Centrul de primire a imigranților din Lampedusa, oficial Centrul de Recepție (CDA) din Lampedusa, funcționează din 1998, când insula italiană Lampedusa a devenit un punct de intrare european principal pentru imigranții din Africa. Este unul dintre numeroasele centri di accoglienza (CDA) menținute de guvernul italian. Capacitatea centrului de primire de 801 persoane a fost depășită cu mult de numeroasele persoane care sosesc cu bărci din diverse părți ale Africii.
Istoric De la începutul anilor 2000, odată cu declanșarea migrației în masă tot mai mari către Europa, Lampedusa a devenit un punct de tranzit important pentru migranții ilegali din Africa, Orientul Mijlociu și Asia care doresc să intre în Europa. În 2004, guvernele libian și italian au ajuns la un acord secret care obliga Libia să-i accepte pe cei deportați de pe teritoriile italiene. Acest lucru a dus la returnarea în masă a multor persoane din Lampedusa în Libia între 2004 și 2005. Parlamentul European a adoptat o rezoluție la 14 aprilie 2005 prin care solicita autorităților italiene „să se abțină de la expulzările colective ale solicitanților de azil și ale «migranților ilegali» în Libia”.
Până în 2006, mulți oameni plăteau traficanți de persoane din Libia pentru a-i ajuta să ajungă la Lampedusa cu barca. La sosire, majoritatea erau transferați de guvernul italian în centre de primire din Italia continentală. Mulți au fost apoi eliberați deoarece ordinele lor de deportare nu au fost executate.
În 2009, condițiile de supraaglomerare din centrul temporar de primire a imigranților de pe insulă au fost criticate de Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR). Unitatea, care a fost construită inițial pentru o capacitate maximă de 850 de persoane, ar fi găzduit aproape 2.000 de persoane care locuiau în barcă. Majoritatea erau din Ghana, Mali și Nigeria și lucrau ilegal ca muncitori agricoli sezonieri. Un număr semnificativ de persoane dormeau afară, sub folii de plastic. Un incendiu izbucnit în timpul unei revolte a deținuților a distrus o mare parte a unității de detenție pe 19 februarie 2009.
În 2011, rebeliunile din Tunisia și Libia au dus la o creștere a ratei de mutare a persoanelor în Lampedusa. Până în mai 2011, peste 35.000 de migranți sosiseră pe insulă din Tunisia și Libia. Până la sfârșitul lunii august, sosiseră 48.000. Majoritatea erau tineri de sex masculin, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani. Situația a cauzat diviziuni în cadrul UE, guvernul francez considerând majoritatea sosirilor drept migranți economici, mai degrabă decât refugiați, de teama persecuției. Ambasadorul Libiei în Italia, care dezertase anterior și se alăturase Consiliului Național de Tranziție, a susținut că Muammar Gaddafi controla personal fluxurile de migrație ilegală pentru a exercita presiuni asupra Italiei. Potrivit acestuia, Gaddafi urmărea să provoace o creștere masivă a numărului de migranți africani ajunși pe insula italiană Lampedusa.
În octombrie 2013, centrul a găzduit supraviețuitorii naufragiului unei ambarcațiuni care transporta migranți din Eritreea, Somalia și din alte părți, care s-a răsturnat în largul mării, soldând cu cel puțin 300 de morți. Presa a numit incidentul respectiv „ dezastrul ambarcațiunii de la Lampedusa”.
În 2014, 170.100 de migranți au sosit în Italia pe mare, o creștere de 296% față de 2013. 141.484 dintre călători au venit din Libia. Majoritatea migranților proveneau din Siria, Eritreea și diverse țări din Africa de Vest.
Note
Vezi și Foc pe mare Traficul de migranți în Marea Mediterană
Categorie: Tabere de refugiați