miniatura|Intelectualul marxist Antonio Gramsci (1891–1937) a dezvoltat teoria hegemoniei culturale pentru a explica structurile de control social ale societății, argumentând că intelectualii clasei muncitoare trebuie să genereze o ideologie a clasei muncitoare pentru a contracara viziunea asupra lumii (hegemonia culturală) a clasei conducătoare. În filosofia marxistă, hegemonia culturală este dominația unei societăți culturale diverse de către clasa conducătoare, care modelează cultura acelei societăți (credințele și explicațiile, percepțiile, valorile și moravurile) astfel încât viziunea asupra lumii a clasei conducătoare devine norma culturală acceptată. Fiind ideologie dominantă universală, viziunea asupra lumii a clasei conducătoare denaturează status quo-ul social, politic și economic ca fiind natural și inevitabil și perpetuând condiții sociale care beneficiază fiecare clasă socială, mai degrabă decât construcții sociale artificiale care beneficiază doar clasa conducătoare.
Atunci când controlul social este exercitat de o altă societate, acesta este cunoscut sub numele de imperialism cultural. În practica imperialismului, hegemonia culturală apare atunci când clasele muncitoare și țărănească cred și acceptă că normele culturale predominante ale unei societăți (ideologia dominantă impusă de clasa conducătoare) descriu în mod realist ordinea naturală a lucrurilor în societate.
În filosofie și în sociologie, denotațiile și conotațiile termenului „hegemonie culturală” derivă din cuvântul grecesc antic „hegemonia ” (ἡγεμονία), care indică conducerea și regimul hegemonului.
În știința politică, hegemonia este dominația geopolitică exercitată de un imperiu, hegemonul (statul lider), care guvernează statele subordonate imperiului prin amenințarea intervenției, un mijloc implicit de putere, mai degrabă decât prin amenințarea unei stăpâniri directe, precum invazie militară, ocupație și anexare teritorială.Ross Hassig, Mexico and the Spanish Conquest (1994), pp. 23–24.
Context
În 1848, Karl Marx a propus că recesiunile economice și contradicțiile practice ale unei economii capitaliste ar provoca clasa muncitoare la o revoluție proletară, ar înlătura capitalismul, ar restructura instituțiile sociale (economice, politice, sociale) conform modelelor raționale ale socialismului și, astfel, ar începe tranziția către o societate comunistă. Prin urmare, schimbările dialectice în funcționarea economiei unei societăți determină cultura și politica sa.
Revoluționarul rus Leon Troțki a susținut în cartea sa că capitalismul era de mult stabilit în Europa de Vest, iar proletariatul acelor societăți era mult mai aculturat cultural cu obiceiuri burgheze și tradiții reformiste și, prin urmare, mai atașat de sistemul existent. În consecință, acest lucru a îngreunat procesul revoluționar din țările respective. Cu toate acestea, Troțki a susținut că, datorită avantajelor culturale și economice pe care Europa de Vest le acumulase de-a lungul secolelor, acest lucru ar face ca potențialul construcției socialiste să fie mai realizabil.
Filosofia marxistă susține că ideologia dominantă a unei societăți reflectă interesele, valorile și credințele clasei conducătoare. Conform lui Antonio Gramsci, clasa conducătoare își atinge dominația ideologică prin socializarea oamenilor cu credințele, valorile și moravurile sale prin intermediul unor instituții precum bisericile, mass-media, instanțele judecătorești și școlile. Clasa conducătoare stabilește hegemonia culturală atunci când ideologia sa devine ideologia acceptată și dominantă, obținând „consimțământul grupurilor subordonate pentru ordinea socială existentă”, astfel încât clasa conducătoare să nu fie nevoită să se bazeze exclusiv pe coerciție.
Note
Vezi și
Capital cultural Conflict cultural Comportament de turmă Soft power
Categorie:Socialism Categorie:Concepte sociale Categorie:Teoria postmodernă Categorie:Activism anticorporatist Categorie:Marxism