O insulă de gunoi este un vârtej de particule de deșeuri marine format sub efectul curenților oceanici și al poluării crescute cu plastic cauzate de populațiile umane. Aceste acumulări de plastic și alte deșeuri, provocate de om, sunt responsabile pentru probleme de mediu și ecosistemice care afectează fauna marină, contaminează oceanele cu substanțe chimice toxice și contribuie la emisiile de gaze cu efect de seră. Odată ajunse în apă, deșeurile marine devin mobile. Obiectele plutitoare pot fi purtate de vânt sau pot urma fluxul curenților oceanici, ajungând adesea în mijlocul vârtejurilor oceanice, acolo unde curenții au cea mai mică intensitate.
În interiorul insulelor de gunoi, deșeurile nu sunt compacte și, deși cea mai mare parte se află aproape de suprafața oceanului, acestea pot fi găsite până la o adâncime de peste 30 de metri în apă. Insulele conțin materiale plastice și resturi de diverse dimensiuni, de la microplastic și poluare cu granule de plastic de mici dimensiuni, până la obiecte mari, cum ar fi plase de pescuit, bunuri de larg consum și aparate electrocasnice pierdute în urma inundațiilor sau a accidentelor maritime.
Insulele de gunoi se extind din cauza pierderilor pe scară largă de materiale plastice din sistemele umane de colectare a deșeurilor. Programul Națiunilor Unite pentru Mediu a estimat că „pentru fiecare milă pătrată de ocean” există aproximativ „46 000 de bucăți de plastic”. Cei mai mari 10 emițători de poluare cu plastic în oceane la nivel mondial sunt, în ordine descrescătoare, China, Indonezia, Filipine, Vietnam, Sri Lanka, Thailanda, Egipt, Malaezia, Nigeria și Bangladesh, în principal prin intermediul fluviilor Yangtze, Indus, Fluviul Galben, , Nil, Gange, , Amur, Niger și Mekong, reprezentând „90 la sută din totalul plasticului care ajunge în oceanele lumii”. Asia a fost principala sursă de deșeuri din plastic gestionate defectuos, doar Chinei revenindu-i 2,4 milioane de tone metrice.
Cea mai cunoscută dintre acestea este Marea insulă de gunoi a Pacificului, care prezintă cea mai mare densitate de deșeuri marine și plastic. Această insulă de gunoi din Pacific are două zone de acumulare masivă: insula de gunoi de vest, situată în largul coastelor Japoniei, și insula de gunoi de est, aflată între California și Hawaii. Aceste insule de gunoi conțin 90 de milioane de tone de deșeuri. Printre celelalte zone identificate se numără insula de gunoi din Atlanticul de Nord, situată între America de Nord și Africa, insula de gunoi din Atlanticul de Sud, localizată între partea de est a Americii de Sud și sudul Africii, insula de gunoi din Pacificul de Sud, aflată la vest de America de Sud, și insula de gunoi din Oceanul Indian, situată la est de Africa de Sud, enumerate în ordine descrescătoare a dimensiunii.
Zone identificate
În 2014, existau cinci zone în toate oceanele lumii în care se concentra cea mai mare parte a plasticului. Cercetătorii au colectat în total 3 070 de probe din întreaga lume pentru a identifica punctele critice ale poluării cu plastic de la suprafața apei. Modelul de distribuție a reflectat îndeaproape simulările curenților oceanici, Vârtejul Pacificului de Nord, sau Marea insulă de gunoi a Pacificului, prezentând cea mai mare densitate de acumulare a plasticului. Celelalte patru insule de gunoi includ insula de gunoi din Atlanticul de Nord, situată între America de Nord și Africa, insula de gunoi din Atlanticul de Sud, localizată între partea de est a Americii de Sud și sudul Africii, insula de gunoi din Pacificul de Sud, aflată la vest de America de Sud, și insula de gunoi din Oceanul Indian, situată la est de Africa de Sud.
Marea insulă de gunoi a Pacificului Marea insulă de gunoi a Pacificului (numită și vârtejul de gunoi din Pacific sau insula de gunoi din Pacificul de Nord) este o insulă de gunoi, mai precis un vârtej de particule de deșeuri marine, situat în zona centrală a Oceanului Pacific de Nord. Aceasta se află aproximativ între 135°V și 155°V și între 35°N și 42°N. Acumularea de plastic și deșeuri plutitoare provine din statele de pe Cercul de Foc al Pacificului, inclusiv din țări din Asia, America de Nord și America de Sud.
În ciuda percepției publice larg răspândite conform căreia insula ar fi formată din uriașe insule de gunoi plutitor, densitatea sa scăzută (4 particule pe metru cub) împiedică detectarea prin imagini din satelit sau chiar de către navigatorii sau scafandrii ocazionali din zonă. Acest lucru se datorează faptului că insula este o zonă cu o dispersie largă, formată în principal din microplastic, adică particule suspendate în coloana superioară a apei, de dimensiunea unei unghii sau chiar mai mici, adesea microscopice.
Cercetătorii din cadrul proiectului The Ocean Cleanup au afirmat că insula acoperă 1,6 milioane de kilometri pătrați, fiind formată din 45 000–129 000 de tone metrice de plastic la nivelul anului 2018, ajungând ulterior să fie de două ori mai mare decât statul Texas. Până la sfârșitul anului 2024, The Ocean Cleanup eliminase peste 453 de tone de gunoi din Marea insulă de gunoi a Pacificului, adică 0,5% din totalul deșeurilor acumulate. Deși microplasticul domină zona ca număr de fragmente, 92% din masa insulei de gunoi este formată din obiecte mai mari. O parte din plastic are o vechime de peste 50 de ani și include obiecte (precum și fragmente de obiecte) cum ar fi „brichete din plastic, periuțe de dinți, sticle de apă, pixuri, biberoane, telefoane mobile, pungi de plastic și granule industriale din plastic”.
Cercetările indică faptul că acumularea în cadrul insulei de gunoi se produce într-un ritm rapid. Se consideră că aceasta a crescut „de 10 ori în fiecare deceniu” începând din 1945. Vârtejul conține o proporție de 6 la 1 de plastic față de plancton. O acumulare similară de deșeuri din plastic plutitoare se găsește în Oceanul Atlantic, fiind numită insula de gunoi din Atlanticul de Nord.
Insula de gunoi din Pacificul de Sud
Insula de gunoi din Pacificul de Sud este o zonă a oceanului cu niveluri crescute de deșeuri marine și poluare cu particule de plastic, situată în zona pelagică a oceanului. Această zonă se află în Vârtejul Pacificului de Sud, care se întinde de la apele din estul Australiei până la continentul sud-american, spre nord până la Ecuator și spre sud până la Curentul Circumpolar Antarctic. Degradarea materialelor plastice în ocean duce, de asemenea, la o creștere a nivelului de substanțe toxice în zonă. Existența insulei de gunoi a fost confirmată la jumătatea anului 2017 și a fost comparată cu starea în care se afla Marea insulă de gunoi a Pacificului în anul 2007, ceea ce o face pe prima cu zece ani mai tânără. Insula de gunoi din Pacificul de Sud nu este vizibilă prin satelit și nu reprezintă o masă terestră. Majoritatea particulelor sunt mai mici decât un bob de orez. Un cercetător a afirmat: „Acest nor de microplastic se extinde atât pe verticală, cât și pe orizontală. Seamănă mai degrabă cu un smog decât cu o insulă”.
Insula de gunoi din Oceanul Indian Insula de gunoi din Oceanul Indian, descoperită în 2010, este o insulă de deșeuri marine, mai exact un vârtej de deșeuri marine suspendate în coloana superioară a apei din zona centrală a Oceanului Indian, în special în Vârtejul Oceanului Indian, unul dintre cele cinci vârtejuri oceanice majore. Insula nu se prezintă ca un câmp continuu de deșeuri. La fel ca în cazul altor insule din fiecare dintre cele cinci vârtejuri oceanice, materialele plastice din interiorul ei se descompun în particule din ce în ce mai mici și în polimerii constituenți. Ca și în cazul celorlalte insule, câmpul prezintă un nivel ridicat de materiale plastice pelagice, nămol chimic și alte deșeuri, în principal particule invizibile cu ochiul liber. Concentrația de deșeuri de particule a fost estimată la aproximativ 10 000 de particule pe kilometru pătrat.
Insula de gunoi din Atlanticul de Nord Insula de gunoi din Atlanticul de Nord este o insulă de deșeuri marine produse de om, descoperită plutind în interiorul Vârtejului Atlanticului de Nord, fiind documentată inițial în 1972. Un studiu de cercetare desfășurat pe o perioadă de 22 de ani de către Sea Education Association estimează că insula are o lățime de sute de kilometri, cu o densitate de peste 200 000 de bucăți de deșeuri pe kilometru pătrat. Gunoiul provine din deșeurile generate de oameni, care ajung din râuri în ocean, și constă în principal din microplastic. Insula de gunoi reprezintă un risc major pentru fauna sălbatică (și pentru oameni) prin consumul de plastic și prinderea în deșeuri.
Au existat doar câteva eforturi de conștientizare și de curățare a insulei de gunoi din Atlanticul de Nord, cum ar fi inițiativa Garbage Patch State de la UNESCO și proiectul The Ocean Cleanup, deoarece majoritatea eforturilor de cercetare și curățare s-au concentrat pe Marea insulă de gunoi a Pacificului, o acumulare similară de deșeuri din Pacificul de Nord.
Probleme de mediu Fotodegradarea materialelor plastice
Insula din Atlanticul de Nord este una dintre multele regiuni oceanice în care cercetătorii au studiat efectele și impactul fotodegradării plasticului în stratul neustonic al apei. Spre deosebire de deșeurile organice, care se biodegradează, plasticul se dezintegrează în bucăți din ce în ce mai mici, rămânând însă un polimer (fără a se modifica din punct de vedere chimic). Acest proces continuă până la nivel molecular. Unele materiale plastice se descompun în termen de un an de la pătrunderea în apă, eliberând substanțe chimice potențial toxice, cum ar fi bisfenolul A, PCB-urile și derivații de polistiren.
Pe măsură ce deșeurile de plastic plutitoare se fotodegradează în bucăți din ce în ce mai mici, acestea se concentrează în coloana superioară a apei. Prin dezintegrare, fragmentele devin suficient de mici pentru a fi ingerate de organismele acvatice care trăiesc aproape de suprafața oceanului. Plasticul se poate concentra în , intrând astfel în lanțul trofic. Dezintegrarea face ca o mare parte din plastic să fie prea mică pentru a fi văzută. În plus, plasticul expus la lumina soarelui și în medii acvatice produce gaze cu efect de seră, ceea ce generează un impact suplimentar asupra mediului.
Efecte asupra vieții marine În cadrul Conferinței Organizației Națiunilor Unite privind oceanele din 2017 s-a estimat că, până în anul 2050, oceanele ar putea conține o cantitate mai mare de plastic decât de pește, raportat la greutate. Unele materiale plastice cu durabilitate ridicată ajung în stomacul animalelor marine. Plasticul atrage păsările marine și peștii. Atunci când viețuitoarele marine consumă plastic, permițând acestuia să intre în lanțul trofic, pot apărea probleme și mai mari în momentul în care speciile care au ingerat plastic sunt, la rândul lor, consumate de alți prădători.
De asemenea, animalele se pot bloca în plase și inele din plastic, ceea ce le poate cauza moartea. Poluarea cu plastic afectează cel puțin 700 de specii marine, inclusiv țestoase marine, foci, păsări marine, pești, balene și delfini. În interiorul insulei au fost observate cetacee, ceea ce prezintă riscuri de prindere și de ingerare pentru animalele care folosesc Marea insulă de gunoi a Pacificului ca coridor de migrație sau habitat principal.
Consumul de plastic