Sezonul Premier League 2015–2016 a fost cel de-al 24-lea sezon al Premier League, eșalonul principal de fotbal profesionist din Anglia.

Leicester City, antrenată de italianul Claudio Ranieri, a fost încoronată campioană pentru prima dată în istoria sa de 132 de ani (cu două meciuri rămase), devenind al 24-lea club care a devenit campion al Angliei la fotbal și al șaselea club care a câștigat Premier League. Mulți comentatori consideră aceasta a fi una dintre cele mai mari șocuri sportive din istorie, mai ales dacă ne gândim că Leicester a petrecut o mare parte din sezonul precedent la coada clasamentului, înainte de a reveni spre sfârșitul sezonului și a termina pe locul 14. Pe 28 noiembrie 2015, atacantul lui Leicester, Jamie Vardy, a stabilit un nou record, marcând în 11 meciuri consecutive cu golul său împotriva lui Manchester United, depășind recordul lui Ruud van Nistelrooy în Premier League de 10 meciuri consecutive cu un gol, stabilit în 2003. Aston Villa, una dintre cele șapte echipe care au jucat în Premier League încă din sezonul inaugural, a retrogradat din eșalonul principal al fotbalului din Anglia pentru prima dată din 1987.

Echipe Douăzeci de echipe concurează în ligă - primele șaptesprezece echipe din sezonul precedent și cele trei echipe promovate din Championship. Echipele care au promovat sunt Bournemouth, Watford și Norwich City.

Stadioane și orașe ''Notă: Tabelul se aranjează în ordine alfabetică. Echipa Oraș Stadion Capacitate Arsenal Londra Emirates Stadium Aston Villa Birmingham Villa Park Bournemouth Bournemouth Dean Court Chelsea Londra Stamford Bridge Crystal Palace Londra Selhurst Park Everton Liverpool Goodison Park Leicester City Leicester King Power Stadium Liverpool Liverpool Anfield Manchester City Manchester City of Manchester Stadium Manchester United Manchester Old Trafford Newcastle United Newcastle upon Tyne St James' Park Norwich City Norwich Carrow Road Southampton Southampton St Mary's Stadium Stoke City Stoke-on-Trent Britannia Stadium Sunderland Sunderland Stadium of Light Swansea City Swansea Liberty Stadium Tottenham Hotspur Londra White Hart Lane Watford Watford Vicarage Road West Bromwich Albion West Bromwich The Hawthorns West Ham United Londra Boleyn Ground

Antrenori și echipamente Echipa Antrenor Căpitan Echipament Sponsor tricou Puma (caretaker) Macron JD Sports (caretaker) Adidas MacronMansion Group (caretakers) Umbro PumaKing Power New Balance Nike Adidas Puma ErreàAviva Adidas New Balance Adidas Adidas Under Armour Puma 138.com AdidasTlcbet UmbroBetway

Schimbări de antrenori EchipaAntrenorul care pleacăMotivul plecăriiData plecăriiLoc în clasamentAntrenorul care vineData numiriiWest Ham United Sfârșitul contractului24 mai 2015Pre-sezon 9 iunie 2015Watford 5 iunie 2015 5 iunie 2015Newcastle United Demis9 iunie 2015 10 iunie 2015Leicester City 30 iunie 2015 13 iulie 2015Sunderland Demis4 octombrie 201519 9 octombrie 2015Liverpool Demis4 octombrie 201510 8 octombrie 2015Aston Villa 25 octombrie 201519 2 noiembrie 2015Swansea City 9 decembrie 201515 7 ianuarie 2016Chelsea 17 decembrie 201516 19 decembrie 2015Swansea City Finalul interimatului18 ianuarie 201618 18 ianuarie 2016Newcastle United Demis11 martie 201619 11 martie 2016Aston Villa De comun acord29 martie 201620 29 martie 2016Everton Demis12 mai 201612 (caretakers)12 mai 2016

Clasament

Rezultate

Statistici Golgheteri LocJucătorClubGoluri1 Harry KaneTottenham Hotspur252 Sergio AgüeroManchester City24 Jamie VardyLeicester City4 Romelu LukakuEverton185 Riyad MahrezLeicester City176 Olivier GiroudArsenal167 Jermain DefoeSunderland15 Odion IghaloWatford9 Troy DeeneyWatford13 Alexis SánchezArsenal

Hat-trick-uri Jucător Club Împotriva lui Rezultat Data Ref. Bournemouth West Ham United 4–3 (A) Everton Chelsea 3–1 (H) Arsenal Leicester City 5–2 (A) 5 Manchester City Newcastle United 6–1 (H) Manchester City Bournemouth 5–1 (H) 4 Newcastle United Norwich City 6–2 (H) Tottenham Hotspur Bournemouth 5–1 (A) Everton Sunderland 6–2 (H) Leicester City Swansea City 3–0 (A) Sunderland Swansea City 4–2 (A) West Ham United Arsenal 3–3 (H) Manchester City Chelsea 3–0 (A) Southampton Manchester City 4–2 (H) Arsenal Aston Villa 4–0 (H)

Note 4 Jucătorul a marcat 4 goluri5 Jucătorul a marcat 5 goluri(H) – Echipa gazdă(A) – Echipa oaspete

Meciuri fără gol primit LocJucătorClubMeciuri fărăgol primit1 Petr ČechArsenal162 David de GeaManchester United15 Joe HartManchester City Kasper SchmeichelLeicester City5 Hugo LlorisTottenham Hotspur136 Heurelho GomesWatford11 Simon MignoletLiverpool8 Jack ButlandStoke City109 AdriánWest Ham United9 Łukasz FabiańskiSwansea City

Premii Premi lunare LunaAntrenorul luniiJucătorul luniiReferințeAntrenorClubJucătorClubAugust Manuel PellegriniManchester City André AyewSwansea CitySeptember Mauricio PochettinoTottenham Hotspur Anthony MartialManchester UnitedOctober Arsène WengerArsenal Jamie VardyLeicester CityNovember Claudio RanieriLeicester CityDecember Quique Sánchez FloresWatford Odion IghaloWatfordJanuary Ronald KoemanSouthampton Sergio AgüeroManchester CityFebruary Mauricio PochettinoTottenham Hotspur Fraser ForsterSouthamptonMarch Claudio RanieriLeicester City Harry KaneTottenham HotspurApril Sergio AgüeroManchester City

Premii anuale Premiu Câștigător Club Antrenorul sezonului în Premier League Claudio Ranieri Leicester City Jucătorul sezonului în Premier League Jamie Vardy Leicester City Fotbalistul PFA al anului Riyad Mahrez Leicester City Fotbalistul tânăr PFA al anului Dele Alli Tottenham Hotspur Fotbalistul FWA al anului Jamie Vardy Leicester City

Referințe

Legături externe Site-ul oficial

Categorie:Sezoane Premier League Categorie:2015 în fotbal Categorie:2016 în fotbal