La sfârșitul Războiului de Independență al Mexicului, Armata celor Trei Garanții ( sau ) a fost numele dat armatei după unificarea trupelor spaniole conduse de Agustín de Iturbide și a trupelor insurgente mexicane ale lui Vicente Guerrero, consolidând independența Mexicului față de Spania. Decretul de creare a acestei armate a apărut în Planul de la Iguala, care prevedea cele trei garanții pe care trebuia să le apere: religia, independența și unitatea. Mexicul urma să fie un imperiu catolic, independent de Spania și unit împotriva dușmanilor săi.
Context În urma execuției lui José María Morelos (lider insurgent între 1811 și 1815, succesorul lui Miguel Hidalgo) pe 22 decembrie 1815, trupele insurgente mexicane s-au dispersat în tot Viceregatul, iar apoi a urmat o luptă pentru putere, care a escaladat într-un război de gherilă. Guadalupe Victoria a luptat în munții Veracruz, iar Vicente Guerrero în munții Sierra Madre del Sur.
Când Félix María Calleja a fost demis din funcția de vicerege în septembrie 1816, funcția a fost preluată de căpitanul general al Cubei, marinarul Juan Ruiz de Apodaca.
Apodaca a implementat o politică diferită de cea a predecesorilor săi, Venegas și Calleja. El a creat grațierea, care a fost acordată majorității liderilor insurgenți, precum Nicolás Bravo și Ignacio López Rayón. Doar Pedro Moreno, Guerrero, Victoria, Andrés Quintana Roo și Leona Vicario au refuzat să o accepte. Datorită acestei politici, Noua Spanie a trăit în pace relativă până la sfârșitul anului 1819.
Pe 1 ianuarie 1820, în Las Cabezas de San Juan (Andaluzia, Spania), colonelul Rafael del Riego s-a ridicat în arme, proclamând că regele Ferdinand al VII-lea trebuie să jure să respecte Constituția de la Cádiz, pe care Cortes Generales o proclamaseră în 1812. Pe 26 mai, intendentul provinciei Veracruz, José Dávila, a proclamat Constituția de la Cádiz. Apodaca a făcut același lucru în capitală pe 31 mai, provocând proteste și revolte.
În Mexic, această veste i-a luat prin surprindere pe locuitorii Noii Spanii. Existau temeri că privilegiile clerului și ale armatei vor fi abolite și că o nouă eră liberală va începe în țară. Creolii, conduși de inchizitorul general Matías de Monteagudo și de Apodaca, s-au întâlnit la Biserica La Profesa, unde au conspirat și au hotărât să se separe de Spania.
Când Guerrero a aflat de situație, a încercat să-l convingă pe colonelul José Gabriel de Armijo, comandantul regalist din sud, să se alăture mișcării sale. Armijo a rămas loial guvernului spaniol. Guerrero a încercat din nou să-l convingă printr-o scrisoare din 17 august, trimisă lui Armijo împreună cu colonelul Carlos Moya.Historia de México, Ediciones Castillo
Pe 9 noiembrie, Armijo, comandantul operațiunilor din sudul țării, a demisionat din cauza unor divergențe cu viceregele Apodaca, care l-a detașat imediat la Sevilla.Carta de renuncia del coronel Armijo, 9 de noviembre de 1820
Între timp, Guadalupe Victoria se ascundea în peșterile din munții Veracruz. Astfel, frontul a rămas liniștit, dar capturarea liderului gherilei părea aproape imposibilă.
Apodaca, la sfatul lui Monteagudo, l-a numit pe Iturbide înlocuitor al lui Armijo, iar pe 16 noiembrie, Iturbide a părăsit Ciudad de México și și-a stabilit cartierul general în Teloloapan. Acesta a purtat cu el douăsprezece mii de pesos de aur.Historia Ilustrada de México Vol.1
Îmbrățișarea de la Acatempan
Intențiile lui Iturbide înainte de a prelua comanda a ceea ce avea să devină mai târziu Armata celor Trei Garanții au făcut obiectul unor dezbateri intense între istoricii de diferite orientări istorice. O mare parte din narațiunea oficială a susținut întotdeauna că Iturbide a pornit să îndeplinească ordinele viceregelui Apodaca de a distruge forțele insurgente rămase sub comanda lui Guerrero. Cu toate acestea, dovezile epistolare descoperite recent de istoricul Jaime del Arenal Fenochio în 2006 demonstrează că Iturbide a corespondat cu Guerrero încă din 26 noiembrie 1820, iar această scrisoare face chiar referire la o scrisoare anterioară de la Guerrero către Iturbide, în care Iturbide încearcă să-l convingă pe Guerrero să-și abandoneze cauza în termeni civilizați. Acest lucru arată că Iturbide, chiar înainte de a fi pus la comanda forțelor sale militare, căuta o reconciliere cu Guerrero pentru a-și pune în aplicare planul de independență a Noii Spanii, respingând convingerea că el a căutat această alianță doar după înfrângerea sa.
Iturbide și-a început marșul spre Tierra Caliente, unde luptau rămășițele insurecției. Anterior, îi avertizase pe oamenii aflați sub comanda sa despre adevăratele sale intenții de a obține independența în țara sa, o cauză pe care armata o împărtășea în secret. Astfel, a început să se formeze Armata celor Trei Garanții. În timp ce îl urmărea pe Guerrero, ariergarda forțelor lui Iturbide a suferit atacuri din partea liderului insurgent Pedro Ascencio, care s-au dovedit a fi în detrimentul trupelor lui Iturbide. În scrisorile schimbate în această perioadă între Iturbide și Guerrero, Iturbide i-a cerut insurgentului să abandoneze lupta și să predea armele, lucru pe care Guerrero l-a refuzat, clarificând că numai dacă Iturbide jura să lupte pentru independență va deveni subordonatul său și va servi sub comanda sa.
După alte confruntări militare nefavorabile lui Iturbide, care căuta reconcilierea, și din cauza ritmului lent al comunicării prin scrisori, Iturbide și Guerrero au ajuns la un acord după ce Iturbide și-a prezentat planul pentru independența țării. Cei doi comandanți au decis să se întâlnească; ceea ce a urmat este un subiect de dezbatere istorică.
Presupusa întâlnire a avut loc în orașul Acatempan pe 10 februarie 1821, în fața trupelor lui Iturbide și Guerrero. Conform relatării lui Lorenzo de Zavala, a urmat un scurt dialog între cei doi lideri, după care s-au îmbrățișat. Guerrero le-a explicat soldaților săi prezența lui Iturbide în următorii termeni:
Lucas Alamán respinge această versiune. Potrivit acestuia, Iturbide nu a reușit să inspire suficientă încredere lui Guerrero, iar Guerrero l-a trimis în locul său pe locotenentul José Figueroa, care a fost autorizat de Guerrero să aranjeze toate condițiile.Lucas Alamán Historia de México, tomo V, pág. 92. Istoricii moderni pun la îndoială veridicitatea evenimentului numit Îmbrățișarea de la Acatempan, sugerând alte locații unde ar fi putut avea loc întâlnirea care ar fi fost mai favorabile ambilor comandanți. De asemenea, se contestă dacă a existat o întâlnire personală între Guerrero și Iturbide și, dacă da, dacă îmbrățișarea menționată anterior a avut loc cu adevărat.
Fondarea Ideea din spatele creării acestei armate era de a mărșălui în toată țara răspândind Planul de la Iguala și apelul la dezarmare, pentru a unii mai mulți oameni la cauza ei. Pe 24 februarie, a fost promulgat decretul pentru crearea acestei armate, așa cum era subliniată în Planul de la Iguala. A fost numită Armata celor Trei Garanții (Trigarante) datorită celor trei garanții pe care le apăra: religia catolică ca singura tolerată în noua națiune, independența Mexicului față de Spania și unitatea dintre facțiunile beligerante. Tot în acea zi, croitorul José Magdaleno Ocampo i-a dăruit lui Iturbide stindardul Trigarante, care fusese realizat la cererea colonelului. Această zi este acum sărbătorită ca Ziua Drapelului, iar stindardul Trigarante este considerat primul stindard al erei independente.
Armata celor Trei Garanții și Planul de la Iguala până la Tratatul de la Córdoba
Iturbide a ordonat ca Planul de la Iguala să fie reprodus și făcut cunoscut tuturor locuitorilor Noii Spanii. Documentul a ajuns în mâinile viceregelui și arhiepiscopului Mexicului. Când autoritățile au aflat despre Planul de la Iguala, au lansat o campanie împotriva lui Iturbide, dar nu au putut face prea multe pentru a împiedica circulația continuă a ideilor de libertate.
Iturbide a început o călătorie prin regiunea Bajío pentru a răspândi mișcarea. Mai mulți ofițeri militari regaliști s-au alăturat Planului de la Iguala. La fel și unii lideri insurgenți care se retrăseseră, precum Guadalupe Victoria, Nicolás Bravo și Ignacio López Rayón.
Campania Armatei celor Trei Garanții Pe 16 martie, Iturbide a trimis Spaniei două scrisori cu copii ale Planului de la Iguala. Prima a fost adresată regelui Ferdinand al VII-lea, pe care l-a invitat să conducă regatul Americii de Nord sau Imperiul Mexican. A doua a fost adresată deputaților parlamentului Spaniei, cărora le-a cerut să accepte pașnic independența Noii Spanii, avertizându-i că are o armată disciplinată pregătită să apere această cauză.
Înainte ca Armata celor Trei Garanții (religie, unitate și independență) să-și înceapă campania, trupele regaliste erau comandate de colonelul Samaniego în La Mixteca; colonelul Manuel de Obeso la Oaxaca; colonelul Zarzosa din San Luis Potosí; Batalionul Extremadura din Puebla; brigadierul Joaquín Arredondo în provinciile interioare de est; feldmareșalul Alejo García Conde în provinciile interioare de vest; fratele său, brigadierul Diego García Conde, cu ajutorul colonelului Rafael Bracho din Durango; feldmareșalul José de la Cruz din Nueva Galicia; brigadierul Pedro Celestino Negrete la Colima; batalionul Navarra din Zacatecas; Locotenent-colonelul Manuel Rodríguez de Cela cu ajutorul lui Miguel Barragán în Michoacán; Brigadierul Domingo Estanislao Luaces cu ajutorul lui José María Novoa în Querétaro și Sierra Gorda; și colonelul Francisco Hevia la Córdoba. Căpitanul de fregata Juan Bautista Topete care acoperă coasta sub vânt în Alvarado, Tlacotalpan și lanțul muntos Tuxtepec; Căpitanul Antonio López de Santa Anna care acoperă coasta; Căpitanul Carlos María Llorente în Tampico și Huasteca Potosina; colonelul José María Calderón în Xalapa; căpitanul Juan Horbegoso în Veracruz; și colonelul Agustín de la Viña în Perote.
În martie și în primele zile ale lui aprilie 1821, reacțiile au fost variate. Planul de la Iguala a fost îmbrățișat cu entuziasm și proclamat de căpitanul Horbegoso în Veracruz; subordonatul său Celso de Iruela din Perote; José Joaquín de Herrera, care a avansat la Tepeyehualco și San Juan de los Llanos; Luis Cortázar în Los Amoles, care s-a mutat apoi în Salvatierra, Penjamo și Valle de Santiago; Anastasio Bustamante, care a mers la Guanajuato, unde a ordonat ca craniile lui Hidalgo, Allende, Aldama și Jiménez să fie luate din Alhóndiga de Granaditas pentru înmormântare. Mai târziu a reușit să adune o armată de șase mii de oameni în Salamanca, Irapuato, Silao, León și San Miguel el Grande; sergent-major Juan Domínguez în Apatzingán; și locotenent-colonelul Miguel Barragán în Ario. precum și Vicente Filisola și Juan José Codallos în Tuzantla. Planul a fost respins de Vicente Marmolejo în Cuernavaca, Tomás Cajigal în Taxco, Martín Almela în Tixtla, José María Armijo și José de Ubiella în Iguala, toți aceștia fiind sub comanda lui Iturbide, dar au dezertat pentru a se alătura trupelor regaliste. Pe de altă parte, Antonio Linares nu a acceptat planul în Celaya și s-a dus la Querétaro; Agustín de la Viña s-a fortificat în Cetatea San Carlos de Perote, la fel ca și colonelul Quintanar din Valladolid.