Cultura Moche

Civilizația Moche (

; alternativ, cultura Moche sau cultura timpurie, pre- sau proto- Chimú ) a înflorit în nordul Peruului între anii 100 și 800 d.Hr., în timpul Epocii Dezvoltării Regionale . Situată lângă actualul oraș Moche (Trujillo, Peru), capitala sudică a civilizației Moche a coordonat un sistem de influență asupra mai multor regiuni, ce păstrau, probabil, un grad de independență.

Mulți cercetători susțin că Moche nu erau organizați politic ca un imperiu sau stat monolitic. Mai degrabă, erau probabil un grup de entități politice autonome care împărtășeau o cultură comună, așa cum se vede în bogata iconografie și arhitectura monumentală care supraviețuiește astăzi.

Moche de Sud și de Nord

Au fost identificate două regiuni ale civilizației Moche acestea sunt Moche de Sud și Moche de Nord, fiecare zonă corespunzând probabil unei entități politice distincte. În trecut, sa crezut că Moche este o singură cultură, regiune și sistem statal. Conceptul divizării civilizației Moche în două regiuni separate a luat naștere prin analiza schimbărilor survenite în ceramica Moche de-a lungul epocilor Această teorie îi aparține lui Rafael Larco Hoyle, considerat părintele studiilor Moche actuale; ipoteza s-a bucurat de un asemenea consens încât, vreme de decenii, necesitatea datării cu radiocarbon a fost considerată secundară, fiind efectuate doar analize izolate.

Regiunea Moche de Sud, considerată a fi inima acestei culturi, cuprindea inițial văile Chicama și Moche și a fost descrisă pentru prima dată de Rafael Larco Hoyle. Situl Huaca del Sol-Huaca de la Luna se consideră ca a fost probabil capitala acestei regiuni La Huaca de la Luna există o pictură murală de mari dimensiuni, reprezentând războinici și prizonieri, care își schimbă orientarea în dreptul unei clădiri din piață numită „recinto 1". În punctul în care muralul întâlnește recinto 1, acesta își schimbă direcția la 90 de grade și parcurge un perete adiacent. Acesta este considerat un „spațiu liminal”. Recinto 1 era o clădire decorată elaborat, situată pe o platformă ridicată în cadrul pieței. ​Regiunea Moche de Nord este alcătuită din trei sisteme de văi:

Valea superioară a râului Piura, zonă asociată culturii Vicús Bazinul inferior al văii Lambayeque, format de cele trei râuri: La Leche, Reque și Zaña Bazinul inferior al văii Jequetepeque

Piura a fost inclusă în sfera de influență Moche doar pe parcursul fazei Moche Timpuriu (sau Moche-Vicús Timpuriu), ulterior regiunea evoluând independent.

Pare să fi existat o dezvoltare independentă pronunțată în cadrul acestor centre Moche (cu excepția celor din est). Controlul centralizat asupra întregii zone Moche ar fi putut avea loc sporadic, însă acesta pare să fi fost rar.

Pampa Grande, situat în valea Lambayeque, pe malul râului Chancay, a devenit unul dintre cele mai mari situri Moche, ocupând o suprafață de peste 400 de hectare.Sit proeminent al perioadei Moche V (600–700 d.Hr.), acesta conține o abundență de ceramică Moche V.

În acest sit au fost descoperite numeroase morminte Moche, inclusiv mai multe sepulturi ale unor femei cu statut special ridicat.

Aurărie / Prelucrarea aurului NuPortrete tip Huaco Nu NUSecvență ceramică în 5 faze NU NU

Legături cu alte culturi

Cronologic, cultura Moche a fost o cultură din Perioada Intermediară Timpurie, precedată de cultura Chavín, precum și de cea Cupisnique, și urmată de cultura Huari și Chimú . Cultura Moche a coexistat cu cultura Ica-Nazca în sud. Se presupune că interacțiunile cu triburile Ica-Nazca au fost limitate; ulterior, aceștia au exploatat resursele de guano​(excremente de păsări marine folosite ca îngrășământ natural) pentru agricultură și au desfășurat, probabil, schimburi comerciale cu populațiile nordice Ceramică Moche a fost găsită lângă Inca, dar nu a fost găsită ceramică Ica-Nazca pe teritoriul Moche.

Populația Moche a întreținut relații și cu cultura cultura vecină Virú . Până în anul 700 d.Hr., au reușit, în cele din urmă, să-și extindă controlul asupra întregii văi a râului Virú.

Cultura materială Moche Ceramică

Cel puțin 500 de piese ceramice Moche prezintă teme sexuale. Actul cel mai frecvent reprezentat este sexul anal, scenele de penetrare vaginală fiind extrem de rare. Majoritatea cuplurilor sunt heterosexuale, având organele genitale sculptate cu atenție pentru a evidenția faptul că anusul, și nu vaginul, este penetrat. Adesea, este ilustrat un sugar care este alăptat în timp ce cuplul întreține raporturi sexuale. Fellatio este reprezentată ocazional, însă cunnilingus-ul este absent. Unele piese înfățișează schelete de bărbați care se masturbează sau care sunt masturbați de femei vii.

Deoarece sistemul de irigații reprezenta sursa bogăției și fundamentul imperiului, cultura Moche a pus un accent deosebit pe importanța circulației și a fluxului. Extinzând această paradigmă, arta Moche a reprezentat frecvent trecerea fluidelor, în special a „fluidelor vieții”, prin orificiile vulnerabile ale corpului uman. Există nenumărate imagini cu războinici învinși care își pierd fluidele vitale prin nas, sau cu victime neajutorate cărora le sunt smulși ochii de către păsări sau de către cei care i-au capturat.

Cromatica ceramicii Moche este adesea simplă, nuanțele de crem-gălbui și roșu intens fiind utilizate aproape exclusiv pentru piesele aparținând elitei. Culorile alb și negru sunt rareori folosite. Civilizația Moche este renumită pentru ceramica de portret, portretele create de aceștia părând să reprezinte indivizi reali. Multe dintre aceste portrete înfățișează persoane cu desfigurări fizice sau defecte genetice. Unele piese ceramice au reprezentat animale, precum un vas cu vulpi care urcă pe o rampă în spirală; în timp ce vulpile sunt redate prin pictură plană, treptele rampei sunt realizate din melci sculptați tridimensional.

Detaliile realiste din ceramica Moche sugerează că aceste piese ar fi putut servi drept modele didactice. Prin intermediul acestor reprezentări, generațiile vârstnice puteau transmite generațiilor tinere cunoștințe fundamentale despre reciprocitate și întrupare. Vasele cu tematică sexuală puteau oferi învățături despre procreare, plăcerea sexuală, normele culturale și sociale, o formă de imortalitate, transferul vieții și al sufletelor, transformare, precum și despre relația dintre cele două viziuni ciclice asupra naturii și vieții.

Textile

Prelucrare metalică Primele obiecte metalice Moche intrate în evidențele arheologice au fost descoperite de către Max Uhle la Huaca del Sol și Huaca de la Luna în cursul anilor 1899 și 1900, însă acestea au fost ignorate în mare măsură, Uhle concentrându-se pe alte aspecte ale siturilor. Prelucrarea metalelor Moche a atras atenția cercetătorilor abia după ce peruanul Rafael Larco Hoyle a publicat lucrarea Los Mochicas în 1945.Deși nu deținea o pregătire formală în arheologie, Larco Hoyle a fost primul care a încercat, cu adevărat, o reconstrucție sistematică a civilizației Moche, bazându-se pe informații provenite din săpături, artă, iconografie, documente spaniole și tradiții moderne. Descoperirea unor artefacte din bronz și aur, îngropate în mormântul „Preotului Războinic” de la situl Huaca de la Cruz, un an mai târziu, a impulsionat, de asemenea, continuarea cercetărilor. Un fenomen similar s-a produs în momentul în care cimitirele de la situl cunoscut astăzi sub numele de Loma Negra, din Valea Piura, au fost scoase la iveală de către jefuitori, aceștia descoperind o bogăție de obiecte din aur, argint și cupru, alături de vase ceramice.O descoperire crucială în contextul metalurgiei Moche a fost cea a Mormintelor de la Sipán, în anul 1986. Aceste morminte au scos la iveală o bogăție de obiecte metalice fără precedent în descoperirile anterioare. Majoritatea acestor piese au rămas în contextul lor original, permițând cercetătorilor să demonstreze, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că obiectele metalice erau strâns legate de puterea elitei Moche. Conducătorii Moche au fost extrem de iscusiți în reprezentarea și perpetuarea puterii lor prin artă, un fapt exemplificat magistral prin metalurgia acestei civilizații.Aceste morminte au conținut o bogăție de obiecte metalice fără precedent în cadrul descoperirilor anterioare. Majoritatea acestor piese au rămas în contextul lor original, permițând cercetătorilor să demonstreze, dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptul că obiectele metalice erau strâns legate de puterea elitei Moche. Conducătorii Moche au fost extrem de iscusiți în a-și reprezenta și perpetua puterea prin intermediul artei, fapt exemplificat magistral prin metalurgia acestei civilizații.”

Tehnicile de prelucrare a metalelor utilizate de populația Moche constituie un domeniu de cercetare fascinant. Acestea au fost, probabil, printre cele mai avansate din lume la acea vreme; restaurarea pieselor originale s-a dovedit a fi o provocare dificilă pentru mulți metalurgiști din prezent. Meșteșugarii au perfecționat o mare varietate de tehnici de prelucrare. La invazia lor din secolul al XVI-lea, conchistadorii spanioli au remarcat măiestria obiectelor metalice produse de incași. Spre deosebire de metalurgiștii europeni, incașii suflau prin tuburi lungi pentru a înteți jarul, în loc să utilizeze foale pentru a crea un flux forțat de aer.Este probabil ca populația Moche să fi utilizat o metodă similară. De fapt, arheologii au identificat mai multe boluri din cultura Moche care redau acest proces. Deși multe dintre tehnicile de prelucrare a metalelor au fost inventate sau, cel puțin, perfecționate de către Moche, aceștia datorează invenția unora dintre metodele lor cele mai utilizate, cel puțin parțial, influențelor culturii Chavín care i-a precedat. La fel ca artiștii din cultura Chavín, aceștia foloseau în principal aliaje ce conțineau diverse combinații de aur, argint sau cupru, pe care ei înșiși le-au dezvoltatDeși, în ansamblu, arta Moche este una independentă de stilul Chavín, multe motive recurente întâlnite în arta Moche, inclusiv în prelucrarea metalelor, par să își aibă originile în cultura Chavín. Arta Moche continuă tradiția figurilor antropomorfe, precum și cea a personajelor cu colți proeminenți, deși acești colți sunt, de regulă, mai puțin pronunțați decât în arta Chavín și apar cu o frecvență mai redusă. Aceasta nu înseamnă însă că populația Moche nu și-a pus propria amprentă asupra societății andine.

După finalizarea acestei etape, puteau fi utilizate mai multe tehnici pentru finisarea piesei. Adesea, erau atașate și alte elemente, uneori cu intenția de a crea piese mobile. De cele mai multe ori, acest lucru se realiza prin presarea marginilor metalului (crimping) sau prin utilizarea unor clapete și fante de îmbinare între cele două părți, însă erau utilizate și sudura sau îmbinarea prin presare la cald. Finisajele puteau fi adăugate prin gofrare, perforare și cizelare, alături de încrustarea altor materiale prețioase. Pietre precum lapis lazuli, turcoazul, scoicile Spondylus și altele au fost găsite încrustate în lucrările metalice Moche. Este demn de remarcat faptul că multe dintre aceste materiale nu se găsesc pe coasta unde a trăit populația Moche. Lapis lazuli era disponibil doar din zona actualului Chile, la sute de kilometri spre sud, iar scoicile Spondylus trebuiau aduse din nord, din zona actualului Ecuador. Acest lucru demonstrează clar că Moche trebuie să fi avut rețele comerciale extinse și, probabil, contacte cu alte culturi. De asemenea, este demn de notat, în acest context, faptul că multe dintre animalele redate cu acuratețe în arta Moche se găsesc doar în regiunile tropicale ale Amazonului.

Inginerie agricolă