Arhivele Statului Croat (în croată: Hrvatski državni arhiv) este principala instituție de profil al Croației, având sediul în capitala sa, Zagreb. Istoria arhivelor statului poate fi urmărită încă din secolul al XVII-lea. De asemenea, există arhive regionale de stat aflate în Bjelovar, Dubrovnik, Gospić, Karlovac, Osijek, Pazin, Rijeka, Sisak, Slavonski Brod, Split, Varaždin, Vukovar și Zadar.

Arhivele dețin peste 29.000 de înregistrări, cele mai vechi fiind din anii 999-1089. Acestea conțin documente create datorită activităților organismelor guvernamentale centrale, instituțiilor culturale, educaționale, militare și de sănătate, administrării justiției și imigranților croați, precum și documente întocmite de familii și persoane distinse.

Istorie

Dezvoltarea Arhivelor de Stat Croate ca instituție arhivistică centrală croată a avut loc în paralel cu dezvoltarea sistemului de protecție a patrimoniului arhivistic național. În Evul Mediu, documentele și înregistrările Regatului Croației erau păstrate de banuri, banovci, protonotari și de Filiala din Zagreb. Încă din secolul al XVII-lea, Parlamentul croat a lucrat mai sistematic la inventarierea și protejarea celor mai valoroase materiale ale Regatului Dalmației, Croației și Slavoniei. Pe baza unei decizii parlamentare din 1643, trezorierul provincial Ivan Zakmardi de Diankovec a construit pe cheltuiala provincială o ladă specială cu privilegii ale Regatului, în care, împreună cu inventarul, sunt depozitate documente, legi și privilegii provinciale. Aceasta a pus bazele arhivelor de stat de astăzi din Croația.

Întrucât banii, banovcii și protonotarii păstrau documente oficiale la ei, Parlamentul a adoptat în cele din urmă o serie de regulamente privind transferul documentelor oficiale către Arhivele Regatului și, în 1744, a decis să-l numească pe Ladislav Kiral în funcția de prim arhivist provincial. În 1745, i-a dat instrucțiuni speciale, primele cunoscute în țara noastră, privind aranjarea, extragerea, semnarea, listarea și conservarea documentelor Regatului.

Întrucât Lada de Privilegii era păstrată în sacristia Catedralei din Zagreb , Parlamentul a cerut în 1752 mutarea acesteia în clădirea parlamentului din Piața Marcu din Zagreb, lucru care s-a și întâmplat în 1764. În 1770, Parlamentul croat a adoptat măsuri speciale pentru protejarea acestor spații, unde, pe lângă ladă și Arhivele Regatului, se păstrau înregistrările Comitatului Zagreb și ale Tabelei Curții. În timpul Consiliului Regal Croat (1767–1779), în Croația a început separarea sistematică a materialelor de registru (dosare) actuale de cele cu semnificație istorică. Arhivele celor mai importante ramuri ale administrației, arhivele Capitolului și Arhivele Regatului au fost organizate și inventariate. Din 1791 până în 1797, au fost compilate primele elenchi și repertorii de grupuri individuale de documente (Parlament, dosare ale Banului, dosare ale Protonotarului, Conferințe). Ivan Zrnčić a fost primul arhivist permanent al Arhivelor Regale, numit în această funcție în 1800.

De la mijlocul secolului al XIX-lea, a început procesul de transformare a Arhivelor Regale într-o instituție independentă pentru conservarea și prelucrarea materialelor de arhivă. În 1848, banul Josip Jelačić l-a numit pe Ivan Kukuljević Sakcinski în funcția de director al Arhivelor. În conformitate cu noua abordare a materialelor de arhivă ca parte integrantă a patrimoniului cultural al unei țări, odată cu prima restituire a materialelor de arhivă din străinătate (1849–1853), o parte din documentele de proveniență croată au fost returnate Arhivelor din Budapesta: documentele conților de Zrinski, ale ducilor de Frankapani și ale altor familii nobiliare croate (Neoregestrata acta), documentele mănăstirilor iezuite, pauline și ale altor mănăstiri desființate din Croația, care erau păstrate la Camera Maghiară, documentele Consiliului Regal Croat și documentele croate ale Consiliului Regal de Regență Maghiar etc. Prin ordin al guvernului maghiar, banul Khuen-Hédervary a returnat documentele mai vechi și mai importante menționate la Budapesta în 1885. Ivan Kukuljević a început, de asemenea, publicarea sistematică a materialelor de arhivă ca sursă istorică.

După Compromisul croato-ungar (1868), Arhivele Regale au devenit un birou auxiliar al Guvernului Provincial Regal Croato-Slavo-Dalmat, care în 1870 a adoptat Legea privind Arhivele Regale din Zagreb, cu prevederi privind utilizarea materialelor. Astfel, Arhivele s-au deschis publicului, în special comunității științifice.

Istoricul Tadija Smičiklas a primit permisiunea Guvernului Provincial pentru ca studenții să lucreze în Arhive. În 1899, Arhivele au început să publice propria revistă (Vjestnik kr. hrv.-slav.-dalm. zemaljskog arkiva). În aceeași perioadă, la Arhive au fost adăugate materiale semnificative din instituții militare și din județe individuale. În 1913, a fost finalizată o clădire construită special pentru Biblioteca Universității și Arhivele Provinciale, unde Arhivele se află și astăzi. În decembrie 1918, dosarele ministrului croat au ajuns la Arhive din Budapesta, împreună cu dosarele Cancelariei Curții Croate și dosare croate de la ministerele austriece.

Dosarele transferate la Budapesta în 1885 de către Ban Khuen-Hédervary au fost returnate Arhivelor abia în 1958 și 1960. Statutul Arhivelor ca instituție independentă a fost confirmat oficial în perioada interbelică, iar din 1923, sub denumirea de Arhivele de Stat Kr., a fost separată de administrație.

În a doua jumătate a secolului al XX-lea, a devenit arhiva națională croată și s-a dezvoltat treptat odată cu înființarea unor unități organizaționale individuale care urmau să preia funcții specifice ale serviciului de arhivă (laboratoare, filmotecă etc.).

Note

Legături externe

Croația