Clémentine este un serial de animație francez, creat de Bruno-René Huchez și realizat de IDDH, Narcisse X4, Antenne 2 și Télé-Hachette. Serialul cuprinde 39 de episoade, împărțite în două sezoane, produse în 1985 și 1987. A fost difuzat pentru prima dată în Franța la 2 octombrie 1985, pe Antenne 2, în cadrul emisiunii pentru copii Récré A2.
Acțiunea se desfășoară în anii 1920 și o urmărește pe Clémentine Dumat, o fetiță de zece ani care își pierde capacitatea de a merge în urma unui accident de avion provocat de demonul Malmoth. Protejată de Héméra, o zână care călătorește într-o bulă albastră, Clémentine trăiește în vise numeroase aventuri în diferite țări și epoci, întâlnind personaje inspirate din literatură, legende și istorie.
În România, serialul a fost difuzat de TVR 2 în 1991. O grilă de programe publicată în mai 1991 menționează Clementine în programul canalului al doilea al Televiziunii Române.
Rezumat
Acțiunea începe în Franța anului 1925, la Villacoublay. Clémentine Dumat este o fetiță de zece ani care locuiește împreună cu tatăl său, Alex Dumat, un cunoscut aviator și fost pilot militar, cu fratele ei mai mic, Petit Boy, și cu Léonie, guvernanta familiei. Fascinată de aviație și foarte apropiată de tatăl său, Clémentine asistă la pregătirile pentru un concurs aeronautic la care Alex urmează să participe.
Printre concurenți se află Mollache, proprietarul unui circ și un personaj lipsit de scrupule, care încearcă să câștige competiția cu ajutorul unei rachete construite de el. În jurul circului său se află mai multe personaje care vor deveni apropiate familiei Dumat, printre care trapezista Éole și animalele circului. Clémentine se împrietenește cu Éole și încearcă să îi ajute pe membrii trupei, tratați cu cruzime de Mollache. Între timp, Alex și Éole se apropie treptat unul de celălalt.
Dincolo de conflictele cotidiene se manifestă însă o amenințare supranaturală. Demonul Malmoth, o ființă asociată focului și răului, începe să intervină în viața Clémentinei. Mollache ajunge să-i servească interesele și sabotează avionul lui Alex înaintea concursului. În timpul zborului, Alex reușește inițial să controleze aeronava avariată și încearcă să aterizeze, dar intervenția lui Malmoth provoacă prăbușirea. Clémentine este grav rănită.
În timp ce se află inconștientă, Malmoth încearcă să o atragă în lumea sa, însă Clémentine este salvată de Héméra, o ființă binevoitoare care apare într-o bulă albastră. Aceasta devine protectoarea fetei și principala adversară a lui Malmoth. În lumea reală, medicii reușesc să-i salveze viața Clémentinei, dar accidentul o lasă fără posibilitatea de a-și folosi picioarele.
Alex este devastat de cele întâmplate și se consideră responsabil pentru accidentul fiicei sale. Profesorul Delatrousse, medicul care o tratează, crede că o nouă intervenție chirurgicală i-ar putea reda mersul. Înainte de a putea realiza operația, acesta este însă ucis prin intervenția lui Malmoth. În locul său apare doctorul Billot, unul dintre slujitorii demonului, care încearcă să o izoleze pe Clémentine și să o supună unei intervenții periculoase. Héméra intervine din nou și împiedică planul.
După ieșirea din spital, Alex hotărăște să-și ducă fiica în diferite țări, în speranța de a găsi un medic capabil să o vindece. Călătoria familiei devine astfel atât o căutare a unui tratament, cât și începutul unei serii de aventuri. Clémentine primește și un pisoi pe care îl numește Hélice, care va deveni unul dintre însoțitorii ei constanți.
În timpul acestor călătorii, Héméra o transportă pe Clémentine, de obicei în timpul viselor, prin intermediul bulei sale albastre, în alte epoci și în lumi inspirate de basme, literatură, mitologie și istorie. În aceste aventuri Clémentine își poate folosi din nou picioarele și poate alerga, deși la revenirea în realitate se regăsește în scaunul cu rotile. Fiecare călătorie reprezintă în același timp o încercare prin care fata își învinge treptat temerile.
Prima mare călătorie fantastică are loc în timpul șederii familiei în Italia. La Veneția, Clémentine întâlnește un misterios negustor și este transportată într-o Veneție din trecut, unde îl întâlnește pe Pinocchio. Cei doi ajung implicați într-un conflict în jurul lui Leonardo da Vinci, ale cărui planuri sunt urmărite de contele Cafardo, unul dintre oamenii lui Malmoth. Clémentine și Pinocchio îl ajută pe Leonardo să-și recupereze documentele și să dejucă planurile adversarului.
Călătoria familiei continuă în Germania. Aici, aventurile fantastice ale Clémentinei se intersectează cu povestea lui Hansel și Gretel, iar Malmoth încearcă din nou să profite de temerile fetei. Clémentine descoperă că Héméra nu poate rezolva în locul ei toate problemele și că trebuie să găsească singură curajul necesar pentru a-i ajuta pe cei pe care îi întâlnește.
În Anglia, Clémentine ajunge într-o lume inspirată din romanele lui Charles Dickens și îl întâlnește pe Oliver Twist. Ea se confruntă cu Lady Caline, una dintre slujitoarele lui Malmoth, care urmărește propriile planuri criminale și încearcă să îndepărteze un copil nou-născut pentru ca fiul ei să poată beneficia de o moștenire. Clémentine și Oliver încearcă să salveze copilul și sunt urmăriți prin Londra.
În Suedia, Clémentine îl întâlnește pe Nils Holgersson, eroul cărții scrise de Selma Lagerlöf. Alături de acesta, fata este atrasă într-un nou conflict provocat indirect de Malmoth, în care apar troli și alte creaturi fantastice. Călătoria îi oferă încă o dată posibilitatea de a se mișca liber și de a descoperi o lume în care limitele sale fizice din realitate nu mai există.
În Africa, situația devine mult mai periculoasă. Clémentine îl cunoaște pe Mohann, un copil crescut în junglă, și ajunge în conflict cu Buscar, un vânător aflat în slujba lui Malmoth. În același timp, Alex este atacat de puterea demonului și ajunge într-o stare gravă. Clémentine pornește în căutarea unei plante despre care se crede că are puteri vindecătoare. Aventurile africane accentuează legătura dintre dorința fetei de a se vindeca și teama de a-și pierde tatăl.
Următoarea călătorie o duce în lumea O mie și una de nopți, unde îl întâlnește pe Aladin. Cei doi trebuie să înfrunte un magician malefic, Alcracham, aflat de asemenea în serviciul lui Malmoth. Urmăriți prin deșert și supuși unor numeroase capcane, Clémentine și Aladin reușesc să scape, iar fata ajunge să joace un rol decisiv într-un conflict între armate rivale.
În Canada, Clémentine o întâlnește pe Kateri Tekakwitha, o tânără amerindiană, și este implicată în conflictele dintre populațiile indigene și coloniști. Un soldat corupt supranumit Le Véreux încearcă să profite de tensiunile dintre cele două tabere și, la ordinul lui Malmoth, să o captureze pe Clémentine. Alături de Kateri și de noii săi prieteni, fata reușește să-i dejucе planurile.
În Spania secolului al XVI-lea, Clémentine îl întâlnește pe Lazarillo, eroul romanului picaresc Lazarillo de Tormes. Cei doi se confruntă cu El Cobra, un mare inchizitor crud și lacom, care își folosește poziția pentru a-i persecuta pe cei din jur și pentru a strânge avere. Clémentine și Lazarillo ajung inclusiv la bordul unei corăbii pe care adversarul încearcă să o jefuiască sub pretextul existenței unei epidemii.
Călătoria în Egipt o duce pe Clémentine mult mai departe în trecut, în vremea faraonului Akhenaton. Ea este prinsă în intrigile politice și religioase ale curții egiptene, unde marele preot Narmor se opune reformelor faraonului și conspiră împotriva acestuia. După moartea lui Akhenaton, Narmor încearcă să-l controleze pe tânărul Tutankhamon, dar Clémentine intervine și îi împiedică planurile. Aventurile egiptene combină elementele fantastice ale serialului cu personaje și evenimente inspirate din istorie.
Ultima mare etapă a primei serii de călătorii are loc în Japonia. Clémentine îl întâlnește pe Momotarō, erou al folclorului japonez, și pe înțeleptul maestru Ueshiba. Regiunea este terorizată de Yamada, conducătorul unui grup de ninja și unul dintre aliații lui Malmoth. Demonul îi oferă lui Yamada o sabie cu puteri supranaturale pentru a-l învinge pe Ueshiba și a o captura pe Clémentine.
Experiențele din Japonia devin punctul decisiv al transformării Clémentinei. După numeroasele sale călătorii, fata începe să înțeleagă că Malmoth se hrănește în mare măsură din teamă și că nu va putea scăpa de el atât timp cât refuză să-l înfrunte. Clémentine își depășește frica și pătrunde împreună cu Héméra în domeniul demonului. Curajul ei îi permite Hémérei să-l învingă pe Malmoth.
După această confruntare, Clémentine se trezește și constată că își poate folosi din nou picioarele. Vindecarea reprezintă împlinirea dorinței care a determinat călătoriile familiei prin lume. În același timp, Alex și Éole își consolidează relația și se căsătoresc.
Moartea lui Malmoth nu este însă definitivă. După dispariția acestuia, creaturile sale, numite „grouillants”, încearcă să scape din lumea subterană. Héméra reușește să le oprească, însă, atunci când se întoarce ulterior în ascunzătoarea demonului, se rănește, iar sângele ei îl readuce accidental la viață pe Malmoth.
În a doua parte a serialului, Clémentine poate merge din nou, dar rămâne ținta demonului. Accentul poveștii se deplasează tot mai mult spre pasiunea pentru aviație a lui Alex și spre marile aventuri aeronautice ale perioadei interbelice. Familia participă la expediții, tentative de traversare a Atlanticului, zboruri către regiunile polare și aventuri legate de dezvoltarea poștei aeriene.
Malmoth creează sau recrutează o nouă serie de slujitori pentru a o captura pe Clémentine. Printre aceștia se numără Von Kloport, care îi atrage pe Alex și Clémentine într-un submarin și îi duce spre adâncurile oceanului, Barbach, un vânător de balene care îi urmărește în regiunile arctice, și Calamité, un aventurier care se alătură expedițiilor lui Alex și ale aviatorului Jean Mermoz.
Clémentine și familia ei sunt implicați și în aventurile unui inventator numit Père Tampier, creatorul unor vehicule capabile să funcționeze atât ca automobile, cât și ca avioane. Inventatorul este capturat de Carnigor, care intenționează să folosească invențiile sale în scopuri distructive.
În Afganistan, Clémentine se confruntă cu familia Bubons, formată din mai multe creaturi malefice, dintre care una este destinată să devină mireasa lui Malmoth. În China întâlnește o tânără numită Bamboo, care conduce un grup de fete aflate sub influența ei. Spre deosebire de majoritatea slujitorilor demonului, Bamboo ajunge să nutrească afecțiune pentru Clémentine și se îndepărtează de influența lui Malmoth.
Aventurile continuă prin Rusia și apoi în Scoția, unde familia se confruntă cu noi adversari. Unul dintre aceștia, Mac More, încearcă să distrugă creaturile asociate legendei monstrului din Loch Ness. Clémentine continuă însă să intervină în apărarea celor amenințați, iar Héméra rămâne în apropiere, intervenind atunci când puterea lui Malmoth depășește posibilitățile fetei.
Spre finalul serialului apare Malmorea, o femeie cu puteri de vrăjitoare și conducătoarea unei insule locuite de condamnați. În timpul unei călătorii spre Tahiti, Clémentine ajunge din nou în pericol și trebuie să înfrunte planurile acesteia. Malmorea încearcă să o captureze pentru Malmoth, dar eșuează.
În ultima confruntare, Malmoth o ia totuși pe Malmorea drept soție și încearcă încă o dată să o atragă pe Clémentine în lumea sa. Héméra și Clémentine se confruntă din nou cu forțele demonului, iar lupta dintre cele două lumi încheie seria de călătorii începută odată cu accidentul fetei. De-a lungul aventurilor sale, Clémentine trece de la copilul traumatizat și dependent de ajutorul celor din jur la o eroină capabilă să-și înfrunte singură temerile și să se opună lui Malmoth.
Distribuție vocală
Céline Monsarrat – Clémentine Dumat Michel Bedetti – Alex Dumat, tatăl Clémentinei Francette Vernillat – Petit Boy, fratele mai mic al Clémentinei