thumb|Poziția splinei în relație cu stomacul Splina este un organ esențial sistemelui limfatic și imunitar. Acesta este situat în cadranul superior stâng al abdomenului, cu principalele funcții de a filtra sângele și a activa specifice răspunsuri imunitare.

Funcții Distrugerea eritrocitelor și trombocitelor îmbătrânite; Transformarea hemoglobinei în bilirubină; Un depozit foarte important de fier in organism (rezultat in urma descompunerii hemoglobinei); Poate produce anticorpi (persoanele cărora le lipsește splina sunt mai predispuse la anumite afecțiuni bacteriene); La fetuși, splina produce eritrocite și leucocite, însă către ultimele luni ale vieții intrauterine, această funcție este preluată de măduva oaselor.

Anatomie thumb|right|Anatomia externă a splinei thumb|right|250px|Splina (imagine laparoscopică) Splina ocupă loja splenică, situată în hipocondrul stâng, între diafragmă (superior și posterior), stomac (anterior) și rinichiul stâng (medial). Are o culoare brun-roșcată spre violet închis și o greutate medie de 150-200 grame, variind în funcție de cantitatea de sânge acumulată. Are o formă ovoidă, asemănătoare unui bob de cafea, prezentând: două fețe (diafragmatică și viscerală), două margini (superioară-anterioară, adesea crestată, și inferioară-posterioară) și două extremități (anterioară și posterioară).

Splina are o structură caracteristică, fiind alcătuită din: capsula fibroasă și parenchimul splenic (pulpa splinei).

Capsula fibroasă se găsește la suprafața splinei și este acoperită aproape integral de peritoneu. Ea trimite spre interior septuri numite trabecule, care se anastomozează și formează un cadru de susținere pentru parenchim. Capsula împreună cu trabeculele formează stroma conjunctivă. Aceasta conține numeroase fibre conjunctive, fibre elastice și un număr redus de fibre musculare netede, care permit splinei să se contracte ușor pentru a expulza sângele în circulație.

Parenchimul splenic este așezat în ochiurile stromei și este format din două părți distincte:

Pulpa albă, ce reprezintă componenta imunologică a splinei. Este formată din țesut limfoid care se dispune sub formă de teci în jurul arterelor splenice (teci limfatice periarteriale) și sub formă de noduli limfatici (corpii lui Malpighi).

Pulpa roșie ce ocupă restul spațiului și are rol de filtrare. Este formată din cordoane splenice (Billroth) și un sistem bogat de sinusuri venoase.

Sinusurile venoase sunt canale largi, puternic anastomozate, cu un perete permeabil ce permite trecerea elementelor figurate ale sângelui. Ele fac legătura între sistemul arterial capilar și sistemul venos al splinei. Peretele sinusurilor este alcătuit din celule endoteliale alungite și fibre de reticulină dispuse circular, funcționând ca un filtru biologic ce reține hematiile îmbătrânite sau anormale.

Vascularizație și inervație thumb|right|250px|Schiță de la Gray's Anatomy cu suprafața viscerală a splinei

Artera splenică, o ramură a trunchiului celiac, are un traiect sinuos deasupra pancreasului și pătrunde prin hil, unde se ramifică în 5-6 ramuri segmentare. Acestea nu se anastomezează între ele, ceea ce transformă segmentele splenice în unități vasculare independente. Arterele trabeculare sunt ramurile segmentare ce pătrund în interiorul parenchimului prin trabeculele conjunctive.

Artera centrală; Când o arteră părăsește trabecula și intră în parenchim (pulpa albă), devine tecată de un manșon de limfocite (PALS - periarteriolar lymphoid sheaths).

Artera centrală se ramifică în pensulă, formând arteriole drepte, foarte subțiri. Capilarele cu teacă sunt ultimele segmente arteriale, înconjurate de macrofage, având un rol critic în filtrarea imunologică.

La om predomină circulația deschisă, în raport la sângele și traseul lor în vene. Sângele din capilarele penicilare se varsă direct în rețeaua reticulară a pulpei roșii.

Aici, elementele figurate trebuie să „se strecoare” prin fantele pereților sinusurilor venoase pentru a reintra în circulație. Hematiile bătrâne sau rigide nu reușesc și sunt fagocitate de macrofage.

Sângele colectat de sinusurile venoase trece în venele trabeculare, care converg la nivelul hilului pentru a forma vena splenică. Aceasta se unește ulterior cu vena mezenterică superioară pentru a forma vena portă, direcționând sângele către ficat.

Splina este inervată predominant de fibre vegetative simpatice care provin din plexul celiac.

Fibrele simpatice postganglionare: Urmează traiectul arterei splenice și pătrund în organ prin hil.

Funcție: Acestea au rol vasoconstrictor (reglează fluxul sanguin) și intervin în contracția capsulei splenice și a trabeculelor (un mecanism de „autotransfuzie” prin care splina eliberează rezervele de sânge în circulația generală în caz de efort sau hemoragie).

Inervația senzitivă: Este asigurată de fibre ce transmit distensia capsulei (responsabile pentru durerea în „punct în lateral” la efort).

Legături externe Splina (Dicționar medical)

Categorie:Sistemul limfatic Categorie:Organe (anatomie)