miniatura|Târg. Scenă din viața iobagilor. Din trecutul apropiat, de (1866), prezintă cum un moșier își vinde iobagii altuia. Nobilimea proprietară de pământ sau aristocrația proprietară de pământ, numită și nobilime latifundiară, reprezintă o categorie a nobilimii în istoria mai multor țări, pentru care deținerea de pământ constituia unul dintre privilegiile nobiliare. Această categorie manifesta principiul „noblesse oblige”, având obligația de a-și îndeplini responsabilitățile sociale. Caracterul ei varia în funcție de țară.
Clasificare miniatura|Țăranii ruși își întâmpină moșiera în ziua de Paște. Noțiunea de nobilime proprietară de pământ în Regatul Unit și Irlanda a variat în timp. În Imperiul Rus, nobilii proprietari de pământ erau numiți pomieșciki, termenul fiind tradus literal prin „proprietar de moșie”. Junkerii reprezentau clasa nobilimii proprietare de pământ din Prusia și Germania de est. Landadel desemna nobilimea proprietară de pământ din Sfântul Imperiu Roman. În Polonia, șleahta era, de regulă, proprietară de pământ, iar magnații constituiau categoria cea mai bogată a acesteia. Șleahta mijlocie și mică proprietară de pământ era numită ziemiaństwo sau ziemianie (din cuvântul ziemia, „pământ”). În unele regiuni, de exemplu în Țările de Jos înainte de dominația spaniolă, nobilimea urbană cu proprietăți funciare era distinctă de nobilimea proprietară de pământ. În general, relațiile dintre nobilimea proprietară de pământ și orașe au fost foarte complexe în Europa. În Principatele Române, boierimea reprezenta categoria nobilimii proprietare de pământ, deținând moșii și exercitând funcții administrative și politice. Marii boieri concentrau cele mai întinse proprietăți, în timp ce boierimea mică și mijlocie deținea domenii mai reduse, dar participa în continuare la structurile de putere.
dreapta|miniatura|Un durbar maratha, reprezentând conducătorul (rajah) și nobilii (sardari, jagirdari, istamuradari și mankari) ai statului.
În India, jagirdarii, zamindarii și mankarii reprezentau aristocrațiile proprietare de pământ, care au constituit baza feudalismului indian. Uneori, aceștia erau ridicați la statutul de „prinți” sau „familii domnitoare”, stăpânind state princiare. Alteori, statutul regal era redus la cel de zamindar. În Filipine, principalía reprezenta clasa conducătoare și, de regulă, educată din orașele Filipinelor spaniole. Statutul de membru al principalía era ereditar. Această clasă superioară era scutită de tribut (impozit) către coroana spaniolă în perioada colonială. Principales (membrii principalía) își revendicau originea din vechile clase regale și nobiliare precoloniale, precum datus și lakans, din regate, rajahnate, confederații și principate, precum și din stăpânirile unităților sociale mai mici numite barangay din Visayas, Luzon și Mindanao. Membrii acestei clase beneficiau de privilegii exclusive, inclusiv dreptul de vot, de a fi aleși în funcții publice și de a fi tratați cu titlurile Don sau Doña. În anumite comunități din Nigeria, monarhii erau adesea învestiți cu drepturi inalienabile asupra pământului datorită poziției lor, fie deținând direct întinse suprafețe de teren, fie administrându-le în numele statelor lor. Totuși, unele comunități nu urmează acest model. În Regatul Lagos, de exemplu, dreptul de proprietate asupra pământului nu este, în mod tradițional, învestit în Oba din Lagos, care descinde din imigranți mai târzii proveniți din Regatul Benin, ci aparține așa-numitei clase Idejo, o aristocrație titulată ai cărei membri își revendică descendența din primii coloniști yoruba ai orașului Lagos. În Americi, clasa plantațiilor deținea mari plantații lucrate de sclavi și servitori angajați pe bază de contract. Deși nu constituia o nobilime definită juridic, această elită a format gentry-ul american în Cele Treisprezece Colonii și, ulterior, în Statele Unite.
Note
Categorie:Oligarhie Categorie:Feudalism Categorie:Nobilime