Biserica de lemn „Sfântul Martin” din Faraoani este un monument istoric situat în fostul sat Valea Mare, acum aparținând de Faraoani, Bacău.

Istoric

Satul Valea Mare

Fostul sat Valea Mare a fost inițial așezat în lunca Siretului și pe malul drept, deschis la drumul armatelor spre campaniile din Polonia, prin desprindere de satul Faraoani, aflat și el tot la drum. Pe fondul expunerii la armatele care circulau, locuitorii nu au ales varianta exilului precum alte localități din zonă, ci s-au ascuns în pădurile din apropiere și pe cursul superior al Pârâului Mare în secolul al XVII-lea și mai exact în secolul al XVIII-lea, în zona Nagy Patak feje „Capul Văii Mari”, înființând în acea zonă un sat nou, iar la fosta vatră și-au păstrat doar cimitirul bisericii de lemn, pe care îl folosesc până în zilele noastre în comun cu cei din Faraoani., „Kerek erdő, céndesz patak... Nagypatak sorsa, történelme, hagyománya”; „«Codru verde, apă lină...» Soarta, istoria și tradițiile satului Valea Mare”, în Moldvai Magyarság, Új sorozat, 27. évfolyam, 4. szám, 2017, pp. 8, 14

Satul nou Valea Mare este situat cocoțat pe și printre dealurile aparținând zonei subcarpatice, iar terenurile agricole se întind în lunca Siretului, în zona numită Mezőség, iar ca parte de hotar localnicii au numit-Szerettere.

La sfârșitul secolului al XIX-lea Valea Mare a avut statut de comună separată de Faraoani, iar ulterior a redevenit sat.

Biserica Existența unei biserici de lemn în Faraoani a fost semnalată începând din 1640 prin constatarea Ecclesiam habet ligneam parvam Sanctae Crucis, „are o biserica mică de lemn [cu hramul] Sfânta Cruce”; hanno una chiesa piccola di legno, ma non hanno niente per la celebratione de la messa, „au o biserică mică de lemn, dar n-au nimic pentru oficierea slujbei” (Pietro Deodato Baksič, 1641); è di legno, coperta di paglia, dedicata alla Beata Vergine, longa 12 passi, larga 5. Nel altare v’ è l’imagine di Beata Vergine, è un Crucifisso, „este din lemn, acoperită cu paie, închinată Fericitei Fecioare, lungă de 12 pași, lată de 5. În altar este imaginea Fericitei Fecioare și un Crucifix” (Bartolomeo Basetti, 1643); Templum est ligneum rudi opere constructum, una campana,…, crucula argentea…. Portatile, tintinabula duo, „biserica este construită rudimentar din lemn, un clopot, cruce de argint… Portatil, doi clopoței” (Marco Bandini, 1648); ex ligno constructa, „construită din lemn” (Gregor Gross, 1650); vi è chiesa, „este o biserică” (Bonaventura de Campofranco, 1950); templum est, „este o biserică” (1654); est capella seu parva ecclesia, „se află o capelă sau bisericuță” (Maciej Marian Kurski, 1659).Ecce lignum ..., Bucur, 2011, p. 116

Numele unui meșter al bisericii apare inscripționat despărțit corect în silabe și cu litere de mână, asemeni inscripțiilor unor cruci vechi din biserică și ca pe caietele diecilor, pe o scândură din foaia ușii de la intrarea în biserică, de la vest: „Bálint Márton csinálta”,Ecce lignum ..., Bucur, 2011, p. 120 adică „Bálint Márton a făcut-o”.Ecce lignum ..., Bucur, 2011, p. 121

Bálintmártoncsinálta.

În zona Faraoani, numele de familie Balint a fost recenzat de mai multe ori: la Marco Bandini în forma „Stephanus Balint” (1648); recensământul lui B. Silvestri în formele „Valentinus Balint, uxor et 4 filiis”, în „Clesa”, sat unde încă nu exista bisericǎ, dar unde locuitoriii se duceau la cea din Faraoani, precum și „Joannes Balint Tunice, uxor et 2 fillii, Joannes Balint uxor et 1 filius, Gregorius Balint, liber” (1696); recensǎmântul Armatei Ruse în anii 1772–1774 cu formele Ianǎș Balint, Petre Balint, precum și o Varvara (Balint), în secțiunea femeilor sărace; în Status Animarum cu informația potrivit căreia „Ianăș alias Johannes, la 1781, îl avea pe Johannes în vârstă de 9 ani, Petre alias Petrus, din Clesia, avea doi fii Johannes de 21 de ani și chiar Martinus de 18 ani, Varvara văduva lui Michaelis Balint cu un fiu Petrus de 22 de ani. Ca prenume, Martin era obișnuit în Faraoani, la același recensământ având o frecvență a menționării (Martin, 20 de ori) în urma lui Ianăș (36 de ori), Petre (22 de ori) și Giurgiu (22 de ori).

Potrivit muzeografului Petru-Iulian Bucur, fiul unuia dintre cei menționați în recensământul rusesc trebuie să fi fost dulgherul care și-a inscripționat numele pe ușa bisericii, posibil în perioada 1745–1762. Tot ca probabilitate este și ca acesta să fi fost și ctitorul, fiind unul dintre dulgherii și butnarii numeroși ai satului și menționați frecvent de călătorii străini (G. de Giovani despre faraoaneni a scris: „quasi tutti sono bottari”). Tot potrivit lui Bucur, în aceeași perioadă este posibil să fi fost schimbat și patronul bisericii, din „Ridicarea la cer a Fecioarei, a Sufletelor din Purgatoriu” în „Sfântul Martin Episcopul”, în urma reparațiilor capitale realizate sau plătite de Bálint Márton din timpul parohiatului preotului Zingali.

Potrivit etnografului , este singurul lăcaș de cult de religie romano-catolică din întreaga Moldovă, sfințit cu hramul Sfântului Martin., „Kerek erdő, céndesz patak... Nagypatak sorsa, történelme, hagyománya”; „«Codru verde, apă lină...» Soarta, istoria și tradițiile satului Valea Mare”, în Moldvai Magyarság, Új sorozat, 27. évfolyam, 4. szám, 2017, pp. 10, 16

Construcție Din punct de vedere al planimetriei, biserica este de tip sală, cu plan dreptunghiular și cu absida pentagonalăEcce lignum ..., Bucur, 2011, p. 123 nedegroșată.Ecce lignum ..., Bucur, 2011, p. 124 Planul este foarte simplu, aproape minimal, iar potrivit muzeografului Petru-Iulian Bucur, chiar obișnuit pentru bisericile catolice din epoca anterioară vizitate de Baksič, Bassetti și Bandini din zona Faraoani, dar și bisericile de lemn de la Stănești pe râul Oituz, de la Solonț și Lucăcești, biserica parohială de la Bacău și capela „Sfinții Cozma și Damian” din Mănești.

În interior există grinzi transversale (keresztgerendák), simple, dar fără meșter-grindă (kordagerenda), ce compun iluzia unor travee, ca elemente proprii arhitecturii de zid. Meșterii locali au înșirat trei travee dreptunghiulare și un sanctuar realizat dintr-o a patra travee cu un trapez. În acest fel, spațiul interior de lemn este similar bisericilor de zid moldovenești de la Săbăoani, corului gotic de la Baia, bisericii de la Cotnari și corului bisericii franciscane din Târgu Mureș, în Transilvania.

Prezent Biserica a fost renovată cu ajutorul Republicii Ungaria prin Ministerul de Externe și al Comerțului Exterior din Ungaria și coordonarea Asociației Maghiarilor Ceangăi din Moldova (AMCM), prin întărirea fundației, înlocuirea grinzilor, căpriorilor și alte elementelor din lemn care au putrezit, precum și acoperișul de șindrilă din lemn de stejar. La sfințirea lăcașului au participat episcopul de Iași Iosif Păuleț alături de alți circa 25 de preoți, ambasadorului Ungariei la București, Zákonyi Botond, și președintele asociației ceangăiești, unde s-a desfășurat o slujbă în limba română și cuvântări în maghiară. Acesta este primul monument din Moldova, dintr-o așezare populată de ceangăi, renovat cu sprijin ungar.

În biserica afltă în cimitirul comun al zonelor Valea Mare și Faraoani s-au organizat ocazional slujbe, așezările având propriile biserici mari. Este cunoscută ca cea mai veche biserică romano-catolică din lemn din Moldova.

Note

Bibliografie

Petru-Iulian Bucur, „Ecce lignum sau despre biserica de lemn din Faraoani”, în Carpica XL, Bacău, 2011, pp. 115-138

Categorie:Biserici de lemn din județul Bacău Categorie:Biserici romano-catolice din România Categorie:Biserici din județul Bacău