Alexandru A. Beldiman

Alexandru A. Beldiman (întâlnit și sub forma Alexandru Al. Beldiman; ) a fost un diplomat român și membru al societății Junimea. Intrat în serviciul diplomatic în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a ocupat funcții în reprezentanțele României de la Berlin, Sofia și Viena și în Ministerul Afacerilor Străine. Între 1896 și 1916 a fost trimis extraordinar și ministru plenipotențiar al României la Berlin.

Nu trebuie confundat cu tatăl său, Alexandru V. Beldiman (1832–1898), fost prefect al Poliției Capitalei în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza și fondator al ziarului Adevărul.

Biografie și studii Alexandru A. Beldiman s-a născut la Iași la 16/28 mai 1855, fiind fiul lui Alexandru V. Beldiman. Și-a continuat studiile juridice la Berlin, unde a obținut în 1877 doctoratul în științe juridice. Teza sa de doctorat, De pactis dotalibus secundum jus romanum, a fost susținută la 28 iulie 1877 și tipărită în același an la Berlin.

Junimea Beldiman a devenit membru al Junimii în 1877. În Amintiri din Junimea, Iacob Negruzzi îl menționează explicit între membrii societății și consemnează că participarea sa literară a fost restrânsă, acesta scriind numai pentru „Dosarul Aniversărei”. Negruzzi amintește totodată începuturile carierei sale diplomatice la Berlin și Sofia și faptul că avea să devină ministru plenipotențiar al României la Berlin.

Prezența sa în cercul junimist este documentată și de fotografia colectivă a membrilor Junimii din 1883, în care apare pe rândul al optulea, alături de Theodor Buiucliu, Alexandru D. Xenopol, Petru Th. Missir, Aristide Peride, V. Cuciureanu și G. Zaharia.

Cariera diplomatică Beldiman și-a început cariera diplomatică la Berlin. În 1878 a fost numit secretar al Agenției diplomatice române din capitala Germaniei. În anii următori a ocupat funcții la Sofia și Viena, iar în 1883 a devenit director al Diviziunii politice din Ministerul Afacerilor Străine. În același an a girat temporar afacerile Legației României la Berlin, în timpul absenței titularului postului.

După alte însărcinări diplomatice în Balcani, la Sofia și Belgrad, la 18 ianuarie 1896 a fost numit trimis extraordinar și ministru plenipotențiar al României pe lângă împăratul german Wilhelm al II-lea, înlocuindu-l pe Grigorie I. Ghica. A rămas șef al Legației României la Berlin până în 1916.

Istoricul Claudiu-Lucian Topor îl încadrează pe Beldiman între diplomații români cu o pronunțată orientare germanofilă și leagă activitatea sa de la Berlin de politica externă promovată în timpul domniei regelui Carol I, bazată, înaintea Primului Război Mondial, pe relațiile României cu Tripla Alianță.

Primul Război Mondial În vara anului 1914, în contextul crizei internaționale declanșate după atentatul de la Sarajevo, Beldiman a purtat mai multe discuții cu regele Carol I. La 17 iulie 1914 a fost primit la Castelul Peleș, iar la 21 iulie regele l-a vizitat la Dârste, lângă Brașov, înaintea plecării diplomatului spre Berlin. Beldiman a plecat la 22 iulie, a aflat la Praga despre ultimatumul austro-ungar adresat Serbiei și a ajuns la Berlin în seara de 24 iulie.

După izbucnirea războiului, Beldiman a rămas la postul său de la Berlin. Activitatea sa din această perioadă și ultimele instrucțiuni primite de la Carol I au fost prezentate de el însuși într-un articol publicat în 1924, ulterior republicat și analizat de istoricul George Trohani.

Misiunea sa în capitala Germaniei s-a încheiat în 1916, anul intrării României în război împotriva Puterilor Centrale și al întreruperii relațiilor diplomatice româno-germane.

Lucrări Biblioteca Academiei Române înregistrează mai multe lucrări juridice, istorice și politice publicate de Alexandru A. Beldiman în limbile română, germană și latină. Unele au apărut sub pseudonimele „Gheorghe Frunză” și „Ein dreibundfreundlicher Diplomat”.

Herr Karl Braun-Wiesbaden der Tissot Romaeniens, Berlin, 1876; De pactis dotalibus secundum jus romanum, Berlin, 1877; Un pas înainte în istoria României, sub pseudonimul Gheorghe Frunză, București, 1884; Cestiunea porturilor france, București, 1888; O crimă de stat. Rescoala sătenilor din primăvara anului 1888, București, 1889; Fürst Bismark und Russlands Orientpolitik, sub semnătura „Ein dreibundfreundlicher Diplomat”, Berlin, 1892; România înșalată și jertfită. Scrisoarea adresată Domnului Prim Ministru Ion I. C. Brătianu în ziua căderei Bucureștilor urmată de o încheiere privitoare la alianța cu Rusia, București, 1917.

În 1924 a publicat în Revista Vremei articolul „Ultimelor instrucțiuni ale regelui Carol. Situația României în ajunul izbucnirei războiului mondial (21–31 iulie 1914)”, consacrat misiunii sale diplomatice din zilele premergătoare izbucnirii Primului Război Mondial.

Note

Bibliografie

Categorie:Nașteri în 1855 Categorie:Decese în 1924 Categorie:Diplomați români Categorie:Junimiști Categorie:Ieșeni