Michael Baigent (născut Michael Barry Meehan, ) a fost un scriitor neozeelandez care a publicat o serie de lucrări populare ce pun la îndoială percepțiile tradiționale asupra istoriei și a vieții lui Iisus. Este cunoscut în special drept coautor al cărții The Holy Blood and the Holy Grail (în ).

Biografie Michael Baigent s-a născut pe 27 februarie 1948 în Nelson, Noua Zeelandă și și-a petrecut copilăria în comunitățile învecinate, și Wakefield. Tatăl său a fost un romano-catolic devotat, iar Baigent a primit o educație în teologia catolică începând de la vârsta de cinci ani. După ce tatăl său a părăsit familia când Baigent avea opt ani, acesta a mers să locuiască împreună cu bunicul său matern, Lewis Baigent, adoptându-i numele de familie. Străbunicul său, Henry Baigent, a fost primar al orașului Nelson și a fondat o afacere în domeniul forestier, H. Baigent and Sons.

Școlarizarea sa secundară a avut loc la Colegiul Nelson, după care a urmat cursurile Universității din Canterbury, Christchurch. Inițial, intenția sa a fost de a studia științele pentru a continua afacerea forestieră a familiei, însă ulterior s-a orientat către studiul religiei comparate și al filozofiei.

După absolvire în 1972, Baigent a călătorit extensiv în diverse țări, lucrând ca freelancer. A avut perioade în care a lucrat ca fotograf de război în Laos și fotograf de modă în Spania, înainte de a ajunge în Anglia în 1976. În timp ce lucra pentru departamentul foto al BBC și făcea ture de noapte la o fabrică de băuturi răcoritoare, l-a cunoscut pe Richard Leigh prin intermediul unui producător de televiziune care realiza o serie despre Cavalerii Templieri.

Leigh avea să îi devină colaborator frecvent pe parcursul întregii sale vieți profesionale. Cei doi s-au alăturat lui Henry Lincoln în cercetarea presupusului mister de la Rennes-le-Château din Franța, ale cărui detalii au fost dezvăluite în cartea The Holy Blood and the Holy Grail.

În anul 2000, Baigent a obținut un masterat în studiul Misticismului și al Experienței Religioase la Universitatea din Kent.

A fost un membru al Francmasoneriei și a deținut funcția de Marele Ofițer (în 2005) în cadrul Marii Loji Unite a Angliei. De asemenea, a fost redactor al publicației Freemasonry Today din primăvara anului 2001 până în vara anului 2011, perioadă în care a pledat pentru o abordare mai liberală a francmasoneriei.

Viața personală Baigent s-a căsătorit cu Jane, designer de interior, în 1982. Împreună au avut două fiice, Isabelle și Tansy, la care s-au adăugat cei doi copii ai soției dintr-o căsătorie anterioară. A încetat din viață în urma unei hemoragii cerebrale la Brighton, East Sussex, pe 18 iunie 2013.

Publicații The Holy Blood and the Holy Grail Publicată pe 18 ianuarie 1982, lucrarea The Holy Blood and the Holy Grail a popularizat ipoteza conform căreia adevărata natură a căutării Sfântului Graal ar fi fost faptul că Isus și Maria Magdalena au avut un copil împreună. Aceasta ar fi fost prima dintr-o descendență care, mai târziu, s-a unit prin căsătorie cu o dinastie regală francă, cea a Merovingienilor, fiind totodată asociată cu o societate secretă cunoscută sub numele de Prioria din Sion.

Teoria conform căreia Iisus și Maria Magdalena ar fi avut o relație fizică se bazează pe interpretarea dată de Baigent „sărutului sfânt” pe gură — gest care, în creștinismul primar, era practicat de obicei între bărbați — și conceptului de căsătorie spirituală, așa cum apar ele în Evanghelia după Filip. Această ipoteză fusese promovată anterior și de alți autori, precum Laurence Gardner și Margaret Starbird.

Primirea din partea publicului și a criticilor Cartea a devenit un bestseller în America. Lucrarea a recăpătat popularitate după publicarea romanului Codul lui Da Vinci de Dan Brown, vânzându-se în peste șase milioane de exemplare.

Istoricul a catalogat cartea drept o colecție de neadevăruri senzaționaliste și raționamente distorsionateThe Times, 18 ianuarie 1982.. Autorii au intrat rapid într-o dispută publică în cadrul unei emisiuni BBC cu aceasta și cu Episcopul de Birmingham. Într-o recenzie acidă pentru The Observer, criticul Anthony Burgess scria: „Este tipic pentru sufletul meu iremediabil faptul că pot vedea acest lucru doar ca pe o temă minunată pentru un roman.” O recenzie din Kirkus Reviews a descris lucrarea ca pe o fantasmagorie intrigantă în care autorii au sărit „la înălțimi periculoase pentru a ajunge la concluzii nebunești”. Colin Henderson Roberts, recenzând pentru , a notat că lucrarea promovează o ipoteză absurdă și comite erori majore în încercarea de a obține răspunsuri simple și reductive la întrebări complexe.

Imediat după publicarea romanului Codul lui Da Vinci, publicația The New York Times Book Review a inclus The Holy Blood and the Holy Grail în rândul marilor lucrări de pseudoistorie populară din toate timpurile. John J. Doherty, bibliotecar specializat în literatură la Northern Arizona University, scriind în volumul King Arthur in Popular Culture, descrie lucrarea ca fiind „demontată complet atât de către cercetători, cât și de critici”. Specialistul în studiile arturiene a comentat că lucrarea este o „pseudoistorie notorie”, care își fundamentează argumentele pe aluzii și speculații fertile, fiind nevoie de o carte de lungime egală pentru a o diseca și infirma în totalitate.

În 2005, o emisiune difuzată de și prezentată de a analizat argumentele principale ale lui Brown, Baigent și Leigh, catalogând întregul episod drept o farsă. Arnaud de Sède, fiul lui , a declarat categoric că tatăl său și Plantard au inventat existența unei Priorii din Sion vechi de 1.000 de ani, descriind întreaga poveste drept „aberații”Tony Robinson (prezentator) (3 februarie 2005). The Real Da Vinci Code. Channel Four Television.. Odată cu proliferarea și popularitatea tot mai mare a cărților, site-urilor și filmelor care tratează lucrările lui Baigent, mulți critici consideră că acestea au jucat un rol influent în popularizarea teoriilor conspirației și a pseudoistoriei. Damian Thompson a remarcat că autorii „folosesc retorica istoriei autentice, dar nu și metoda acesteia, pentru a prezenta miturile drept fapte”. Laura Miller, scriind pentru Salon, a descris cartea ca fiind o lucrare care avansează o idee absurdă în etape — mai întâi ca o presupunere îndrăzneață, apoi ca o ipoteză tentativă și, în final, ca un fapt incontestabil — totul dintr-o atmosferă de autenticitate falsă.

Procesul intentat lui Dan Brown Unele dintre ideile prezentate în cartea lui Baigent, The Holy Blood and the Holy Grail, au fost ulterior încorporate în romanul de succes Codul lui Da Vinci al lui Dan Brown.

În romanul Codul lui Da Vinci, Dan Brown l-a numit pe principalul antagonist — un istoric regal britanic, cavaler și expert în Sfântul Graal — Sir Leigh Teabing (cunoscut și sub numele de „Profesorul”), ca un omagiu adus autorilor cărții The Holy Blood and the Holy Grail. Numele personajului combină numele de familie al lui Richard Leigh cu „Teabing”, care este o anagramă a numelui Baigent.

În martie 2006, Baigent și Leigh au intentat un proces la o instanță din Regatul Unit împotriva editurii lui Brown, Random House, invocând încălcarea drepturilor de autor.

Simultan cu procesul de plagiat, Baigent a lansat o nouă carte, The Jesus Papers, despre care s-a spus că nu ar fi fost decât o reluare a temelor din The Holy Blood and the Holy Grail, programată strategic pentru a profita de campania de promovare a filmului Codul lui Da Vinci, precum și de atenția mediatică generată de proces. În postfața cărții (pag. 355), Baigent susține că data lansării fusese stabilită de editura Harper Collins cu mult timp înainte.

Pe 7 aprilie 2006, judecătorul Înaltei Curți, Peter Smith, a respins cererea privind încălcarea drepturilor de autor formulată de Michael Baigent și Richard Leigh. La data de 28 martie 2007, cei doi au pierdut și recursul, fiind obligați să suporte cheltuieli de judecată în valoare de aproximativ 3 milioane de lire sterline.

Alte lucrări Începând cu anul 1989, Baigent și Leigh au scris împreună mai multe cărți, cea mai importantă fiind The Dead Sea Scrolls Deception (1991). În această lucrare, ei au utilizat în principal teoriile controversate ale lui cu privire la interpretarea Manuscriselor de la Marea Moartă. Această carte a fost ulterior discreditată de Otto Betz și Rainer Riesner în lucrarea lor, Jesus, Qumran and The Vatican: Clarifications (1994)Londra: SCM Press, 1994..

În 1999, Baigent și Leigh au publicat The Inquisition (în ). Bernard Hamilton, scriind în , a descris cartea ca urmărind „o relatare foarte învechită și înșelătoare”, care a ignorat toate evoluțiile moderne în studiile despre Inchiziție și i-a exagerat grosolan puterea și influența, până la punctul de a fi polemică. Scriind pentru revista The Spectator, a considerat că autorii au compus o critică acidă prost informată împotriva catolicismului, fără niciun interes în „înțelegerea subtilităților și paradoxurilor din istoria Inchiziției”. O recenzie în The Independent a remarcat că lucrarea este în mare parte monotonă și lipsită de controverse, reiterând fapte care erau cunoscute deja de decenii, dar care, treptat, au lăsat loc isteriei în tentativa sa de a trage un paralelism între instituția antică și abuzul actual de putere al autorităților catolice. Dongwoo Kim, scriind în Constellations, a notat că lucrarea nu constituie o contribuție semnificativă, fiind un epitom al istoriografiei „Whig” care a căutat o clasificare binară a trecutului între bine și rău, plasând totodată Biserica Catolică drept „antiteza modernității și a liberalismului”.

Baigent însuși a recunoscut că niciuna dintre teoriile sale nu a oferit rezultate concrete: „Mi-ar plăcea să cred că, în timp, o mare parte din acest material va fi dovedit”, a spus el, „dar este doar o speranță de-a mea”.

Bibliografie Autor unic

Scrise în colaborare cu Richard Leigh și Henry Lincoln

Scrise în colaborare cu Richard Leigh

Scrise în colaborare cu alți autori

Freemasonry Today, (editor) 2001-2011

Note

Legături externe

Categorie:Nașteri în 1948 Categorie:Nașteri pe 27 februarie Categorie:Decese în 2013 Categorie:Decese pe 17 iunie Categorie:Scriitori neozeelandezi Categorie:Scriitori de non-ficțiune Categorie:Francmasoni