Esmeralda (Notre-Dame de Paris)

Esmeralda (născută Agnès) este un personaj fictiv din romanul lui Victor Hugo din 1831, Notre-Dame de Paris (Cocoșatul de la Notre-Dame). Ea este o tânără de origine franceză și romă (spre sfârșitul cărții, se dezvăluie că mama ei biologică a fost o franțuzoaică). Atrage constant bărbații cu dansurile sale seducătoare și este rareori văzută fără deșteapta sa capră, Djali. Are aproximativ 16 ani și o inimă blândă și generoasă.

Istoricul personajului

Numele de naștere al Esmeraldei a fost Agnès. Ea este copilul din flori al lui Paquette Guybertaut, poreclită „la Chantefleurie”, fiica orfană a unui menestrel care trăiește în Reims. Paquette a devenit prostituată după ce a fost sedusă de un tânăr nobil și duce o viață mizerabilă, în sărăcie și singurătate. Nașterea lui Agnès o face pe Paquette fericită din nou, iar aceasta îi oferă atenție și îngrijire copilului său adorat; chiar și vecinii încep să o ierte pe Paquette pentru comportamentul ei din trecut când le privesc pe cele două.

Tragedia lovește, însă, când romii (numiți țigani în roman) răpesc copilul, lăsând în loc un prunc pe care îl considerau hidos de deformat (Quasimodo). Locuitorii orașului ajung la concluzia că țiganii au canibalizat-o pe micuța Agnès; mama fuge din Reims cuprinsă de disperare, iar copilul deformat este exorcizat și trimis la Paris, pentru a fi lăsat la Notre-Dame (pe patul găsiților, unde orfanii și copiii nedoriți sunt lăsați milei publice).

Cincisprezece ani mai târziu, Agnès — numită acum La Esmeralda, cu referire la smaraldul de sticlă pe care îl poartă la gât — trăiește fericită printre țiganii din Paris. Ea activează ca dansatoare publică. Capra sa de companie, Djali, realizează de asemenea trucuri de numărare cu o tamburină, un act folosit ulterior ca probă în instanță pentru a demonstra că Esmeralda este o vrăjitoare.

îl trimite pe fiul său adoptiv, Quasimodo, să o răpească pe Esmeralda de pe străzi. Esmeralda este salvată de căpitanul Phœbus, de care se îndrăgostește instantaneu până la obsesie. Mai târziu în acea noapte, Clopin Trouillefou, regele truanzilor, se pregătește să execute un poet pe nume Pierre Gringoire pentru că a pătruns fără permisiune pe teritoriul truanzilor, cunoscut sub numele de Curtea Miracolelor. Într-un act plin de compasiune pentru a-i salva viața, Esmeralda acceptă să se căsătorească cu Gringoire.

Când Quasimodo este condamnat la stâlpul infamiei pentru tentativa sa de răpire, tocmai Esmeralda, victima sa, este cea care îi poartă milă și îi dă să bea apă. Din acest motiv, el se îndrăgostește profund de ea, deși aceasta este prea dezgustată de urâțenia lui evidentă pentru a-l lăsa măcar să îi sărute mâna. Acolo, Paquette la Chantefleurie, cunoscută acum sub numele de Sora Gudule, o pustnică, o blestemă pe Esmeralda, susținând că ea și ceilalți țigani i-au mâncat copilul pierdut.

Două luni mai târziu, în timp ce Esmeralda merge pe stradă, Fleur-de-Lys de Gondelaurier, logodnica lui Phœbus, și prietenele sale bogate și aristocrate o observă pe fata romă din casa familiei Gondelaurier. Fleur-de-Lys devine geloasă pe frumusețea Esmeraldei și se preface că nu o vede, însă prietenele ei o cheamă pe Esmeralda din curiozitate.

Când Esmeralda intră în încăpere, tensiunea apare imediat — tinerele femei înstărite, care par la fel de drăguțe când sunt comparate între ele, sunt fade în comparație cu Esmeralda. Știind că frumusețea Esmeraldei o depășește cu mult pe a lor, aristocratele își bat joc, în schimb, de hainele ei. Phœbus încearcă să o facă pe Esmeralda să se simtă mai bine, dar Fleur îi smulge geanta și o deschide. Din ea cad bucăți de lemn cu litere scrise pe ele, iar Djali aranjează literele astfel încât să formeze numele „Phœbus”. Fleur, realizând că are acum o rivală, o numește pe Esmeralda vrăjitoare și leșină. Esmeralda fuge, iar Phœbus o urmează.

Mai târziu în acea lună, ea se întâlnește cu Phœbus și își declară dragostea pentru el. Phœbus profită de ocazie pentru a o săruta în timp ce ea vorbește și se preface că o iubește. El o întreabă pe Esmeralda care este rostul căsătoriei (neavând nicio intenție de a-și părăsi logodnica, Fleur-de-Lys, ci dorind doar să se culce cu Esmeralda), ceea ce o rănește pe fată. Phœbus, văzând reacția ei, se preface trist și spune că probabil Esmeralda nu îl mai iubește. Atunci, fata afirmă că îl iubește și că va face orice îi cere.

Phœbus începe să îi descheie cămașa și o sărută din nou. Frollo, care urmărea totul din spatele unei uși, intră brusc în cameră într-o criză de gelozie, îl înjunghie pe Phœbus și fuge. Esmeralda leșină la vederea lui Frollo, iar când își revine, se trezește acuzată de crimă, deoarece o eroare de comunicare face juriul să creadă că Phœbus este, de fapt, mort. Esmeralda își proclamă nevinovăția, dar când este amenințată cu zdrobirea piciorului într-o menghină, ea mărturisește. Curtea o condamnă la moarte pentru crimă și vrăjitorie (instanța văzuse trucul cu literele al lui Djali), fiind închisă într-o celulă.

Frollo o vizitează, iar Esmeralda se ascunde într-un colț (până în acest punct al cărții, cititorii știu că obsesia pătimașă a lui Frollo pentru fată l-a determinat să o denunțe public și să o urmărească). Frollo îi vorbește despre conflictul său interior legat de ea și îi dă un ultimatum: să i se dăruiască lui sau să înfrunte moartea. Esmeralda, dezgustată de faptul că Frollo i-ar face rău până la acest punct pentru propriul egoism, refuză. Frollo, cuprins de nebunia emoțiilor, părăsește orașul. A doua zi, cu câteva minute înainte de a fi spânzurată, Quasimodo sosește dramatic de la Notre-Dame, o ia pe Esmeralda și fuge înapoi în catedrală strigând: „Azil!”.

În timp ce stă în chilia de la Notre-Dame, ea devine treptat prietenoasă cu Quasimodo și reușește să privească dincolo de exteriorul său deformat. Quasimodo îi dă un fluier cu sunet ascuțit, unul dintre puținele lucruri pe care acesta le mai poate auzi, și o instruiește să îl folosească ori de câte ori are nevoie de ajutor.

Într-o zi, Esmeralda îl observă pe Phœbus trecând pe lângă catedrală. Ea îi cere lui Quasimodo să îl urmărească pe căpitan, dar când Quasimodo află unde se află Phœbus, îl vede pe acesta ieșind din casa logodnicei sale. Quasimodo îi spune că Esmeralda vrea să îl vadă; Phœbus, crezând că Esmeralda este moartă, își imaginează că Quasimodo este un diavol care îl cheamă la ea în iad și fuge îngrozit. Quasimodo se întoarce și îi spune că nu l-a găsit pe Phœbus.

Timp de câteva săptămâni, Esmeralda și Quasimodo duc o viață liniștită, în timp ce Frollo stă ascuns în chiliile sale private, gândindu-se la următoarea mutare. Într-o noapte, acesta își folosește cheia universală pentru a intra în camera Esmeraldei. Fata se trezește și rămâne paralizată de groază până când Frollo o imobilizează pe pat cu trupul său și încearcă să o violeze.

Neputând să se elibereze, Esmeralda apucă fluierul și suflă cu disperare în el. Înainte ca Frollo să înțeleagă ce se întâmplă, Quasimodo îl ridică, îl izbește de perete și începe să îl bată cu intenția de a-l ucide. Înainte ca acesta să termine, Frollo se clatină și ajunge în lumina lunii care pătrunde printr-o fereastră îndepărtată. Quasimodo vede cine este atacatorul Esmeraldei și îi dă drumul, surprins. Frollo, clocotind de furie, îi spune Esmeraldei că nimeni nu o va avea dacă el nu poate, înainte de a părăsi catedrala.

Frollo îl găsește pe Gringoire și îl informează că Parlamentul a votat retragerea dreptului de azil pentru Esmeralda, intenționând să ordone soldaților să îndeplinească sarcina prin forță. Gringoire acceptă cu ezitare să o salveze pe fată și pune la cale un plan împreună cu Frollo. În noaptea următoare, Gringoire îi conduce pe toți romii din Paris spre Notre-Dame pentru a o elibera pe Esmeralda. Interpretând greșit situația, Quasimodo ripostează și folosește sistemele de apărare ale catedralei pentru a lupta împotriva acestora, crezând că acești oameni vor să o predea pe Esmeralda.

Vestea despre acest incident ajunge curând la regele Ludovic al XI-lea, care trimite soldați (inclusiv pe Phœbus) pentru a pune capăt revoltei și pentru a o spânzura pe Esmeralda. Aceștia ajung la Notre-Dame la timp pentru a-l salva pe Quasimodo, care era depășit numeric și incapabil să îi împiedice pe atacatori să ia cu asalt Galeria Regilor. Romii sunt măcelăriți de oamenii regelui, în timp ce Quasimodo (care nu realizase că soldații doresc de fapt să o execute pe Esmeralda) aleargă spre camera fetei. El intră în panică atunci când observă că aceasta nu este nicăieri.

În timpul atacului, Gringoire și un bărbat înfășurat într-o mantie se strecoară în Notre-Dame și o găsesc pe Esmeralda pe punctul de a fugi din catedrală (ea se temuse că soldații încercau să o ridice când a auzit lupta). Când Gringoire se oferă să o salveze pe fată, aceasta acceptă și pleacă împreună cu cei doi bărbați. Cei trei urcă într-o barcă din apropiere și vâslesc pe Sena, iar ea leșină când aude mulțimea de pe maluri cerându-i moartea.

Când Esmeralda se trezește, observă că Gringoire a dispărut, iar necunoscutul cu glugă este, de fapt, Frollo. Acesta îi oferă încă o dată Esmeraldei o alegere: să rămână cu el sau să fie predată soldaților. Fata cere să fie executată. Furios, Frollo o aruncă în brațele lui Gudule (Paquette Guybertaut).

Acolo, cele două femei realizează că Esmeralda este, de fapt, Agnès, copilul pierdut al lui Gudule. Aceasta o recunoaște după pantoful de copil pe care fata îl purta într-o amuletă la gât, identic cu cel păstrat de pustnică în chilia ei. Garda sosește, iar Gudule îi imploră pe soldați să aibă milă de ea și de fiica sa. Gudule îi urmărește pe soldați până la eșafod, lovind și mușcând pe tot parcursul drumului. Un gardian o trântește pe Gudule la pământ; aceasta se lovește la cap și moare pe loc.

Întors la Notre-Dame, Quasimodo încă își caută cu disperare prietena. El urcă în vârful turnului de nord și îl găsește acolo pe Frollo. Quasimodo observă înfățișarea dementă a lui Frollo și îi urmărește privirea: o vede pe Esmeralda într-o rochie albă, atârnând în agonia morții pe eșafod.

După ce Quasimodo îl împinge pe Frollo de pe turn într-un moment de furie oarbă, textul sugerează explicit că acesta urmărește trupul Esmeraldei până la groapa comună unde fusese lăsată după execuție. Acolo, el moare prin înfometare în timp ce îmbrățișa cadavrul ei.

Adaptări Multe adaptări cinematografice ale romanului Cocoșatul de la Notre-Dame au fost realizate de-a lungul timpului, acestea luându-și diverse libertăți față de textul original și față de personajul Esmeraldei. Filmul din 1956, regizat de Jean Delannoy, în care Esmeralda a fost interpretată de Gina Lollobrigida, a introdus o serie de schimbări semnificative.

Mai exact, în versiunea lui Delannoy, Esmeralda este de origine romă, mai degrabă decât o franțuzoaică adoptată de romi, iar costumul ei a fost conceput pentru a fi cât mai apropiat de cel al unei femei rome din perioada medievală. Lollobrigida a fost, de asemenea, prima actriță care a interpretat-o pe Esmeralda umblând în mod obișnuit desculță, spre deosebire de romanul lui Hugo și de unele adaptări anterioare; toate aceste detalii au fost preluate în numeroase adaptări ulterioare, inclusiv în versiunea animată a celor de la Disney din 1996.

În adaptarea animată Disney din 1996, Esmeralda este prezentată ca o tânără romă amabilă, grijulie, independentă și plină de spirit, care este gata să îi ajute pe cei aflați în dificultate. Cea mai mare dorință a Esmeraldei este ca proscrișii precum Quasimodo și semenii ei romi să fie acceptați în societate și tratați ca oameni. Ea revine în continuarea animată din 2002, unde este căsătorită cu Phœbus și au împreună un fiu pe nume Zephyr. Esmeralda este un personaj care poate fi întâlnit foarte rar în parcurile Disney, dar poate fi văzută ca o figură în interiorul cutiei muzicale a lui Clopin din Fantasyland.