Corcyra (numită și Korkyra, în greacă veche: Κόρκυρα) a fost un oraș grecesc antic de pe insula Corfu, în Marea Ionică, vizavi de Epir. Ea a fost o colonie a Corintului fondată în perioada arhaică. Corcyra a servit ca port de escală pentru navele care navigau spre vest, în special spre coasta italiană sau mai la nord. Potrivit lui Tucidide, cea mai veche bătălie navală înregistrată a avut loc între Corcyra și Corint la mijlocul secolului al VII-lea î.Hr., cu aproximativ 260 de ani înainte ca el să scrie. De asemenea, el afirma că Corcyra a fost una dintre cele trei mari puteri navale din Grecia din secolul al V-lea î.Hr., alături de Atena și Corint. miniatura|250px|Fronton cu Dionysos la Muzeul din Corfu. Partea stângă a unui fronton arhaic din zona Figareto înfățișând un simpozion dionisiac și datată în anul 500 î.Hr. Antagonismul dintre Corcyra și orașul ei mamă, Corint, pare să fi existat din vechime. Pe lângă bătălia navală pe care o menționează Tucidide, Herodot consemnează un mit care îl implica pe tiranul din Corint, Periandru. Periandru era înstrăinat de fiul său mai mic, Lycophron, care credea că tatăl său i-a ucis mama, Milissa. După ce nu a reușit să se împace cu Lycophron, l-a trimis la Corcyra, care se afla sub guvernarea Corintului. La bătrânețe, Periandru l-a chemat pe fiul său să vină să conducă Corintul și i-a sugerat un schimb de poziții: el va conduce Corcyra, în timp ce fiul său va conduce Corintul. Pentru a preveni acest lucru, corcirezii l-au ucis pe Lycophron. Drept pedeapsă, Periandru a capturat 300 de tineri din Corcyra cu intenția de a-i castra. Este probabil că acesta nu a fost un eveniment istoric real ci, mai degrabă, un mit care voia sa explice ostilitatea dintre Corint și Corcyra și care justifica utilizarea cuvântului tiranie aplicat domniei lui Periandru.

Războiul Persan În timpul Războiului Persan din 480 î.Hr., soli greci au fost trimiși la Corcira cerând ajutor. Corcira a promis cu entuziasm un ajutor naval și a echipat 60 de nave, dar acestea nu au reușit să ajungă la timp pentru Bătălia de la Salamina. Herodot descrie întârzierea ca o alegere strategică a corcirenilor de a rămâne neutri. Scuza invocată pentru neparticiparea la luptă a fost vânturile nefavorabile, dar Herodot spune că, dacă perșii ar fi fost victorioși, corcirenii ar fi susținut că au evitat în mod deliberat bătălia pentru a câștiga favoarea invadatorilor persani.Herodot, Istorii 7.168.

Războiul peloponesiac Scriind între 431 î.Hr. și 395 î.Hr., Tucidide a atribuit conflictului dintre Corcira și Corint pentru orașul lor comun Epidamnos drept o cauză însemnată a Războiului Peloponesiac. Corcira, altfel neutră în ceea ce privește cele două puteri majore (symmachii) (Liga de la Delos și Liga peloponesiacă), a apelat la Atena, conducătoarea Ligii de la Delos pentru ajutor împotriva Corintului, care aparținea Ligii Peloponesiace.Tucidide, Istoria Războiului Peloponesiac 1.24-45.

În 427 î.Hr., în timpul Războiului Peloponesiac, a avut loc o revoltă și un război civil în Corcira între democrați, care doreau să rămână într-o alianță cu Atena, și aristocrați, care susțineau că erau înrobiți de Atena și doreau să formeze o alianță cu Corintul și Lacedemonia. După o perioadă de ciocniri violente, democrații au câștigat cu ajutorul flotei ateniene și ulterior, i-au măcelărit pe cei pe care îi suspectau a fi dușmani, în timp ce restul adversarilor lor au fugit în Grecia continentală.Tucidide, „Istoria războiului peloponesiac” 3.69-85.

Secolul al IV-lea î.Hr. În jurul anului 375 î.Hr., o flotă peloponesiană, sub comanda lui Mnasippus, a atacat Corcyra. După asediu, locuitorii din Corcyra (care sufereau de foame) au dezertat și au fost vânduți ulterior ca sclavi sau uciși de Mnasippus.Xenofon, O istorie a timpurilor mele 6.2.4-23. Perioada elenistică În timpul Epocii elenistice, Corcyra a trecut sub mai multe dominații. În 303 î.Hr., după un asediu zadarnic din partea lui Casandru al Macedoniei, insula Corcyra a fost ocupată pentru scurt timp de Cleonim din Sparta și apoi și-a recăpătat independența. Trei ani mai târziu, Casandru a asediat-o din nou, dar flota sa a fost distrusă de o intervenție a tiranului Agatocle din Siracuza. Agatocle a anexat insula la propriile sale domenii și în 295 î.Hr. a oferit-o ca zestre fiicei sale Lanassa la căsătoria acesteia cu Pyrrhus din Epir. Când Lanassa l-a părăsit pe Pyrrhus în 291 î.Hr., a încercat să transfere Corcyra următorului ei soț, regele Demetrius Poliorcetes al Macedoniei, dar în 274 î.Hr., fiul lui Pirus, Ptolemeu, a recuperat Corcyra pentru tatăl său.Justinus, 25, 4, 8.Ghid pentru Grecia 1.11.6.

Corcyra a rămas membră a Ligii Epirote până în 255 î.Hr., când și-a recăpătat independența după moartea lui Alexandru al II-lea, ultimul rege al Epirului. În 229 î.Hr., după o înfrângere grecilor în Bătălia navală de la Paxos, orașul a fost ocupat pentru scurt timp de iliri sub comanda lui Demetrius din Pharos. Polybius a descris incidentul:

„Când a venit sezonul navigării, [Regina] Teuta a trimis o flotă [piraterească] mai mare ca niciodată împotriva țărmurilor grecești, unele dintre navele ei navigând direct spre Corcyra... [O altă parte a flotei care navigase spre Epidamnos și a fost respinsă s-a dus și ea] acolo, spre spaima locuitorilor, au debarcat și au început să asedieze orașul... corcireenii... au trimis soli către Ligile aheeană și etoliană, implorând un ajutor imediat... zece nave de război acoperite aparținând aheilor au fost echipate... echipate în câteva zile, au pornit spre Corcyra în speranța de a ridica asediul. [Cu toate acestea,] ...ilirii au obținut o întărire de șapte nave acoperite de la acarnanieni” care au atacat în largul insulei Paxi. I-au învins pe ahei, capturând patru nave și scufundând una; Cele cinci rămase au fugit înapoi acasă... Ilirii, pe de altă parte, plini de încredere în sine de succesul lor, au continuat asediul [Corcyrei] cu o dispoziție excelentă... în timp ce corcyreenii, reduși la disperare... de cele întâmplate, după ce au susținut asediul pentru o scurtă perioadă de timp, au căzut la înțelegeri cu ilirii, consimțind să primească o garnizoană și, odată cu ea, autoritatea lui Demetrius din Pharos.

Republica Romană, deja angajată în Primul Război Iliric, l-a trimis pe consulul Gnaeus Fulvius Centumalus cu 200 de nave la Corcyra. Demetrius, care se certase cu ilirii, s-a predat romanilor, iar Corcyra a devenit un protectorat roman, „de facto” punând capăt independenței sale. În jurul anului 189 î.Hr., a fost guvernată de un prefect roman, probabil numit de consuli, iar în 148 î.Hr., a fost atașată provinciei Macedonia.The Oxford Classical Dicționar, Oxford University Press, Oxford: 1992.

Note

Legături externe

Categorie:Colonii grecești Categorie:Corfu Categorie:Foste localități din Grecia