John Harold Williamson () a fost un economist britanic,care a inventat termenul „Consensul de la Washington” . A fost cercetător senior la Institutul Peterson pentru Economie Internațională din 1981 până la pensionarea sa în 2012. În acea perioadă, a fost directorul proiectului pentru Grupul de experți la nivel înalt al Națiunilor Unite privind finanțarea pentru dezvoltare în 2001. De asemenea, a fost economist-șef pentru Asia de Sud al Bănciii Mondiale în perioada 1996-1999, consilier al Fondului Monetar Internațional între 1972 și 1974 și consultant economic al Trezoreriei Regatului Unit între 1968 și 1970. A fost, de asemenea, profesor de economie la Pontifícia Universidade Católica do Rio de Janeiro (1978–1981), Universitatea din Warwick (1970–1977), Massachusetts Institute of Technology (1967, 1980), Universitatea din York (1963–1968) și Universitatea Princeton (1962–1963).

Este cel mai bine cunoscut pentru crearea termenului ,,Consensului de la Washington” în 1989. În cadrul Consensului de la Washington,el a elaborat 10 reguli impuse de Banca Mondială,Fondul Monetar Internațional și guvernul SUA țărilor în curs de dezvoltare. El a ajuns să se opună vehement modului în care acele recomandări au fost impuse țărilor în curs de dezvoltare și a utilizării lor de către neoliberali.

Note

Categorie:Nașteri în 1937 Categorie:Decese în 2021 Categorie:Economiști britanici