The Holy Blood and the Holy Grail

The Holy Blood and the Holy Grail, publicată ca Sângele sfânt și Sfântul Graal în România, este o carte de Michael Baigent, Richard Leigh și Henry Lincoln. Cartea a fost publicată pentru prima dată în 1982 de în Londra, ca o urmare neoficială a trei documentare televizate de pe BBC Two care făceau parte din seria Chronicle. Versiunea broșată a fost publicată pentru prima dată în 1983 de Corgi books. O continuare a cărții, numită The Messianic Legacy (în ), a fost publicată inițial în 1986. Lucrarea originală a fost reeditată într-o versiune ilustrată, conținând material nou, în 2005.

În The Holy Blood and the Holy Grail, autorii lansează ipoteza că Isus din Nazaret s-ar fi căsătorit cu Maria Magdalena, au avut unul sau mai mulți copii, iar acești copii sau descendenții lor au emigrat în ceea ce este astăzi sudul Franței. Odată ajunși acolo, ei s-au înrudit prin căsătorie cu familiile nobile care aveau să devină dinastia Merovingiană, a cărei pretenție specială la tronul Franței este susținută astăzi de o societate secretă numită Prioria din Sion. Autorii au concluzionat că legendarul Sfânt Graal reprezintă în același timp uterul Mariei Magdalena și linia de sânge regală sacră căreia aceasta i-a dat naștere.

Un bestseller internațional la momentul lansării sale, The Holy Blood and the Holy Grail a stimulat interesul pentru o serie de idei legate de teza sa centrală. Reacția istoricilor profesioniști și a cercetătorilor din domenii conexe a fost negativă. Aceștia au susținut că cea mai mare parte a afirmațiilor, misterelor străvechi și teoriilor conspirației prezentate ca fapte sunt pseudoistorice. Istoricul a numit cartea „cea mai notorie dintre toate pseudoistoriile despre Graal... care avansează prin insinuări, nu prin dezbateri academice verificabile”.

Într-o recenzie din 1982 a cărții pentru The Observer, romancierul și criticul literar Anthony Burgess a scris: „Este tipic pentru sufletul meu iremediabil că nu pot vedea în asta decât o temă minunată pentru un roman”. Tema a fost promovată ulterior de Margaret Starbird în cartea sa din 1993, The Woman with the Alabaster Jar, și dramatizată de Dan Brown în romanul său din 2003, Codul lui Da Vinci.

Context Una dintre cărțile care au influențat proiectul a fost L'Or de Rennes (republicată ulterior sub titlul Le Trésor Maudit), o lucrare din 1967 de , scrisă în colaborare cu . După ce a citit-o, Henry Lincoln a convins BBC Two să producă o serie de documentare pentru emisiunea lor Chronicle, care au devenit foarte populare și au generat mii de reacții. Lincoln și-a unit apoi forțele cu Michael Baigent și Richard Leigh pentru cercetări suplimentare. Acest lucru i-a condus la documentele pseudoistorice Dossiers Secrets de la Biblioteca Națională a Franței care, deși pretindeau că înfățișează sute de ani de istorie medievală, fuseseră de fapt scrise în totalitate de și sub pseudonimul „Philippe Toscan du Plantier”. Fără să știe că documentele erau falsificate, Baigent, Leigh și Lincoln le-au folosit ca sursă principală pentru cartea lor.

Comparându-se cu reporterii care au demascat scandalul Watergate, autorii susțin că numai prin „sinteză” speculativă „se poate discerne continuitatea subiacentă, structura unificată și coerentă care se află în nucleul oricărei probleme istorice”. Pentru a face acest lucru, trebuie să se înțeleagă că „nu este suficient să te limitezi exclusiv la fapte”.

Conținut

În The Holy Blood and the Holy Grail, Baigent, Leigh și Lincoln susțin existența unei societăți secrete cunoscute sub numele de Prioria din Sion, care ar avea o lungă istorie începând din 1099 și ar fi avut Mari Maeștri iluștri, printre care Leonardo da Vinci și Isaac Newton. Conform afirmațiilor autorilor, Prioria din Sion este dedicată restaurării dinastiei Merovingiene, care a guvernat francii din 457 până în 751, pe tronurile Franței și ale restului Europei. Se mai spune că Prioria a creat Ordinul Templierilor ca braț militar și ramură financiară a sa.

Autorii au reinterpretat documentele Dossiers Secrets „în lumina propriilor obsesii biblice”. Spre deosebire de afirmația inițială a lui Plantard, conform căreia merovingienii descendéau doar din , aceștia au susținut că Prioria din Sion îi protejează pe membrii dinastiei merovingiene deoarece aceștia sunt descendenții în linie directă ai lui Isus din Nazaret și ai presupusei sale soții, Maria Magdalena, descendență urmată mai înapoi până la regele David. Potrivit acestora, legendarul Sfânt Graal este în același timp uterul sfintei Maria Magdalena și linia de sânge regală sacră căreia aceasta i-a dat naștere, iar Biserica a încercat să elimine toate vestigiile acestei linii de sânge și pe presupușii lor păzitori, catarii și templierii, pentru ca papii să poată deține scaunul episcopal prin succesiune apostolică, fără teama de a fi vreodată uzurpat de un antipapă din succesiunea ereditară a Mariei Magdalena. Prin urmare, autorii au concluzionat că obiectivele moderne ale Prioriei din Sion sunt: dezvăluirea publică a mormântului și a altarului lui Sigebert al IV-lea, precum și a comorii pierdute a Templului din Ierusalim, care ar conține documente genealogice ce dovedesc că dinastia Merovingiană se trage din neamul lui David, pentru a facilita reinstaurarea Merovingienilor pe tronul Franței reinstituirea cavalerismului și promovarea unui naționalism paneuropean instituirea unor „State Unite ale Europei” teocratice: un Sfânt Imperiu European, unificat politic și religios prin cultul imperial al unui Mare Monarh merovingian, care ocupă atât tronul Europei, cât și Sfântul Scaun conducerea efectivă a Europei să revină Prioriei din Sion, prin intermediul unui Parlament European monopartid.

Autorii au inclus în povestea lor broșura antisemită și antimasonică cunoscută sub numele de Protocoalele înțelepților Sionului, ajungând la concluzia că aceasta se baza, de fapt, pe planul director al Prioriei din Sion. Ei au prezentat textul ca fiind cea mai convingătoare dovadă a existenței și activităților Prioriei din Sion, susținând că manuscrisul original care a stat la baza versiunii publicate nu avea nicio legătură cu iudaismul sau cu o „conspirație evreiască internațională”, ci provenea de la o lojă masonică de rit scoțian care avea cuvântul „Sion” în denumire.

Conform lui Baigent și a colaboratorilor săi, textul nu era destinat publicului, ci reprezenta un program de preluare a controlului asupra francmasoneriei, ca parte a unei strategii de infiltrare și reorganizare a Bisericii și a statului pe baza unor principii creștine ezoterice. După o încercare eșuată de a câștiga influență la curtea țarului Nicolae al II-lea al Rusiei, ar fi modificat textul original în 1903 pentru a măslui o broșură instigatoare, cu scopul de a discredita cercul ezoteric din jurul lui Papus, sugerând că aceștia erau conspiratori iudeo-masonici; totuși, el ar fi omis unele elemente creștine ezoterice, care au rămas astfel neschimbate în calomnia antisemită publicată.

Critică Afirmațiile făcute în The Holy Blood and the Holy Grail au fost sursa a numeroase investigații și critici de-a lungul anilor. Multe anchete independente — precum cele realizate de , , Discovery Channel, Time Magazine și BBC — au concluzionat că o mare parte din afirmațiile cărții nu sunt credibile sau verificabile. Într-un interviu radio acordat lui Jacques Pradel la postul France-Inter, pe 18 februarie 1982, Pierre Plantard a declarat:

Nu există nicio referire la linia de sânge a lui Isus în „documentele Prioriei din Sion”, iar această legătură există doar în contextul unei ipoteze emise de autorii cărții The Holy Blood and the Holy Grail. Din documentarul Conspiracies On Trial: The Da Vinci Code:

În timp ce Pierre Plantard susținea că merovingienii se trag din , ipoteza liniei de sânge a lui Isus, din cartea The Holy Blood and the Holy Grail, a avansat ideea că merovingienii proveneau atât din neamul lui Beniamin, cât și din linia davidică a tribului lui Iuda, unite prin copilul născut de Maria Magdalena în urma unei căsătorii dinastice. Istoricul a comentat pe marginea cărții The Holy Blood and the Holy Grail la momentul primei sale apariții:

Istoricul Ken Mondschein a ridiculizat ideea unei linii de sânge a lui Isus, scriind:

Istoricul Richard Barber a scris:

În 2005, a realizat narațiunea pentru documentarul The Real Da Vinci Code, difuzat de , o evaluare critică a principalelor argumente emise de Baigent, Leigh și Lincoln (și, ulterior, de Dan Brown). Programul a inclus interviuri extinse cu mulți dintre protagoniști. Arnaud de Sède, fiul lui , a declarat categoric că tatăl său și Plantard au inventat existența unei Priorii din Sion vechi de 1 000 de ani, descriind întreaga poveste drept o „gogomănie”. Emisiunea a concluzionat că, în opinia prezentatorului și a cercetătorilor, afirmațiile din Holy Blood se bazau pe puțin mai mult decât o serie de presupuneri.

În ciuda faptului că „misterele Prioriei din Sion” au fost demontate exhaustiv de jurnaliști și cercetători ca fiind cea mai mare farsă literară a secolului al XX-lea din Franța, unii comentatori își exprimă îngrijorarea că proliferarea și popularitatea cărților, site-urilor web și filmelor pseudoistorice inspirate de această farsă contribuie la problema transformării teoriilor conspirației nefondate în curente dominante; în timp ce alții sunt tulburați de modul în care aceste opere romantizează ideologiile reacționare ale extremei drepte.

Citându-l pe Robert McCrum, editorul literar al ziarului The Observer, cu privire la The Holy Blood and the Holy Grail:

Influență și asemănări The Da Vinci Code Romanul de ficțiune și conspirație din 2003, The Da Vinci Code (în ), scris de Dan Brown, face referire la această carte, utilizând totodată în mod liber majoritatea afirmațiilor de mai sus ca elemente-cheie de complot. În 2005, Baigent și Leigh au dat în judecată, fără succes, editura lui Brown, Random House, pentru plagiat, pe motiv că volumul lui Brown folosește pe larg cercetările lor și că unul dintre personaje se numește Leigh, are un nume de familie (Teabing) care este o anagramă a lui Baigent și beneficiază de o descriere fizică ce seamănă puternic cu Henry Lincoln. În romanul său, Brown menționează, de asemenea, Holy Blood, Holy Grail ca fiind un bestseller internațional apreciat, afirmând că este principalul pilon al ipotezei sale. Probabil ca urmare a acestei mențiuni, Baigent și Leigh l-au dat în judecată pe Dan Brown pentru încălcarea drepturilor de autor. Ei au susținut că structura centrală a complotului lor a fost furată pentru scrierea Codului lui Da Vinci. Solicitarea a fost respinsă la 6 aprilie 2006 de judecătorul Înaltei Curți, Peter Smith, care a hotărât că „argumentul lor a fost vag, și-a schimbat direcția în timpul procesului și s-a bazat întotdeauna pe o fundație slabă”. S-a constatat că publicitatea generată de proces a stimulat semnificativ vânzările cărții Holy Blood (conform cifrelor furnizate de Nielsen BookScan și The Bookseller). Instanța a decis că, în lipsa unei încălcări a drepturilor de autor, din moment ce lucrarea a fost publicată ca o presupusă operă istorică, premisele sale puteau fi interpretate legal și liber în orice lucrare de ficțiune ulterioară.

Operă , fostul toboșar al trupei rock The Police, a compus opera Holy Blood, Crescent Moon, puternic inspirată de această carte.

Alte influențe