Fiica lui Burger este un roman politic și istoric scris de Nadine Gordimer, laureată sud-africană a Premiului Nobel pentru Literatură, și a fost publicat pentru prima dată în iunie 1979 de editura Jonathan Cape, în Regatul Unit. În contextul climatului politic din Africa de Sud din perioada apartheidului, se anticipa că romanul va fi interzis. La o lună după apariția sa la Londra, importul și comercializarea cărții au fost interzise de către Comisia de Control al Publicațiilor. Ulterior, după trei luni, Comisia de Apel pentru Publicații a revocat această decizie, iar restricțiile au fost ridicate.
Fiica lui Burger prezintă povestea unui grup de activiști albi anti-apartheid din Africa de Sud, implicați în opoziția față de regimul politic al epocii. Acțiunea este plasată la mijlocul anilor 1970 și urmărește evoluția personajului principal, Rosa Burger, în procesul de asumare a moștenirii politice și morale a tatălui său, Lionel Burger, activist asociat cu Partidul Comunist Sud-African. Structura narativă alternează între monologul interior al protagonistei - adesea adresat tatălui său sau partenerului ei, Conrad - și perspectiva unui narator omniscient. Romanul este puternic ancorat în contextul istoric al luptei împotriva apartheidului, incluzând referințe la figuri și evenimente reale, precum Nelson Mandela și Revolta de la Soweto.
Nadine Gordimer a fost implicată activ în viața politică din Africa de Sud și a cunoscut numeroși militanți anti-apartheid, printre care și Bram Fischer, cunoscut pentru rolul său ca avocat al apărării lui Nelson Mandela în cadrul proceselor politice ale epocii. Familia Burger din roman este modelată, în mod vag, după familia lui Fischer, iar autoarea a descris Fiica lui Burger drept „un omagiu codificat” adus acestuia. Deși romanul a fost interzis în Africa de Sud, un exemplar a fost introdus ilegal în celula lui Mandela de pe Insula Robben. Potrivit relatărilor, acesta a apreciat lucrarea, afirmând că „a avut o părere bună despre ea”.
Romanul a fost, în general, bine primit de critici. Un cronicar al publicației The New York Times a caracterizat lucrarea drept „cel mai politic și mai emoționant roman” al lui Nadine Gordimer. De asemenea, o recenzie apărută în The New York Review of Books a evidențiat stilul de scriere ca fiind „elegant” și „meticulos”, asociindu-l cu o „clasă superioară cultivată”. În schimb, un critic al The Hudson Review a exprimat o opinie mai rezervată, apreciind că romanul „nu oferă aproape nicio plăcere în timpul lecturii, dar este totuși o plăcere să fie citit”.Epstein, Joseph (1980). "Too Much Even of Kreplach". The Hudson Review. 33 (1): 97–110. doi:10.2307/3850722. JSTOR 3850722. În 1980, Fiica lui Burger a fost distins cu Premiul Literar al Agenției Centrale de Știri.
Rezumat Acțiunea debutează în Johannesburg, în Africa de Sud, în anul 1974, pe fondul regimului de apartheid. Protagonista, Rosa Burger, în vârstă de 26 de ani, este fiica lui Lionel Burger, un activist afrikaner alb implicat în lupta anti-apartheid, decedat în închisoare după executarea unei pedepse severe pentru trădare. Mama sa, Cathy Burger, murise, de asemenea, în detenție, când Rosa avea 14 ani. Rosa a crescut într-un mediu familial profund angajat politic, în care locuința familiei devenise un spațiu deschis pentru susținătorii luptei împotriva apartheidului, indiferent de origine sau culoare. Alături de familie locuia și „Baasie” (micul șef), un băiat de culoare de aceeași vârstă cu Rosa, adoptat informal după moartea tatălui său în închisoare. Cei doi au fost crescuți ca frații, însă separarea a intervenit în copilărie: la vârsta de nouă ani, Rosa a fost trimisă să locuiască împreună cu familia extinsă a tatălui ei, în timp ce Baasie a fost mutat în altă parte, pierzându-se astfel legătura dintre ei. Părinții Rosei au fost membri ai Partidul Comunist Sud-African, organizație ilegală în acea perioadă, și au fost arestați în mod repetat pe parcursul copilăriei sale, fapt care a marcat profund formarea și traiectoria ulterioară a protagonistei.
După ce locuința familiei Burger rămâne goală, Rosa decide să o vândă și se mută împreună cu Conrad, un student care se apropiase de ea în timpul procesului tatălui său. În această perioadă, Conrad îi pune sub semnul întrebării identitatea și rolul în cadrul familiei, criticând tendința ei de a urma fără ezitare așteptările impuse de mediul în care a crescut. Relația dintre cei doi se deteriorează, iar Rosa îl părăsește, alegând să locuiască singură și să lucreze ca fizioterapeut. În 1975, ea participă la o petrecere organizată în Soweto, unde asistă la o discuție în care un student de culoare respinge sprijinul albilor, considerându-l irelevant pentru lupta de eliberare, susținând că populația de culoare își va obține singură libertatea. Această experiență contribuie la aprofundarea crizei identitare a protagonistei. Deși este considerată suspectă de autorități, fiind asociată cu mediile comuniste și aflată sub supraveghere, Rosa reușește să obțină un pașaport și pleacă în Nisa, Franța, pentru a petrece o perioadă alături de Katya, prima soție a tatălui său. Acolo îl întâlnește pe Bernard Chabalier, un academician invitat din Paris. Între cei doi se dezvoltă o relație, iar acesta o convinge să îl însoțească la Paris.
Înainte de a i se alătura lui Bernard la Paris, Rosa petrece câteva săptămâni într-un apartament din Londra. În acest context, renunțând la intenția de a respecta obligația din pașaport de a reveni în Africa de Sud în termen de un an, ea începe să se prezinte public drept fiica lui Burger, asumându-și deschis identitatea și trecutul familial. Această poziționare atrage atenția presei și o implică în diverse evenimente politice. În cadrul unuia dintre aceste evenimente, Rosa îl reîntâlnește pe Baasie, însă încercarea de apropiere este respinsă. Acesta o critică pentru faptul că nu îi cunoaște numele real, Zwelinzima Vulindlela, și contestă semnificația suferinței familiei sale, afirmând că moartea tatălui ei în închisoare nu este un caz singular, întrucât numeroși bărbați de culoare au avut aceeași soartă. De asemenea, respinge ideea de sprijin din partea ei. Confruntarea are un impact profund asupra Rosei, care este copleșită de sentimentul de vinovăție. Ca urmare, ea renunță la planurile de a se stabili în Franța și decide să se întoarcă în Africa de Sud.
Revenită în Africa de Sud, Rosa își reia activitatea de fizioterapeut în Soweto. În iunie 1976, elevii din Soweto declanșează proteste împotriva condițiilor precare din sistemul educațional și a impunerii limbii afrikaans ca limbă de predare. Aceste manifestații escaladează într-o revoltă violentă, soldată inclusiv cu atacuri asupra unor lucrători sociali albi. Intervenția autorităților este una represivă, poliția reprimând brutal protestele, ceea ce conduce la moartea a sute de persoane, în cadrul Revoltei de la Soweto. În octombrie 1977, regimul instituie interdicții asupra numeroaselor organizații și persoane considerate ostile guvernului, iar în noiembrie același an, Rosa este arestată. Avocatul ei, care îl reprezentase anterior și pe tatăl său, anticipează că aceasta va fi acuzată de susținerea obiectivelor Partidul Comunist Sud-African și ale Congresul Național African, ambele organizații interzise, precum și de implicare în revolta studenților.
Context miniatura|Nadine Gordimer la Târgul de Carte de la Göteborg, Suedia, în 2010 Într-un interviu acordat în 1980, Nadine Gordimer a afirmat că era preocupată de rolul „stângii radicale albe” din Africa de Sud și că ideea romanului Fiica lui Burger fusese concepută cu mult timp înainte de publicare. Inspirată de activitatea lui Bram Fischer, aceasta publicase încă din 1961 eseul „Why Did Bram Fischer Choose to Go to Jail?”. Fischer, avocat afrikaner și membru al mișcării comuniste, a fost implicat în apărarea lui Nelson Mandela în cadrul Procesului de trădare din 1956 și al Procesului Rivonia. Având legături apropiate cu numeroase familii de activiști, inclusiv cu cea a lui Fischer, Gordimer a observat modul în care copiii acestora erau formați într-un spirit politic, fiind educați în ideea că lupta împotriva apartheidului avea prioritate asupra vieții personale. În acest context, familia Burger din roman este construită în mod liber după modelul familiei Fischer, iar personajul Lionel Burger este inspirat în mod direct de acesta. Deși autoarea nu a declarat explicit că romanul ar fi despre Fischer, ea l-a descris drept „un omagiu codificat”. Înainte de a trimite manuscrisul editurii, Gordimer i l-a oferit spre lectură lui Ilse Wilson (născută Fischer), explicând că, având în vedere posibilele asocieri cu familia acesteia, dorea acordul său. După lectură, Wilson i-a transmis autoarei că a reușit să redea fidel experiența trăită de familia sa. După moartea lui Gordimer, în 2014, Wilson a subliniat capacitatea scriitoarei de a surprinde cu acuratețe situații și vieți care nu îi aparțineau în mod direct.
Omagiul adus de Nadine Gordimer lui Bram Fischer se reflectă și în utilizarea unor fragmente din scrierile și declarațiile sale publice în roman. Discursul personajului Lionel Burger din boxa acuzaților, rostit în cadrul procesului său pentru trădare, este inspirat direct din intervenția reală a lui Fischer la propriul proces din 1966. Fischer, lider al Partidul Comunist Sud-African aflat în ilegalitate, a fost condamnat la închisoare pe viață pentru promovarea obiectivelor comuniste și pentru conspirație împotriva statului. În contextul regimului de Africa de Sud al vremii, citarea unor persoane precum Fischer era interzisă de lege. În roman, Gordimer integrează fără atribuiri explicite fragmente provenite din surse oficial interzise, inclusiv texte semnate de Joe Slovo, membru al SACP și al Congresul Național African, precum și materiale provenite dintr-o broșură distribuită de Consiliul Reprezentativ al Studenților din Soweto în timpul revoltei din 1976.
Nadine Gordimer s-a implicat direct în viața politică din Africa de Sud în urma arestării, în 1960, a prietenei sale Bettie du Toit, pentru activități sindicale și apartenență la Partidul Comunist Sud-African. În acest context, implicarea autoarei în cauza anti-apartheid s-a intensificat, inclusiv prin acțiuni de solidaritate personală, precum vizitele la prietena sa aflată în detenție, o situație care reflectă, în plan ficțional, episoade similare din viața personajului Rosa Burger. Ulterior, în 1986, Gordimer a depus mărturie în cadrul Procesul de trădare de la Delmas, în sprijinul a 22 de membri ai Congresului Național African acuzați de trădare. Ea a fost, de asemenea, membră a ANC într-o perioadă în care organizația era interzisă în Africa de Sud și a oferit adăpost în propria locuință unor lideri ai mișcării, contribuind astfel la evitarea arestării acestora de către forțele de securitate.
Inspirația pentru Fiica lui Burger a apărut în urma unei experiențe personale a Nadine Gordimer, care, în timp ce aștepta să viziteze un deținut politic într-o închisoare din Africa de Sud, a observat printre vizitatori o elevă de școală, fiica unui activist pe care îl cunoștea. Această întâlnire întâmplătoare a determinat-o să reflecteze asupra trăirilor și responsabilităților copiilor proveniți din familii de activiști, crescuți în contextul represiunii politice. Romanul debutează într-un mod similar, cu Rosa Burger, în vârstă de 14 ani, așteptând în fața unei închisori pentru a-și vizita mama aflată în detenție. Gordimer a afirmat că astfel de copii, nevoiți frecvent să preia responsabilități familiale în absența părinților arestați, își vedeau radical schimbate condițiile de viață, experiență care a stat la baza conceperii romanului. În viziunea autoarei, tocmai aceste destine ale copiilor de militanți au reprezentat impulsul central pentru scrierea cărții.