența a doi frați ai lui Marcu, însă îi numesc Dumitrașco și Ștefan.Iorga (1902), pp. IV, XXXVI, XLIV; Nicolaescu, p. 300; Pascu, p. 90 Alți cercetători fie îi resping pe amândoi ca impostori,Pascu, pp. 89–90; Rădulescu, p. 54 fie îi consideră fii suplimentari ai lui Petru.Stănilă, p. 6 Un alt detaliu disputat la Sivori privește data nașterii. Cronicarul Ciro Spontone notează, în mod similar, că Marcu avea optsprezece ani în septembrie 1601,Rădulescu, p. 57 afirmație susținută și de istoricul Constantin Rezachevici.Pascu, pp. 91–92; Rezachevici (2000), p. 10 Alte opinii din istoriografie concluzionează însă că Marcu s-ar fi născut probabil înainte de încoronarea tatălui său.Rădulescu, p. 54–55 miniatura|Reconstituire a unei plăci de teracotă de la Cerbureni (cca. 1585), posibil portret al lui Marcu Cercel tânăr Domnul Petru a fost un creștin evlavios. Este posibil să se fi convertit la catolicism până în 1581Stănilă, p. 7 sau cel puțin să fi anunțat această intenție din motive oportuniste.Pascu, pp. 21, 44–45, 53–55, 75, 142 Unii istorici îl descriu drept un catolic atașat ideologiei Contrareformei, care însă a respectat și a protejat majoritara Biserică Ortodoxă din Țara Românească.Luca, pp. 93–94 Alții îl consideră un ortodox care a rămas favorabil catolicismului și care ar fi dispus arderea pe rug a unor misionari protestanți.Birtz, pp. 63–67 Comportamentul său era, în alte privințe, incompatibil atât cu normele catolice, cât și cu cele ortodoxe. Surse otomane ale epocii sugerează că ar fi fost poligam, întreținând trei concubine, toate de origine turcă și musulmane apostate; în acest caz, Marcu, și posibil și cei doi frați ai săi, ar fi fost pe jumătate turci.Rădulescu, p. 52; Stănilă, pp. 5, 11 Potrivit lui Rezachevici, Marcu era „fiul lui Petru Cercel și al unei soții turcoaice (botezate), Sultana”.Rezachevici (2000), p. 10
Un raport contemporan confirmă această versiune, descriindu-l pe Marcu drept „fiu” al familiei Köprülü, deci de origine turco-albaneză.Rădulescu, pp. 52, 60. Vezi și Iorga (1902), p. CXXXIII; Stănilă, p. 5 Petru Cercel ar fi putut avea și o soție oficială, al cărei nume apare ca „Stanca” și care este uneori identificată drept mama lui Marcu. Nu este clar dacă aceasta era un alt nume al Sultanei, o altă soție de origine turcă sau doar mama vitregă a lui Marcu, însă toate aceste variante sunt considerate de istorici drept ipoteze plauzibile.Pascu, pp. 87–88; Rădulescu, pp. 52–53; Stănilă, p. 5
Nicolae Iorga propune că Marcu a fost numit după Prințul Marko, erou semi-legend ar al luptei antiotomane „pentru creștinătate”.Iorga (1934), p. 78 Celălalt nume al său provenea din cognomenul tatălui, cu sensul de „Cercel”, derivat din accesoriul distinctiv purtat de Petru.Alexandru Graur, Nume de persoane, p. 70. Bucharest: Editura științifică, 1965. Potrivit istoricului Maria-Venera Rădulescu, moștenitorul tronului și-ar fi petrecut primii ani la curtea domnească din Târgoviște. Ea consideră că un sit conex din Cerbureni ar putea conserva singurul portret cunoscut al lui Marcu, realizat în teracotă de meșteri italieni și reprezentându-l în copilărie.Rădulescu, passim
Prima mențiune documentară a lui Marcu îl indică drept ctitor sau restaurator al Bisericii Domnești din Târgoviște, proiect care a aparținut în realitate tatălui său.Pascu, p. 43 Rădulescu identifică, de asemenea, indicii că Petru ar fi dorit ca fiul său să primească o educație clasică.Rădulescu, pp. 54–55, 62 De la tatăl său, Marcu a primit un manuscris al Evangheliilor, copiat de Radu Grămăticul în perioada exilului acestuia alături de familia lui Pătrașcu.Luca, p. 94; Pascu, pp. 84–85, 94 Un registru al Colegiului Pontifical Grec Sfântul Atanasie din Roma sugerează că un Marco Baiboda di Blachia („Marcu Voievod al Valahiei”) a fost înscris acolo în 1585, dar indică și faptul că a părăsit instituția la scurt timp, refuzând să depună jurământul.
„Prințișorul” orfan Această etapă a vieții sale s-a încheiat mai târziu, în 1585. Acuzațiile privind viața amoroasă a lui Petru Cercel și încurajarea apostaziei au dus la emiterea unei fatwa și au avut un rol semnificativ în decizia sultanului Murad al III-lea de a se distanța de vasalul său.Rădulescu, p. 52; Stănilă, p. 11 Toți fiii cunoscuți au devenit pretendenți proscriși după îndepărtarea tatălui lor de la domnie. Petru cel Bătrân s-a refugiat în Principatul Transilvaniei, însă a fost întemnițat acolo de partizani loiali Porții și transferat la fortăreața Hust. Potrivit lui Franco Sivori, Marcu și Jonas l-au urmat pe tatăl lor, care a obținut îndurare pentru ei. Ulterior, au intrat în suita lui Ferenc al II-lea, contele Kendi, care îi considera „ca pe propriii săi fii” și le-a acordat domiciliu la Dátos (Dătășeni).Rădulescu, pp. 51, 53–54, 55. Vezi și Pascu, pp. 90–91, 94–95, 251 Tot conform lui Sivori, fratele lui Marcu, Radu Petru, se afla la Istanbul ca protejat al ambasadorilor francezi.Birtz, p. 67; Pascu, pp. 90–91, 95; Rădulescu, p. 51 Este de asemenea cert că Stanca s-a recăsătorit cu Aron Vodă, devenit domn al Moldovei în 1591.Pascu, pp. 88, 91; Rădulescu, pp. 52–53, 55, 60
Papa Sixt al V-lea a obținut eliberarea lui Petru Cercel, permițându-i acestuia să caute azil în Uniunea Polono-Lituaniană.Birtz, pp. 61, 67; Pascu, pp. 75–77; Rădulescu, pp. 53–54 Tot el a mituit autoritățile otomane și a aranjat ca fiii lui Petru să fie în continuare recunoscuți drept candidați valabili la tronul Țării Românești.Rădulescu, pp. 53–54 Ulterior, i-a oferit pe Jonas și Marcu drept ostatici Poloniei, însă Petru a evadat din detenție în timp ce această ofertă era încă analizată.Pascu, pp. 76–77, 90
Aflat încă la Dátos, Marcu a primit o educație multilingvă, fiind învățat să citească și să scrie în latină, maghiară și germană.Pascu, pp. 90–91, 94–95; Rădulescu, p. 55 Din martie 1590, când Petru Cercel a fost ucis pe mare de către otomani,Birtz, pp. 61–62, 67; Gane, pp. 111–112; Nicolaescu, p. 300; Pascu, pp. 82–83; Stănilă, pp. 11–12 Marcu a devenit succesorul său teoretic. Acești ani au coincis cu ascensiunea unchiului său, Mihai Viteazul, în ierarhia boierimii muntene și, la sfârșitul anului 1593, cu preluarea tronului Țării Românești de către acesta.