Domeniul Matsumae a fost un domeniu feudal cu reședința în Matsumae pe Insula Matsumae (Insula Ezo) (trecând prin districtul Tsugaru din Provincia Oshima, situat în prezent în orașul Matsumae din Districtul Matsumae, Hokkaido). Stăpânul domeniului pe tot parcursul perioadei Edo a fost Familia Matsumae (Clanul Kakizaki). Ulterior, a primit statutul de stăpân de castel și a construit Castelul Matsumae Fukuyama în același loc. Datorită numelui castelului de reședință, mai este numit și Domeniul Fukuyama. În anul 4 al erei Keiō (1868), reședința a fost mutată la Castelul Tate din orașul Assabu, Districtul Hiyama, care se afla pe teritoriul său, iar în perioada Meiji a fost denumit Domeniul Tate. Rangul familiei a fost de tozama daimyō la nivelul de 10.000 de koku, iar din perioada Bakumatsu a devenit de 30.000 de koku.
În prima parte a perioadei Edo, teritoriul său a fost limitat la partea de sud a actualului Hokkaido, în zona Wajinchi din Peninsula Oshima. Restul teritoriului Hokkaido, reprezentând Ezochi, a ajuns treptat sub controlul puternic al Domeniului Matsumae, devenind teritoriu al domeniului. Baza financiară a domeniului și a vasalilor săi a constat în monopolul comercial cu poporul Ainu din Ezochi, fiind o entitate excepțională care nu se încadra în principiile de guvernare ale sistemului bakuhan bazat pe agricultură. Din a doua jumătate a perioadei Edo, șogunatul a transformat frecvent Ezochi în teritoriu aflat sub controlul său direct.
Istorie De la Evul Mediu până în secolul al XVII-lea right|thumb|Vasalul principal Matsumae Kageyu și însoțitorii săi. Fotografia originală (realizată în 1854, la sosirea lui Perry la Hakodate) este unul dintre cele mai vechi dagherotipuri din Japonia și este considerată Proprietate Culturală Importantă.
Conform cronicii Domeniului Matsumae, Shinra no Kiroku, fondatorul a fost Takeda Nobuhiro (despre care se spune că ar fi descendent al Lineajului Yoshimitsu din Seiwa Genji și al clanului Takeda din Wakasa) din perioada Muromachi. Nobuhiro a devenit succesorul lui Kakizaki Sueshige, care fusese numit Shugo de Jōkoku de către Andō Masasue, a luat numele de Kakizaki și și-a construit o poziție în partea de sud a actualei peninsule Oshima. În timpul lui Kakizaki Suehiro, sub conducerea stăpânului principal Andō Kiyosue, s-a încheiat pacea cu triburile Ainu din est (Chikomotain) și vest (Hashitain) (Legea navelor comerciale ale barbarilor), consolidând bazele dominației asupra Ezochi.
La sfârșitul perioadei Sengoku, din cauza ridicării la arme a lui Ōura Tamenobu în regiunea Tsugaru, Ezo Kanrei (clanul Hiyama Andō) a fost expulzat din TsugaruOdată cu expulzarea forțelor clanului Shimonokuni (clanul Hiyama Andō) din Tsugaru, independența separată a clanului Kakizaki (clanul Matsumae) s-a accelerat, iar unificarea celor două ramuri Andō și cucerirea regiunii Akita au avansat (renunțând la dominația asupra Ezo și schimbându-și numele în clanul Akita) prin succesiunea și mutarea bazei clanului Kaminokuni (clanul Minato Andō) la Castelul Minato., iar independența clanului Kakizaki în Ezochi s-a accelerat. În vremea lui Matsumae Yoshihiro, fiul lui Suehiro, supunându-se direct lui Toyotomi Hideyoshi, a fost recunoscută oficial desprinderea de sub dominația clanului Andō (ulterior clanul Akita) și i-a fost acordat dreptul de a stăpâni Ezochi. În anul 4 al erei Keichō (1599), s-au supus lui Tokugawa Ieyasu și li s-a recunoscut în continuare dreptul de a domina Ezochi. La începutul perioadei Edo, ca stăpâni ai insulei Ezo, erau tratați ca vasali oaspeți, dar în timpul celui de-al cincilea șogun, Tokugawa Tsunayoshi, au fost înscriși printre Kōtai yoriai, având statut de Hatamoto. În plus, din anul 4 al erei Kyōhō (1719), au devenit daimyō la nivelul de 10.000 de koku cu prezență în Scaunul Ryūkan.
Deoarece cultivarea orezului era imposibilă în Ezochi la acea vreme, Domeniul Matsumae era un daimyō „fără recoltă”, iar cei 10.000 de koku reprezentau doar un statut stabilit ulterior. În anul 9 al erei Keichō (1604), o Scrisoare cu sigiliu negru emisă de Ieyasu către Matsumae Yoshihiro a recunoscut monopolul comercial al domeniului cu Ezo (Ainu). Domeniul a obținut venituri din comerțul cu produse precum somon, alge kelp, hering și blănuri, dar se spunea că profitul echivala cu 70.000 de koku. Stăpânul domeniului trimitea personal nave comerciale în Ezochi, iar chigyō (stipendiul) pentru vasali a fost acordat sub forma alocării unor puncte comerciale (akinaiba) în Ezochi, recunoscându-li-se dreptul de a trimite nave acolo. Domeniul Matsumae a adoptat o politică prin care a delimitat partea de sud a Peninsulei Oshima ca Wajinchi, iar restul ca Ezochi, restricționând traficul între Ezochi și Wajinchi. Până la începutul perioadei Edo, era obișnuit ca populația Ainu să meargă în Wajinchi, Tsugaru și regiunea Nanbu pentru comerț, dar treptat controalele au devenit mai stricte. În anul 7 al erei Enpō (1679), Domeniul Matsumae a înființat o tabără la Kushunkotan (actualul oraș Korsakov, Korsakov) în Sahalin și a început dezvoltarea zonei ca zonă de pescuit. Industria centrală din Wajinchi, teritoriu aflat sub controlul direct al Domeniului Matsumae, era pescuitul, dar din cauza capturilor slabe de hering, munca sezonieră în Ezochi s-a extins. Orașul-castel Matsumae a devenit până în anul 5 al erei Tenpō (1834) un oraș prosper cu o populație de peste 10.000 de locuitori.
În anul 9 al erei Kanbun (1669), Domeniul Matsumae a obținut victoria în Rebeliunea lui Shakushain.
Magistratul din Hiyama și silvicultura În primul an al erei Enpō (1673), a fost deschis Hiyama în Esashi și a fost numit un Magistrat din HiyamaDepartamentul de Colonizare al Agenției Hokkaido, O secțiune a silviculturii din regiunea Hokkaido (1926) p. 18-23. Hiyama a fost regiunea forestieră de la bazinul râului Assabu până la bazinul râului Kaminokuni Amanokawa, fiind denumită Hiyama ca atare după denumirea populară a regiunii unde arborele Hiba era numit Hinoki (chiparos japonez). Magistratura Hiyama a împărțit această regiune forestieră în 7 secțiuni, iar în luna februarie a aceluiași an a interzis decorticarea copacilor și tăierea puieților, a interzis aprinderea focului în aer liber etc., stabilind măsuri de protejare a pădurilor naturale. De asemenea, în timp ce a folosit lemnul de Asunaro pentru construcția de nave și comerțul cu alte domenii, din cauză că a impus tăierea pe bază de cerere, Yamashi (comercianți de lemn) din alte domenii au început să viziteze zona, iar taxele obținute de la aceștia au susținut parțial finanțele domeniului.
Totuși, în luna aprilie a anului 8 al erei Genroku (1695), un incendiu de pădure a izbucnit în Hiyama, distrugând mai mult de jumătate din copaci. Astfel, petiția făcută anterior de Hidayaku Kyūbee, un yamashi care ceruse permisiunea de a tăia lemne în alte regiuni, a fost aprobată, permițându-se tăierea molidului de Ezo în Ikejiribetsu, Saru Kusuri (Kushiro), Akkeshi, Yūbari, Ishikari etc. Molidul de Ezo tăiat de yamashi era transportat cu plutele în josul râului Ishikari și al altor râuri, apoi încărcat pe nave din estuarul râului Ishikari spre insula principală, iar la Edo și Osaka a fost prelucrat și distribuit sub formă de elemente pentru Shōji și cutii Magemono datorită calității sale ridicate.
Secolul al XVIII-lea thumb|600 px|Pictură Ainu-e înfățișând Uimamu (Ceremonia de audiență a liderilor Ainu cu Domeniul Matsumae). 1751
Odată cu intrarea în secolul al XVIII-lea, stăpânul domeniului și vasalii au început să delege dreptul de a trimite nave comerciale către comercianții japonezi (Sistemul de subcontractare Basho). Comercianții subcontractanți angajau Ainu adunați la punctele de comerț pentru a lucra în pescuitul cu plase mari. Datorită acestui fapt, finanțele Domeniului Matsumae și baza controlului asupra Ezochi au ajuns să fie controlate de marii comercianți. Prin managementul comercianților, producția de fructe de mare din nord, precum hering, somon, și alge kelp, a crescut enorm, eclipsând specialitățile rare din trecut, precum blana de urs sau penele de șoim.
În privința orezului, alimentul de bază, fusese încheiat un acord pentru o aprovizionare monopolistă din partea Domeniului Hirosaki de pe țărmul opus. Totuși, în timpul Marea Foamete din Tenmei, care s-a agravat din anul 2 al erei Tenmei (1782), transportul a fost întrerupt, așa că a fost asigurat transportul orezului pe Kaisen tocmai din Osaka, adâncind și mai mult legăturile cu regiunea Saigoku (vestul Japoniei).
Odată cu extinderea zonelor de pescuit, japonezii au pătruns și în Ezochi de Est, însă populația Ainu de acolo era independentă, iar controlul domeniului era mai slab. Pe atunci, exploatarea poporului Ainu de către comercianți devenise din ce în ce mai aspră în întregul Ezochi. Prin pescuitul cu plase mari, munca salariată a început să fie practicată în diverse părți, iar conflictele cu Ainu au devenit deosebit de evidente în extremitatea estică a Ezochi și în zona sudică a insulelor Kurile. În primul an al erei Kansei (1789), tensiunile au condus la Bătălia de la Kunashiri-Menashi. La finalul epocii Tanuma, prin ancheta asupra Ezochi din era Tenmei, s-a descoperit coborârea spre sud a Rusiei Imperiale către zona Kurilelor (Politica de expansiune spre sud) și pătrunderea dominației dinastiei Qing în Sahalin, precum și faptul că Domeniul Matsumae ascunsese în mod intenționat această situație.
Aflând de înaintarea Rusiei, șogunatul a trimis adesea personal de investigație începând cu anul 5 al erei Tenmei (1785), iar în anul 11 al erei Kansei (1799), i-a confiscat stăpânului Matsumae Akihiro mare parte din Ezochi. Mai exact, la 16 ianuarie s-a decis confiscarea pe o perioadă de 7 ani a teritoriului de la Urakawa din Ezochi de Est (actualul oraș Urakawa) până la Peninsula Shiretoko, iar pe 12 august a fost confiscat teritoriul de la Hakodate până la Urakawa. În schimbul acestor confiscări, domeniului i s-au acordat 5.000 de koku în Districtul Saitama din Provincia Musashi, alături de o sumă anuală de bani.
Secolul al XIX-lea right|thumb|Matsumae Takahiro, daimyō din a doua jumătate a perioadei Edo. Al 12-lea stăpân al Domeniului Matsumae din Ezo.
La 24 mai anul 2 al erei Kyōwa (1802), termenul de 7 ani de confiscare a expirat, dar returnarea Ezochi nu a avut loc. La 22 februarie anul 4 al erei Bunka (1807), și Ezochi de Vest a fost confiscat, iar domeniul a fost transferat la Yanagawa, districtul Date din Provincia Mutsu, primind un venit de 9.000 de koku. În plus, înainte de aceasta, fostul stăpân al domeniului, Matsumae Michihiro, fusese acuzat de un stil de viață destrăbălat și i se ordonase arestul la domiciliu pe viațăEste adevărat că navele rusești soseau frecvent și existau probleme de apărare națională, dar o teorie indică relația sa cu comerțul ilicit ca fiind cauza. De asemenea, înregistrările din acea vreme conțin zvonuri potrivit cărora Michihiro ar fi întreținut o curtezană din Yoshiwara pe vremea când era stăpân al domeniului, existând și teoria unei pedepse pentru stilul său de viață desfrânat. De asemenea, el a avut interacțiuni strânse cu forțe care se opuneau facțiunii principale a șogunatului, ceea ce se presupune că a fost un alt factor. Alții susțin o teorie bazată pe calomnii aduse de foști vasali..
La 7 decembrie anul 4 al erei Bunsei (1821), printr-o schimbare de politică a șogunatului, controlul asupra întregului Ezochi a fost returnat, iar ei au revenit în Matsumae. Au fost confirmate inclusiv eforturile publice și ascunse ale întregului domeniu pe lângă înalții oficiali ai șogunatului. Odată cu aceasta, Domeniul Matsumae a primit din nou rolul apărării nordului. În anul 2 al erei Kaei (1849), din ordinul șogunatului, a început construirea castelului Matsumae Fukuyama, lucrarea fiind finalizată în octombrie anul 1 al erei Ansei (1854).