Jelena Lazarević (în ; ), cunoscută și prin căsătoriile sale sub numele de Jelena Balšić, Jelena Hranić sau Jelena Kosača, a fost o prințesă sârbă medievală, fiica cneazului Lazăr al Serbiei și a prințesei Milica Nemanjić. Ea a avut o personalitate foarte puternică și a influențat semnificativ modul în care soții săi, primul, , și al doilea, , precum și fiul ei, , și-au guvernat domeniile. Jelena i-a încurajat pe aceștia să reziste incursiunilor venețiene asupra teritoriului care aparținea Zetei, statul medieval condus de Đurađ al II-lea și, după moartea acestuia, de Balša al III-lea. Ea este cunoscută, de asemenea, ca scriitoare de literatură epistolară, în special pentru corespondența sa cu Nikon din Ierusalim, un călugăr de la Mănăstirea Gorica de pe lacul Scutari (Muntenegru). Cele trei epistole ale sale fac parte din Gorički zbornik, o colecție de manuscrise medievale.
Nume
Porecla Jelenei era „Doamna Lena” (în ) sau „cea Învățată” (în ). În unele surse în limba engleză, este menționată sub numele de Helen. Era numită Jelena Lazarević datorită familiei nobiliare a tatălui său. Pe baza căsătoriei sale cu , era numită Jelena Balšić, în timp ce datorită căsătoriei cu , era uneori menționată ca Jelena Balšić-Hranić sau Jelena Hranić. Într-un document venețian din 1409, ea este numită „Magnifica Domina Elena”.
Viața și familia Jelena s-a născut în 1365, fiind a treia fiică a prințesei Milica a Serbiei și a lui Lazăr al Serbiei. Mama sa aparținea dinastiei Nemanjić, în timp ce tatăl său a fost fondatorul dinastiei Lazarević. El a creat Serbia Moraviană, cel mai mare și mai puternic stat care a apărut din ruinele Imperiului Sârb. Prin urmare, Jelena a fost membră a celei mai înalte aristocrații sârbe. S-a născut în și și-a petrecut copilăria în Kruševac, unde a locuit până când s-a căsătorit cu primul ei soț, , în 1386. Ea a avut un singur copil cu acesta, un fiu pe nume , care s-a născut în 1387. Balša al III-lea a avut trei copii: un fiu al cărui nume nu este cunoscut și două fiice, Jelena și Teodora. Fiul său a murit la o vârstă foarte fragedă, în 1415. În 1424, fiica lui Balša, Jelena, s-a căsătorit cu Stjepan Vukčić Kosača și a devenit mama reginei Ecaterina a Bosniei și a lui .
Căsătoria cu Đurađ al II-lea Balšić
Jelena s-a căsătorit cu Đurađ al II-lea Balšić în 1386 sau 1387. După această căsătorie, suzeranitatea lui Lazăr al Serbiei a fost acceptată în cea mai mare parte, dacă nu în întreaga Zetă. Când sultanul otoman Baiazid I a trimis o armată pentru a invada pământurile lui Đurađ al II-lea la începutul anului 1392, Jelena a călătorit spre Republica Ragusa (astăzi Dubrovnik) pentru a se pune la adăpost. La 1 iunie 1392, senatul din Dubrovnik a decis să trimită o galeră pentru a o aduce în oraș. Đurađ a fost capturat de otomani în octombrie 1392 și a fost eliberat numai după ce a acceptat să le cedeze Scutari. El a reușit să recucerească orașul în 1395, dar ulterior l-a vândut venețienilor, împreună cu fortărețele învecinate.
Jelena s-a opus cu fermitate politicii pro-venețiene a lui Đurađ al II-lea și vânzării orașului Scutari și a altor așezări către venețieni. Ea nu îi agrea pe venețieni deoarece aceștia obstrucționau contactele dintre Mitropolia Ortodoxă a Zetei și Patriarhia de Peć, tăiau accesul mănăstirilor ortodoxe din jurul lacului Skadar la veniturile la care aveau dreptul legal și purtau o politică comercială agresivă, care reducea semnificativ câștigurile Zetei. Chiar și înainte de Primul Război din Scutari, ea s-a aflat în dispută cu venețienii privind jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe a Zetei asupra bisericilor ortodoxe din jurul râului Bojana și asupra Bisericii Sfântul Petru din Scutari. Domnia lui Balša al III-lea, în vârstă de 16 ani, a început în aprilie 1403, când a murit din cauza rănilor suferite în noiembrie 1402 în bătălia de la Tripolje. În această bătălie, Đurađ al II-lea l-a sprijinit pe Ștefan Lazarevici în încercarea de a proteja tronul Despotatului Serbiei de Đurađ Branković. Jelena a avut o influență semnificativă asupra modului în care Balša al III-lea a guvernat Zeta. Deoarece acesta era minor când a moștenit tronul, ea a guvernat de fapt Zeta în calitate de regentă. Într-o dispută între venețieni și mitropolitul Zetei numit de Patriarhia de Peć, Balša al III-lea a urmat instrucțiunile ei și a protejat drepturile străvechi ale bisericii sârbe.
Primul Război de la Scutari
În 1405, Balša al III-lea, susținut de Jelena, a lansat un război de zece ani împotriva Veneției. La începutul războiului, Balša a reușit să captureze întreaga regiune Scutari, cu excepția cetății Scutari. Venețienii au oferit o recompensă de 2 000 de ducați pentru oricine ar fi reușit să îi ucidă pe Balša și pe Jelena. Când venețienii au capturat, ca represalii, Bar, Ulcinj și Budva, trei dintre cele mai importante porturi ale Zetei, Balša și Jelena au fugit din Ulcinj la castelul Drivast.
În 1409, Jelena a decis să călătorească la Veneția pentru a negocia pacea în persoană. La sfârșitul lunii mai, ea a sosit la Dubrovnik, dar a trebuit să aștepte aproape două luni deoarece gazdele au avertizat-o că în Marea Adriatică se aflau galere napoletane. La 9 iulie 1409, în timp ce ea încă aștepta la Dubrovnik, Veneția a cumpărat întreaga coastă dalmată de la Ladislau de Neapole pentru 100 000 de ducați. Regatul Neapolelui nu mai reprezenta o amenințare pentru venețieni. Prin obținerea coastei dalmate, venețienii și-au sporit și mai mult influența și puterea în regiunea Mării Adriatice, ceea ce a făcut dificilă poziția de negociere a Jelenei. Când a ajuns în cele din urmă la Veneția, la sfârșitul lunii iulie, era epuizată financiar din cauza călătoriei lungi. Venețienii au fost nevoiți să o susțină cu trei ducați pe zi în timpul negocierilor care au durat următoarele trei luni. La 26 octombrie 1409, a fost semnat un acord de pace pe un an cu dogele venețian , fără schimbări teritoriale pentru niciuna dintre părți. Jelena s-a întors în Zeta prin Dubrovnik, unde a primit cadouri în valoare de 100 de ducați. Deși atât ea, cât și reprezentantul venețian au jurat pe Evanghelie să respecte armistițiul, în realitate nu a existat pace.
Căsătoria cu Sandalj Hranić
Când Ladislau de Neapole și-a vândut drepturile asupra Regatului Dalmației către Republica Veneția și s-a retras din Balcani în 1409, mulți nobili locali s-au aliat cu împăratul Sfântului Imperiu Roman, Sigismund, și l-au acceptat pe Ostoja ca rege al Bosniei. Acest lucru a slăbit serios poziția lui Hrvoje Vukčić Hrvatinić, mare duce al Bosniei, a cărui nepoată Katarina era a doua soție a lui , mare duce de Hum. În aceste împrejurări, Sandalj a decis să se alieze cu împăratul Sigismund la mijlocul anului 1411 și să stabilească legături mai strânse cu aliatul important al acestuia, Stefan Lazarević. În decembrie 1411, Sandalj a divorțat de soția sa Katarina și s-a căsătorit cu sora lui Stefan, Jelena, la sfârșitul aceluiași an. Jelena s-a căsătorit cu Sandalj deoarece dorea să întărească poziția fiului ei. Prin această căsătorie, Sandalj, cel mai periculos dușman al lui Balša al III-lea, a devenit tatăl vitreg și protectorul acestuia. Deși acest lucru a stricat relațiile lui Sandalj cu Hrvoje, a consolidat, de asemenea, relațiile tradițional apropiate cu familia Lazarević. Deși Jelena era în vârstă de peste patruzeci de ani, Sandalj spera că vor avea copii și, în 1413, a depus o sumă de bani într-un cont tranzacțional la orașul Dubrovnik pentru copilul pe care l-ar fi putut avea.
Jelena s-a mutat împreună cu soțul ei la curtea acestuia din Blagaj, în Herțegovina, în timp ce Balša a rămas singurul conducător al Zetei. În cea mai de-a doua căsătorie a sa, încheiată în 1412 sau la începutul anului 1413, Balša al III-lea s-a căsătorit cu Bolja, o fiică a lui , care era stăpân al cetăților Sati și din Albania. În 1413, Balša a emis un hrisov pentru biserica dedicată Sfântului Nicolae, pe care a construit-o în mănăstirea Praskvica împreună cu mama sa, Jelena.
Sandalj deținea o curte în Novi (astăzi Herceg Novi), unde petrecea o perioadă în fiecare an, de obicei iarna și primăvara. Începând cu anul 1424, Jelena a petrecut o bună parte a anului la această curte, fiind însoțită de sora sa, .
La începutul lunii februarie 1426, o ceremonie specială a fost dedicată Jelenei și lui Sandalj în Dubrovnik, când aceștia au participat la sărbătoarea lui Sveti Vlaho (Sfântul Vlasie), patronul orașului. Jelena intenționa să fie înmormântată într-o biserică pe care urma să o construiască în Dubrovnik. Inițial, Dubrovnik a fost interesat să îi accepte dorința, cu condiția ca ea să îi ajute să preia controlul asupra localității Novi, rivala sa în comerțul cu sare. De aceea, Dubrovnik i-a propus lui Sandalj să construiască o biserică ortodoxă și un azil pentru bătrâni și bolnavi în 1434. Sandalj a murit în 1435 înainte de a răspunde la propunerea lor. El a fost succedat de nepotul său, Stjepan Vukčić Kosača, care era fiul fratelui lui Sandalj, Vukac. După moartea lui Sandalj, Jelena nu s-a mai implicat în guvernarea domeniului controlat anterior de soțul ei, ci s-a mutat la malul mării, probabil în Novi. În septembrie 1435, Jelena le-a cerut raguzanilor să îi permită să construiască o biserică în Dubrovnik în care să se afle mormântul ei. Deoarece circumstanțele se schimbaseră după moartea lui Sandalj, raguzanii au respins cererea Jelenei, deși aceasta era susținută de nepotul ei, despotul sârb Đurađ Branković. Ei și-au justificat refuzul prin lipsa aprobării Papei.
Gorički zbornik
Cele trei epistole pe care Jelena le-a scris sfătuitorului său spiritual au fost incluse în Gorički zbornik (în ), o colecție de manuscrise medievale. Astăzi s-a păstrat doar una dintre ele, cunoscută sub numele de Otpisanije bogoljubno (în ).
Jelena și-a redactat testamentul la 25 noiembrie 1442. Pe baza textului acestuia, se poate concluziona că ea avea propria bibliotecă și că, în 1441, i-a cerut cancelarului său, Doberko Marinić, să comande o copertă de carte. Coperta a fost realizată din argint și decorată cu chipul lui Iisus. Aceasta a fost lucrată de Andrija Izat, un celebru giuvaiergiu din Kotor.
Moartea Mai întâi, ea a reconstruit Biserica Sfântul Gheorghe, ridicată de Đurađ al II-lea Balšić pe insula Beška de pe lacul Scutari, iar în 1439/1440 a construit, ca ctitorie proprie, Biserica Maicii Domnului, situată lângă aceasta. A fost înmormântată în cripta vestică, lângă peretele sudic al bisericii. Scopul ctitoriei sale a fost de a-i servi drept criptă și centru spiritual care să continue orientarea culturii sârbe spre spiritualitatea ortodoxă bizantină în această ultimă perioadă istorică a statalității medievale sârbe. În acest fel, Jelena și-a confirmat loialitatea față de tradiția dinastiei Nemanjić și a tatălui său, cneazul Lazăr, într-o perioadă în care era capabilă să facă o alegere politică între islam și catolicismul militant. Eforturile Jelenei au avut o dimensiune suplimentară, având în vedere că opera sa este o mărturie a prezenței isihasmului bizantin în Despotatul Serbiei.
Osemintele sfinte ale Jelenei Balšić au fost așezate într-o raclă nouă din piatră, după ce Biserica Maicii Domnului, pe care a construit-o pe insula Beška, a fost reconstruită în 2002 de către Mitropolia Muntenegrului și a Litoralului. Prin decizia Mitropoliei Muntenegrului și a Litoralului din 2006, ea a fost canonizată cu titlul „Blagovjerna” (în ) și numită „Dreptcredincioasa Jelena Lazareva Balšić”.
Moștenire Jelena Balšić a fost lăudată pentru păstrarea puterii familiei Balšić în timpul unei perioade foarte tulburi. Ea a reușit să mențină moștenirea culturală a Regatului Serbiei, iar scrierile sale au fost evaluate ca având o valoare literară semnificativă.
Premiul literar „Jelena Balšić” a fost înființat în 2007 de către Mitropolia Muntenegrului și a Litoralului și se acordă o dată la doi ani. Până în 2013, printre laureații acestui premiu s-au numărat Đorđe Sladoje, Žarko Komanin, Ranko Jovović și .
Legende populare