Luiza-Elena Spiridon (n. 9 martie 1988, Târgu Jiu, județul Gorj), cunoscută profesional ca Luiza Spiridon, este o cântăreață, compozitoare și producătoare de muzică creștină și muzică sacră.
Biografie și educație Luiza Spiridon s-a născut pe 9 martie 1988 în orașul Târgu Jiu, într-o familie de artiști ai muzicii populare românești. A început studiul muzicii la vârsta de 7 ani prin intermediul viorii, iar în perioada adolescenței s-a alăturat corului bisericii, moment care i-a îndreptat atenția către muzica religioasă și interpretarea vocală.
A urmat studii de canto clasic la Liceul de Muzică „Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu și s-a licențiat la Facultatea de Muzică din Craiova. Pe parcursul carierei, și-a perfecționat tehnica vocală alături de dr. Gabriela Duțescu, „Cum să ne îngrijim vocea? Doctor foniatru Gabriela Duțescu”. Luiza Spiridon. 19 ianuarie 2016. medic foniatru, cunoscută pentru activitatea sa de instruire vocală a unor artiști și concurenți ai emisiunii Vocea României.
Carieră muzicală În anul 2010 a susținut primul său concert pe o scenă din București, la Sala Radio, eveniment care a marcat un moment important în cariera sa de solistă. De-a lungul anilor, a lansat mai multe albume și materiale discografice.
Activitatea sa concertistică cuprinde numeroase recitaluri și concerte de muzică creștină desfășurate în diferite localități din România, pe scene precum Sala Radio din București, Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, sau la Târgu Jiu. Concertele și activitatea sa au fost reflectate în presă și difuzate în cadrul unor emisiuni și programe de sărbători la Speranța TV și Radio Vocea Speranței. „O viață pentru muzică și credință | Luiza Spiridon | Portative și Portrete”. Speranța TV. 16 noiembrie 2024. „Luiza Spiridon - Făgăduință”. Speranța TV. 12 iulie 2016.
Turnee internaționale Luiza Spiridon a susținut numeroase turnee și concerte de muzică creștină dedicate comunităților românești din diaspora și publicului internațional. În Olanda, a susținut concerte la Dirksland, unde activitatea sa concertistică a fost relatată de publicația locală Eilandennieuws. De asemenea, a susținut concerte în alte țări europene și în Statele Unite ale Americii.
Proiecte umanitare și colaborări A colaborat cu ADRA în cadrul proiectului „Speranță pentru imigranți”, lansând alături de artiștii Gabriel Cotabiță și Paula Seling piesa „Love is the way”, un proiect muzical caritabil dedicat sprijinirii refugiaților.
Proiectul „Lumină din Lumină” Luiza Spiridon este inițiatoarea și organizatoarea proiectului anual de muzică sacră și creștină Lumină din Lumină (desfășurat prin intermediul Asociației Amazing Media). Proiectul reunește orchestre și artiști invitați din România.
În cadrul acestor concerte, a interpretat piese în duet cu artista Paula Seling (precum piesa You Raise Me Up) „Paula Seling, Luiza Spiridon - You raise me up [Live]”. Paula Seling. 2 mai 2022. și cu grupul pop-operă Ad Libitum Voices (The Prayer), „The Prayer - Ad Libitum Voices & Luiza Spiridon”. Ad Libitum Voices. 19 aprilie 2025. fiind acompaniată de Orchestra Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești. În anul 2026, la cea de-a X-a ediție desfășurată la Sala Radio din București, prezentatoarea evenimentului a fost realizatoarea TV Andreea Marin. „LUMINĂ DIN LUMINĂ, Ediția a X-a (2026)”. Luiza Spiridon. 10 aprilie 2026.
Discografie 2010 Vis de Zăpadă 2011 Vis de Copil 2011 Cântecul Betleemului 2012 Clipe de Veșnicie 2012 Dincolo de Cuvinte 2014 Adiere de Pace 2015 Acasă 2016 Ecou din Betleem 2017 Minunea Iubirii Lui 2019 Lumină din Lumină ed. 4 (live) 2023 Spune-mi, Doamne! 2023 Fii fericit!
Note
Legături externe Pagini oficiale Site-ul oficial Luiza Spiridon Official YouTube Channel Pagina oficială de Instagram
Presă și articole media Adevărul – Articol despre activitatea pedagogică a dr. Gabriela Duțescu Republica.ro – Articol despre dr. Gabriela Duțescu și pedagogia vocală Speranța TV – Emisiunea „Portative și Portrete” cu Luiza Spiridon Adventist News – Proiectul umanitar ADRA cu Gabriel Cotabiță, Paula Seling și Luiza Spiridon Eilandennieuws (Olanda) – Articol despre concertul Luizei Spiridon Monitorul de Brăila – Concert la Teatrul Maria Filotti Argument.ro – Concertul de Paști de la Bocșa