Antilopa de apă (Kobus ellipsiprymnus) este o antilopă mare care se găsește în savane și zone cu vegetație joasă și arbuști din apropierea apei în Africa de Vest, Centrală, de Est și de Sud. Populația sălbatică a fost estimată la 200.000 în 2021. A fost descrisă pentru prima dată de naturalistul irlandez William Ogilby în 1833. Cele 13 subspecii ale sale sunt grupate în două varietăți: antilopa de apă comună sau ellipsiprymnus și antilopa de apă defassa. Culoarea blănii lor variază de la maro la gri. Coarnele lungi, spiralate, prezente doar la masculi, se curbează înapoi, apoi înainte și au o lungime de 55–99 cm.

Taxonomie și etimologie

Denumirea științifică a antilopei de apă este Kobus ellipsiprymnus. Aceasta este una dintre cele șase specii ale genului Kobus din familia Bovidae. A fost descrisă pentru prima dată de naturalistul irlandez William Ogilby în anul 1833. Numele de gen, Kobus, este un cuvânt din neolatină care provine dintr-o denumire africană, koba. Numele specific, ellipsiprymnus, face referire la inelul alb, de formă eliptică, de pe crupă, fiind derivat din cuvintele grecești ellipes (elipsă) și prymnos (partea din spate). Animalul a primit numele vernacular de „antilopă de apă” din cauza dependenței sale mari de apă în comparație cu alte antilope, precum și a capacității sale de a intra în apă pentru a se apăra.

Specimenul-tip al antilopei de apă a fost colectat în 1832 de către vânătorul și exploratorul sud-african Andrew Steedman. Acest exemplar a fost numit Antilope ellipsiprymnus de către Ogilby în 1833. Specia a fost transferată în genul Kobus în anul 1840, devenind K. ellipsiprymnus. În 1835, naturalistul german Eduard Rüppell a colectat un alt exemplar, care se deosebea de cel al lui Steedman prin faptul că prezenta un inel alb proeminent pe crupă. Considerând-o o specie separată, Rüppell i-a dat numele amharic de antilopa de apă „defassa” și denumirea științifică Antilope defassa.

Cu toate acestea, taxonomiștii moderni consideră antilopa de apă comună și antilopa de apă defassa ca fiind o singură specie, K. ellipsiprymnus, având în vedere numărul mare de cazuri de hibridizare dintre cele două. Încrucișarea dintre cele două grupuri are loc în Parcul Național Nairobi, datorită unei suprapuneri extinse a habitatelor lor. Deși ambele grupuri sunt prezente și în Zambia, arealele lor sunt separate de formele de relief sau de abruptul Muchinga.

Subspecii Pe baza culorii blănii, inițial au fost recunoscute 37 de subspecii de antilope de apă. Acestea au fost clasificate în două grupuri: grupul antilopelor de apă ellipsiprymnus și grupul antilopelor de apă defassa. Datorită numărului mare de variații ale culorii blănii în grupul antilopelor de apă defassa, în acesta au fost incluse până la 29 de subspecii; grupul antilopelor de apă ellipsiprymnus era format din opt subspecii. Cu toate acestea, în 1971, numărul de subspecii a fost redus la 13 (4 pentru grupul antilopelor de apă ellipsenprymnus și 9 pentru grupul antilopelor de apă defassa).

Descriere

Antilopa de apă este cea mai mare dintre cele șase specii ale genului Kobus. Este o antilopă cu un dimorfism sexual pronunțat, masculii fiind cu aproape 7% mai înalți și cu aproximativ 8% mai lungi decât femelele. Lungimea cap-corp este de regulă de 177–235 cm, iar înălțimea tipică variază între 120 și 136 cm. Masculii ating aproximativ 127 cm înălțime la greabăn, în timp ce femelele ajung la 119 cm.

Aceasta este una dintre cele mai grele antilope. Un nou-născut cântărește de obicei 13,6 kg, iar creșterea în greutate este mai rapidă la masculi decât la femele.] În general, masculii cântăresc între 198 și 262 kg, iar femelele între 161 și 214 kg. Coada are o lungime de 22–45 cm.

Antilopa de apă are o constituție robustă. Blana sa sârmoasă și zburlită are o colorație de la brun-roșiatic la cenușiu și devine progresiv mai închisă odată cu vârsta, masculii fiind mai închiși la culoare decât femelele. Deși pare deasă, blana este formată din peri destul de rari; totuși, părul de pe gât este lung și lățos.

Atunci când este excitată sexual, pielea antilopei de apă secretă o substanță grasă cu miros de mosc (sebum), aspect care i-a atras și denumirea de „kob unsuros”. Mirosul acestei secreții este atât de neplăcut încât respinge prădătorii, având în același timp și rolul de a impermeabiliza corpul animalului atunci când acesta plonjează în apă.

Trăsăturile faciale includ un bot alb, sprâncene de culoare deschisă și interiorul urechilor, de asemenea, mai deschis. Pe gât prezintă o pată de culoarea cremei (numită „bavetă”). Antilopele de apă se caracterizează printr-un gât lung și picioare scurte, puternice și negre. Glandele preorbitale, glandele podale (de la picioare) și cele inghinale lipsesc cu desăvârșire.

Antilopa de apă comună și antilopa de apă defassa diferă în mod remarcabil ca aspect fizic. Măsurătorile indică o lungime mai mare a cozii la cea din urmă, în timp ce antilopa de apă comună este mai înaltă decât varianta defassa. Totuși, principala distincție dintre cele două tipuri constă în inelul alb din jurul cozii, de pe crupă: acesta este un cerc gol la antilopa de apă comună, dar este complet acoperit cu păr alb la antilopa de apă defassa.

Coarnele lungi și spiralate sunt curbate mai întâi spre spate, apoi spre înainte. Prezente doar la masculi, coarnele au o lungime cuprinsă între 55 și 99 cm. Într-o anumită măsură, lungimea acestora este legată de vârsta masculului. Pe craniul femelelor se poate găsi uneori un corn rudimentar, sub forma unui nodul osos.

Comportament Dependența de apă și habitatul

Antilopa de apă prezintă o dependență uriașă de apă. Aceasta nu poate tolera deshidratarea pe vreme caldă, motiv pentru care populează zone din imediata apropiere a surselor de apă. Cu toate acestea, s-a observat că, spre deosebire de ceilalți membri ai genului său (cum ar fi antilopele kob și puku), antilopa de apă înaintează mai mult în zonele împădurite, păstrându-și totuși proximitatea față de apă.

Dieta Deoarece iarba constituie un procent substanțial de 70 până la 95 la sută din dieta sa, antilopa de apă este predominant un animal pășunător care frecventează pajiștile. Rogozul și trestia, precum speciile din genurile Typha (papura) și Phragmites (stuf), pot fi de asemenea preferate.

Un studiu a demonstrat consumul regulat a trei specii de iarbă pe tot parcursul anului: Panicum anabaptistum, Echinochloa stagnina și Andropogon gayanus. Speciile Hyparrhenia involucrata, Acroceras amplectens și Oryza barthii, alături de alte plante anuale, au reprezentat principala preferință la începutul sezonului ploios, în timp ce ierburile perene și frunzișul arborilor au constituit trei sferturi din dieta lor în sezonul secetos.

Deși s-a constatat că antilopa de apă defassa are o nevoie de proteine mult mai mare decât bivolul african și oryxul est-african, s-a observat că aceasta petrece mult mai puțin timp hrănindu-se cu lăstăriș (consumul de frunze, lăstari mici și fructe) în comparație cu alte animale pășunătoare. În sezonul secetos, aproximativ 32% dintr-o zi de 24 de ore era alocată consumului de lăstăriș, în timp ce în sezonul ploios nu se aloca deloc timp acestei activități.

Alegerea speciilor de iarbă variază în funcție de localizare și nu de disponibilitatea acestora; de exemplu, în vestul Ugandei, în timp ce specia Sporobolus pyramidalis era favorizată în unele locuri, Themeda triandra reprezenta principala opțiune în alte părți. Antilopa de apă comună și antilopa de apă defassa care trăiesc în aceeași zonă pot avea preferințe diferite: în timp ce prima a preferat speciile Heteropogon contortus și Cynodon dactylon (pirul gros), cea din urmă a prezentat un interes mai scăzut pentru aceste ierburi.

Galerie

Note

Legături externe

Categorie:Reduncinae Categorie:Mamifere din Africa subsahariană Categorie:Mamifere descrise în 1833