Edward James Corbett () a fost un vânător și autor anglo-indian. Și-a câștigat faima vânând tigri și leoparzi mâncători de oameni în nordul Indiei, așa cum este descris în memoriile sale din 1944, Mâncătorii de oameni din Kumaon. În ultimii ani de viață, a devenit un susținător al mișcării emergente de conservare.
Biografie Născut în Naini Tal, Corbett a explorat și vânat în junglele Indiei încă din copilărie. A împușcat primul său tigru mâncător de oameni în 1907 și a continuat să vâneze astfel de animale timp de patru decenii. Tigri și leoparzi precum tigrul Champawat, leopardul din Rudraprayag și leopardul Panar au făcut sute de victime în regiunile Kumaon și Garhwal înainte de a fi uciși de Corbett. Mâncătorii de oameni din Kumaon (1944), care descrie aceste vânători, a devenit bestseller și a fost urmat de alte cărți, fiind ulterior adaptat într-un film de la Hollywood în 1948. Corbett a devenit tot mai critic față de distrugerea pădurilor și a faunei sălbatice și a promovat fotografia faunei ca alternativă la vânătoarea de trofee. A avut un rol important în crearea primei rezervații naturale din India în 1934; aceasta a fost redenumită Parcul Național Jim Corbett după moartea sa. Subspecia de tigru indochinez a primit denumirea științifică Panthera tigris corbetti în onoarea sa.
Timp de mulți ani, Corbett a lucrat pentru companiile feroviare și, timp de douăzeci și doi de ani, a supravegheat transportul de mărfuri peste Gange la Mokameh Ghat. În timpul Primului Război Mondial, a recrutat un corp de muncitori și l-a comandat pe Frontul de Vest; de asemenea, a supravegheat logistica celui de-al Treilea Război Anglo-Afgan din 1919. Întorcându-se în orașul său natal în perioada interbelică, a devenit proprietar de terenuri și om de afaceri, organizând vânători pentru elitele Indiei Britanice. Corbett a servit și ca instructor de supraviețuire în junglă în timpul Campaniei din Birmania din al Doilea Război Mondial. A emigrat în Kenya în 1947 și a murit la Nyeri opt ani mai târziu.
Familia Corbett provenea din emigranți britanici stabiliți în India în secolul al XIX-lea. Bunicii săi paterni, Joseph și Harriet Corbett, au ajuns în India la 7 februarie 1815. Tatăl său, Christopher William Corbett, s-a născut la Meerut în 1822 și a devenit ofițer medical în Armata Bengalului. S-a căsătorit cu Mary Anne Morrow, iar după moartea acesteia s-a recăsătorit cu Mary Jane Doyle, o văduvă anglo-irlandeză.
În 1862, Christopher William a devenit director poștal la Naini Tal. Acolo, împreună cu Mary Jane, a crescut o familie numeroasă și a investit în proprietăți imobiliare, Mary Jane devenind o figură importantă în dezvoltarea orașului.
Edward James Corbett s-a născut la 25 iulie 1875 în Naini Tal. Copilăria sa a fost influențată de mediul natural și de contactul cu populația locală, de la care a învățat limbile și tradițiile. A primit prima pușcă la vârsta de opt ani și a devenit rapid un vânător priceput.
Deși nu a excelat academic, a început să lucreze la 17 ani în Bihar, apoi la Samastipur și ulterior la Mokameh Ghat, unde a rămas peste două decenii. A devenit respectat pentru modul în care își organiza munca și relațiile cu muncitorii.
În timpul Primului Război Mondial, a fost numit căpitan în 1917 și a recrutat aproximativ 5.000 de oameni din Kumaon, formând Compania 70 Kumaon. A fost trimis pe Frontul de Vest, unde a demonstrat abilități logistice și de conducere.
După război, a revenit în India și a fost implicat în al Treilea Război Anglo-Afgan din 1919, participând la operațiuni în regiunea Peshawar și Waziristan.
Om de afaceri și notabil local După al Treilea Război Anglo-Afgan, încheiat în 1919, Corbett a refuzat să se întoarcă la activitatea feroviară și a început să lucreze la o agenție imobiliară din Kumaon, în care a investit și al cărei proprietar a murit ulterior. Corbett a extins această afacere, numită FEG Mathews & Co., în domeniul fierăriei și al comerțului.
În jurul anului 1915, a cumpărat satul aproape abandonat Chhoti Haldwani, lângă Kaladhungi. În ciuda dificultăților inițiale, satul a prosperat: Corbett a introdus culturi noi, precum banane, struguri și porumb, și a menținut un standard ridicat de trai. Un zid de protecție de , construit de el pentru a apăra satul de animale sălbatice, există și astăzi.
miniatura|Casa Corbett, Kaladhungi
Corbett a devenit prieten apropiat cu Percy Wyndham, comisarul districtului Kumaon, și au investit împreună într-o plantație de cafea în Africa de Est, cumpărând o fermă lângă Majengo, în fostul Tanganyika. Wyndham s-a retras acolo în 1924, iar Corbett a vizitat frecvent Africa de Est pentru a-și inspecta investiția și pentru a-și vedea prietenul.
De asemenea, a construit o casă pentru el și sora sa Maggie la Kaladhungi, deși prefera să doarmă într-un cort în grădină. Când casa a fost ulterior transformată în muzeu, a fost ridicat un bust în locul unde obișnuia să-și instaleze cortul.
În 1920, Corbett și-a reluat funcția de vicepreședinte al consiliului municipal din Naini Tal, pe care o abandonase anterior. În cei aproximativ douăzeci de ani de activitate, a contribuit la îmbunătățirea standardelor economice și de inginerie civilă ale orașului. În calitate de președinte al comitetului de lucrări publice, s-a implicat direct în menținerea aspectului orașului și în protecția mediului. A susținut măsuri împotriva pescuitului excesiv și a defrișărilor și a militat, fără succes, pentru introducerea liniilor electrice subterane.
Pe măsură ce reputația sa creștea, Corbett a fost acceptat într-un cerc social mai larg și a început să organizeze evenimente de vânătoare. Inițial organizând vânători de potârnichi, a ajuns ulterior să organizeze vânători de tigri pentru elitele Indiei britanice. Acest lucru a dus la o prietenie apropiată cu Lord Linlithgow, guvernator general al Indiei între 1936 și 1943. Corbett a organizat frecvent vânători pentru acesta în apropiere de Kaladhungi și a fost invitat să stea la Casa Viceregală din Delhi.
Serviciul din cel de-al Doilea Război Mondial La izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, Corbett, care își păstrase gradul de maior în rezervă, s-a oferit voluntar din nou, dar a fost respins din cauza vârstei. A lucrat inițial pentru o organizație caritabilă care sprijinea familiile militarilor, apoi a devenit ofițer de recrutare în 1940, după ce și-a falsificat vârsta.
După doi ani în acest rol, a suferit o infecție gravă cu tifos, probabil agravată de un incident în care era să se înece după răsturnarea unei bărci pe râul Sharda.
În timpul spitalizării de trei luni, a pierdut aproape jumătate din greutate și a fost aproape incapabil să mai meargă, dar și-a revenit prin exerciții fizice regulate.
În perioada convalescenței (1942–1943), Japonia Imperială a început campania din Birmania. În 1943, Corbett a fost recrutat ca instructor de supraviețuire în junglă la Chhindwara și a primit gradul de locotenent-colonel. În martie 1944, a inspectat pădurile din Birmania și s-a întors în India cu avionul, prin intermediul forțelor americane.
Antrenamentul oferit de Corbett trupelor britanice și americane includea tehnici de supraviețuire în junglă: identificarea apei potabile, recunoașterea șerpilor veninoși și a plantelor comestibile, capturarea animalelor mici, utilizarea plantelor medicinale și comunicarea prin metode improvizate. Soldații erau instruiți să se orienteze, să identifice sunete și să interpreteze urmele lăsate de inamic.
Unul dintre soldații instruiți de el a remarcat ulterior că „Corbett părea a fi o combinație între un magician și un maestru detectiv”.
Relația cu fauna sălbatică
Vânători de oameni miniatura|Capul tigresei Champawat. Din cauza caninilor superiori și inferiori rupți, a devenit incapabilă să vâneze prada naturală.
În 1907, Corbett a fost abordat de comisarul adjunct din Naini Tal, care i-a cerut să vâneze tigrul Champawat. Se presupune că tigroaica ar fi ucis aproximativ două sute de persoane în Nepal, înainte de a fi alungată în India. Și-a stabilit teritoriul în jurul orașului Lohaghat la începutul anului 1903 și și-a dublat numărul de victime în următorii patru ani, provocând, în medie, o moarte la fiecare trei săptămâni. Niciunul dintre shikari (vânători), sportivi sau membri ai armatei nu a reușit să o oprească.
Corbett a acceptat sarcina și a urmărit tigroaica timp de câteva zile. După ce o fată de șaptesprezece ani a fost ucisă, a fost organizată o bătaie la care au participat 298 de bărbați, care au alungat animalul din adăpost și i-au permis lui Corbett să o împuște.
Ca recompensă, i s-a oferit o pușcă de către Sir John Hewett, locotenent-guvernatorul Provinciilor Unite: un Rigby de calibru .275, care a devenit arma preferată a lui Corbett, folosită în majoritatea vânătorilor sale de mâncători de oameni.
În urma acestui succes, Corbett a fost rugat să vâneze alte două animale: un tigru din zona Mukteshwar și leopardul Panar din districtul Almora, responsabil pentru peste patru sute de victime. Corbett i-a urmărit în 1910, ucigând tigrul în primăvară și revenind în toamnă pentru a ucide leopardul într-o vânătoare nocturnă.
miniatura|Corbett deasupra leopardului din Rudraprayag
Au trecut peste cincisprezece ani până când Corbett a vânat un alt mâncător de oameni: leopardul din Rudraprayag, care din 1918 teroriza populația din Garhwal. Deși a făcut aproximativ 125 de victime, a devenit celebru la nivel internațional deoarece acționa pe rutele de pelerinaj către Kedarnath și Badrinath, frecventate anual de zeci de mii de oameni.
Corbett a vânat leopardul timp de zece săptămâni, uneori fiind chiar el urmărit de animal, înainte de a se retrage temporar. Revenind ulterior, l-a ucis în ultima noapte petrecută la Rudraprayag, după ce amânase plecarea în Africa de Est timp de trei luni.
miniatura|Mâncătorul de oameni din Talla Des
În anii următori, Corbett a continuat să vâneze tigri mâncători de oameni. În aprilie 1929, când a împușcat tigrul din Talla Des, a suferit un abces la ureche care aproape l-a asurzit permanent. A urmat vânătoarea tigrilor din Chowgarh (1930), apoi a altor animale periculoase: Kanda (1932), Mohan (cca. 1933), Chuka (1938) și Thak (1938).
Ultimul său tigru mâncător de oameni a fost împușcat după al Doilea Război Mondial, când Corbett avea 71 de ani.
Conservare miniatura|Corbett cu „Bachelor of Powalgarh”, 1930
În timpul călătoriilor sale în Africa de Est din anii 1920, Corbett a început să compare ecosistemele neatinse de acolo cu pădurile din India, din ce în ce mai exploatate. Aceste observații au stat la baza interesului său pentru conservare, deși a continuat să vâneze pentru o perioadă.
Biograful său, Martin Booth, a remarcat că Corbett nu a reușit niciodată să rezolve complet conflictul dintre dragostea sa pentru natură și activitatea de vânătoare.
Probabil și-a cumpărat primul aparat foto în timpul unei călătorii în Marea Britanie sau la Bombay. Influențat de Frederick Walter Champion, a devenit interesat de fotografia faunei sălbatice, considerând-o superioară vânătorii: fotografia nu distruge animalul și necesită mai multă abilitate.
Într-un proiect de zece ani, a creat un „studio” natural în junglă, unde a reușit să filmeze tigri în habitatul lor. Cel mai mare succes al său a fost în 1938, când a filmat șapte tigri simultan, inclusiv unul alb.
În anii 1930, Corbett a devenit un critic vocal al defrișărilor și al distrugerii habitatelor. A publicat articole în care critica legislația privind vânătoarea și cerea măsuri de conservare.
În colaborare cu Malcolm Hailey, a fondat „All India Conference for the Preservation of Wildlife”. În 1934, a contribuit la înființarea primului parc național din India, în valea râului Ramganga, pe o suprafață de . Parcul a fost redenumit ulterior Parcul Național Jim Corbett.
Această inițiativă a reprezentat una dintre primele forme moderne de conservare din India.
Viața personală