Neapolisul scit (în ), cunoscut și sub numele de Kermencik, a fost o așezare a sciților ce a existat în Peninsula Crimeea de la sfârșitul secolului al III-lea î.Hr. până în a doua jumătate a secolului al III-lea d.Hr. Anterior, a fost considerat un oraș din Chersonesul Tauric și a fost menționat de Strabon drept fortăreața și palatul unde rezidau regii sciți. Este privit drept capitala Regatului Scit Târziu și capitala Sciției Mari.

Ruinele arheologice se află la periferia actualului oraș Simferopol. Acest oraș a fost centrul triburilor scitice din Crimeea, conduse de Skilurus și Palacus. Neapolisul guverna un mic regat ce cuprindea teritoriile dintre cursul inferior al Niprului și Crimeea. Istoricii sugerează că, între sfârșitul secolului al IV-lea î.Hr. și începutul secolului al III-lea î.Hr., cultura Kizil-Koba a ocupat zona așezării înainte de a fi găsit orice artefact scit; Neapolis a fost distrus de către goți la jumătatea secolului al III-lea d.Hr. Această așezare a fost excavată pentru prima dată în 1945 de către Schultz și Golovkina.

Geografie Neapolisul scit se află pe un platou situat pe „stâncile Petrovskie din Simferopol”. Climatul său a fost descris ca având perioade lungi de vară și iarnă, uscate și bântuite de vânturi, precum și niveluri moderate de precipitații. Zona capitalei se distingea prin păduri și o vegetație bogată, care includea specii precum stejarul, pinul, plopul și arinul în jurul fortăreței.

Istorie Peisajul cultural al Neapolisului scit a fost unul diversificat, fiind prezentă nu doar cultura scitică, ci și cea a „taurilor sedentari” și a „populației elenizate din teritoriile agricole ale orașelor grecești”. Ivantchik (2019) afirmă că sciții de la acea vreme, inclusiv cei care locuiau în Neapolis, erau mai apropiați de statele elenistice în comparație cu „regatul nomad al sciților din secolul al IV-lea î.Hr.”. Dovezile obținute în urma cercetărilor craniologice din această zonă indică, de asemenea, că în Neapolis au fost prezente cel puțin două grupuri de indivizi de origini diferite.

În perioada elenistică, între anii 128–124 î.Hr., existau doar semne minore de agricultură și creștere a vitelor, ceea ce sugerează că, în această etapă, persoanele care locuiau în Neapolis scitică erau doar parțial sedentare. Absența clădirilor și „imaginile cu călăreți din câmpurile ornamentale... [și]... amestecul de oase de animale găsite printre resturile menajere” din complexul palatului susțin suplimentar această ipoteză. Dovezile arheologice constând în „țigle, ulcioare și cupe, lămpi și altare, precum și figurine de teracotă” ilustrează faptul că avea loc fabricarea olăriei, aceasta fiind comercializată în principal la nivel local și utilizată în scopuri practice. Alți istorici au comentat că aceasta era „oarecum lipsită de ambiție”. Acest lucru este demonstrat de obiectele arheologice găsite din această perioadă, precum vase de gătit lucrate manual, articole de toaletă (pense, oglinzi) și unelte (cuțite, roți de tors și ace). Importurile identificate în această perioadă includ amfore din „Rodos, Sinopa, Chersonesos și ”, precum și veselă, ornamente și „cupe turnate în tipar”, Palatul de Sud fiind principala zonă de relocare a acestora, având în vedere că majoritatea acestor obiecte au fost descoperite acolo. Locuitorii din Neapolisul scit duceau o viață foarte simplă în această perioadă, focurile deschise fiind utilizate pentru prepararea hranei și pentru căldură. Palatul de Sud constituia excepția, aici fiind descoperite bunuri de lux, inclusiv o gamă diversă de ceramică grecească, paturi grecești și oglinzi de bronz importate. Zaytsev (2004) consideră, de asemenea, că zarurile reprezentau un joc popular, peste 30 de astragale de oaie fiind găsite într-unul dintre megaronurile palatului.

Între sfârșitul secolului al II-lea î.Hr. și mijlocul secolului I d.Hr., o cultură materială barbară mai accentuată a fost prezentă în rândul persoanelor localizate în Neapolisul scit. Pe baza dovezilor arheologice, nu pare să existe vreo dezvoltare a meșteșugurilor, olăria, uneltele din os și lemn, firele și țesăturile fiind în continuare utilizate intern și produse în număr mic. Importurile, cum ar fi vesela cu angobă maro și roșie, ornamentele speciale și mărgelele, obiectele romane și faianța egipteană, ilustrează o varietate mai mare de bunuri comercializate în acest interval, în special în timpul secolului I d.Hr. Deși a existat o creștere a creșterii animalelor, evidențiată prin descoperirile de oase în zonele agricole din Neapolisul scit, agricultura nu a fost abundentă, deoarece există o lipsă de unelte găsite din această perioadă, cu excepția unor pistiluri de piatră brute folosite pentru procesarea cerealelor.

Locuitorii din Neapolisul scit au trecut, în a doua jumătate a secolului I și în al treilea sfert al secolului al II-lea, de la un peisaj agricol și nomadic mixt la unul predominant nomadic, schimbările în dispunerea și planurile cetății demonstrând acest lucru. În această perioadă, obiectele importate au reprezentat principala descoperire arheologică, fiind găsite numeroase piese de ceramică cu angobă roșie, vase de sticlă și obiecte metalice, inclusiv „broșe romane emailate” (Vysotskaya, citată în Zaytsev, 2004). Viața de zi cu zi în acest interval a inclus obiecte simple de toaletă feminină, precum oglinzi și ondulatoare pentru coafarea părului, și echipamente pentru cai care variau ca execuție. Vesela de bucătărie a fost identificată sub formă de ulcioare, oale, vase deschise și cupe de proveniență locală, lucrate manual, fiind găsite și câteva farfurii, ulcioare și cupe importate, cu angobă roșie. Armura de luptă includea spade lungi și scurte de tip sarmatic și vârfuri de săgeți din fier. În această perioadă a fost găsit și graffiti, ceea ce a stimulat o dezbatere cu privire la semnificația acestuia. O. D. Dashevskaya (1962) a sugerat că acestea erau „autografe” individuale ale rezidenților din timpul ceremoniilor, în timp ce alți istorici teoretizează că au o semnificație ritualică sau că au fost opera cuceritorilor sarmați (Vysotskaya și Puzdrovsky, citați în Zaytsev, 2004). Zaytsev (2004) afirmă că, din punct de vedere cultural, această perioadă a fost puternic influențată de cultura sarmată, precum și de așezările învecinate din Bosfor și Chersonesos.

În perioada cuprinsă între sfârșitul secolului al II-lea și mijlocul secolului al III-lea, care a fost ultima etapă înainte ca așezarea să fie distrusă de goți, dovezile arheologice din Neapolisul scit sugerează că sectorul său agricol a progresat, așezarea fiind considerată un „centru agricol” datorită volumelor semnificative de depozitare a cerealelor descoperite. Zaystev (2004) afirmă că populația prezenta caracteristicile generale ale așezărilor de grup din regiunea Mării Negre: „declin al stilului de viață, barbarizare totală și un sincretism religios profund”. Prezența arheologică a grânarelor permanente, a râșnițelor de mână și a pistilurilor primitive pentru cereale, precum și a merelor și viței-de-vie carbonizate, care demonstrează existența viticulturii și a horticulturii, atestă suplimentar sectorul agricol stabil și sedentar prezent în această perioadă. Arheologii au găsit oase de cai, vaci, capre și oi, despre care istoricii cred că indică faptul că aveau loc partide de vânătoare, acestea jucând un rol în economia așezării. Producția casnică de olărie și de obiecte din os, lână, fire și țesături era încă evidentă în această perioadă, în timp ce importurile de amfore și ulcioare cu angobă roșie din Bosfor, precum și ceramica cu angobă roșie din Chersonesos, au fost de asemenea găsite, indicând faptul că schimburile comerciale cu așezările învecinate continuau. Între aceste amfore, unele conțineau vinuri care fuseseră importate din Rhodos, Cnidus, Cos și Sinope.

Religie Credințele religioase ale sciților nu sunt pe deplin înțelese de către istorici, însă mulți consideră că aceștia erau politeiști și aveau o credință în viața de apoi. Acest lucru este demonstrat de obiectele de inventar funerar descoperite în siturile de înhumare, cum ar fi mormintele de grup găsite în catacombele situate în necropola estică a Neapolisului scit. Aceste catacombe erau structurate în funcție de bogăție, fiind găsite de la cele „mai adânci și mai bogate... până la cele mai puțin adânci, cu o gamă mai restrânsă de obiecte”. Tipurile de obiecte funerare găsite în aceste morminte includ ceramică lucrată manual, cuțite, bijuterii (cum ar fi inele mici și mărgele), cercei, precum și clopoței și pandantive de dimensiuni mici.

Arhitectură

În perioada scitică, un zid masiv de piatră înconjura așezarea ca metodă de apărare împotriva sarmaților; acesta era prevăzut cu o poartă mare, flancată de două turnuri de apărare. În interiorul zidurilor, Neapolisul scit avea clădiri publice influențate, în grade diferite, de arhitectura și metodele de construcție grecești. Acest lucru este demonstrat de clădirile cu elemente arheologice precum coloane cu capiteluri, tencuială pictată, statui și acoperișuri din țiglă.

Secțiunea rezidențială era situată în partea de nord a orașului, cele mai frecvente fiind casele mici pentru familiile cu venituri medii, în timp ce casele aparținând familiilor bogate erau rare. De-a lungul diferitelor perioade în care sciții au ocupat această așezare, orașul a fost distrus de mai multe ori, uneori de incendii, dar și de către generalul lui Mithridates, Diophantos.

Zaytsev (2004) îl citează pe Kryzhitsky (1993), afirmând că arhitectura prezentă în Neapolisul scit reprezenta un „amestec de tradiții de construcție grecești și barbare” în timpul perioadei elenistice. Tehnicile din această perioadă erau „relativ primitive”, materialele principale fiind cărămida nearsă, lemnul, calcarul și argila.

Tehnicile de construcție pentru locuințe și pentru zidurile de apărare nu difereau în această etapă, absența pietrarilor și a tâmplarilor calificați fiind identificată prin „variații de suprafață și de nivel”. Excepția o reprezintă Palatul Sudic; parametrii de tip megaron sugerează o construcție cu două etaje, iar dovezile arheologice indică un acoperiș din țiglă și ziduri groase.

Fazele ulterioare de construcție au utilizat materiale precum „plăci și blocuri de calcar bine prelucrate”, iar clădiri semnificative din cadrul Palatului Sudic — cum ar fi heroonul lui Argotus, Mausoleul lui Skilurus și Fațada Monumentală Sudică — au fost construite profesionist, respectând standardele arhitecturale grecești.

De-a lungul timpului, tehnicile arhitecturale din Neapolisul scit au evoluat foarte puțin, complexele palatiale beneficiind de materiale mai sofisticate, precum bronzul și marmura, în comparație cu locuințele și grânarele unde s-a observat „un declin accentuat al abilităților arhitecturale și de construcție”. Acest lucru ar putea fi rezultatul schimbării condițiilor de viață ale persoanelor care locuiau în Neapolis, deoarece populația barbară a trecut prin transformări majore înainte ca așezarea să fie distrusă.

Situri principale

Mausoleul regelui Skiluros Mausoleul regelui Skilurus a fost excavat pentru prima dată în 1946 de către P.N. Schulz, N.N. Pogrebova, O.I. Dombrovsky, E.A. Bolotnikova, A.N. Karasev, Kh.I. Kris, T.Ya Kobetz, V.A. Golovkina și T.A. Globenko. Construit în jurul anului 115 î.Hr. în apropierea porților centrale, acesta a fost al doilea mausoleu ridicat în Neapolisul scit, fiind amplasat dincolo de zidurile cetății.