Erotismul lesbian este reprezentarea artistică a lesbianismului, care constituie expresia sexualității feminine între persoane de același sex. Lesbianismul a fost o temă în cel puțin din perioada , însă o mare parte din materialele scrise din epoca modernă timpurie a fost distrusă.

Pentru o mare parte din istoria cinematografiei și a televiziunii, lesbianismul a fost considerat un subiect tabu. Începând cu anii 1960, erotismul lesbian a devenit din ce în ce mai mult un gen de sine stătător. Conținutul sexual lesbian și-a croit drum în filmele și în .

Arte scrise În Franța secolului al XVIII-lea, mai mulți autori bărbați au scris opere erotice cu tematică lesbiană, precum L'Espion Anglais.

În secolul al XIX-lea, în Franța, influența lui Charles Baudelaire este considerată crucială atât asupra literaturii, cât și asupra artelor vizuale, deși, potrivit lui , aceasta nu a fost o chestiune specifică artelor înalte, ci mai degrabă erotismului popular.

Arte vizuale

Reprezentări clasice și antice

Un vas atic cu din colecția din Italia prezintă o femeie îngenuncheată care atinge organele genitale ale unei alte femei, o reprezentare explicită rară a activității sexuale între femei în arta greacă, deși scena a fost interpretată și ca înfățișând o prostituată care o rade sau o aranjează pe cealaltă într-o manieră non-sexuală. Reprezentări ale lesbianismului se regăsesc și printre frescele erotice din Pompei.

După ce a dispărut aproape complet în timpul Evului Mediu, erotismul lesbian a devenit mai frecvent după Renaștere. François Boucher și J. M. W. Turner s-au numărat printre precursorii artiștilor din secolul al XIX-lea care au inclus erotismul dintre femei în operele lor. La fel ca alți pictori (cum ar fi Jean-Honoré Fragonard), Boucher și-a găsit inspirația în mitologia clasică. El a fost unul dintre mulții artiști care au folosit diverse mituri din jurul zeiței Diana, inclusiv povestea des reprezentată a Callisto, nimfa Dianei care a fost sedusă de Jupiter, zeul luând chipul Dianei deoarece Callisto jurase castitate.

Evoluțiile din secolul al XIX-lea În secolul al XIX-lea, lesbianismul a început să fie discutat mai deschis și și-a făcut loc în multe domenii ale artei. Ilustrațiile lui Auguste Rodin pentru volumul lui Baudelaire, Les Fleurs du Mal, includeau scene lesbiene. Pictura (1866) a lui Gustave Courbet ilustrează o scenă din povestirea din 1835 „Mademoiselle de Maupin” de Théophile Gautier (deși poezia „Delphine et Hippolyte” a lui Baudelaire din Les fleurs este de asemenea citată ca sursă de inspirație), înfățișând două femei adormite după un act sexual. Tematica sa lesbiană a fost suficient de controversată pentru a face obiectul unui raport al poliției în 1872, însă tabloul lui Courbet este considerat meritul care i-a inspirat pe alții să înfățișeze „cupluri ”, ceea ce a dus în cele din urmă la „atenuarea tabuurilor prin dezvăluirea iubirii dintre femei și forțarea societății să-i vadă pe cei pe care îi considera deviați și păcătoși”. Cu toate acestea, publicul pentru astfel de opere de artă era predominant masculin (tabloul lui Courbet a fost comandat de un diplomat turc extravagant), prin urmare „termenul lesbian ar trebui probabil pus între ghilimele, în măsura în care avem de-a face cu imagini realizate de bărbați, pentru bărbați, și în care însăși dispunerea corpurilor femeilor declară că sunt aranjate mai mult pentru ochii privitorului decât pentru ai lor”. În secolul al XX-lea, senzualitatea imaginii avea să atragă și spectatoarele lesbiene.

În din secolul al XIX-lea, lesbianismul era adesea descris în contextul orientalismului și, prin urmare, era predispus să fie afectat de colonialismul și imperialismul epocii; ca rezultat, ipotezele privind rasa și clasa socială au influențat imaginile, în special atunci când lesbianismul era legat de scene de harem și bordel. Reprezentările ulterioare ale lesbienelor în arta occidentală pot reflecta moravuri culturale similare sau pur și simplu împrumută din convențiile picturale oficiale.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, tema lesbiană era bine stabilită, iar printre artiștii săi se numără Henri de Toulouse-Lautrec, , Edgar Degas și . Artiștii de mai târziu îi includ pe Gustav Klimt, Egon Schiele, , Albert Marquet, Balthus și . Reprezentările mai explicite au fost o parte importantă a operei unor ilustratori erotici precum Édouard-Henri Avril, Franz von Bayros, , , și . Reprezentările explicite ale sexului între femei au fost de asemenea o temă importantă în arta erotică japoneză , incluzând lucrările unor maeștri precum , Hokusai, , , , , și .

În , artiști notabili care au lucrat cu teme lesbiene îi includ pe și . Fotografe lesbiene și bisexuale, cum ar fi Nan Goldin, și , s-au concentrat pe teme erotice, revendicând un subiect care în mod tradițional a fost tratat în principal prin .

Cinematografie și televiziune Temele lesbiene și erotice au fost restricționate sau codificate în . Chiar și scenele care sugerau lesbianismul erau controversate, cum ar fi prezentarea femeilor care dansează împreună în (1929) și (1932). Cutia Pandorei este notabil pentru intriga sa secundară lesbiană, în care contesa () este definită prin aspectul ei masculin și prin faptul că poartă un smoking. Temele lesbiene s-au regăsit și în filme europene precum (1931). Până la mijlocul anilor 1930, Codul Hays a interzis orice teme homoseuxale în filmele produse la Hollywood, iar câteva filme de dinaintea aplicării codului au trebuit reduse pentru a fi relansate. De exemplu, Semnul Crucii includea inițial dansul erotic „Dansul Lunii Nude”, dar acesta a fost considerat un „dans lesbian” și a fost pentru o reeditare din 1938. Chiar și sugestiile unei atracții romantice între femei erau rare, iar cuvântul cu „L” era tabu. Lesbianismul nu a mai fost tratat în cinematografia americană până la lansarea din 1962 a filmului , în care există o relație lesbiană subtil sugerată între Jo și Hallie. Reprezentări ale sexului între femei au apărut pentru prima dată în câteva filme de la sfârșitul anilor 1960 – (1967), (1968) și (1968).

În timpul anilor 1970, reprezentările sexului între femei au fost în mare parte limitate la filmele softcore semipornografice și de sexploitation, cum ar fi (1970), (1972), (1974), Emmanuelle (1974), (1977) și Caligula (1979). Deși scenele de sex heterosexual semiexplicite făceau parte din cinematografia comercială încă de la sfârșitul anilor 1960, reprezentările echivalente ale femeilor care întrețin relații sexuale au început să își facă apariția în filmele de masă abia în anii 1980. Acestea au apărut de regulă în contextul unui film cu tematică specific lesbiană, cum ar fi (1982), (1983) și (1985). Filmul cu vampiri (1983) a conținut de asemenea o scenă de seducție și sex între Catherine Deneuve și Susan Sarandon. Filmul lui Jacques Saurel, „Joy et Joan” (1985), aparține de asemenea acestei noi abordări cinematografice mai explicite decât stilul softcore tradițional.

(1990) a avut câteva scene lesbiene, inclusiv una considerată destul de explicită pentru a primi ratingul . (A existat o oarecare controversă legată de faptul dacă MPAA a acordat filmului o clasificare mai restrictivă decât de obicei tocmai din cauza naturii lesbiene a scenei respective.) Basic Instinct (1992) a conținut un conținut lesbian moderat, dar a consacrat lesbianismul ca temă în genul . Mai târziu, în anii 1990, thrillere erotice precum , (1995), Terapie de șoc (1996) și Bound (1996) au explorat relațiile lesbiene și au conținut scene explicite de sex lesbian.

Serialul dramatic de pe Showtime (2004–2009) prezintă relații între personaje feminine lesbiene și bisexuale și conține numeroase scene explicite de sex.

Pornografie Atât conținutul pornografic lesbian softcore, cât și cel sunt extrem de populare, existând numeroase titluri de videoclipuri pentru adulți, site-uri web și studiouri (cum ar fi și ) dedicate în întregime sexului safic. Acestea sunt adesea , dar sunt tot mai mult dezvoltate și pentru lesbiene și bisexuale, fiind totodată . Deși privitorii bărbați îi depășesc numeric pe cei de sex feminin pe site-urile pentru adulți , cum ar fi Pornhub, procentul de utilizatoare care preferă pornografia lesbiană este relativ mai mare decât cel al bărbaților cu aceeași preferință.

Reacții la erotismul lesbian

Perspective feministe

Perspectivele feministe asupra sexului între femei în erotism sunt complexe. Din punct de vedere istoric, femeile au fost mai puțin implicate în producția și consumul de erotism în general și de pornografie vizuală în special, comparativ cu bărbații. Începând cu sfârșitul anilor 1960, obiecțiile feminismului radical față de pornografie și de a femeilor au influențat comunitatea lesbiană, unele feministe opunându-se oricărei forme de pornografie. Cu toate acestea, de la sfârșitul „” din anii 1980 și de la începutul mișcării „”, perspectivele feministe asupra pornografiei, atât celei lesbiene, cât și celei heterosexuale, s-au schimbat.

Unele lesbiene sunt chiar consumatoare de pornografie de masă, însă multora nu le plac reprezentările pe care le percep ca fiind inexacte și stereotipice ale femeilor și ale lesbianismului în pornografia comercială. De asemenea, unele se simt inconfortabil cu interesul bărbaților față de lesbiene. Începând cu anii 2000, există o mișcare foarte puternică a literaturii erotice lesbiene, precum și un mic gen de pornografie realizat de lesbiene pentru un public lesbian.

Un volum tot mai mare de a fost lansat în ultimele decenii, fiind scris de femei și, de obicei, pentru femei. Există o subcategorie extinsă a acestui tip de erotism care implică diverse relații queer, integrând de asemenea bisexualitatea și personajele transgen în texte. Prin introducerea diferitelor alte identități și sexualități, aceasta deschide lumea erotismului către o mai mare fluiditate de gen și acceptare a altor sexualități queer sau non-heteronormative.

Efectele asupra bărbaților heterosexuali Subiectul modului în care bărbații reacționează la erotismul lesbian a fost studiat pe larg. Mai multe studii de au indicat niveluri ridicate de excitare la bărbații heterosexuali în fața pornografiei cu tematică lesbiană. Concluziile diferă în ceea ce privește aspectul dacă bărbații heterosexuali preferă de regulă pornografia cu tematică heterosexuală sau pe cea cu tematică lesbiană.

S-a demonstrat că percepția masculină a lesbianismului ca fiind erotic corespunde cu expunerea recentă la pornografia lesbiană; totuși, bărbații care au vizionat recent pornografie lesbiană nu sunt mai predispuși decât alții să considere lesbienele ca fiind hipersexuale și/sau bisexuale. Bernard E. Whitley Jr. et al. au ipotetizat, ajungând la această concluzie, că „pornografia poate [...] determina bărbații heterosexuali să vadă lesbianismul ca fiind erotic prin intermediul unei asocieri generalizate a activității sexuale femeie-femeie cu excitarea sexuală”, menționând totodată că „sunt necesare mai multe cercetări pentru a clarifica relația dintre expunerea la pornografie și valoarea erotică percepută a lesbianismului”.

Mai multe studii sugerează că bărbații care percep lesbianismul ca fiind erotic pot avea atitudini mai puțin negative față de lesbiene decât au față de bărbații gay. Studiile au arătat de asemenea că, în timp ce bărbații tind să coreleze lesbianismul cu erotismul mai des decât o fac femeile, femeile nu percep homosexualitatea masculină ca fiind erotică mai des decât o fac bărbații.

Ilustrații care înfățișează erotismul lesbian

Note

Bibliografie

Lectură suplimentară

Cărți

Articole de revistă

Retipărit în: Retipărit în:

Vezi și

Erotism

Pornografie gay

Yuri

Legături externe

Erotic and Pornographic Art: Lesbian de Tasmin Wilton, glbtq, 2002. Pornographic Film and Video: Lesbian de Teresa Theophano, glbtq, 2002. "Kira Cochrane wishes Keira and Scarlett would stop it" de Kira Cochrane, New Statesman, 27 februarie 2006