Constantin Argeșanu (uneori Constantin Popescu-Argeșanu sau Argeșeanu; 17 septembrie 1892, Ștefănești, județul Argeș – 19 ianuarie 1964, București) a fost un general al Aeronauticii Regale Române, precum și scriitor, traducător și publicist român.

Biografie Constantin Argeșanu s-a născut la 1(S.V.)/13 septembrieTudor, p. 385 sau 17 septembrie 1892 în localitatea Târgu Dealului, în actualul oraș Ștefănești din județul Argeș, fiul lui Emanoil Argeșanu (sau Popescu), magazioner în stația CFR din Pitești, și al Zafirei (Zefrei) Popescu.

A urmat școala primară în localitatea natală, apoi liceul „I.C. Brătianu” din Pitești. La 1 octombrie 1911 a intrat în Școala de Ofițeri pentru Infanterie. După un concurs a fost trimis în armata germană, unde a urmat școlile militare din Metz și Potsdam, devenind fahnenjunker (elev-ofițer) și absolvindu-le la 1 octombrie 1913. După un stagiu de aproape un an în Batalionul 11 Pionieri din München, a revenit în România cu gradul de sublocotenent și a fost repartizat la Batalionul 5 Pionieri, parte din Divizia 5 Infanterie.

A participat la campania română din Primul Război Mondial în cadrul unităților de pionieri. În calitate de comandant al Secției I poduri ușoare a fost însărcinat cu construirea și distrugerea mai multor poduri, inclusiv a podului de pe Argeș, unitatea sa fiind printre ultimele care s-au retras după luptele din zonă. În urma ordinului Grupului Apărării Dunării a fost atașat ca adjutant tehnic pe lângă maiorul Mercier din Misiunea Militară Franceză, participând la proiectul de apărare a portului și localității Brăila. În 1917 a continuat operațiunile militare până la armistițiul cu Puterile Centrale. S-a remarcat în special în luptele de la Mărăști, fiind apreciat pentru faptele sale de vitejie.

După armistițiu, datorită cunoașterii limbilor germană și franceză, a fost atașat Companiei de jandarmi Argeș, unde a reprezentat interesele populației și ale serviciului în raporturile cu autoritățile de ocupație. A protestat în repetate rânduri împotriva abuzurilor comise de autoritățile militare străine și a sprijinit populația afectată de obligațiile impuse în timpul ocupației. După remobilizare a participat cu Compania 1 Pionieri la ofensiva de pe Tisa. După încheierea războiului a fost detașat pentru organizarea serviciului poștal în zonele Cluj și Oradea.Tudor, p. 386

În 1920 era comandantul Companiei I Elevi a Școlii Militare de Geniu, iar în 1922 a urmat Școala Specială de Geniu, unde s-a clasat al treilea dintre 21 de căpitani. A fost avansat în mod excepțional la gradul de maior și numit comandant al Batalionului I Pionieri de Munte. În aceeași perioadă au apărut primele sale lucrări literare. miniatura|Brevetul de aviator și observator aerian al lui Constantin Argeșanu În 1925 a obținut brevetul de observator aerian și a devenit director de studii la Centrul de Instrucție al Aeronauticii. Deși avea o vastă pregătire militară și activitate administrativă, și-a continuat pregătirea de zbor. În perioada 1926-1927 a urmat cursurile școlii de pilotaj din Tecuci, iar în 1927 a obținut brevetul de pilot militar, fiind șef de promoție.

Din 1928 a comandat Grupul 1 Aviație din Iași, funcție pe care a deținut-o timp de nouă ani, până în 1937. În această perioadă s-a ocupat de pregătirea piloților și a început să publice texte dedicate aviației și aviatorilor.

În 1937 a fost transferat la Comandamentul Forțelor Aeriene Militare, unde s-a ocupat de studii militare și de infrastructura aeronautică. A contribuit la dezvoltarea unei rețele de aerodromuri și terenuri de zbor și a participat la zboruri demonstrative organizate în Turcia și Iugoslavia.

La 1 august 1939 a fost trimis în Germania ca președinte al Comisiei de recepție pentru avioanele și materialele achiziționate de aviația militară română. După revenirea în țară a primit comanda aviației litoralului Mării Negre și a fost avansat general de escadră aeriană la 6 iunie 1940. În timpul evacuării Basarabiei și Bucovinei de Nord a coordonat activități aeronautice și logistice.Tudor, p. 387

Între 1 iunie 1940 și 15 februarie 1941 a fost șef al Secției de Legătură cu Misiunea Aeriană Germană în România. A contribuit la organizarea primirii și cazării trupelor germane și la coordonarea colaborării dintre aviația română și cea germană. Ulterior a întocmit un studiu privind capacitatea aviației de informații, în care concluziona că România nu era pregătită pentru un război de durată pe frontul de Est. Pentru aceste concluzii, considerate defetiste, a fost îndepărtat din armată la 14 iunie 1941, cu puțin timp înaintea începerii campaniei împotriva Uniunii Sovietice.

Începând din 1942 a activat la fabrica ICAR din București, unde a organizat activitatea de reparații a avioanelor necesare frontului. A contribuit și la fabricarea avionului multifuncțional de tip Fieseler Fi 156.

La 11 octombrie 1944 a fost reintegrat în cadrele active și însărcinat cu reorganizarea unităților de aviație și a rețelei de transporturi aeriene destinate sprijinirii populației afectate de război în Moldova. Ulterior a fost numit Inspector al Industriei Aeronautice, funcție în care s-a ocupat de coordonarea unităților de producție și de soluționarea conflictelor de muncă din industria aeronautică. A contribuit la transferarea secției de redresoare a IAR Brașov la Câmpulung-Muscel, participând la dezvoltarea activităților industriale locale. În 1945 a primit conducerea revistei Zburătorii României, publicație a Ministerului Aerului.

A murit la data de 19 ianuarie 1964, la București.

Activitatea literară În paralel cu activitatea militară, a desfășurat o activitate literară și publicistică de măsură. A colaborat la numeroase publicații, între care Dumineca, Universul literar, Greierul, Adevărul literar și artistic, Rampa, Opinia, Tot, Cadran, Aripi românești, Poporul, Papagalul și Aripi noi. La revista Cadran a făcut parte din redacție, iar la ziarul Poporul a fost prim-redactor. Inițial a semnat Const. Em. Popescu-Pitești și C. Em. P. Argeșan, folosind ulterior și pseudonimele C. Arg., C.P. Argeșel, Don Carlos, Ion Brambura și Nichifor Coțcariul. A fost membru al Societății Scriitorilor Români, iar după 1948 a avut atribuții în conducerea Uniunii Scriitorilor din România.Tudor, p. 388

Debutul său literar a avut loc în 1908, cu poezii publicate în revista Veselia. Printre volumele publicate se numără „Cântecele tavernei” (1922), „Grădinile Ghireei” (1924), drama în versuri „Ferdinand Catolicul” (1926 sau 1929), volumul de proză „Drumuri albastre” (1937), „Tambural lui Chiran” (1948) și „Pilot fără noroc” (1957).

Potrivit istoricului Constantin Vasilescu, lirismul din „Cântecele tavernei” exprima o „tristețe fără nume”, iar autorul și-ar fi construit imaginea unui „poet damnat”, autor al unei „cărți blestemate” despre „adevărul vieții”.

Vasilescu considera că principala trăsătură a prozei lui Argeșanu era umorul. Sub supratitlul „Vacanțele unui trubadur” sau separat, acesta a publicat schițe dedicate vieții citadine și mondene, într-o manieră glumeață și ușoară. Proza sa, publicată în mare parte în periodice, aborda frecvent viața citadină și mediul aviatic. Volumul „Drumuri albastre” a fost considerat o evocare nostalgică a începuturilor aviației militare românești.

Unele dintre prozele sale au fost traduse în limba rusă. A tradus, individual sau în colaborare, numeroase versiuni în română din literatura rusă și sovietică, inclusiv opere de Aleksandr Pușkin și Anton Cehov.

Note

Bibliografie

Tudor, Vasile, „Generalul Aviator Constantin Argeșanu" (PDF), în ARGESSIS, Studii și Comunicări, seria Istorie, Vol. VIII, Pitești: Muzeul Județean Argeș, 1999, pp. 385-388.

Legături externe

„Argeșanu, Em. Constantin", www.generals.dk. Accesat 6 mai 2026

Categorie:Nașteri în 1892 Categorie:Decese în 1964 Categorie:Nașteri pe 17 septembrie Categorie:Decese pe 19 ianuarie Categorie:Generali români din Al Doilea Război Mondial Categorie:Militari români în Primul Război Mondial Categorie:Oameni din Ștefănești Categorie:Decorați cu Ordinul Virtutea Aeronautică Categorie:Decorați cu Ordinul Coroana României Categorie:Decorați cu Ordinul „Mihai Viteazul” Categorie:Decorați cu Ordinul „Bene Merenti” Categorie:Aviatori militari români