The Open Boat este o povestire scurtă a autorului american Stephen Crane (1871–1900). Publicată pentru prima dată în 1897, aceasta se bazează pe experiența lui Crane de a supraviețui unui naufragiu în largul coastei Floridei la începutul aceluiași an, în timp ce călătorea spre Cuba pentru a lucra ca corespondent de presă.
Crane a rămas pe mare timp de aproximativ treizeci de ore după ce nava sa, SS Commodore, s-a scufundat în urma lovirii unui banc de nisip. El și alți trei bărbați au fost nevoiți să se deplaseze spre țărm într-o barcă mică; unul dintre aceștia, ungătorul Billie Higgins, s-a înecat după răsturnarea ambarcațiunii. Relatarea sa personală a evenimentului, intitulată „Stephen Crane's Own Story”, a fost publicată la scurt timp după salvare.
Ulterior, Crane și-a adaptat reportajul într-o formă literară, iar povestirea rezultată, „The Open Boat”, a apărut în Scribner's Magazine. Textul este narat din perspectiva unui corespondent anonim, considerat un alter ego al autorului, iar acțiunea reflectă îndeaproape experiențele acestuia.
Un volum intitulat The Open Boat and Other Tales of Adventure a fost publicat în Statele Unite în 1898, în timp ce o ediție intitulată The Open Boat and Other Stories a apărut simultan în Anglia. Lăudată de criticii contemporani pentru caracterul său inovator, povestirea este considerată o lucrare reprezentativă a naturalismului literar și una dintre cele mai importante opere ale lui Crane.
Povestirea este remarcabilă pentru utilizarea imaginilor, ironiei și simbolismului, precum și pentru explorarea unor teme precum supraviețuirea, solidaritatea și relația conflictuală dintre om și natură. H. G. Wells a descris-o drept „fără nicio îndoială, coroana întregii opere [a lui Crane]”.Weatherford (1997), p. 271
Rezumatul intrigii Niciunul dintre ei nu știa culoarea cerului. Ochii lor priveau drept și erau ațintiți asupra valurilor care se îndreptau spre ei. Aceste valuri aveau nuanța ardeziei, cu excepția vârfurilor, care erau de un alb spumos, iar toți oamenii cunoșteau culorile mării. Orizontul se îngusta și se lărgea, se cobora și se ridica, iar marginea sa era în permanență zimțată de valuri care păreau ascuțite.
„The Open Boat” urmărește patru personaje: corespondentul (bazat pe Crane însuși), căpitanul, bucătarul și grezorul Billie, singurul numit explicit. Cei patru sunt supraviețuitori ai unui naufragiu și plutesc în derivă pe mare, într-o barcă mică.
Povestirea este structurată în șapte secțiuni și este narată din perspectiva corespondentului. De-a lungul acesteia, stările de spirit ale personajelor evoluează de la frustrare și disperare la solidaritate și conștientizarea indiferenței naturii față de soarta umană. Bărbații se confruntă cu oboseala și tensiunile dintre ei, dar cooperează pentru a supraviețui: corespondentul și Billie vâslesc pe rând, în timp ce bucătarul scoate apa din barcă, iar căpitanul oferă indicații.
Apariția unui far la orizont le oferă speranță, însă aceasta este diminuată de dificultatea de a ajunge la țărm și de imposibilitatea de a comunica eficient cu oamenii de pe uscat. În timpul nopții, bărbații continuă să lupte cu valurile și oboseala; corespondentul reflectează asupra mortalității, amintindu-și un vers din poezia „Bingen on the Rhine” de Caroline Norton.
În secțiunea finală, cei patru decid să abandoneze barca și să înoate spre țărm. Corespondentul este prins de curenți, dar reușește în cele din urmă să ajungă la mal. Trei dintre bărbați supraviețuiesc și sunt salvați, însă trupul lui Billie este găsit ulterior pe plajă, acesta fiind singura victimă a grupului. alt=A tall red lighthouse, seen from the point of view of someone on the ground, is seen framed by a blue sky, with palm trees and a flagstaff in the background.|miniatura|The Mosquito Inlet Light, cunoscută acum sub numele de The light at the Ponce de Leon entrance, este văzută de bărbați din bărcile lor decapotabile.
Cadrul istoric alt=Un mic vapor cu aburi la doc, cu catargul și coșul de fum vizibile.|stanga|miniatura|SS Commodore la doc
Angajat de sindicatul de presă Bacheller pentru a servi ca corespondent de război în timpul insurecției cubaneze împotriva Spaniei, Stephen Crane, în vârstă de 25 de ani, s-a îmbarcat pe nava cu aburi de contrabandă SS Commodore în ajunul Anului Nou 1896. Nava a plecat din Jacksonville, Florida, cu 27 sau 28 de oameni la bord și o încărcătură de provizii și muniție destinată rebelilor cubanezi.Wertheim (1994), p. 232
La mai puțin de 3 km de Jacksonville, pe râul St. Johns, Commodore s-a lovit de un banc de nisip în condiții de ceață densă, avariindu-și coca. Deși a fost remorcată a doua zi, nava a eșuat din nou la Mayport, Florida, suferind avarii suplimentare.Wertheim (1994), p. 233 În aceeași seară, a apărut o scurgere în camera cazanelor, iar pompele defecte nu au reușit să controleze infiltrațiile. Nava s-a oprit la aproximativ 26 km de Mosquito Inlet (astăzi Ponce de León Inlet). Crane a descris ulterior camera motoarelor ca fiind „o scenă desprinsă din mijlocul bucătăriei lui Hades”.Wertheim (1994), p. 234
Bărcile de salvare au fost lansate în dimineața zilei de 2 ianuarie 1897, iar nava s-a scufundat în jurul orei 7:00. Crane a părăsit nava printre ultimii, într-o barcă mică de aproximativ 3 metri lungime. El și alți trei bărbați, inclusiv căpitanul Edward Murphy, au plutit în largul coastei Floridei timp de circa o zi și jumătate, înainte de a încerca să ajungă la țărm, în zona Daytona Beach. Barca s-a răsturnat în zona de surf, forțându-i să înoate; unul dintre ei, grezorul Billie Higgins, s-a înecat.Wertheim (1994), p. 236
Dezastrul a devenit rapid subiect de primă pagină în presa americană. Deși au circulat zvonuri privind un posibil sabotaj, acestea nu au fost confirmate.Davis (1998), p. 187
Crane s-a reîntâlnit cu partenera sa, Cora, la câteva zile după incident și a redactat rapid un reportaj despre naufragiu în timp ce se afla încă în Jacksonville. Ulterior, a plecat la New York pentru a-și asigura un nou post de corespondent, în contextul iminentului Război Greco-Turc. Povestirea care avea să devină „The Open Boat” a fost finalizată câteva săptămâni mai târziu, la mijlocul lunii februarie.Wertheim (1994), p. 240
Potrivit jurnalistului Ralph D. Paine, Crane i-ar fi citit lui Murphy o primă versiune a textului în timpul unei vizite ulterioare la Jacksonville. La solicitarea autorului de a primi un feedback, Murphy ar fi răspuns: „Ai nimerit-o, Steve... Exact așa s-a întâmplat și așa ne-am simțit. Mai citește-mi din ea”.Sorrentino (2006), p. 191
Istoricul publicațiilor miniatura|Apariție în Scribner's Magazine, iunie 1897, vol. XXI, nr. 6.
Relatarea lui Crane despre naufragiu a fost publicată pe prima pagină a ziarului New York Press la 7 ianuarie 1897, la doar câteva zile după salvarea sa, și a fost rapid preluată de alte publicații. Articolul, intitulat „Stephen Crane's Own Story”, se concentrează în principal asupra scufundării navei Commodore și asupra haosului care a urmat.
Crane acordă relativ puțin spațiu experienței sale și a celorlalți supraviețuitori în barcă, dar descrie în detaliu imposibilitatea de a-i salva pe cei rămași la bordul navei care se scufunda: Bucătarul a dat drumul parâmei. Am vâslit de jur împrejur pentru a vedea dacă nu cumva puteam obține o parâmă de la inginerul-șef și, în tot acest timp, nu s-au auzit țipete sau gemete, ci liniște — liniște și iar liniște — iar apoi Commodore s-a scufundat. [...] Au fost rostite cuvinte care nu erau cuvinte — ceva mult dincolo de cuvinte.
Articolul a avut un impact puternic și l-a determinat pe Crane să transforme experiența într-o narațiune literară. Povestirea „The Open Boat” a fost publicată pentru prima dată în numărul din iunie 1897 al revistei Scribner's Magazine.
O altă povestire bazată pe același naufragiu, „Flanagan and His Short Filibustering Adventure”, spusă din perspectiva căpitanului, a apărut în McClure's Magazine în octombrie 1897.Schaefer (1996), p. 304
„The Open Boat” a fost inclusă ulterior în volumul The Open Boat and Other Tales of Adventure, publicat în Statele Unite în aprilie 1898 de Doubleday & McClure, alături de alte lucrări ale lui Crane, precum „The Bride Comes to Yellow Sky”, „Death and the Child” și „The Wise Men”. Ediția britanică, apărută simultan sub titlul The Open Boat and Other Stories, a fost publicată de William Heinemann.Wertheim (1997), pp. 250–251
Ambele ediții au inclus subtitlul „O poveste menită să fie după fapte. Reprezentând experiența a patru bărbați de pe nava cu aburi scufundată «Commodore»” și au fost dedicate lui William Higgins, căpitanului Edward Murphy și stewardului C. B. Montgomery.Crane (1898), p. x
Stil și gen Deși are un caracter autobiografic, „The Open Boat” este o operă de ficțiune; este adesea considerată un exemplu reprezentativ al naturalismului, o ramură a realismului literar, în care principiile obiectivității și detașării sunt aplicate analizei comportamentului uman. În timp ce majoritatea criticilor sunt de acord că povestirea funcționează ca o paradigmă a condiției umane, aceștia nu ajung la un consens asupra semnificației sale precise.Schaefer (1996), p. 316
Unii interpretează textul ca afirmând locul omului în lume prin accentul pus pe izolarea personajelor,Bassan (1967), p. 7 în timp ce alții — inclusiv criticii care consideră „The Open Boat” o operă cu valențe simboliste — susțin că povestirea pune sub semnul întrebării locul omului în univers, prin mijloace metaforice și indirecte.Kent (1986), pp. 125–126
La fel ca alte opere majore ale lui Stephen Crane, „The Open Boat” conține numeroase exemple de simbolism, imagistică și metaforă. Descrierile vii ale culorilor, combinate cu un stil sobru și clar, sunt prezente pe tot parcursul textului, iar umorul — în special sub formă de ironie — contrastează puternic cu cadrul sumbru și situația disperată a personajelor.Weatherford (1997), p. 330
Editorul Vincent Starrett a remarcat, în introducerea la colecția din 1921 Men, Women and Boats, că autorul menține „tonul scăzut acolo unde un alt scriitor ar fi recurs la o scriitură ornamentată și s-ar fi pierdut”.Starrett (1921), p. 11
Alți critici au observat asemănări între această povestire și articolele despre naufragii pe care Crane le-a scris la începutul carierei sale, în perioada în care lucra ca reporter pentru New York Tribune. Texte precum „The Wreck of the New Era” și „Ghosts on the Jersey Coast” conțin o imagistică dură care anticipează stilul din „The Open Boat”.Schaefer (1996), p. 299
Teme majore
Omul vs. natura La fel ca alte opere naturaliste, „The Open Boat” examinează poziția omului, înstrăinat nu doar de societate, ci și de Dumnezeu și de natură. Lupta dintre om și lumea naturală reprezintă tema cea mai evidentă a operei,Wertheim (1997), p. 248 iar, deși personajele percep inițial marea ca pe o forță ostilă, ajung treptat la concluzia că natura este, de fapt, indiferentă.
În final, corespondentul își reevaluează perspectiva asupra naturii: „seninătatea naturii în mijlocul luptelor individului [...] Ea nu îi părea nici crudă, nici binefăcătoare, nici trădătoare, nici înțeleaptă. Ci era indiferentă, pur și simplu indiferentă.”
Corespondentul se referă frecvent la mare folosind pronume feminine, plasându-i pe cei patru bărbați într-un conflict simbolic cu o forță impersonală. Criticul Leedice Kissane a remarcat și personificarea destinului sub forma unor figuri feminine depreciative, precum „o bătrână proastă” sau „o găină bătrână”, sugerând o posibilă dimensiune misogină a textului.Schaefer (1996), p. 302
Ideea indiferenței universului apare și în alte opere ale lui Stephen Crane, inclusiv într-un poem din volumul War Is Kind and Other Lines (1899):Wertheim (1997), p. 27
Un om i-a spus universului: „Domnule, exist!” „Cu toate acestea”, a răspuns universul, „Acest fapt nu a creat în mine Un sentiment de obligație.”