Alexandre de Rhodes () a fost un preot iezuit, misionar în Cochinchina și în Tonkin (Vietnam) și lingvist.
Poliglot, acesta vorbea, citea sau scria cel puțin douăsprezece limbi, printre care portugheza, ebraica, anamita (vietnameza), chineza, japoneza și persana.
A fost unul dintre primii europeni care au parcurs Cochinchina și Tonkin. S-a remarcat prin calitățile sale de poliglot și este cunoscut mai ales pentru că a pus la punct prima transcriere fonetică și romanizată a limbii vietnameze, Quốc ngữ (scrierea națională).
Este autorul lucrării Dictionarium Annamiticum Lusitanum et Latinum, un dicționar trilingv vietnamez-portughez-latin, editat la Roma în 1651 de Congregația pentru Evanghelizarea Popoarelor.
Biografie De origine aragoneză (Calatayud) și , familia sa — negustori de mătase — fugise de Inchiziție și se refugiase la Avignon încă din secolul al XV-lea, pe atunci pământ papal și un oraș primitor pentru evrei. La fel ca multe familii de evrei din acea vreme, convertite la catolicism, tatăl lui Alexandre decide să își modifice numele de familie din Rueda în Rode, apoi de Rode și, în cele din urmă, în de Rhodes. Astfel, numele lui Alexandre nu are nicio legătură cu cel al insulei grecești Rodos (în ).
Sosit la vârsta de 18 ani la Roma, Alexandre a intrat în Ordinul iezuit pe 14 aprilie 1612. Acesta avea dorința fermă de a se alătura misiunilor din Extremul Orient. Și-a perfecționat cunoștințele de limbi vechi (latină, greacă și ebraică), de italiană și de matematică.
Obținând binecuvântarea lui Paul al V-lea (1552–1621) pentru acest proiect, acesta a părăsit Roma în octombrie 1618 cu destinația Lisabona, pe atunci port de îmbarcare obligatoriu din Europa către Indiile Orientale. Acolo a studiat portugheza în așteptarea marii plecări, pe 4 aprilie 1619, la bordul navei „Sainte Thérèse”, cu destinația . Patru sute de persoane s-au îmbarcat pe această „mănăstire plutitoare”, unde liturghia se celebra zilnic; a fost însoțit și de alți preoți iezuiți, printre care Jérôme Maiotica, care va activa 35 de ani în Tonkin și Cochinchina, și Diego Mursius, care va deveni director al noviciatului din Goa.
Misionar în Extremul Orient În drum spre Macao (1619–1624)
Nava a trecut de Capul Bunei Speranțe pe 20 iulie 1619, a fost pe cale să eșueze pe bancurile de nisip din Strâmtoarea Mozambic și a ajuns la Goa pe 9 octombrie în același an.
Acesta a fost primit de iezuiții prezenți la încă de la sosirea lui Francisc de Xavier în 1542. Veștile care veneau din Japonia nu erau bune. Edictul Tokugawa din ianuarie 1614 ordona expulzarea misionarilor europeni. Alexandre va locui timp de doi ani și jumătate la Goa și la , unde se va îmbolnăvi grav. Acolo l-a întâlnit pe un iezuit francez, Étienne de la Croix, alături de care și-a perfecționat cunoștințele de limba locală: canarina.
Pe 12 aprilie 1622, acesta a reluat parcursul călătoriei sale spre Japonia. S-a îmbarcat atunci spre Malacca pe o navă portugheză, în compania viitorului comandant al citadelei. Călătoria a fost lungă: Kochi, Tuticorin (Thoothukkudi), Ceylon, Nagapatnam și apoi Malacca, pe 28 iulie 1622, unde a trebuit să aștepte aproape nouă luni înainte de a putea lua din nou calea mării.
Abia sosit la Macao, pe 29 mai 1623, acesta a început să studieze japoneza. Totuși, din cauza intensificării persecuțiilor împotriva creștinilor în Japonia și a a țării începute încă din 1612, superiorii săi au decis să îl îndrume spre o altă destinație: , unde preoții Francesco Buzomi (1576–1639) și Diogo Carvalho înființaseră o misiune încă din 1615 la Tourane (astăzi Da Nang).
Încă din 1535, misionari franciscani și dominicani, spanioli și portughezi, pășiseră la Faifo (astăzi ), fără însă a se stabili acolo în mod durabil.
Restaurată după înfrângerea , , instalată la Thang Long (astăzi Hanoi), domnește în mod simbolic peste Đại Việt. Un conflict între două familii de principi (numiți chúa) împărțise, de facto, țara în două. În nord, în Tonkin, familia Trịnh preluase puterea, iar în sud, în Cochinchina, având drept capitală Ke-Huế (astăzi Hué), domnea .
Prima misiune în Cochinchina (1624–1627) În decembrie 1624, după optsprezece luni petrecute între Macao și Canton, de Rhodes s-a îmbarcat alături de alți cinci iezuiți, printre care Gabriel de Matos (1572–1633), cu destinația Faifo (astăzi ), unul dintre principalele porturi și centru economic al Cochinchinei, la sud de Tourane (astăzi Da Nang). Acesta a fost trimis într-una dintre misiunile fondate în 1615 de Francesco Buzomi și Diogo Carvalho. Napoletanul Buzomi și portughezul Carvalho stabiliseră contacte bune cu guvernatorul provinciei. Regele, Sãi Vương (sau Nguyễn Phúc Nguyên) (1563–1635), preocupat de prosperitatea țării sale aflate pe atunci în război cu vecinii săi din nord, vedea cu ochi buni aportul comerțului cu portughezii.
Acesta preia lucrările lui Francisco de Pina (1585–1625), aflat la fața locului din 1617 și primul european care a stăpânit limba vietnameză, ale lui Christoforo Borri (1583–1632) și ale luso-japonezului Pedro Marquez (1613–1670), sosiți în 1619, și lucrează la punerea la punct a unei transcrieri romanizate și fonetice a limbii vietnameze, Chữ Quốc ngữ, care va fi utilizată în întreaga țară. Acesta va publica în 1651 un dicționar annamit-latin-portughez, însoțit de o gramatică. Este foarte probabil ca el să se fi folosit, de asemenea, de primele lucrări de romanizare a limbii japoneze (rōmaji) ale lui Anjiro, un japonez convertit de la mijlocul secolului al XVI-lea. Acest instrument remarcabil a permis nu doar o difuzare rapidă a religiei, ci și o democratizare a cunoașterii în întreaga țară. Chữ Quốc ngữ este adoptat de aproape un secol ca sistem de scriere național al Vietnamului și în mod oficial din 1954.
Regele Cochinchinei, relativ indiferent la chestiunile religioase, era preocupat mai ales de menținerea schimburilor comerciale. Prin urmare, de îndată ce comerțul cu portughezii a încetinit în 1625, toleranța regală față de misionari s-a diminuat. Sosit în Tonkin în martie 1626, iezuitul italian Giuliano Baldinotti (1591–1631) își informează superiorii de la Colegiul Sfântul Paul din Macao cu privire la marile dificultăți pe care le întâmpină cu limba annamită. Astfel, în iulie 1626, se ia decizia de a-l convoca pe părintele de Rhodes pentru a fi transferat acolo.
Misiunea în Tonkin și întoarcerea la Macao (1627–1640) Pe 12 martie 1627, însoțit de confratele său Pedro Marques, părintele de Rhodes s-a îmbarcat spre Tonkin, de unde Baldinotti fusese expulzat între timp din cauza opoziției sale prea accentuate față de cultul strămoșilor. Această regiune era condusă pe atunci de principele (chúa) și prim-ministru Trịnh Tráng (1623–1657), aflat în război cu regele Cochinchinei. Cadourile aduse de de Rhodes (o clepsidră cu nisip și o carte a lui Euclid despre sferă) au fost apreciate. Acesta a botezat chiar și o parte din familia principelui, inclusiv pe propria soră a acestuia, sub numele de Catherine. Prima biserică din Tonkin a fost ridicată nu departe de . Cu toate acestea, predicarea a fost rapid compromisă de conflictul izbucnit pe tema poligamiei, precum și de zvonurile de spionaj propagate de mandarinii aflați în serviciul regelui. Plasat în arest la domiciliu la Hà Nội din ianuarie 1630, acesta a fost izgonit în mai de către Trịnh Tráng, sub presiunea concubinelor sale.
Între 1627 și 1630 numărul persoanelor botezate în Tonkin este estimat la șapte mii. Pe drumul de întoarcere, acesta a reușit să îi convertească pe căpitanul și pe două treimi din soldații tonkinezi însărcinați să îl escorteze.
Neputând să se întoarcă în Cochinchina, cu atât mai defavorabilă față de călugării creștini cu cât îi imagina deveniți spioni ai Tonkinului, cei doi tovarăși s-au întors la Macao, unde Alexandre de Rhodes a predat teologia morală timp de aproape zece ani.
Misiuni dificile în Cochinchina (1640–1645)
Între 1640 și 1645 părintele de Rhodes a întreprins patru călătorii spre Cochinchina ca superior al misiunilor (ianuarie – septembrie 1640, decembrie 1640 – iulie 1641, ianuarie 1642 – septembrie 1643, ianuarie 1644 – iulie 1645). În cea mai mare parte a timpului, acesta a fost nevoit să activeze în clandestinitate și să se refugieze la creștini locali.
Prima sa întoarcere, în ianuarie 1640, este motivată de edictul regal de alungare a misionarilor și de moartea părintelui Buzomi (1639). Acesta a debarcat în provincia Quảng Nam și s-a stabilit în cartierul japonez din Faifo, „hải-phố” (în ) — „orașul de la malul mării”, capitala sa. A întreprins demersuri pe lângă curtea lui Công Thượng Vương (Nguyễn Phúc Lan) — rege de la moartea tatălui său, Sãi Vương, în 1635 —, prin intermediul guvernatorului japonez și al mătușii regelui, prințesa Minh Đức, botezată sub numele de Marie, însă acestea se vor dovedi infructuoase.
După ce a fost lungat în septembrie de către guvernatorul , Ong Nghe Bo, acesta s-a întors patru luni mai târziu alături de Bento de Matos (1600–1652) pentru a evangheliza sudul țării. Urmărit din nou de același guvernator, a fost constrâns să fugă pe 2 iulie 1641 în Filipine (la Bolinao, apoi la Manila), unde și-a petrecut vara înainte de a reveni la Macao pe 21 septembrie.
După câteva luni, acesta s-a întors în Cochinchina cu o încărcătură de cadouri destinate să îl readucă pe guvernatorul din Cham la sentimente mai bune. Între ianuarie 1642 și septembrie 1643, el a putut astfel să străbată teritoriul, să boteze și să recruteze noi asistenți. Cu toate acestea, a trebuit să facă încă o dată o pauză în activitatea sa de evanghelizare pentru a evita să irite autoritățile locale.
În timpul ultimei sale șederi, începute în ianuarie 1644, a fost arestat la granița cu Tonkin și condamnat la moarte, pedeapsă comutată în exil pe viață datorită intervenției lui Marie. În timpul acestei perioade de persecuție intensă, Alexandre de Rhodes a fost martorul primului martiriu din Cochinchina, cel al tânărului catehist André din Phú Yên, în vârstă de nouăsprezece ani, decapitat sub ochii săi, și al cărui cap l-a adus la Roma.
Acesta a fost expulzat din Cochinchina la 3 iulie 1645. Douăzeci de zile mai târziu, a debarcat la Macao. În vederea obținerii unui sprijin sporit din partea Sfântului Scaun, s-a decis ca părintele de Rhodes să se întoarcă la Roma pentru a susține cauza misiunilor din Asia. Înainte de plecare, și-a instruit succesorii, Carlo della Roca și Metello Sacano (1612–1662), în limba annamită.
Întoarcerea în Europa
Plecat din Macao la 20 decembrie 1645, însoțit de un tânăr creștin chinez, acesta nu a ajuns la Roma decât la 27 iunie 1649, adică după trei ani și jumătate de călătorie. El a ajuns mai întâi la Malacca, la 14 ianuarie 1646, ziua aniversară a cuceririi citadelei de către olandezi în 1641.
După patruzeci de zile, obosit de a nu găsi nicio navă cu destinația Europa, s-a îmbarcarcat spre Java. Arestat în timp ce celebra o liturghie la Batavia, obiectele sale de cult au fost arse, fiind condamnat la o amendă și alungat de pe teritoriile olandeze. Neputând plăti amenda, a rămas închis timp de trei luni. Cornelis van der Lijn, tocmai numit guvernator general al așezărilor olandeze în urma morții lui Anthony van Diemen, l-a lăsat să plece pe un vas portughez cu destinația Makassar, de unde spera să poată reveni în Europa pe o navă englezească.
Acesta a sosit la Makassar pe 21 decembrie, după două luni pe mare. Cinci luni de așteptare mai târziu, a putut relua cursul navigației sale spre , apoi spre Surat, unde a debarcat la 3 septembrie 1647.
Acesta a plecat din nou, tot alături de englezi, la 3 februarie 1648 spre Ormuz, apoi spre Gombroon (Bandar Abbas), unde a debarcat în martie.
A întreprins apoi traversarea Persiei. Pe drumul spre Isfahan, s-a intersectat cu un alt francez, domnul de La Boulaie-Le Gouz, pe care avea să-l revede ulterior la Roma și la Paris și care va fi însărcinat în 1665 de să negocieze dreptul de comerț cu Surat.