Pe culmile disperării este o lucrare filozofică scrisă de Emil Cioran, publicată în 1934, fiind prima sa carte. Volumul constă în mai multe reflecții scurte asupra unor teme negative care au impregnat ulterior întreaga operă a lui Cioran, precum moartea, insomnia și nebunia.
Aceasta a fost una dintre numeroasele lucrări pe care Cioran le-a scris în limba sa natală, româna. În 1937, Cioran a părăsit România și s-a stabilit la Paris, unde a trăit pentru restul vieții. Această ruptură a marcat două perioade distincte în viața și opera sa: o perioadă timpurie românească și o perioadă ulterioară, de maturitate, franceză. Ulterior, Cioran a publicat numeroase lucrări în limba franceză, care i-au adus recunoașterea internațională.
Pe culmile disperării a primit Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitați, instituit de Fundația Regală pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”. Deși lucrările sale ulterioare au fost recompensate cu alte distincții, precum Prix Roger Nimier și , Cioran le-a refuzat pe ambele. În 1992, volumul a fost tradus în limba engleză de Ilinca Zarifopol-Johnston.
Rezumat
Textul este compus din 66 de secțiuni scurte cu titlu, având de obicei o lungime de una până la trei pagini. În fiecare secțiune, Cioran analizează anumite emoții sau stări psihologice, punându-le în contrast. El se concentrează pe emoțiile negative, cum ar fi tristețea, melancolia și agonia. Pentru Cioran, în timp ce tristețea este o emoție acută care poate urma momentelor de fericire, melancolia este o formă mai difuză de tristețe, asociată cu regretul și ambiguitatea.
Cioran laudă lirismul și stările emoționale intense pentru capacitatea lor de a forța ființa umană să reconsidere categoriile cu adevărat importante ale condiției umane, precum iubirea și moartea. Oamenii pot ignora aceste categorii ani de zile concentrându-se pe rutina vieții de zi cu zi sau participând la demersuri raționale și intelectuale. Cioran disprețuiește aceste din urmă categorii:De-a lungul textului, Cioran exprimă, de asemenea, viziuni antiraționaliste și anticreștine:Deși Cioran se concentrează pe stări negative, el analizează și anumite stări pozitive, precum inocența și grația, deși termenul de „grație” este folosit într-un sens mai degrabă laic și estetic, spre deosebire de sensul religios al cuvântului. Deși laudă emoțiile intense pe care suferința le poate induce, Cioran respinge explicit sărăcia și suferința propriu-zisă ca fiind stări pur distructive, care nu posedă noblețea sau catharsisul pe care creștinismul li le atribuie.
Context Pe culmile disperării a fost scrisă într-o perioadă de depresie și insomnie, condiții de care Cioran a suferit de-a lungul întregii sale vieți: „N-am putut niciodată să scriu altfel decât în mijlocul depresiei provocate de nopțile mele de insomnie. Timp de șapte ani abia am putut dormi. Am nevoie de această depresie și chiar și astăzi, înainte de a mă așeza să scriu, ascult un disc de muzică lăutărească din Ungaria.” Titlul cărții provine dintr-o formulă care era folosită în ziarele românești ale vremii pentru a începe necrologurile celor care se sinucideau: „Pe culmile disperării, tânărul X și-a curmat zilele...”.
La momentul scrierii volumului, Cioran manifesta simpatii față de național-socialism. El și-a exprimat sprijinul pentru Noaptea cuțitelor lungi, care a avut loc în același an în care a fost publicată cartea. Cu toate acestea, însuși textul din Pe culmile disperării exprimă atitudini care sunt contrare filozofiei naziste.
Coperta ediției engleze a cărții prezintă un detaliu din „Ispitirea Sfântului Anton”, pictată de Matthias Grünewald pe Altarul de la Isenheim. Imaginea înfățișează demoni monstruoși care îl atacă pe sfânt.
Receptare Lucrarea a fost remarcată pentru proza sa elaborată, aforismele tăioase și , exprimate într-un stil care va deveni marca inconfundabilă a lui Cioran. Saint-John Perse l-a descris mai târziu ca fiind „cel mai mare scriitor francez care ne-a onorat limba de la moartea lui Paul Valéry încoace”.
Deși Cioran a câștigat o influență majoră în rândul intelectualilor francezi în anii de maturitate, reacția față de opera sa timpurie în România a fost inițial marcată de controverse. Tatăl lui Cioran era preot ortodox, iar mama sa era președinta Reuniunii Femeilor Creștine. Natura blasfematoare a lucrării lui Cioran i-a pus pe părinții săi într-o situație dificilă în comunitate. Mama sa i-a spus odată că, dacă ar fi știut cât de nefericit va deveni, l-ar fi avortat — o afirmație pe care Cioran a descris-o ca fiind „eliberatoare”. În ciuda profesiei sale, mama sa i-a citit lucrările, în timp ce tatăl său a refuzat: „Tot ce scriam îl deranja și nu știa cum să reacționeze. Dar mama m-a înțeles”. Lucrările lui Cioran au fost interzise în România în timpul regimului lui Nicolae Ceaușescu.
Note
Vezi și Despre neajunsul de a te fi născut The Conspiracy Against the Human Race
Categorie:Cărți din 1934 Categorie:Cărți românești Categorie:Cărți de filozofie