Discursul de la Palatul Sportului (în ) sau „Discursul despre războiul total” a fost un discurs ținut de ministrul german al Propagandei Joseph Goebbels la în fața unui public numeros și atent selectat, la , într-un moment în care soarta celui de al Doilea Război Mondial se întorcea împotriva Germaniei naziste și a aliaților săi din Axă.

Discursul este deosebit de important, întrucât Goebbels aproape că menționează Holocaustul, atunci când începe să spună (folosind termenul german pentru „exterminare”), dar îl înlocuiește rapid cu (adică „excludere”). Acela era același cuvânt folosit de Heinrich Himmler la , când a consemnat rezultatul discuției sale cu Adolf Hitler privind Soluția finală, și a scris în jurnalul personal „” („Problema evreiască – de exterminat ca partizani)").

Acesta este considerat cel mai faimos dintre discursurile lui Goebbels. Discursul a reprezentat prima recunoaștere publică din partea conducerii naziste a faptului că Germania se confrunta cu pericole grave. Goebbels a făcut apel la un război total (în ) pentru a asigura victoria împotriva Aliaților și a îndemnat poporul german să continue războiul, chiar dacă acesta urma să fie lung și dificil, deoarece, așa cum afirma el, atât supraviețuirea Germaniei, cât și a Europei erau „în joc” din cauza bolșevismului.

Contextul istoric

După înfrângerea Axei la sfârșitul anului 1942 în cadrul celei de a doua bătălii de la El Alamein din Egipt, un moment decisiv al celui de al Doilea Război Mondial în Europa a avut loc la , când Bătălia de la Stalingrad s-a încheiat cu capitularea mareșalului Friedrich Paulus și a Armatei a 6-a germane în fața sovieticilor. La Conferința de la Casablanca din ianuarie, președintele SUA, Franklin D. Roosevelt, și prim-ministrul britanic, Winston Churchill, au cerut capitularea necondiționată a Germaniei iar sovieticii, încurajați de victoria lor, începuseră să recucerească teritorii, printre care Kursk (), Rostov-pe-Don () și Harkov (). După înfrângerile suferite de Axă în Egipt și pierderea ulterioară a orașului Tripoli (), eșecurile militare au zdruncinat moralul Axei. În Pacific, americanii tocmai încheiaseră recucerirea insulei Guadalcanal, care durase câteva luni.

Hitler a răspuns cu primele măsuri care urmau să conducă la mobilizarea generală a Germaniei. Înainte de discurs, guvernul a închis restaurantele, cluburile, barurile, teatrele și magazinele de lux din toată țara, pentru ca populația civilă să poată contribui mai mult la efortul de război. Cu toate acestea, măsurile adoptate nu au mers atât de departe pe cât și-ar fi dorit Goebbels, iar alți miniștri, precum Hermann Göring și Hans Lammers, au reușit să le diminueze impactul.

Palatul sporturilor și publicul Discursul a fost ținut în , unde publicul se afla în spatele și sub un banner uriaș pe care erau scrise cu majuscule cuvintele („RĂZBOIUL TOTAL – CEL MAI SCURT RĂZBOI”), alături de steaguri naziste și svastici, după cum se poate vedea în fotografiile și filmările evenimentului.

Deși Goebbels a susținut că publicul era alcătuit din oameni din „toate clasele sociale și profesiile” (inclusiv „soldați, medici, oameni de știință, artiști, ingineri și arhitecți, profesori, angajați cu funcții administrative”), propagandistul își selectase cu grijă ascultătorii pentru ca aceștia să reacționeze cu fanatismul cuvenit. Goebbels i-a spus lui Albert Speer că era cel mai bine pregătit public pe care îl putea găsi în Germania. Cu toate acestea, reacția entuziastă și unitară a mulțimii consemnată în versiunea scrisă nu este, uneori, pe deplin susținută de înregistrări.

Detaliile Goebbels a reiterat trei teme în discursul său: Dacă Wehrmachtul nu ar fi fost în măsură să facă față pericolului reprezentat de Frontul de Răsărit, -ul german ar fi căzut pradă bolșevismului, iar restul Europei ar fi urmat la scurt timp. Numai Wehrmachtul, poporul german și Puterile Axei aveau puterea de a salva Europa de această amenințare. Pericolul era iminent, iar Germania trebuia să acționeze rapid și hotărât.

În discursul său, Goebbels a descris pe larg ceea ce propaganda nazistă prezenta drept amenințarea reprezentată de așa-numita „comunitate evreiască internațională”: „Scopul bolșevismului este revoluția mondială evreiască. Ei vor să aducă haosul în și în Europa, folosindu-se de disperarea și deznădejdea rezultate pentru a-și instaura tirania capitalistă, ascunsă sub masca bolșevismului.” Respingând protestele națiunilor inamice împotriva politicii -ului față de evrei, el a declarat, în mijlocul scandărilor asurzitoare ale publicului, că Germania „intenționează să ia cele mai radicale măsuri, dacă va fi necesar, la momentul potrivit”.

Deși Goebbels a calificat mobilizarea sovietică la nivel național drept „diabolică”, el a explicat că „nu putem învinge pericolul bolșevic decât dacă folosim metode echivalente, deși nu identice, [într-un] război total”. Apoi a justificat măsurile de austeritate adoptate, prezentându-le ca fiind măsuri temporare.

Din punct de vedere istoric, discursul este important deoarece marchează prima recunoaștere din partea conducerii Partidului Nazist a faptului că se confruntau cu probleme și a dat startul campaniei de mobilizare care, probabil, a prelungit războiul, sub sloganul: „Și furtună dezlănțuie!” (). Goebbels a afirmat că niciun german nu se gândea la vreun compromis și că, dimpotrivă, „întreaga națiune se gândește doar la un război dur”.

Goebbels a încercat să contracareze informațiile apărute în presa aliată, potrivit cărora civilii germani își pierduseră încrederea în victorie, adresând publicului, la final, câteva întrebări, precum:

Înregistrarea audio a discursului diferă în anumite privințe de textul scris. Un aspect deosebit de semnificativ este faptul că, în înregistrare, Goebbels începe să vorbească despre „exterminarea” evreilor, în loc să folosească termenii mai puțin duri din versiunea scrisă pentru a descrie „Soluția finală”, dar se oprește brusc în mijlocul cuvântului. În versiunea scrisă, Goebbels nu menționează evreii în această frază, referindu-se doar la „contramăsuri” ().

Citate Originalul german Traducere în română În orice caz, Germania nu are intenția de a se supune acestei amenințări evreiești, ci dimpotrivă, intenționează să îi facă față la timp, dacă este necesar, prin exter...excluderea completă și radicală a iudaismului. Vă întreb: Vreți un război total?! Îl vreți, dacă va fi nevoie, mai total și mai radical decât ne putem imagina astăzi?! Ei bine, popor, ridică-te și furtună dezlănțuie! Ultima frază provine din poezia „” („Bărbați și băieți”) a lui Carl Theodor Körner, scrisă în perioada Războaielor Napoleoniene. Cuvintele lui Körner fuseseră citate de Hitler în discursul său din 1920 intitulat „Ce vrem”, ținut la din München, dar și de Goebbels însuși în discursuri mai vechi, inclusiv în discursul său de campanie din , înainte ca naziștii să preia puterea în Germania.

În ceea ce privește cuvântul , s-a produs o scurtă pauză când Goebbels a spus , înseamnă „eliminare”, ceea ce se potrivește contextului discursului.

Primirea discursului Milioane de germani l-au ascultat pe Goebbels la radio în timp ce ținea acest discurs despre „nenorocirile din ultimele săptămâni” și despre o „imagine necosmetizată a situației”. Prin mobilizarea unui astfel de entuziasm popular, Goebbels dorea să-l convingă pe Hitler să-i acorde puteri sporite în gestionarea economiei de război. Hitler nu era însă pregătit la acea dată să pună economia pe picior de război total, în fața obiecțiilor celorlalți miniștri ai săi. La , Goebbels a fost numit în cele din urmă Plenipotențiar al Reich-ului pentru războiul total, fiind însărcinat cu maximizarea forței de muncă pentru și industria de armament, în detrimentul sectoarelor economice care nu erau esențiale pentru efortul de război.

Discursul a dus și la răspândirea unui banc politic din perioada de la sfârșitul războiului, popular în Germania de Vest, în special în regiunea Ruhr: Originalul german Traducere în română Dragă TommyTommy Atkins (de multe ori doar Tommy) este un termen argotic care se referă la un soldat de rând din Armata Britanică., zboară mai departe, aici suntem cu toții mineri Zboară mai departe spre Berlin atunci, toți au strigat „Da!”.

Note

Bibliografie

Resurse internet [Nation, Rise Up, and Let the Storm Break Loose by Joseph Goebbels Traducere în engleză la Universitatea Calvin Discursul original (în germană) pe Internet Archive

Categorie:1943 în Germania Categorie:Propagandă nazistă