Deșeurile marine, cunoscute și sub numele de gunoaie marine, reprezintă materiale solide produse de om, care au fost evacuate în mod deliberat sau accidental în mări sau în ocean. Deșeurile oceanice plutitoare tind să se acumuleze în centrul vârtejurilor oceanice și pe linii de coastă, eșuând frecvent pe țărm, caz în care sunt cunoscute ca deșeuri de plajă sau resturi aduse de flux. Eliminarea deliberată a deșeurilor în mare se numește deversare oceanică. Sunt prezente, de asemenea, deșeuri naturale, cum ar fi lemnul plutitor și semințele plutitoare. Odată cu utilizarea tot mai frecventă a plasticului, influența umană a devenit o problemă, deoarece multe tipuri de materiale plastice (petrochimice) nu se biodegradează rapid, așa cum s-ar întâmpla cu materialele naturale sau organice. Cel mai răspândit tip de poluare cu plastic (aproximativ 10%) și majoritatea obiectelor mari din plastic din oceane sunt reprezentate de plasele abandonate și pierdute din industria pescuitului. Plasticul transportat de apă reprezintă o amenințare gravă pentru pești, păsări marine, reptile marine și mamifere marine, precum și pentru ambarcațiuni și coaste.
Deversările, pierderile de containere, deșeurile spălate în canalele de scurgere pluvială și în căile navigabile, precum și deșeurile din gropile de gunoi luate de vânt, toate contribuie la această problemă. Această poluare crescută a apei a provocat efecte negative grave, cum ar fi capturarea animalelor în plase de pescuit abandonate, concentrarea deșeurilor din plastic în masivele insule de gunoi oceanic și creșterea concentrațiilor de contaminanți în lanțul trofic.
În eforturile de prevenire și combatere a deșeurilor marine și a poluanților, au fost adoptate legi și politici la nivel internațional, Organizația Națiunilor Unite incluzând reducerea poluării marine în Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 14 „Viața acvatică”. În funcție de relevanța pentru aceste probleme și de diversele niveluri de contribuție, unele țări au introdus politici de protecție mai specifice. În plus, unele organizații nonprofit, organizații neguvernamentale și organizații guvernamentale dezvoltă programe pentru colectarea și îndepărtarea plasticului din ocean. Cu toate acestea, în anul 2017, ONU a estimat că până în 2050 în oceane va exista mai mult plastic decât pește dacă nu se vor lua măsuri substanțiale.
Tipuri
Cercetătorii clasifică deșeurile ca provenind fie de pe uscat, fie din ocean; în anul 1991, Grupul mixt de experți ai Organizației Națiunilor Unite privind aspectele științifice ale poluării marine (GESAMP) a estimat că până la 80% din poluare provenea de pe uscat, restul de 20% avându-și originea în evenimente catastrofice sau din surse maritime. Studii mai recente au constatat că mai mult de jumătate din deșeurile de plastic găsite pe țărmurile coreene provin din ocean.
O mare varietate de obiecte produse de om pot deveni deșeuri marine; pungile din plastic, baloanele, geamanduri, frânghiile, deșeurile medicale, recipientele din sticlă și din plastic, mucurile de țigară, brichetele, dozele de băuturi, polistirenul, firele și plasele de pescuit pierdute, precum și diverse deșeuri de pe navele de croazieră și de pe platformele petroliere se numără printre obiectele găsite în mod frecvent eșuate pe țărm. Suporturile din plastic pentru doze de bere, în special, sunt considerate emblematice pentru această problemă.
Armata Statelor Unite a folosit deversarea oceanică pentru armele și bombele neutilizate, inclusiv bombe obișnuite, muniție neexplodată (UXO), mine terestre și arme chimice, cel puțin din anul 1919 până în 1970. Milioane de kilograme de muniție au fost eliminate în Golful Mexic și în largul coastelor a cel puțin 16 state, de la New Jersey până în Hawaii (deși acestea, desigur, nu eșuează pe țărm, iar Statele Unite nu sunt singura țară care a practicat acest lucru).
Optzeci la sută din deșeurile marine sunt din plastic. Materialele plastice se acumulează deoarece, în mod obișnuit, nu se biodegradează așa cum se întâmplă cu multe alte substanțe. Ele se fotodegradează la expunerea la lumina soarelui, deși acest lucru are loc doar în condiții uscate, deoarece apa inhibă fotoliza. Într-un studiu din anul 2014 care a utilizat modele computerizate, oamenii de știință din grupul 5 Gyres au estimat că 5,25 trilioane de bucăți de plastic, cântărind 269 000 de tone, erau dispersate în oceane în cantități similare în emisfera nordică și în cea sudică.
Deșeuri marine industriale persistente Unele materiale și activități utilizate în procesele industriale nu se degradează ușor, persistă în mediu și tind să se acumuleze în timp. Activitățile pot include industria pescuitului, a transportului maritim și a acvaculturii, care recoltează sau utilizează resurse din mediul marin și pot pierde sau abandona unelte, materiale, utilaje sau deșeuri solide provenite din procesele industriale în apă sau pe linii de coastă. Acestea pot include orice obiect, de la dimensiuni mari, cum ar fi o barcă de pescuit, până la dimensiuni mici, cum ar fi o particulă dintr-un plutitor de polistiren utilizat pentru capcanele de homari. În anul 2003, a fost realizat un studiu pentru a identifica tipurile, cantitățile, sursele și efectele deșeurilor marine industriale persistente în apele de coastă și de-a lungul țărmurilor din , și pentru a examina orice relație între cantitatea și tipurile de deșeuri marine industriale persistente și tipurile și numărul de operațiuni industriale din apropiere.
Plase de pescuit abandonate
Plasele de pescuit abandonate sunt plase care au fost lăsate, pierdute sau aruncate în alt mod în ocean, lacuri și râuri. Aceste plase, adesea aproape invizibile în lumina difuză, pot rămâne agățate de un recif stâncos sau pot pluti în largul mării. Ele pot încurca pești, delfini, țestoase marine, rechini, dugongi, crocodili, păsări marine, crabi și alte viețuitoare, inclusiv, uneori, scafandri umani. Acționând conform scopului pentru care au fost proiectate, plasele restricționează mișcarea, provocând înfometare, lacerații, infecții și sufocare în cazul animalelor care trebuie să revină la suprafață pentru a respira. Se estimează că în fiecare an se generează aproximativ 48 de milioane de tone de unelte de pescuit pierdute, fără a le include pe cele care au fost abandonate sau aruncate, iar acestea pot persista în oceane o perioadă considerabilă de timp înainte de a se descompune.
Macroplasticul Poluarea marină cu plastic este un tip de poluare marină cauzată de materiale plastice cu dimensiuni variind de la deșeuri originale mari, cum ar fi sticle și pungi, până la microplastice formate prin fragmentarea materialului plastic. Deșeurile marine sunt reprezentate în principal de gunoaie abandonate de om, care plutesc la suprafața oceanului sau sunt suspendate în masa de apă. Optzeci la sută din deșeurile marine sunt din plastic. Microplasticele și nanoplasticele rezultă din descompunerea sau fotodegradarea deșeurilor de plastic în apele de suprafață, râuri sau oceane. Recent, oamenii de știință au descoperit nanoplastice în ninsori abundente, mai exact aproximativ 3 000 de tone care acoperă anual Elveția.
Se estimează că în oceanul planetar exista un stoc de 86 de milioane de tone de deșeuri marine de plastic la sfârșitul anului 2013, presupunând că 1,4% din plasticul produs la nivel global din 1950 până în 2013 a intrat în ocean și s-a acumulat acolo. Consumul global de plastic este estimat la 300 de milioane de tone pe an la nivelul anului 2022, aproximativ 8 milioane de tone ajungând în oceane sub formă de macroplastice. Aproximativ 1,5 milioane de tone de microplastice primare ajung în mări. În jur de 98% din acest volum este generat de activități desfășurate pe uscat, restul de 2% fiind generat de activități maritime. Se estimează că între 19 și 23 de milioane de tone de plastic ajung anual în ecosistemele acvatice. Conferința Oceanului organizată de Organizația Națiunilor Unite în anul 2017 a estimat că, până în anul 2050, oceanele ar putea conține o cantitate mai mare de plastic decât de pește, raportat la greutate.
Microplasticul O preocupare din ce în ce mai mare în ceea ce privește poluarea cu plastic în ecosistemul marin este utilizarea microplasticului. Microplasticele sunt particule de plastic cu o lățime mai mică de 5 milimetri și se găsesc de obicei în săpunurile lichide pentru mâini, gelurile de curățare facială și alte produse exfoliante. Atunci când aceste produse sunt utilizate, microplasticele trec prin sistemul de filtrare a apei și ajung în ocean, însă, din cauza dimensiunilor lor reduse, este foarte probabil ca acestea să scape de capturarea de către sitele de tratare preliminară din stațiile de epurare a apelor uzate. Aceste particule sunt dăunătoare pentru organismele din ocean, în special pentru cele filtratoare, deoarece pot ingera cu ușurință plasticul și se pot îmbolnăvi. Microplasticele reprezintă o îngrijorare atât de mare deoarece sunt dificil de curățat din cauza dimensiunii lor; prin urmare, oamenii pot încerca să evite utilizarea acestor materiale plastice dăunătoare prin achiziționarea de produse care folosesc exfolianți siguri pentru mediu.
Deoarece plasticul este atât de utilizat la scară largă pe întreaga planetă, microplasticele au devenit omniprezente în mediul marin. De exemplu, microplasticele pot fi găsite pe plajele cu nisip și în apele de suprafață, precum și în coloana de apă și în sedimentele marine de mare adâncime. Microplasticele se găsesc, de asemenea, în cadrul multor alte tipuri de particule marine, cum ar fi materialul biologic mort (țesuturi și cochilii) și unele particule de sol (purtate de vânt și transportate în ocean de râuri). Densitatea populației și proximitatea față de centrele urbane au fost considerate principalii factori care influențează abundența microplasticelor în mediu.
Deșeuri de mare adâncime Deșeurile marine sunt prezente și pe fundul Oceanului Arctic. Deși un număr tot mai mare de studii s-au concentrat pe acumularea deșeurilor de plastic pe coaste, în apele de suprafață din larg și pe cea realizată prin ingerarea de către organismele marine care trăiesc în straturile superioare ale coloanei de apă, există informații limitate cu privire la deșeurile din straturile mezopelagice și cele mai adânce. Studiile efectuate până în prezent au realizat cercetări prin prelevarea de probe de pe fundul mării, observații video prin intermediul vehiculelor operate de la distanță (ROV) și al submersibilelor. De asemenea, acestea sunt în mare parte limitate la proiecte punctuale, care nu se întind pe o perioadă suficient de lungă pentru a evidenția efecte semnificative în timp ale deșeurilor de mare adâncime. Cercetările de până acum au arătat că mediul marin de mare adâncime este, în fapt, influențat de activitățile antropice, iar plasticul a fost observat frecvent în aceste zone, în special în largul regiunilor cu o densitate mare a populației, cum ar fi Marea Mediterană.
Deșeurile fabricate din diverse materiale care sunt mai grele decât apa de suprafață (cum ar fi sticla, metalele și unele materiale plastice) s-au răspândit pe fundul mărilor și al oceanelor deschise, unde se pot încurca în corali și pot afecta alte forme de viață sau pot fi chiar îngropate sub sedimente, făcând curățarea extrem de dificilă, în special din cauza ariei vaste de dispersie în comparație cu epavele navelor. Materialele plastice care au de regulă flotabilitate negativă pot se pot scufunda prin aderența fitoplanctonului și prin agregarea altor particule organice. Alte procese oceanice care afectează circulația, cum ar fi furtunile de coastă și convecția din larg, joacă un rol în transferul unor volume mari de particule și deșeuri. Formele de relief submarine pot, de asemenea, să amplifice curenții descendenți, ducând la reținerea microplasticelor în anumite locații.