The Anderson Tapes

The Anderson Tapes este un film polițist american din 1971, regizat de Sidney Lumet, avându-i în distribuție pe Sean Connery, Dyan Cannon, Martin Balsam, , Garrett Morris, Margaret Hamilton și . Scenariul, scris de Frank Pierson, a fost bazat pe romanul epistolar omonim din 1970 al lui Lawrence Sanders, alcătuit în principal din transcrieri ale unor înregistrări pe bandă magnetică. Coloana sonoră a filmului este semnată de Quincy Jones, producția marcând totodată debutul într-un film de lungmetraj al lui Christopher Walken.

A fost primul film important care s-a concentrat pe omniprezența supravegherii electronice, de la camerele de securitate din spațiile publice până la dispozitivele de înregistrare ascunse.

Rezumat

Spărgătorul de seifuri John „Duke” Anderson este eliberat după zece ani de închisoare. El își reia imediat relația cu fosta sa iubită, Ingrid Everleigh. În timp ce Anderson se afla în închisoare, Ingrid a fost întreținută de un om bogat pe nume Werner, care i-a oferit un apartament într-un bloc din Upper East Side, în Manhattan. Anderson hotărăște rapid să jefuiască întreaga clădire dintr-o singură lovitură, umplând o dubă de mobilă cu bunurile furate. El obține finanțare de la un șef al Mafiei, Pat Angelo, răscumpărând o favoare care îi era datorată, și își adună o echipă formată din patru oameni. Din această echipă de infractori fac parte un fost condamnat în vârstă și alcoolic, „Pop”, eliberat din închisoare în aceeași zi cu Anderson, și „The Kid”.

Fără știrea lui Anderson, el se află sub o supraveghere omniprezentă pe tot parcursul operațiunii, de la primele etape ale planificării până la executare. Printre cei care îl monitorizează se numără Bureau of Narcotics and Dangerous Drugs, care verifică un traficant de droguri eliberat; FBI-ul, care investighează activiști de culoare și traficul de antichități între state; IRS-ul, care este pe urmele șefului mafiot ce finanțează operațiunea; și un detectiv privat angajat de Werner pentru a-și spiona amanta, pe Ingrid. Diversele agenții federale, statale și municipale care efectuează supravegherea au misiuni (și ținte) diferite, astfel încât niciuna nu reușește să facă legătura între informații și să anticipeze jaful.

Anderson îl racolează pe traficantul de antichități corupt Tommy Haskins pentru a cerceta blocul de apartamente, a identifica bunurile de valoare și a evalua potențiala pradă. El îl aduce pe Edward Spencer pentru a conduce camionul de evacuare. „The Kid” se va ocupa de alarmele anti-efracție și de telefoane. Îi spune lui „Pop”, care îl sună pentru a-l întreba dacă se poate muta cu el, să fie pregătit pentru o „lucrare”. Mafia îl impune în echipa jafului pe bătăușul Rocco „Socks” Parelli, un psihopat devenit o povară pentru ei. Ca parte a înțelegerii, Anderson trebuie să îl ucidă în timpul jafului. Anderson consideră că operațiunea este deja destul de complicată, dar acceptă cu ezitare.

Operațiunea se desfășoară în timpul unui weekend dedicat Zilei Muncii. Deghizați în personal al unei firme de mutări, membrii echipei taie firele de telefonie și de alarmă și înaintează prin clădire, adunând locatarii pe măsură ce jefuiesc fiecare apartament. „Pop” joacă rolul portarului, în timp ce cel real este legat și pus sub căluș în pivniță. Jerry Bingham, fiul a doi dintre locatari, este un paraplegic și astmatic care este lăsat în urmă în camera sa dotată cu aer condiționat. Folosindu-și echipamentul de radioamatorism, acesta transmite un apel de urgență privind un jaf în desfășurare în clădirea sa. Radioamatori din alte state recepționează alerta și notifică Departamentul de Poliție din New York. În timp ce infractorii își continuă activitatea fără să bănuiască nimic, poliția intervine în forță și încercuiește clădirea, mobilizând Unități de Servicii de Urgență pentru a gestiona situația.

Pe măsură ce poliția înaintează, Anderson îl împușcă pe „Socks”, iar echipa de polițiști deschide focul, împușcându-l și neutralizându-l pe Anderson. Ceilalți jefuitori îl abandonează și încearcă să fugă cu camionul de mutări, dar sunt neutralizați și prinși după ce camionul se izbește de un baraj al poliției, în timp ce duba de rezervă se prăbușește, iar șoferul moare. „Pop” se predă, luând asupra sa toată vina și acoperindu-i pe ceilalți prin aruncarea responsabilității pe umerii lui „Socks”. Neadaptat la viața în libertate, el își dorește să se întoarcă la închisoare. În timpul percheziționării clădirii, poliția descoperă un echipament de ascultare audio lăsat în urmă de detectivul privat angajat să o supravegheze pe Ingrid.

Anderson moare, iar când povestea infracțiunii apare în ziarul de dimineață, BNDD, FBI, IRS și detectivul privat ordonă ștergerea benzilor de înregistrare, astfel încât nicio investigație ulterioară privind interceptările lor ilegale să nu poată duce la ei.

Distribuție Sean Connery în rolul lui John „Duke” Anderson Dyan Cannon în rolul lui Ingrid Everleigh Martin Balsam în rolul lui Tommy Haskins în rolul lui Edward X. „Iron Balls” Delaney în rolul lui Pat Angelo Dick Anthony Williams în rolul lui Edward Spencer Val Avery în rolul lui Rocco „Socks” Parelli Garrett Morris în rolul sergentului Everson Stan Gottlieb în rolul lui William „Pop” Meyerhoff Christopher Walken în rolul lui Kurt Spencer alias „The Kid” Conrad Bain în rolul dr. Rubicoff Margaret Hamilton în rolul domnișoarei Kaler Anthony Holland în rolul psihologului Scott Jacoby în rolul lui Jerry Bingham Judith Lowry în rolul doamnei Hathaway în rolul doamnei Longene (creditată ca Meg Miles) Norman Rose în rolul lui Longene Max Showalter în rolul lui Bingham Janet Ward în rolul doamnei Bingham Paul Benjamin în rolul lui Jimmy Helen Martin în rolul funcționarei bancare Jack Doroshow în rolul lui Eric în rolul lui Werner Gottlieb

Producție Două personaje din romanul pe care s-a bazat filmul au fost comasate pentru ecranizare: „Ingrid Macht” și „Agnes Everleigh” au devenit „Ingrid Everleigh”.

Sean Connery, Martin Balsam și regizorul Sidney Lumet aveau să lucreze din nou împreună la Crima din Orient Express. Connery mai lucrase anterior cu regizorul la Colina, iar cei doi aveau să se reunească în anul următor pentru The Offence și din nou, mulți ani mai târziu, pentru Family Business. Balsam și Lumet mai lucraseră împreună anterior la 12 oameni furioși.

Acesta a fost primul film de lungmetraj important pentru Christopher Walken, precum și ultima apariție cinematografică pe ecran a lui Margaret Hamilton. Cliff Robertson a susținut că a refuzat un rol în film.

Interpretarea lui Sean Connery în rolul simpaticului infractor Duke Anderson a fost esențială pentru a scăpa de tipologia personajului James Bond. De asemenea, rolul i-a redat statutul printre cei mai importanți actori din Statele Unite.

The Anderson Tapes a fost filmat în locații reale din New York, pe Fifth Avenue, la Convent of the Sacred Heart (clădirea cu apartamente de lux), în închisoarea , la autogara Port Authority, la Luxor Health Club și în . Scenele de interior au fost filmate la studiourile Hi Brown și ABC-Pathé, ambele aflate în New York. Producția a avut un buget restrâns, iar filmările s-au desfășurat de la jumătatea lunii august până la 16 octombrie 1970. Filmul a fost primul realizat de producătorul Robert M. Weitman în calitate de producător independent.

Columbia Pictures nu a fost mulțumită de conceptul privind finalul filmului, în care Connery scăpa și era urmărit de elicopterele poliției, temându-se că acest lucru ar fi dăunat vânzărilor către televiziune, care impunea în general ca faptele reprobabile să nu rămână nepedepsite.

The Anderson Tapes a avut premiera pe posturile de televiziune americane la 11 septembrie 1972, ca parte a emisiunii NBC Monday Night at the Movies.

Recepție Box office Filmul a generat încasări de 5 milioane de dolari din închirieri în Statele Unite și Canada.

Recepție critică de la The New York Times a numit filmul „bine realizat și distractiv”. El a remarcat regia lui Lumet scriind că „calitatea profesionalismului apare în manifestări extrem de frumoase care ridică un film nicidecum perfect la un nivel de eficiență inteligentă care nu este atât de departe de sfera artei”.

Roger Ebert a apreciat filmul, dar a numit accentul pus de Lumet pe supravegherea electronică un „defect structural grav”. Andrew Sarris de la a scris că filmul conține doar „11 minute bune”, numind restul peliculei „confuz și incert”.

Note

Legături externe

Categorie:Filme americane din 1971 Categorie:Filme în limba engleză din 1971 Categorie:Filme de jafuri Categorie:Filme neo-noir Categorie:Filme regizate de Sidney Lumet Categorie:Ecranizări de romane americane Categorie:Filme cu acțiunea în New York (oraș) Categorie:Filme Columbia Pictures