miniaturaAsociația Sportivă Transilvania Bikers MC 1990 are la bază regulamentul de funcționare al asociațiilor și cluburilor sportive din întreprinderi și instituții emis in 1987 de către Uniunea Generală a Sindicatelor din România și Consiliul Național pentru Educație Fizică și Sport.
Pe atunci, activitatea asociației respecta politica Partidului Comunist Român și a legilor țării în domeniul turismului în Republica Socialistă România.
În data de 4 noiembrie 1988, cu ocazia ședinței de deschidere a secției de motociclism a Asociației Sportive “SPARTAC” din Cluj-Napoca, patronată de UJECOOP, se stabilește că domnul Kabdebo Árpád István (Öcsi) devine președinte, domnul Irimieș Doru vicepreședinte si domnul Szabo Francisc responsabil financiar.
Cotizația este stabilită la 20 de lei, iar calitatea de membru putea fi dobândit de toți cei care recunosc și respectă regulamentul de organizare al asociației, doresc să practice motociclismul, plătesc cotizația și cinstesc culorile clubului. miniatura
Anul 1989 a reprezentat pentru români momentul de cotitură istorică prin care s-a prăbușit regimul comunist totalitar, după patru decenii de dictatură iar în anul următor, se înființează Clubul “Mototurism Transilvania” Cluj în data de 1 mai 1990, ulterior devenind in anul 1998 Asociația Sportivă Transilvania Bikers MC Cluj 1990.miniatura miniatura miniatura miniatura Membrii fondatori din “Registrul de Evidență a Membrilor” sunt:
Cheptea Savel †
Chindriș Olimpiu
Donka Levente
Kabdebo Árpád István (Öcsi) †
Mureșan Adrian
Pîrvu Ioan †
Someșfălean Nicolae
Talpoș Ioan
Turdean Nicolae. miniatura În anul 1996, la Cheile Turzii, are loc primul chef denumit și întrunire de motocicliști care reprezintă prima ediție a BIKEFEST-ului din ziua de azi, iar de la a doua ediție încoace asociația oferă spre colecționare la fiecare întrunire, insignele/patch-urile de mai jos.
Pe lângă aceste obiecte de colecție, motocicliștii participanți primesc la poarta de intrare de la întrunirea tradițională “Transilvania Bikers BIKEFEST” un shot de țuică de prune – acest obicei datează încă de la început. Evenimentul anual recunoscut drept una dintre cele mai mari întruniri moto din țară include concerte live, paradă moto, concursuri și o atmosferă specifică, atrăgând sute de motocicliști din țară dar și din țări precum Ungaria, Serbia, Germania.
De-a lungul aniilor, BIKEFEST-ul a avut loc în diferite locații: rezervația naturală Cheile Turzii, complex turistic Căpuș, camping Vâlcele, tabăra Asklepyos Valea Ierii, pensiunea La Ionel Măguri Răcătău, camping Eldorado Gilău și în prezent la baza de tratament Băile Cojocna.
UCMR (Uniunea Cluburilor de Motociclism din România) se înființează în anul 2000 la inițiativa lui George Sălcudean, Cătălin Popovici și Radu Zărnescu iar prima ședință are loc în Someșul Cald din Munții Apuseni, fiind organizată de asociația Transilvania Bikers. Au participat motocicliști din diverse orașe, reprezentând cluburile existente la vremea aceea: București, Cluj, Gheorgheni, Odorheiu Secuiesc, Bacău, Sibiu, Tg. Secuiesc, Brașov, Tg. Mureș, Constanța.
În anul 2012, pe data de 10 martie a trecut în neființă președintele fondator Kabdebo Árpád István (Öcsi), iar funcția a fost preluată de Morar Dan Octavian care este și în prezent președinte al asociației, iar Chindriș Olimpiu a avut mandatul în anii 2021-2023.
Asociația Transilvania Bikers a înființat în 2005 chaptere precum Bistrița-Năsăud, Târnaveni și din anul 2025 Nomazii din Satu Mare și Sibiu. De asemenea, de-a lungul anilor, membrii au ajuns să reprezinte culorile clubul în țări precum Statele Unite ale Americii, Spania, Anglia, Suedia și Ungaria iar printre actualii membrii se află și cei doi copii ai președintelui fondator.
Se promovează cultura motociclistă, camaraderia și libertatea, fiind activi în organizarea de evenimente, întruniri moto și acțiuni comunitare, menținând o prezență constantă în scena moto națională și internațională. De menționat: campania caritabilă “Împreună pentru Zoli”, acțiunea “Mărțișor pe două roți”, campania “Atenție la motocicliști”, cursuri de conducere avansată, “Închiderea sezonului cald” și “Moto Claus”.
Asfalt uscat!