Gazdă și oaspete (în ) este un poem epic scris de poetul, scriitorul și filosoful georgian Vaja Pșavela. Poemul a fost publicat pentru prima dată în 1893 la Tbilisi și este considerat „o capodoperă a literaturii georgiene”. Acesta face parte din lectura obligatorie în școlile din Georgia. Un film bazat pe acest poem a fost realizat în 1967 de Tenghiz Abuladze.

Conținut Deși gazda, Joqola, este musulman, iar oaspetele său, Zviadauri, este creștin, poemul face referire doar foarte vag la tradițiile lor religioase și culturale diferite. Accentul cade mai mult pe întrepătrunderea destinelor lor – și pe marea demnitate cu care aceștia își înfruntă sfârșitul inevitabil – odată ce au declanșat mecanismul urii sălbatice și reciproce dintre comunitățile lor.

Joqola și Zviadauri se întâlnesc accidental într-o pădure umedă – ansamblul, ținând prăjini asemănătoare copacilor și legănându-se în umbră pe o melodie tristă de munte, rămâne una dintre cele mai mistice imagini ale trupei de teatru Synetic, care a jucat o piesă de teatru creată după epopee – unde amândoi vânează cerbi. Aceștia sunt oameni care prețuiesc acțiunea în locul cuvintelor, astfel încât replicile tăioase pe care Reed le scrie pentru ei transmit un stoicism frust. După ce Joqola își invită noul companion la el acasă pentru a eviscera și a sărbători prada, bucuria lor este redată printr-un dans viril, ritualizat.

Așa cum se întâmplă în cazul oricărei răzbunări viscerale, lucrurile se destramă rapid pentru ei și pentru soția lui Joqola, Agaza. Satul, revoltat de faptul că Joqola a încălcat tabuul care interzicea oferirea de adăpost inamicului, se raliază în jurul bătrânului Musa, un instigator care cere ca Joqola să le predea oaspetele.

Totuși, disidentul Joqola refuză, invocând mandatul local sacru al curtoaziei și ospitalității. El recită: „Oaspetele va fi ultimul care va muri”, refuzând să cedeze. Astfel, fitilul este aprins.

Coborârea în dezastru este orchestrată cu o frumusețe paradoxală. De la un sacrificiu desfășurat în cimitirul satului până la echiparea combatanților în satul rival, fiecare secvență stilizată se construiește hipnotic pe baza celei anterioare. Bătăile de tobă și vocile eterice înregistrate consolidează și mai mult tensiunea.

Texte și traduceri Acest poem a fost tradus în numeroase limbi, printre care: engleză (de , Venera Urușadze, Lela Jgerenaia, Nino Ramișvili și alții), franceză (de Gaston Bouatchidzé), rusă (de Nikolai Zabolotski, V. Derjavin, Osip Mandelștam, Boris Pasternak, S. Spasski, Marina Țvetaeva și alții), germană, spaniolă, italiană, japoneză și alte limbi.

Începutul poemului:

ღამის წყვდიადში ჩაფლული, გამტკნარებულის სახითა, მოსჩანს ქისტეთის მიდამო სალის კლდეების ტახტითა. ბნელს ხევზე მოჰყეფს მდინარე, გულამღვრეული ჯავრითა. გადმოხრილიყვნენ მთანიცა, ხელ-პირს იბანდენ წყალზედა;

Sfârșitul poemului:

ზედ აწევს ჯადოსავითა, არ დაიმტვრევა კვერითა, ვერც შეულოცავს მლოცავი, არც აიხდება ხელითა. მხოლოდ მდინარის ხმა ისმის, დაბლა მიქანავს ხველითა და უფსკრულს დასცქერს პირიმზე მოღერებულის ყელითა…

Traducerea

Cufundat în întunericul nopții, Cu o față palidă și stearpă, Se zăresc împrejurimile Kistetiei Pe tronul stâncilor abrupte. Pe valea neagră urlă râul, Cu inima tulburată de amar. Până și munții s-au aplecat, Spălându-și mâinile și fața în apă;

Zace deasupra ca o vrajă, Ce nu se sfarmă sub ciocan, Nici rugătorul n-o descântă, Nici mâna n-o dă la o parte. Doar glasul râului se-aude, Curgând spre vale cu o tuse Și-n hău privește floarea-soarelui, Cu gâtul lung și arcuit...

Adaptări cinematografice Prima ecranizare a poemului ca lungmetraj a fost produsă în anul 1967, realizat de Tenghiz Abuladze. Filmul a reprezentat un succes cinematografic major pentru regizor în Georgia.

Galerie de imagini

Note

Legături externe

Categorie:1893 în literatură Categorie:Epopei Categorie:Literatură georgiană