Mă numesc Nimeni (în , în ) este un film western spaghetti, o comedie din 1973, regizat de Tonino Valerii, după o idee a lui Sergio Leone. Rolurile principale sunt interpretate de Terence Hill și Henry Fonda. Acțiunea urmărește încercarea tânărului pistolar poreclit Nimeni de a-l convinge pe Jack Beauregard, idolul său, să-și încheie cariera printr-o confruntare cu cei 150 de membri ai bandei Wild Bunch.
Filmul a fost realizat ca o coproducție între Italia, Franța și Germania de Vest. A avut un public numeros în Italia și Germania de Vest, dar nu a obținut rezultate comparabile în Statele Unite.
Rezumat În 1899, Jack Beauregard, un pistolar ajuns la sfârșitul carierei, intenționează să plece în Europa și să ducă o viață liniștită. Într-o frizerie, el îi ucide rapid pe cei trei bărbați care pregătiseră o ambuscadă. După împușcături, fiul frizerului îl întreabă pe tatăl său dacă există cineva mai rapid decât Beauregard. Acesta îi răspunde că „nimeni” nu este mai rapid.
În drum spre o veche mină de aur, Beauregard vede un tânăr care prinde pești lovindu-i cu o creangă. La mină îl găsește pe prietenul său Red, rănit mortal de membrii unei bande. Beauregard îl întreabă unde se află Nevada, însă Red reușește să-i indice numai satul acestuia înainte de a muri.
La un popas pentru schimbarea cailor, trei bărbați îi cer tânărului întâlnit anterior să-i ducă lui Beauregard un coș. Tânărul intră și îi vorbește pistolarului despre faptele sale, pe care pare să le cunoască în amănunt, apoi aruncă afară coșul, în care fusese ascunsă o bombă.
Tânărul se prezintă sub numele de „Nimeni”. Admirator al lui Beauregard, el vrea ca acesta să intre în istorie înfruntând singur cei 150 de membri ai bandei Wild Bunch. Banda folosește o mină fără valoare pentru a disimula proveniența aurului furat. Sullivan, proprietarul minei și omul din față al bandei, crede că Beauregard urmărește să-l ucidă și încearcă să-l elimine înainte ca acesta să acționeze.
În satul lui Nevada, Beauregard îl găsește din nou pe Nimeni și află că fratele său, cunoscut drept Nevada Kid, a murit. Nimeni încearcă iarăși, fără succes, să-l convingă să lupte împotriva bandei. Ajuns într-un oraș, Sullivan îl angajează pe Nimeni să-l ucidă pe Beauregard. Tânărul trece însă de partea idolului său și îl ajută să-i învingă pe oamenii lui Sullivan. Între timp, membrii Wild Bunch intră în oraș pentru a ridica mai multe batoane de dinamită, pe care le ascund în desagii cailor.
Un bătrân îi povestește ulterior lui Beauregard că fusese îndepărtat dintr-o mină aparent lipsită de valoare de către asociații săi, Nevada și Red, înainte ca acolo să fie descoperite cantități mari de aur. Beauregard merge la mină și îl surprinde pe Sullivan încărcând saci cu pulbere de aur. Sullivan îi oferă partea care îi revenise lui Nevada. Beauregard ia numai doi saci și 500 de dolari pentru călătoria spre Europa, apoi pleacă să prindă trenul către New Orleans.
Nimeni fură un tren în care soldații încărcau lingouri de aur. Mai departe, Beauregard îi așteaptă pe membrii Wild Bunch, care se apropiau călare. Nimeni sosește cu trenul, dar refuză să-l ia pe Beauregard până când acesta nu-și câștigă locul în istorie. Beauregard observă ornamentele metalice de pe desagii în care banda transportă dinamita și trage asupra lor. Exploziile îi doboară pe cei mai mulți dintre atacatori, după care Nimeni îi permite să urce în tren.
La New Orleans, cei doi simulează un duel în fața unui fotograf și a numeroși martori. Nimeni trage mai repede, iar Beauregard cade la pământ, aparent mort. Supraviețuitorii bandei îl consideră de atunci pe Nimeni drept noua lor țintă. Beauregard se află însă în viață, într-o cabină a vasului care îl duce în Europa, unde îi scrie tânărului o scrisoare de rămas-bun.
Distribuție Terence Hill – Nimeni Henry Fonda – Jack Beauregard Jean Martin – Sullivan R. G. Armstrong – Honest John Karl Braun – Jim Leo Gordon – Red Steve Kanaly – falsul frizer Geoffrey Lewis – conducătorul bandei Wild Bunch Neil Summers – Squirrel Piero Lulli – șeriful Mario Brega – Pedro Marc Mazza – Don John Benito Stefanelli – Porteley Alexander Allerson – Rex Rainer Peets – Big Gun Antoine Saint-John – Scape Franco Angrisano – angajatul căii ferate Tommy Polgár – Juan Antonio Palombi – Dirty Hubert Mittendorf – prezentatorul de la bâlci Emil Feist – piticul Carla Mancini – mama Luigi Antonio Guerra – funcționarul Angelo Novi – barmanul
Producție Filmările au început la 30 aprilie 1973 și au durat nouă săptămâni. Aproximativ 80% dintre scenele exterioare au fost realizate în Statele Unite, o proporție neobișnuit de mare pentru producțiile asociate cu Sergio Leone.
Printre locurile de filmare s-au aflat Acoma Pueblo, localitatea abandonată Cabezon, fostul oraș minier Mogollon, misiunea San Esteban del Rey și dunele de ghips de la Parcul Național White Sands, toate situate în New Mexico. Sergio Leone nu a însoțit permanent echipa în Statele Unite, dar a participat timp de cinci zile la filmările din New Orleans. Într-una dintre zile l-a înlocuit pe Tonino Valerii, care suferea de o infecție a urechii.
În timpul filmărilor au apărut neînțelegeri între Valerii și directorul de imagine Armando Nannuzzi. Cei doi i-au dat lui Henry Fonda indicații diferite pentru o scenă în care actorul trebuia să ridice bani de pe jos. Conflictul s-a agravat, iar Nannuzzi a părăsit producția.
Disputa privind regia Pentru filmările din Almería și Guadix, în Spania, Giuseppe Ruzzolini a devenit director de imagine. Sergio Salvati a lucrat, fără a fi menționat pe generic, ca operator la secvența duelului printre oglinzi și la întâlnirea dintre Nimeni și Sullivan din sala de jocuri.
Producția a fost oprită timp de nouă zile după dispariția costumelor lui Henry Fonda. Pentru a evita o amânare îndelungată sau plata unor penalități mari, Leone i-a propus lui Valerii să elimine 30–40 de pagini din scenariu ori să formeze o a doua echipă de filmare. Valerii a acceptat ca Leone să coordoneze această a doua echipă.
Valerii a filmat scenele cu Henry Fonda și secvențele de acțiune din deșert. Leone a realizat scena din salon în care personajul lui Terence Hill își demonstrează îndemânarea cu revolverul, fragmente din episodul bâlciului și scena toaletei publice, care nu figura în scenariul inițial.
Amploarea contribuției lui Leone a devenit ulterior subiect de controversă. Istoricul de film Christopher Frayling a considerat că Leone a intervenit la un duel, a coordonat echipa secundară pentru confruntarea cu Wild Bunch și a realizat secvențele de început și o parte a celor de la bâlci. John Landis, care a afirmat că a lucrat ca figurant, i-a atribuit lui Leone regia atacului călare. Actorul Neil Summers a declarat, la rândul său, că Leone a regizat cea mai mare parte a scenelor în care a apărut el.
Valerii a limitat contribuția lui Leone la scena beției din salon, o parte a bâlciului, episodul toaletei publice și câteva prim-planuri ale lui Nimeni din timpul luptei dintre Beauregard și Wild Bunch. Scenaristul Ernesto Gastaldi a susținut versiunea lui Valerii și a afirmat că acesta a regizat filmul, în timp ce Leone ar fi condus numai o a doua echipă pentru câteva secvențe. Sergio Donati a relatat că prezența unor fotografi de presă pe platou, care l-au surprins pe Leone în spatele aparatului de filmat, a contribuit la răspândirea ideii că adevăratul regizor ar fi fost Leone. Declarațiile făcute ulterior de Leone despre propria contribuție nu au fost întotdeauna concordante.
Lansare Filmul a fost lansat în Germania de Vest la 13 decembrie 1973 și în Franța la 14 decembrie. Premiera italiană a avut loc la 21 decembrie 1973, distribuția fiind asigurată de Titanus.
În Germania de Vest s-au vândut aproximativ 6,2 milioane de bilete. În Italia, filmul a obținut încasări de peste 3,6 miliarde de lire și s-a clasat pe locul al treilea între producțiile cu cele mai mari încasări ale anului, după Malizia, regizat de Salvatore Samperi, și Sessomatto, regizat de Dino Risi.
În Germania de Vest, încasările au fost de 10.638.297 de dolari. Versiunea distribuită în Statele Unite a fost redusă la 111 minute și, potrivit istoricului de film Roberto Curti, a avut rezultate comerciale foarte slabe.
În 2015, editura americană Raven Head Press a publicat o romanțare scrisă de Michael R. Hudson. Cartea a făcut parte dintr-o serie de adaptări ale scenariilor lui Ernesto Gastaldi, alături de cele ale filmelor The Horrible Dr. Hichcock și The Case of the Bloody Iris.
Recepție critică Vincent Canby de la The New York Times a descris filmul drept foarte amuzant și l-a considerat un western realizat cu umor și cu o bună cunoaștere a genului.
Penelope Gilliatt de la The New Yorker a apreciat că regizorul a transformat o poveste western despre eroism într-un film despre scepticism, atracția celebrității și alianța dificilă dintre cele două personaje principale. Nick Schager de la The A.V. Club l-a caracterizat drept o parodie reprezentativă a westernului spaghetti.
La 10 februarie 2026, agregatorul Rotten Tomatoes înregistra șapte cronici, toate favorabile, cu o medie de 6,8 din 10. Metacritic îi atribuia un scor de 68 din 100, calculat pe baza a șase recenzii, corespunzător unei receptări în general favorabile.
Note
Bibliografie
Legături externe
Mă numesc Nimeni la Cinemagia