Mitologia Egiptului Antic

Mitologia egipteană este un ansamblu de credințe și mituri religioase care s-au răspândit pe teritoriul Egiptului Antic până la apariția creștinismului și a islamului. Răspândiți de-a lungul Nilului, până la gurile de vărsare ale acestuia în Marea Mediterană, egiptenii antici nu au avut timp de mulți ani o identitate națională, fiecare așezare având proprii zei și propriile practici religioase. Marile orașe Heliopolis, Theba, Memphis și Hermopolis aveau fiecare zeul lor suprem, iar în urma unor victorii militare, ele își impuneau zeii și celorlalte așezări omenești. Cu timpul însă, se uita că unii zei au fost preluați din altă parte.

Egiptenii antici venerau și unele animale (mitologie), cum ar fi păsările (în special ibisul), pisicile, leii, taurii și crocodilii. Aceste animale aveau propriile temple, alături de zeii cerești și ctonici (subpământeni), iar după moarte erau îmbălsămate și mumificate.

Zeii

Credințele timpurii se pot împărți în cinci grupuri distincte: Enneada de la Heliopolis, a cărui zeu suprem era Atum - Ra Ogdoada de la Hermopolis, unde zeul suprem era Ra Triada Khnum-Satet-Anuket de la Elephantine, unde zeul suprem era Khnum Triada Amon-Mut-Khonsu de la Teba, unde zeul suprem era Amon Triada Ptah-Sekhmet-Nefertum de la Memphis, neobișnuită pentru că zeii nu erau înrudiți înainte ca triada să fie formată; unde zeul suprem era Ptah

În întreaga istorie a Egiptului Antic, credințele dominante ale oamenilor s-au contopit, s-au schimbat și s-au impus în funcție de puterea câștigată de liderii diferitelor grupuri. Acest proces a continuat chiar și după sfârșitul civilizației egiptene antice. Ca un exemplu, în timpul Noului Regat, zeii Ra și Amon s-au unit într-o singură divinitate, Amon-Ra. Această "contopire" într-o singură divinitate poartă numele de sincretism religios. Sincretismul trebuie să fie deosebit de grupările simple de zei, numite uneori și "familii", ca în cazul zeilor Amon, Mut și Khonsu (Teba), care nu s-au unit. Peste timp, zeitățile au luat parte în multipe relații sincretice, de exemplu, Ra s-a unit cu Heru pentru a deveni Ra-Heruakhety. Cu toate acestea, chiar dacă au luat parte la aceste relații sincretice divinitățile originale nu au fost complet absorbite în divinitatea combinată, deși individualitatea celor care o formează a fost cu mult redusă. Relațiile sincretice pot include și mai mult de doi zei. De exemplu, Ptah, Sokar și Wesir au devenit Ptah-Sokar-Wesir. Zeițele au urmat un model asemănător. De asemenea, important de știut este că uneori caracteristicile unei zeități sunt asociate cu cele ale altei zeități, fără să aibă loc un sincretism. De exemplu, asocierea zeiței Hethert cu Aset.

Un aspect interesant al mitologiei egiptene este că zeitățile joacă uneori roluri de-a dreptul antagonice. Ca exemplu, leoaica Sekhmet a fost trimisă de Ra ca să îi devoreze pe oamenii care s-au revoltat împotriva zeului, iar mai târziu a devenit o îndârjită protectoare a regatului și a vieții. Chiar mai complexe sunt rolurile jucate de Seth. Dacă îl judecăm după o perspectivă modernă, în special în legătură cu relațiile acestuia cu Wesir, Seth este o sursă a răului, un zeu diabolic. Această părere este greșită deoarece Seth juca în același timp și rolul de însoțitor și apărător al lui Ra împotriva lui Apep, șarpele gigantic din lumea subterană. Fără Seth, Ra, lipsit de apărare, nu ar mai putea să își facă zilnicul drum în barca sa solară, deci lumea ar fi lipsită de lumina soarelui

Creația lumii Mitul genezei lumii are diferite variante în mitologia egipteană. Cea mai cunoscută din ele provine din Heliopolis. Se spune că la începuturi exista doar o mare întunecată, trupul zeului Nu. Nu făcea parte dintr-un grup de opt zei primordiali, numit Ogdoad. Din adâncul apelor a ieșit la un moment dat un munte, iar în vârful lui a strălucit în întreaga lui splendoare Ra-Atum, zeul soarelui, un alt membru al grupului Ogdoad și creatorul lumii. El scuipă și o creează pe Tefnut, zeița umidității, apoi tușește aducîndu-l pe lume pe zeul Shu , zeul aerului (Herodot spune că cei doi s-au născut din sperma zeului). Shu este văzut de obicei ca un om, deși unii îi atribuie înfățișare de leu. Tefnut are corp de om și cap de leoaică, sau este în întegime leoaică. Shu și Tefnut devin amanți și în urma relației lor se nasc Geb, zeul pământului și Nut, zeița cerului. Geb se așază pe sol, iar Nut se arcuiește deasupra lui, împingându-l la o parte pe bunicul lor, Nu. Apoi, Atum creează toate celelalte forțe ale universului și îi poruncește lui Shu, să îi separe pe Geb și Nut, așezându-se între ei. De aceea, de acum încolo cerul va fi separat de pământ de aer. În multe reprezentări egiptene însă, Nut continuă să fie legată de Geb prin privirea ei și prin vârful mâinilor și al picioarelor cu care unește estul de vest.

Alte versiuni ale mitului creației sunt mai puțin cunoscute. Una din ele spune că Atum s-a născut dintr-o uriașă floare de lotus și avea înfățișarea unui prunc. Din gura lui au țâșnit zeii iar din ochii lui oamenii. La Theba, zeul creator este Amon, un zeu al vântului, care suflă pe suprafața oceanului primordial, Nu și scoate un strigăt de gâscă, pasăre inteligentă la egipteni, apoi ia forma soarelui. La Memphis, zeul înțelepciunii, Ptah, făurește lumea. El aduce la viață fiecare zeu și ființă rostindu-i numele.

Apariția omului Se spune că zeul Khnum, o divinitate cu trup de om și cap de berbec, este responsabil pentru apariția omului. Răbdător și priceput el îi modelează pe roata sa de olar, apoi le dă viață. Conform mitologiei egiptene, oamenii sunt indispensabili zeilor care se hrănesc cu ofrande.

Desăvârșirea creației După geneză urmează o perioadă de pace și înțelegere pentru zei. Atum (Ra) devine conducătorul celorlalți zei. Zeul Nu, reușește să se împace cu ideea că nu mai stăpânește întregul univers. El transformă ce a mai rămas din apele lui în fluviul Nil, indispensabil civilizației egiptene, și în ploi binefăcătoare.

Lui Ra nu i-a plăcut ideea ca Nut și Geb s-ar putea căsători, chiar dacă era ceva permis atunci, și i-a ordonat lui Shu să-i separe. Astfel între cer și pământ a intrat aerul. Dar la adopostul noptii cei doi se apropiau, organelelor lor genitale atingandu-se. Nut își păstrează poziția arcuită deasupra lui Geb, însă în timpul nopții ea se apleacă puțin asupra fratelui ei astfel încât să se poată atinge unul pe celălalt. Atum nu observă acest lucru. Astfel, Nut rămâne însărcinată cu cinci copii. Aflând despre acestea, Atum se înfurie și îi poruncește lui Nut să nu nască.

Decizia zeului a revoltat multe divinități. Nut a cerut ajutorul unui alt zeu, Thot, zeul înțelepciunii si al Lunii. Thot stia ca Ra are control asupra a 360 de zile. El a jucat senet cu Luna. Miza jocului era timpul. Thot a castigat partida si a primit 5 zile in stapanire. Aceste zile au fost create de Thot și nu de Atum, deci puteau fi folosite așa cum voia zeul inteligenței. Nut poate să nască fără să încalce porunca lui Atum. În acest timp Nut a putut naște cei cinci copii ai săi: Osiris, Isis, Seth, Nephthys și Horus cel Bătrân.

În prima zi ea l-a născut pe Osiris, moștenitorul tatălui său, Geb. Osiris a devenit primul faraon. În a doua zi, s-a născut Horus cel Bătrân, zeul cu cap de șoim, divinitatea războiului. În a treia zi, Nut vrea să se odihnească într-o oază, însă din ea țâșnește zeul Seth, zeu al fulgerelor, al deșerturilor și al răzbunărilor. În a patra zi, zeița cerului a născut-o pe Isis, protectoarea culturii, a căminului, a nașterii. În a cincea zi, este adusă pe lume zeița Nephtys, una din protectoarele morților.

Regele și regina

Dintre cei cinci copii, patru se căsătoresc: Isis se căsătorește cu Osiris, iar Seth cu Nephthys. Se spune că iubirea dintre Osiris și soția lui era imensă, cei doi fiind înlănțuiți în pântecele mamei, înainte de a se naște. Într-o zi însă, Osiris o confundă pe Isis cu sora ei, Nephthys (cele două erau gemene) și o lasă însărcinată. În urma acestei confuzii se naște zeul Anubis, cel cu cap de șacal. Isis află peste puțin timp de acest accident, dar nu vrea să se răzbune, ci dimpotrivă îl adoptă pe Anubis și îl crește ca pe propriul copil. Însă la rândul ei își dorește un copil de la Osiris, copil care avea să moștenească tronul Egiptului.

Gelozia lui Seth Seth află de relația dintre Nephthys și Osiris și devine gelos cu atât mai mult cu cât el domnea peste deșerturi, în timp ce fratele său domina pământurile fertile de la Nil. De aceea el pune la cale un plan pentru a se răzbuna. Seth pune să se construiască un minunat cufăr de lemn parfumat, încrustat, pictat și înfrumusețat. În timpul unui banchet la care se adunaseră toți zeii, Seth arată cufărul și anunță că îl va oferi celui care va atinge exact marginile cu capul și cu picioarele. Toți zeii acceptă să încerce. După unele surse, cufărul era foarte mare, având în lungime aproape cinci metri. Singurul care a încăput exact în cufăr era chiar Osiris (se spune că însuși Seth a luat măsurile fratelui său în timp ce acesta dormea). Când Osiris s-a culcat în cufăr, Seth l-a acoperit repede cu capacul. Complicii de complot au sosit imediat, au îndepărtat toți zeii, au bătut cuie în cufăr, ca să nu poată fi deschis și l-au dus cu ei. O confuzie de nedescris domnește printre zei. Geb se rănește și din picăturile sale de sânge se nasc pinul și rășina, Atum plânge, iar din lacrimile lui apar albinele. Seth și acoliții lui au aruncat cufarul bine ferecat în fluviu.

Tristețe Isis și Nephtys pleacă în căutarea lui Osiris. Îl găsesc pe malul orașului Tyr. Acolo îl mumifică și îl ascund in delta Nilului. Regele Seth, venit la vânătoare în delta Nilului, găsește trupul lui Osiris, pe care îl taie în bucăți și îl aruncă în Nil. Când Isis și Nephtys văd asta, încep să il jelească pe Osiris și lacrimile lor fac fluviul să se reverse. De atunci Revărsarea Nilului este ceva obisnuit în fiecare an în Egipt. Cele două zeițe îl cheamă pe Anubis, zeul mumificării, cu cap de șacal. Toți trei contribuie la refacerea și mumificarea lui Osiris. Apoi Isis îi dă viață soțului ei și concep un fiu: Horus.

Prima mumificare Isis îl cheamă în ajutor pe Anubis, zeul cu cap negru (culoare ce simboliza renașterea în Egiptul Antic). Cu răbdare acesta adună la un loc membrele, le freacă cu ulei, le înfășoară în bucăți de pânză, confecționând prima mumie. Când își termină treaba, Osiris deschide ochii și începe din nou să respire. Isis se transformă într-un erete și se așază pe trupul soțului ei. Astfel, cei doi au conceput un copil, care va putea deveni rege ca tatăl său. Acest copil a fost Horus cel Tânăr. Pentru a-și proteja iubitul, Isis ascunde cufărul devenit sarcofag, printre trestiile Nilului, unde zeițele apelor îi erau prietene.

Seth, zeul răului După ce a săvârșit această faptă, Seth a devenit cunoscut ca zeul egiptean al răului, dar a devenit și un zeu al forței. Pe o piramidă stă scris că regele mort avea „forța lui Seth”. Seth a fost zeul Egiptului Superior și tovarăș al lui Horus (fiul lui Osiris), zeul Egiptului Inferior. În dinastiile a XIX-a și a XX-a (1567-1085 î.Hr.), Seth a fost principalul zeu și patronul ramessizilor, de aici, numele regal Seti.