Atentatul cu bombă de la școala din satul Gîsca, cunoscut și ca Masacrul de la Gîsca, a fost crimă de ucidere în masă a 21 de elevi și doi profesori ai școlii nr. 20 din acest sat, de către Vladimir Tatarnikov, un pedagog, veteran al celui de-Al Doilea Război Mondial.

Atentatul a fost primul masacru școlar din Uniunea Sovietică și rămâne singurul masacru de acest tip din Moldova.

Crima a fost complet tăinuită și cenzurată de către autoritățile sovietice timp de jumătate de secol.

Identitatea criminalului Vladimir Gheorgievici Tatarnikov s-a născut la 25 iulie 1920, în Tulun, regiunea Irkutsk. A crescut într-un orfelinat și a fost înrolat în Armata Roșie în aprilie 1940. A servit inițial în Kîzîl, apoi, a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial (ca locotenent în Regimentul 3 Pușcași Motorizați de Gardă), după care, a devenit ofițer în rezervă. În 1948 a fost exclus din Partidul Comunist pentru o conduită necorespunzătoare în Tașkent, unde, potrivit colegilor săi, lucra în departamentul de pompieri. A avut o soție și un fiu; cuplul a divorțat, după care fosta sa soție și fiul s-au mutat în Kuibîșev.

În toamna anului 1949, Tatarnikov s-a mutat în RSS Moldovenească. În căutare de lucru, a venit la Bender (Tighina), unde pe 15 septembrie l-a întâlnit pe Sedenko, șeful departamentului raional al DOSAAF (Societatea Voluntară pentru Asistență Armatei, Aviației și Marinei din URSS), care i-a spus că ar putea fi recrutat în calitate de genist. Nereușind să găsească de lucru, Tatarnikov l-a contactat pe Sedenko în octombrie, după care, a fost angajat. După aceasta, a lucrat simultan ca genist DOSAAF și ca instructor militar la Școala nr. 20 din satul Gîsca.

Pregătirea atentatului

Motiv Se crede că cea mai probabilă cauză a atentatului a fost dragostea neîmpărtășită pe care Tatarnikov a avut-o pentru profesoara Natalia Donici. Întregul sat știa de relația lor, dar Donicia decis să rupă relația. Potrivit cunoștințelor, principalul motiv al despărțirii dintre Donici și Tatarnikov a fost comportamentul său nepotrivit și amenințările cu violența, provenite dintr-o gelozie intensă.

Pregătire

Tatarnikov le-a spus celorlalți profesori din cadrul școlii, că s-a născut pe 3 aprilie (ceea ce era neadevărat) și a vrut să-și sărbătorească ziua de naștere alături de colegi, aranjând mese în curtea școlii (intenționa să detoneze o explozie în timpul sărbătorii).

În pregătirea exploziei, Tatarnikov a furat 12 kilograme de TNT de la DOSAAF (probabil, faptul că explozibilii au fost furați dintr-un depozit al DOSAAF a fost motivul pentru care atentatul a fost ținut în secret, din teama de politizare). Acest lucru este demonstrat de mesajele pe care Tatarnikov le-a lăsat conducerii DOSAAF și președintelui comitetului executiv raional: „Nu dați vina pe nimeni pentru ce s-a întâmplat. Eu am luat 12 kilograme de explozibil din depozit.”

În ajunul tragediei, i-a scris fostei sale soții o scrisoare de adio, în care declara că plănuiește să se sinucidă și o roagă să-i transmită salutări fiului său.

Pe 3 aprilie 1950, a avut loc sărbătoarea pentru ziua de naștere fictivă. Donici nu a participat, iar Tatarnikov și-a amânat planul până a doua zi.

Crima Pe 4 aprilie, a doua zi după „petrecerea de ziua de naștere”, Tatarnikov a fost văzut lângă școală cu un pachet suspect. Când a fost întrebat de o femeie de serviciu ce se afla înăuntru, el a răspuns că era „un cadou pentru Natașa [Natalia]”. Apoi s-a îndreptat spre biroul lui Donici. În timpul orei de rusă, Tatarnikov a intrat brusc în clasă cu un fitil aprins în mâini. A apucat-o pe profesoară, a ținut-o aproape și le-a ordonat elevilor să părăsească sala de clasă cât mai repede posibil. Se pare că Tatarnikov intenționa să se omoare doar pe sine și pe Donici și nu avea intenția de a face rău nimănui altcuiva, dar explozia s-a produs mai devreme decât plănuise – la doar câteva secunde după ordinul de a fugi, când unii dintre elevii de clasa a cincea nici măcar nu avuseseră timp să realizeze.

În total, 24 de persoane au murit în urma atentatului: Tatarnikov, Natalia Donici, o altă profesoară și 21 de elevi.

Ancheta În timpul anchetei destul de detaliate, care a durat aproximativ o săptămână, angajații DOSAAF din RSSM au fost descoperiți ca fiind principalii vinovați. Aceștia au fost acuzați că au luat decizia de a efectua în mod independent, cu încălcarea procedurilor existente, operațiuni de detonare a minelor. Conducătorul organizației, Piersanje-Petrov, a fost în cele din urmă demis din funcție și exclus din partid. Sedenko, șeful biroului DOSAAF din raionul Bender, care îl angajase pe Tatarnikov și îi permisese efectiv să obțină explozibil fără obstacole, a fost arestat și acuzat penal.

Comisia a descoperit încălcări grave privind eliberarea și depozitarea explozibililor, care au fost eliberați fără documentație corespunzătoare și depozitați la întâmplare, adesea chiar în birourile angajaților. Toți oficialii și funcționarii publici intervievați de comisie au încercat tot posibilul să se protejeze pe ei înșiși și departamentele lor, încercând să transfere responsabilitatea către alții. În special, șeful DOSAAF, Piersanje-Petrov, a declarat că nu poate sta deoparte și să privească oamenii cum suferă din cauza exploziilor regulate, dorind ca deminarea să fie făcută cât mai repede posibil. Mai mult, conducerea moldoveană a făcut reclamații împotriva reprezentanților Districtului Militar Odesa, care ar fi trebuit să demineze în Moldova, dar care, de fapt, delegaseră această muncă angajaților DOSAAF.

În conformitate cu politica de propagandă a Uniunii Sovietice, cazurile de criminalitate extremă sau violență domestică în masă erau ascunse pentru a nu perturba imaginea „societății socialiste perfecte”. Autoritățile sovietice au impus imediat cenzură totală asupra cazului. Martorilor și rudelor li s-a interzis să vorbească despre cele întâmplate, iar arhivele au fost clasificate sub regim de maxim secret. Detaliile masacrului au ieșit la suprafață abia după destrămarea URSS, la mai bine de 50 de ani de la producerea tragediei.

Memorie Copiii supraviețuitori au fost transferați la o altă școală înainte de sfârșitul anului școlar; întreaga promoție a școlii din acel an era formată din doar cinci elevi. O nouă clădire școlară a fost construită până în septembrie. Noua clădire a servit ca școală până în 1986, iar în vara anului 1992 a fost distrusă în timpul războiului din Transnistria.

Evenimente de doliu au loc anual în satul Gîsca. Elevii supraviețuitori au decis să ridice un monument în onoarea victimelor. Pe 9 februarie 2006, o ședință a consiliului local a aprobat construirea monumentului și înființarea unui fond extrabugetar pentru finanțarea acestuia.

Note

Categorie:Masacre sovietice Categorie:Istoria Moldovei Sovietice Categorie:1950 în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească Categorie:Istoria Tighinei