Holocaustul — uciderea sistematică a aproximativ șase milioane de evrei de către Germania nazistă între 1941 și 1945 — este cel mai documentat genocid din istorie. Deși nu există un singur document care să listeze numele tuturor victimelor evreiești ale persecuției naziste, există dovezi concludente că aproximativ șase milioane de evrei au fost uciși. Există, de asemenea, dovezi concludente că evreii au fost gazați la Auschwitz-Birkenau, în lagărele de exterminare prin Operațiunea Reinhard, și în camioanele de gazare, și că a existat un plan sistematic din partea conducerii naziste de a-i ucide.

Dovezile pentru Holocaust vin în patru categorii principale:

Documente contemporane, inclusiv o gamă largă de „scrisori, memorii, planuri, ordine, facturi, discursuri”; orare ale trenurilor morții și rezumate statistice generate de SS; și fotografii ale Holocaustului, inclusiv fotografii oficiale, fotografii clandestine ale supraviețuitorilor, fotografii aeriene, și filmări ale eliberării lagărelor. Peste 3.000 de tone de documente au fost colectate pentru Procesele de la Nürnberg. Mărturii ulterioare de la zeci de mii de martori oculari, inclusiv supraviețuitori precum Sonderkommandourile, care au asistat direct la procesul de exterminare; făptași precum lideri naziști, gardieni SS și comandanți de lagăre de concentrare naziste; și localnici. Mai mult, practic niciunul dintre făptașii judecați nu a negat realitatea uciderii sistematice, cea mai comună scuză (acolo unde a fost dată) fiind că „urmau doar ordinele”. Dovezi materiale sub formă de lagăre de concentrare și lagăre de exterminare, care încă există cu diverse cantități din structura originală păstrată, și mii de gropi comune care conțin cadavrele victimelor Holocaustului. Probe circumstanțiale: în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, populația de evrei din Europa ocupată de Germania nazistă a fost redusă cu aproximativ șase milioane. Aproximativ 2,7 milioane de evrei au fost deportați la Auschwitz-Birkenau, Lagărul de exterminare Kulmhof și lagărele Operațiunii Reinhard, fără a mai fi văzuți sau auziți vreodată.

Făptașii au încercat să evite crearea de dovezi explicite și au încercat, de asemenea, să distrugă dovezile documentare și materiale ale crimelor lor înainte de înfrângerea Germaniei. Cu toate acestea, o mare parte din dovezi au fost păstrate și colectate de anchetatorii Aliați în timpul și după război, iar dovezile copleșitoare ale crimelor au făcut ca încercările de ștergere să fie inutile. În ansamblu, dovezile resping argumentele negaționiștilor Holocaustului că Holocaustul nu a avut loc așa cum este descris în cercetarea istorică.

Implicarea lui Hitler

Politică

Istoricii, inclusiv Ian Kershaw, Raul Hilberg și Martin Broszat, indică faptul că nu există niciun document care să arate că Hitler a ordonat Holocaustul. Cu toate acestea, alte dovezi arată clar că Hitler știa despre și a ordonat genocidul. Declarațiile liderilor naziști de rang înalt precum Adolf Eichmann, Joseph Goebbels și Heinrich Himmler indică, de asemenea, că Hitler a orchestrat Holocaustul, iar declarațiile lui Hitler însuși dezvăluie intențiile sale genocidare față de evrei.

Ordin și responsabilitate

Într-un proiect de memorandum intern, datat 18 septembrie 1942, Reichsführer SS Heinrich Himmler a scris că „în principiu, timpul Führerului nu mai trebuie să fie împovărat cu aceste chestiuni”; memorandumul continuă cu viziunea lui Himmler, inclusiv „Predarea elementelor antisociale de la executarea sentințelor către Reichsführerul SS pentru a munci până la moarte. Persoane aflate în arest preventiv, evrei, țigani, ruși, ucraineni, polonezi cu sentințe mai mari de 3 ani, cehi și germani cu sentințe mai mari de 8 ani conform judecății Ministrului Justiției [Thierack]. În primul rând, cele mai rele elemente antisociale dintre cele menționate sunt să fie predate; îl voi informa pe Führer despre aceasta prin Reichsleiter Bormann."; English-language summary and analysis (John Buchsbaum):

Cu toate acestea, și în contrast cu programul de eutanasiere T4, niciun document scris sau semnat de Hitler care să ordone Holocaustul nu a fost găsit vreodată. Negaționiștii au susținut că această lipsă de ordin arată că genocidul nu a fost politica nazistă.

În timpul acțiunii de calomnie nereușite a lui David Irving împotriva lui Deborah Lipstadt, el a indicat că ar considera un document semnat de Hitler care ordonă „Soluția Finală” singura dovadă convingătoare a responsabilității lui Hitler. El a fost, totuși, descris ca fiind mulțumit să-l acuze pe Winston Churchill de responsabilitatea pentru asasinarea generalului Sikorski, în ciuda lipsei de dovezi documentare care să susțină afirmația sa. Judecătorul Charles Gray a concluzionat că acesta a fost un dublu standard.

Istoricii au documentat dovezi că, pe măsură ce înfrângerea Germaniei devenea iminentă și liderii naziști și-au dat seama că vor fi probabil capturați și judecați, s-a făcut un efort mare pentru a distruge toate dovezile exterminării în masă. În primăvara anului 1942, Himmler a ordonat eliminarea tuturor urmelor evreilor ruși uciși și a tuturor urmelor prizonierilor de război uciși din teritoriile ocupate ale Uniunii Sovietice. Ca unul dintre multe exemple, cadavrele celor 25.000 de evrei, majoritatea letoni, pe care Friedrich Jeckeln și soldații sub comanda sa i-au împușcat la Rumbula (lângă Riga) la sfârșitul anului 1941 au fost dezgropate și arse în 1943.Ezergailis, Andrew, The Holocaust in Latvia 1941–1944 – The Missing Center, pages 4–7, 239–270, Historical Institute of Latvia (in association with the United States Holocaust Memorial Museum) Riga 1996

La mijlocul anului 1942, Reinhard Heydrich, prin Heinrich Mueller, șeful Gestapo, l-a ordonat pe Paul Blobel în Sonderaktion 1005 să elimine toate urmele execuțiilor în masă din Est efectuate de Einsatzgruppen. După ce Blobel și echipa sa au dezvoltat un proces special de incinerare, distrugerea dovezilor la Belzec și Sobibor a urmat la sfârșitul anului 1942. În februarie 1943, Himmler a vizitat personal Treblinka și a ordonat comandanților să distrugă înregistrările, crematoriile și alte semne ale exterminării în masă.

În discursurile de la Posen din octombrie 1943, Himmler s-a referit explicit la exterminarea evreilor din Europa și a afirmat în continuare că genocidul trebuie păstrat permanent secret. Pe 4 octombrie, el a spus:

Istoricul Peter Longerich afirmă că Hitler „a evitat să dea un ordin clar scris de exterminare a civililor evrei”. Proteste largi au fost evocate când autorizarea de către Hitler a programului T4 a devenit publică în Germania, și a fost forțat să-l oprească ca urmare (totuși a continuat discret). Acest lucru l-a făcut pe Hitler să realizeze că astfel de acțiuni trebuie făcute în secret pentru a evita criticile. Criticii subliniază, de asemenea, că dacă Hitler ar fi semnat un astfel de ordin în primul rând, ar fi fost unul dintre primele documente distruse.

Dovezi ale unui ordin verbal de la Hitler includ o notă scrisă de mână de Himmler despre o întâlnire cu Hitler la Wolfsschanze pe 18 decembrie 1941, care scria: „Chestiunea evreiască; să fie exterminați ca partizani”. Istoricii au argumentat că acest lucru indică faptul că Hitler a dat un ordin verbal lui Himmler la această întâlnire pentru ca Einsatzgruppen să vizeze evreii sub pretextul luptei antipartizane.Sweeney, Kevin P. (2012) "We Will Never Speak of It: Evidence of Hitler's Responsibility for the Premeditation and Implementation of the Nazi Final Solution", Constructing the Past: Vol. 13: Iss. 1, Article 7

Conform memoriilor lui Felix Kersten, Himmler i-a spus că exterminarea evreilor a fost ordonată expres de Hitler și i-a fost delegată lui Himmler.

Conform naziștilor Multe declarații ale naziștilor din 1941 încoace au abordat exterminarea iminentă a evreilor.

Într-un proiect de memorandum intern, datat 25 octombrie 1941, Heinrich Himmler a scris:

Joseph Goebbels a avut discuții frecvente cu Hitler despre soarta evreilor, un subiect despre care discutau aproape de fiecare dată când se întâlneau, și a scris frecvent despre el în jurnalul său personal. În jurnalul său personal a scris:

14 februarie 1942: „Führerul și-a exprimat din nou hotărârea de a curăța evreii din Europa fără milă. Nu trebuie să existe sentimentalism delicat în privința asta. Evreii au meritat catastrofa care i-a lovit acum. Distrugerea lor va merge mână în mână cu distrugerea inamicilor noștri. Trebuie să grăbim acest proces cu o nemilostenie rece.” 27 martie 1942: „O judecată este vizitată asupra evreilor care, deși barbară, este pe deplin meritată de ei. Profeția pe care Führerul a făcut-o despre ei pentru că au adus un nou război mondial începe să se împlinească într-un mod teribil. Nu trebuie să fim sentimentali în aceste chestiuni. Dacă nu am lupta împotriva evreilor, ei ne-ar distruge. Este o luptă pe viață și pe moarte între rasa ariană și bacilul evreiesc.”

Pe 16 noiembrie 1941, Goebbels a publicat un articol „Evreii sunt de vină” care revenea la profeția lui Hitler din 1939 și afirma că evreimea mondială suferă un „proces gradual de exterminare”. Goebbels a scris: „Aproximativ șase milioane de evrei trăiesc încă în Est, și această chestiune poate fi rezolvată doar printr-o exterminare biologică a întregii evreimi din Europa”.

Pe 13 martie 1945, Goebbels a scris în jurnalul său că „restul lumii” ar trebui să urmeze exemplul Germaniei în „distrugerea evreilor”, a scris de asemenea despre cum evreii din Germania la acel moment fuseseră aproape total distruși."Goebbels diaries, the final entries" Acest jurnal conține numeroase alte referințe la exterminarea în masă a evreilor, inclusiv cum „zeci de mii dintre ei sunt lichidați” în teritoriul ocupat de est, și că „cu cât numărul de evrei lichidați este mai mare, cu atât situația în Europa va fi mai consolidată după acest război.” Când vorbea despre acest document sub jurământ, David Irving este citat spunând „Nu există nicio referință explicită...la lichidarea evreilor” și criticii negaționismului Holocaustului afirmă în consecință că este necinstit să spui așa ceva când este în totalitate contrazis de jurnalul unuia dintre cei mai apropiați asociați ai lui Hitler.

Când a fost interogat de anchetatori dacă ordinele de exterminare a evreilor au fost delegate în scris de Himmler, Adolf Eichmann afirmă:

Criticii afirmă că Eichmann oferă o relatare virtual identică despre asta în memoriile sale și afirmă că se susține, de asemenea, că Eichmann nu a cerut niciodată un ordin scris, pe baza faptului că „dorința lui Hitler exprimată prin Himmler și Heydrich era suficient de bună pentru el”. Memoriile lui Eichmann au fost înregistrate de Willem Sassen înainte de a fi capturat, iar avocatul lui Eichmann a încercat să împiedice prezentarea lor ca dovadă pentru a evita orice detriment împotriva cazului său.

Într-un discurs, David Irving afirmă că Heydrich i-a spus lui Eichmann: „Führerul a dat ordinul pentru distrugerea fizică a evreilor”. Irving admite că acest lucru contrazice opinia sa că „Hitler nu a fost implicat”, dar explică prin sugestia că un sens complet diferit poate fi construit, adică „extirparea iudaismului” în opoziție cu distrugerea fizică a evreilor dacă se schimbă „doar unul sau două cuvinte”. Criticii acestei viziuni afirmă că istoricii nu ar trebui să schimbe cuvinte dacă documentele lor contrazic afirmațiile lor, și în consecință subliniază cinci cazuri în care Eichmann afirmă fără echivoc „exterminare fizică” în timpul interogatoriului său.

La o conferință în 1941 care discuta Chestiunea Evreiască, Alfred Rosenberg a spus:

La procesul Einsatzgruppen în 1947, SS-Obersturmbannführer Martin Sandberger și-a amintit că superiorul său, SS-Gruppenführer Bruno Streckenbach, l-a informat pe el și pe alți comandanți Einsatzgruppen despre un ordin de la Hitler de a elimina toți evreii din Teritoriile de Est la o întâlnire la Palais Prinz Albrecht în 1941.