Bibliografia românească modernă (abreviată uzual BRM) este catalogul publicațiilor românești neperiodice apărute între anii 1831-1918 întocmit de Biblioteca Academiei Române. El continuă repertoriul intitulat Bibliografia românească veche, care acoperă perioada 1518-1830, și urma să fie continuat cronologic de Bibliografia românească contemporană, pentru perioada 1918-1952.Carmen Brăgaru, „Bibliografia relațiilor literaturii române cu literaturile străine în periodice”, Revista de istorie și teorie literară, Serie Nouă, Anul VIII, 1-4, 2014, p. 154. Lucrarea a apărut în patru volume tipărite între 1984–1996. Ulterior, acestea au fost prelucrate în formă digitalizată și completate cu o Addenda care pot fi accesate online.
Lucrarea a obținut premiul „Nicolae Iorga” al Academiei Române pentru anul 1984. Istoricul elaborării Primul plan general al unei bibliografii naționale a culturii române datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea. El a fost redactat de către Ioan Bianu, bibliotecarul de atunci al Academiei Române, care l-a supus aprobării prezidiului prin adresa sa din 28 februarie 1895. Planul a fost discutat în ședințele din 14 și 23 martie și publicat în Analele Academiei Române din același an.
Conform acestuia, „bibliografia românească, din punct de vedere al desvoltării istorice a culturei și literaturei noastre, se împarte în trei clase de cărți: I. Cărțile vechi de la 1507 până la 1830; II. Cărțile moderne dela 1831 până astăzi; III. Cărțile streine privitoare la Români.” Bibliografia românească modernă reprezintă materializarea părții a doua a acestui plan inițial. „Cărțile din clasa II, tipărite în ultimii 60 ani, 1831-1890, formează bibliografia românească modernă. Ele să fie grupate după cuprinsul lor într-o clasificare sciințifică, dându-se la fiecare stilul complet și descrierea bibliografică. Indice alfabetice la sfârșitul publicațiunei vor arăta în ordine alfabetică autorii, traducătorii, localitățile unde s’au tipărit, etc.”
Comparând planul propus de I. Bianu cu alte propuneri de cataloage bibliografice asemănătoare din aceeași perioadă, istoricul Barbu Theodorescu a sugerat că principalele surse de inspirație ale acestuia l-au constituit un proiect francez de bibliografie românească al filologului Émile Picot, iar – în ceea ce privește periodizarea – viziunea cărturarului ardelean Timotei Cipariu, sub influența căruia viitorul bibliotecar al Academiei s-a format la Blaj.
Prin proiectul de ansamblu al lui Bianu, bibliografia românească a fost abordată de la bun început atât în perspectivă teoretică, cât și pragmatică, stabilindu-se metodele și tehnicile specifice de realizare a ei.
Planul din 1895 a fost reprodus întocmai în „Prefața” la primul volum al lucrării Bibliografia românească veche. 1508-1830 publicată în 1903. Împreună cu volumul al doilea al lucrării (1910) și tomul I al catalogului Publicațiunile periodice românești (1913), acestea au fost singurele părți din planul bibliografic inițial al Academiei finalizate până în anul 1918.
După 1922 s-au făcut mai multe încercări de a relua lucrările pentru continuarea marilor repertorii bibliografice, însă ele au rămas nefructuoase. Numai două volume suplimentare ale Bibliografiei românești vechi au putut vedea lumina tiparului până la sfărșitul celui de-al doilea război mondial. Proiectul de publicare a Bibliografiei românești moderne a fost încredințat în 1942 lui Nicolae Cartojan, iar după moartea acestuia lui Ștefan Ciobanu. Primele fascicule urmau să apară în 1947, conform raportului profesorului Ion Nistor, conservatorul Bibliotecii Academiei, dar procesul a fost sistat.
Structura volumelor Întregul proiect al Bibliografiei românești moderne a fost structurat inițial în trei părți, dintre care numai prima a fost finalizată. Aceasta se întinde pe patru volume și cuprinde operele autorilor români (inclusiv traducerile) și lucrările apărute în limba română, indiferent de autorul și locul publicării lor. Partea a II-a urma să includă tipărituri care prin caracterul, destinația sau forma lor editorială se disting de celelalte (publicații normative, militare, juridice, cataloage etc.), iar partea a IlI-a trebuia să grupeze producția de carte a naționalităților conlocuitoare, precum și operele autorilor străini publicate ocazional în România.Florentina Zgraon, „Notă bibliografică: Bibliografia românească modernă (1831—1918). Vol. I (A—C)”, Limba română, An 34, Nr. 2 martie-aprilie, 1985, pp. 155-156
În cele patru volume tipărite, autorii sunt ordonați alfabetic și grupați după cum urmează: Volumul I: literele A–C (apărut în 1984 la Editura Științifică și Enciclopedică), cuprinde 16.083 de intrări bibliografice; Volumul II: literele D–K (apărut în 1986 la aceeași editură), cu 13.984 de intrări; Volumul III: literele L–Q (apărut în 1989 la aceeași editură), cu 18.707 de intrări; Volumul IV: literele R–Z (apărut în 1996 la Editura Academiei Române), cu 23.697 de intrări. Publicațiile fiecărui autor sunt organizate în patru secțiuni: i) opera individuală, în ordinea alfabetică a titlurilor; ii) lucrările acestuia în colaborare; iii) contribuțiile sale ca prefațator, traducător, editor, ilustrator; iv) prezența sa în antologii, culegeri, prelucrări sau participarea la redactarea unor acte și publicații oficiale.
Note
Legături externe Bibliografia românească modernă în format pdf pe platforma Bibliotecii Metropolitane București: Volumul I: literele A–C Volumul II: literele D–K Volumul III: literele L–Q Volumul IV: literele R–Z Bibliografia românească modernă în baza de date „Bibliografia Națională Retrospectivă” a Bibliotecii Academiei Române
Românească Categorie:Cărți românești