El filibusterismo (tradus aproximativ prin „Filibusterismul”; alte variante de traducere includ Subversivul sau Subversiunea, conform versiunii în limba engleză realizate de Locsín), cunoscut și sub titlul alternativ în engleză The Reign of Greed (Domnia lăcomiei), este al doilea roman al eroului național filipinez José Rizal. Lucrarea constituie continuarea romanului Noli Me Tángere și, asemenea acestuia, a fost redactată în limba spaniolă. Romanul a fost publicat pentru prima dată în anul 1891, la Gent.
Romanul îl are în centrul acțiunii pe personajul principal al duologiei Noli–El Fili, Crisóstomo Ibarra, care revine sub identitatea lui „Simoun”, animat de dorința de răzbunare. Tonul mult mai întunecat al operei marchează o ruptură evidentă față de atmosfera optimistă și romantică din Noli Me Tángere, sugerând transformarea radicală a protagonistului. În acest context, Ibarra ajunge să considere recurgerea la mijloace violente drept singura soluție pentru problemele țării sale, după eșecul încercărilor anterioare de reformă, devenite imposibile în condițiile corupției și atitudinii ostile manifestate de autoritățile spaniole față de filipinezi.
Romanul, alături de predecesorul său, a fost interzis în anumite regiuni ale Filipinelor, ca urmare a modului în care denunță abuzurile și corupția administrației coloniale spaniole. Aceste opere, împreună cu implicarea lui José Rizal în organizații orientate spre reformarea sistemului colonial, au contribuit la persecutarea sa, inclusiv la exilul în Dapitan și, ulterior, la executarea sa. În prezent, cele două romane, împreună cu ultima sa poezie, „Mi último adiós”, sunt considerate capodopere ale creației literare a lui Rizal.
Cele două romane ale lui José Rizal au exercitat o influență profundă asupra societății filipineze, contribuind la conturarea reflecțiilor privind identitatea națională, rolul credinței catolice și impactul acesteia asupra alegerilor individuale, precum și asupra problemelor legate de corupție, abuz de putere și discriminare în cadrul administrației. Într-un sens mai larg, ele au evidențiat consecințele colonizării asupra vieții cotidiene și au alimentat aspirațiile pentru independență. Ulterior, aceste scrieri au fost considerate o sursă indirectă de inspirație pentru declanșarea Revoluției Filipineze. În prezent, în Filipine, studierea ambelor romane este obligatorie în învățământul liceal la nivel național, fiind realizată în traduceri în limba engleză, filipineză și în diverse limbi regionale.
Rezumat
În acțiunea romanului precedent, Noli Me Tángere, Crisóstomo Ibarra, un metis cu idealuri reformiste, încearcă să întemeieze o școală modernă în orașul său natal, San Diego, și să se căsătorească cu iubita sa din copilărie. Planurile sale sunt însă zădărnicite atunci când este acuzat pe nedrept de rebeliune și, în urma evadării din închisoare și a unui schimb de focuri, este considerat mort. Elías, prietenul său apropiat și, la rândul său, adept al reformelor, își sacrifică viața pentru a-i oferi lui Ibarra posibilitatea de a scăpa, de a-și recupera averea și de a părăsi țara, în speranța continuării luptei pentru reformă din exil. După o absență de treisprezece ani, Ibarra revine în Filipine profund schimbat, adoptând identitatea lui Simoun, un bijutier bogat și enigmatic. Sub această nouă înfățișare, el urmărește să provoace deliberat agravarea abuzurilor guvernamentale, cu scopul de a stârni nemulțumirea populară și de a declanșa o revoluție.
Simoun călătorește din oraș în oraș, aparent pentru a-și comercializa bijuteriile. Ajuns la San Diego, acesta face un ocol spre fostele proprietăți împădurite ale familiei Ibarra, cu scopul de a recupera o parte din comorile ascunse în mausoleu. Acolo, identitatea sa reală, cea a lui Crisóstomo Ibarra, este descoperită de Basilio, ajuns între timp la maturitate, care venise să viziteze mormântul mamei sale. După moartea acesteia, Basilio a lucrat ca servitor al Căpitanului Tiago, în schimbul posibilității de a-și continua studiile. În momentul reîntâlnirii, el se află în ultimul an de studii universitare, aspirând la o carieră medicală, și administrează averea lui Tiago, fiind considerat și moștenitorul acestuia. Simoun îi dezvăluie planurile sale și motivele care îl animă, invitându-l să i se alăture. Basilio, încrezător în poziția și viitorul său, refuză propunerea.
În satul Barrio Sagpang din orașul Tiani, Simoun se cazează în casa lui Kabesang Tales, liderul local. După o serie de nenorociri repetate care i-au marcat viața, Tales cedează tentației și fură revolverul lui Simoun, alegând să se alăture unui grup de bandiți. Ulterior, la Los Baños, Simoun se întâlnește cu Căpitanul General, aflat într-o pauză de la o expediție de vânătoare. În cadrul unei partide de cărți aparent informale, Simoun ridică treptat miza și reușește să obțină, într-o manieră aparent glumeață, ordine în alb pentru deportări, încarcerări și execuții sumare, semnate de Căpitanul General.
Mai târziu, Simoun ajunge la Manila, unde îl întâlnește pe Quiroga, un bogat om de afaceri chinez și aspirant la funcția de consul general al dinastiei Qing. Profitând de faptul că acesta îi este puternic îndatorat, Simoun îi propune o înțelegere: îi oferă o reducere semnificativă în schimbul depozitării unui important stoc de arme în magaziile lui Quiroga, sub pretextul unor activități comerciale. Aceste arme sunt, de fapt, destinate unor planuri de intimidare și extorcare împotriva elitei din Manila. Deși are o aversiune față de arme și comerțul cu armament, Quiroga acceptă cu rezerve înțelegerea și își folosește bazarul ca acoperire pentru depozitarea acestora.
În timpul Târgului din Quiapo, un teatru de păpuși organizat aparent de un american pe nume Mr. Leeds, dar aflat în realitate sub influența lui Simoun, atrage atenția publicului și se bucură de succes. Părintele Bernardo Salví, devenit între timp capelan al Mănăstirii Clariselor, asistă la una dintre reprezentații. Spectacolul, plasat în contextul Egiptului ptolemeic, prezintă o poveste cu puternice rezonanțe cu destinul lui Crisóstomo Ibarra și María Clara, precum și cu rolul jucat de Salví în viața lor. Reprezentația se încheie cu un jurământ întunecat de răzbunare, care îl tulbură profund pe Salví. Copleșit de teamă și remușcări, acesta recomandă interzicerea spectacolului, însă Mr. Leeds părăsește între timp Manila și se îndreaptă spre Hong Kong.
După trecerea mai multor luni, ajunge noaptea planificată pentru revoluția pregătită de Simoun. Acesta îl vizitează pe Basilio în casa lui Căpitanul Tiago și încearcă din nou să-l convingă să i se alăture. Cu această ocazie, îi dezvăluie detaliile complotului: semnalul declanșator al insurecției va fi o salvă de tun, după care Kabesang Tales, cunoscut acum sub numele de Matanglawin și devenit lider de bandiți, va acționa alături de Simoun, care a reușit să mobilizeze și să infiltreze un număr semnificativ de rebeli în rândul forțelor guvernamentale. Planul prevede ca principalele figuri ale administrației coloniale - lideri ai Bisericii, ai Universității, numeroși birocrați, inclusiv Căpitanul General și o parte importantă a ofițerilor - să fie concentrate într-un singur loc, teatrul unde se desfășoară o reprezentație intens mediatizată a piesei Les cloches de Corneville. În timpul acțiunii, Simoun și Matanglawin urmează să conducă atacul principal asupra orașului, în timp ce Basilio și alți complici ar avea misiunea de a pătrunde în Mănăstirea Clariselor, cu scopul de a o elibera pe María Clara.
Totuși, Basilio îi dezvăluie lui Simoun că María Clara murise chiar în acea după-amiază, după ani de suferință în viața monahală, sub autoritatea părintelui Salví, care o urmărise obsesiv. Copleșit de durere, Simoun abandonează planul de atac și rămâne profund descurajat pe parcursul întregii nopți. Ulterior se relatează că, în acea noapte, a suferit un „accident” care l-a lăsat grav rănit și țintuit la pat.
A doua zi, la intrarea universității apar afișe care amenință cu violență conducerea instituției și autoritățile coloniale. Un grup de studenți reformiști, din care făcea parte și Basilio, este considerat principalul suspect și arestat, deși acesta nu participase la cina organizată în seara precedentă. În cele din urmă, majoritatea membrilor sunt eliberați prin intervenția rudelor, cu excepția lui Basilio, care, fiind orfan, nu dispune de mijloace pentru a obține eliberarea. În detenție, Basilio află o serie de tragedii succesive: moartea Căpitanului Tiago, care îl lasă fără sprijin material; invalidarea testamentului acestuia de către Părintele Írene, care îl influențase anterior și prin administrarea de opiu; sinuciderea lui Juli, determinată de tentativa de abuz din partea părintelui paroh Camorra, în timp ce încerca să ceară ajutor pentru el; precum și pierderea posibilității de absolvire, fiind obligat să mai studieze încă un an fără resurse financiare. Eliberat ulterior prin intervenția lui Simoun, Basilio, profund deziluzionat și marcat de suferințele trăite, decide în final să se alăture pe deplin cauzei acestuia.
Între timp, Simoun pune la cale o nouă încercare de revoltă și îi prezintă planul său lui Basilio, care între timp s-a alăturat cauzei sale. Momentul ales pentru declanșarea atacului este nunta dintre Juanito Peláez și Paulita Gómez, eveniment destinat să servească drept punct de concentrare pentru elitele coloniale. Deoarece familiile Peláez și Gómez aparțin înaltei societăți din Manila, la recepție sunt invitați numeroși reprezentanți ai autorităților ecleziastice și civile. Printre aceștia se numără și Căpitanul General, care, deși fusese îndemnat de Simoun să își prelungească mandatul, refuză și se pregătește să părăsească funcția în două zile, fiind totodată invitat de onoare la eveniment.
Simoun urmează să ofere personal, drept cadou de nuntă, o lampă de cristal în formă de rodie. Aceasta este amplasată pe un soclu în sala de recepție și are rolul de a ilumina întregul spațiu, amplificat de oglinzile care împodobesc încăperea. După un timp, lumina lămpii începe să pâlpâie, creând impresia că este pe cale să se stingă. În momentul în care cineva încearcă să ridice fitilul, este declanșat un mecanism ascuns care conține mercur fulminat, ceea ce produce aprinderea explozivă a dispozitivului. Lampa, de fapt încărcată cu nitroglicerină, este concepută să provoace o detonare devastatoare, cu scopul de a elimina simultan numeroși reprezentanți ai elitei coloniale prezenți la eveniment.
La auzul exploziei, forțele mercenare organizate de Simoun urmează să declanșeze atacul, fiind sprijinite de Matanglawin și de banda sa, care ar coborî asupra orașului din zonele colinare din jur. Simoun anticipează că, în haosul general, populația - deja tensionată de represiunea guvernamentală în urma incidentului cu afișele și de zvonurile privind prezența unor nave germane în golf, despre care se crede că ar putea sprijini o eventuală revoltă împotriva autorităților spaniole - va reacționa violent, ieșind în stradă într-o stare de panică și disperare. În acest context, Basilio și alți câțiva conspiratori ar urma să conducă masele spre depozitele lui Quiroga, unde se află arsenalul de arme aparținând lui Simoun. După finalizarea planului, Simoun îi înmânează lui Basilio un revolver încărcat și îl trimite să aștepte instrucțiuni suplimentare privind declanșarea acțiunii.