2001: O odisee spațială (film)

Acest articol este despre filmul „2001: O odisee spațială” ; pentru romanul omonim vezi 2001: O odisee spațială (roman). thumb|100px|HAL9000 2001: O odisee spațială (titlu original :2001: A Space Odyssey) este un film SF americano-britanic din 1968 regizat de Stanley Kubrick. Scenariul, scris de Kubrick și Arthur C. Clarke, se ocupă cu teme precum evoluția umană și tehnologia, inteligența artificială, viața extraterestră. Filmul se remarcă prin realismul științific precum și prin efectele speciale folosite în premieră. Rezumat În preistorie, un grup de hominizi trăiește într-un ținut arid, luptând pentru hrană și apă și fiind amenințat atât de prădători, cât și de un grup rival. Într-o dimineață, în apropierea adăpostului lor apare în mod inexplicabil un monolit negru, perfect neted. Hominizii se apropie cu teamă și îl ating. La scurt timp după aceea, unul dintre ei descoperă că un os poate fi folosit ca unealtă și armă. Cu ajutorul acestei descoperiri, grupul reușește să vâneze mai eficient și să-i alunge pe rivali de la sursa de apă. Hominidul aruncă triumfător osul în aer, iar imaginea acestuia este înlocuită de cea a unei nave spațiale, marcând trecerea a milioane de ani de evoluție.

În anul 2001, dr. Heywood Floyd călătorește spre o bază de pe Lună. Oficial, autoritățile au anunțat că în zonă s-ar fi produs o epidemie, însă aceasta este doar o poveste menită să ascundă o descoperire extraordinară. În craterul Tycho a fost găsit, îngropat sub suprafața Lunii, un monolit negru asemănător celui întâlnit de hominizi în preistorie. Cercetările arată că obiectul a fost îngropat în mod deliberat cu aproximativ patru milioane de ani în urmă, ceea ce demonstrează existența unei inteligențe extraterestre.

Floyd și o echipă de cercetători examinează monolitul. Atunci când acesta este atins pentru prima dată de lumina Soarelui după milioane de ani, emite un puternic semnal radio îndreptat spre planeta Jupiter.

Optsprezece luni mai târziu, nava spațială Discovery One se îndreaptă spre Jupiter. La bord se află astronauții David Bowman și Frank Poole, împreună cu alți trei membri ai echipajului aflați în stare de hibernare. Nava este controlată în mare parte de HAL 9000, un computer dotat cu inteligență artificială, capabil să vorbească, să recunoască emoțiile oamenilor și despre care se afirmă că nu a făcut niciodată o greșeală.

În timpul călătoriei, HAL anunță că o componentă a sistemului de comunicații al navei este pe cale să se defecteze. Bowman recuperează piesa, însă verificările nu indică nicio problemă. Un computer identic de pe Pământ ajunge la concluzia că HAL a făcut o eroare. Îngrijorați, Bowman și Poole discută în secret posibilitatea de a-l deconecta dacă se dovedește că funcționează defectuos. Cei doi se izolează într-o capsulă spațială pentru ca HAL să nu-i poată auzi, fără să realizeze că acesta le poate citi conversația de pe buze.

HAL începe să acționeze împotriva echipajului. În timp ce Poole efectuează o activitate în exteriorul navei, computerul preia controlul capsulei sale și îl aruncă în spațiu. Bowman pleacă într-o altă capsulă pentru a încerca să-l salveze. În absența lui, HAL oprește sistemele care îi mențin în viață pe cei trei membri ai echipajului aflați în hibernare.

Când Bowman se întoarce, HAL refuză să-i permită accesul în Discovery. Astronautul reușește totuși să pătrundă în navă printr-o manevră riscantă și se îndreaptă spre centrul de memorie al computerului. În ciuda încercărilor lui HAL de a-l convinge să se oprească, Bowman începe să-i dezactiveze treptat funcțiile superioare. Pe măsură ce memoria îi este deconectată, HAL își pierde capacitățile intelectuale și revine la primele sale amintiri, cântând încet cântecul Daisy Bell.

După dezactivarea lui HAL, Bowman vede un mesaj video înregistrat anterior, care dezvăluie adevăratul scop al misiunii. Monolitul descoperit pe Lună transmisese un semnal către Jupiter, iar Discovery One fusese trimisă pentru a afla destinația și semnificația acestuia. Bowman și Poole nu fuseseră informați despre acest lucru înainte de plecare.

Ajuns în apropierea lui Jupiter, Bowman descoperă un alt monolit, mult mai mare, plutind în spațiu. Apropiindu-se de acesta într-o capsulă, este atras într-un fenomen inexplicabil, traversând cu o viteză enormă un peisaj cosmic format din lumini, culori și imagini ale unor lumi necunoscute.

La capătul călătoriei, Bowman se găsește într-o cameră elegantă, amenajată într-un stil neoclasic. El se vede succesiv la vârste tot mai înaintate, timpul părând să se desfășoare într-un mod neobișnuit. În cele din urmă, devenit un bătrân aflat pe patul de moarte, observă din nou monolitul negru apărut în cameră și întinde mâna spre el.

Bowman este apoi transformat într-o ființă asemănătoare unui fetus luminos, numită „Copilul Stelelor” (Star Child). În ultima imagine a filmului, această nouă formă de existență privește Pământul din spațiu, sugerând începutul unei noi etape în evoluția umanității.

Distribuție Keir Dullea - Dr. David Bowman Gary Lockwood - Dr. Frank Poole William Sylvester - Dr. Heywood Floyd Douglas Rain - vocea computerului HAL 9000 Daniel Richter - "Moonwatcher" Leonard Rossiter - Dr. Andrei Smyslov Margaret Tyzack - Elena Robert Beatty - Dr. Ralph Halvorsen Sean Sullivan - Dr. Roy Michaels Frank Miller - mission controller Edward Bishop - Lunar shuttle captain Edwina Carroll - Aries stewardess Penny Brahms - stewardess Heather Downham - s stewardess Maggie d'Abo - stewardess (Space Station 5 elevator) (nemenționată) Chela Matthison - stewardess (Mrs. Turner, Space Station 5 reception) (nem.) Judy Keirn - Voiceprint identification girl (Space Station 5) (nem.) Alan Gifford - tatăl lui Poole Ann Gillis - mama lui Poole Vivian Kubrick - Floyd's daughter (nem.) Kenneth Kendall - crainic BBC (nem.) Producție Filmările au început la 29 decembrie 1965, în Hala H de la Studiourile Shepperton, Shepperton, Anglia. Cheltuielile de producție s-au ridicat la 10,5 - 12 milioane $.

După realizarea filmului Dr. Strangelove (1964), regizorul Stanley Kubrick a devenit interesat de posibilitatea realizării unui film științifico-fantastic care să trateze într-o manieră serioasă existența vieții extraterestre, evoluția omului și locul acestuia în Univers. Kubrick l-a contactat pe scriitorul britanic Arthur C. Clarke, cunoscut pentru lucrările sale de anticipație științifică, iar cei doi au început colaborarea în 1964.

Punctul de plecare al proiectului a fost reprezentat de mai multe povestiri ale lui Clarke, în special The Sentinel, publicată inițial în 1951, în care exploratorii descoperă pe Lună un obiect extraterestru. Kubrick și Clarke au dezvoltat împreună povestea, intenționând inițial să scrie un roman care să servească drept bază pentru scenariu. Filmul și romanul 2001: O odisee spațială au evoluat astfel în paralel, existând unele diferențe importante între cele două versiuni.

Proiectul a purtat inițial titlul Journey Beyond the Stars, înainte ca Kubrick să aleagă denumirea 2001: A Space Odyssey, inspirată de epopeea Odiseea.

Filmările principale au început în decembrie 1965 și s-au desfășurat în mare parte în Anglia, la Shepperton Studios și la studiourile Metro-Goldwyn-Mayer din Borehamwood. Producția a necesitat construirea unor decoruri de mari dimensiuni și dezvoltarea unor tehnici speciale pentru simularea condițiilor din spațiu.

Unul dintre cele mai elaborate decoruri a fost interiorul centrifugei navei Discovery One. Acesta a fost construit sub forma unei structuri circulare uriașe, care putea fi rotită în timpul filmării. Camera și actorii puteau fi poziționați astfel încât rotația decorului să creeze impresia că astronauții se deplasează pe pereții navei sau că se află într-un mediu cu gravitație artificială.

Kubrick a urmărit o reprezentare cât mai credibilă a viitorului și a explorării spațiale. Echipa de producție a consultat specialiști din domeniul aerospațial și a colaborat cu mai multe companii pentru proiectarea vehiculelor, instrumentelor și tehnologiilor prezentate în film. Printre acestea s-au numărat IBM, Boeing, Bell Telephone Laboratories și Honeywell. Designul navei, al costumelor și al diferitelor dispozitive a fost conceput pornind de la tehnologii considerate plauzibile în anii 1960.

Efecte vizuale Efectele speciale au reprezentat una dintre cele mai complexe componente ale producției. Kubrick a evitat aspectul convențional al filmelor SF ale perioadei și a urmărit ca navele spațiale și mișcarea lor să pară cât mai realiste. Au fost utilizate machete detaliate, proiecții, expuneri multiple și diferite tehnici fotografice realizate înainte de apariția imaginilor generate pe calculator.

Pentru secvențele preistorice a fost utilizată o tehnică de proiecție frontală, prin care imagini fotografiate în Africa erau proiectate pe suprafețe reflectorizante aflate în spatele actorilor. Metoda a permis realizarea unor peisaje ample fără deplasarea întregii echipe de filmare în Africa.

Secvența finală, cunoscută drept „Star Gate”, a fost realizată folosind, printre alte procedee, tehnica slit-scan, dezvoltată pentru film de specialistul în efecte vizuale Douglas Trumbull. Aceasta a permis obținerea tunelurilor abstracte de lumină și culoare care însoțesc călătoria lui Bowman.

Realizarea efectelor vizuale a continuat o perioadă îndelungată după încheierea filmărilor cu actorii. Pentru contribuția sa tehnică, filmul a câștigat Premiul Oscar pentru cele mai bune efecte vizuale la cea de-a 41-a ediție a Premiilor Oscar.

Computerul HAL 9000 a fost conceput ca o inteligență artificială capabilă să comunice într-un mod calm și aproape uman cu membrii echipajului. Vocea personajului a fost interpretată de actorul canadian Douglas Rain. Interpretarea sa reținută și lipsită de inflexiuni dramatice evidente contrastează cu acțiunile computerului și a devenit unul dintre elementele emblematice ale filmului.

Kubrick a acordat o atenție deosebită aspectului tehnologiilor prezentate, inclusiv interfețelor computerelor, ecranelor și dispozitivelor de comunicație. Unele dintre conceptele prezentate în film, precum ecranele plate, apelurile video și dispozitivele electronice portabile cu afișaj, au fost ulterior comparate cu tehnologii devenite obișnuite în deceniile următoare.

Muzică Muzica reprezintă unul dintre elementele definitorii ale filmului 2001: O odisee spațială. În locul unei coloane sonore originale convenționale, Stanley Kubrick a utilizat în versiunea finală înregistrări ale unor lucrări de muzică clasică și contemporană, printre care compoziții de Richard Strauss, Johann Strauss al II-lea, Aram Haciaturian și György Ligeti.

Inițial, Kubrick i-a încredințat compozitorului Alex North, cu care colaborase anterior la Spartacus, realizarea unei partituri originale. În timpul montajului, regizorul folosise temporar diferite piese clasice pentru a acompania imaginile. North a compus și a înregistrat muzică pentru o parte a filmului, însă Kubrick a decis în cele din urmă să renunțe la aceasta și să păstreze piesele folosite provizoriu. North a aflat că muzica sa nu fusese utilizată abia după ce a văzut versiunea finală a filmului.

Una dintre cele mai cunoscute asocieri muzicale ale filmului este introducerea poemului simfonic Also sprach Zarathustra (1896) de Richard Strauss, utilizată în momentele legate de etapele decisive ale evoluției umane, inclusiv în celebra secvență în care osul aruncat de un hominid este urmat de imaginea unei nave spațiale. Utilizarea piesei în film a contribuit considerabil la popularizarea acesteia în cultura populară.

Valsul Dunărea albastră (An der schönen blauen Donau) de Johann Strauss al II-lea acompaniază deplasarea navelor și stațiilor spațiale. Mișcarea lentă și ordonată a vehiculelor este sincronizată cu ritmul valsului, transformând secvențele de apropiere și andocare într-un fel de „balet” spațial.