Mina de aur de la Valea lui Stan

Mina de aur de la Valea lui Stan, cunoscută în sursele istorice și sub denumirea de Exploatarea auriferă „Valea lui Stan”, a fost o exploatare minieră situată în Valea lui Stan, localitate componentă a orașului Brezoi, în județul Vâlcea. Exploatarea a fost dată în folosință în 1912, după mai mulți ani de prospecțiuni și lucrări miniere în zonă. Sursele diferă asupra momentului încetării activității: o sinteză istorică indică anul 1953 pentru încetarea exploatării sistematice a aurului, în timp ce documente locale ulterioare plasează închiderea definitivă a activității miniere în 1967.

Istoricul Mircea Baron descrie zăcământul de la Valea lui Stan drept singurul zăcământ de aur exploatat organizat în Carpații Meridionali în perioada analizată de el, iar Ion Rusu Abrudeanu îl prezenta în 1933 drept singura exploatare auriferă de pe teritoriul Vechiului Regat. Zăcământul a făcut ulterior obiectul mai multor cercetări geologice și mineralogice dedicate, între care cele ale lui N. Petrulian, Gheorghe Udubașa, H. P. Hann și Sorin Silviu Udubașa.

Istoric

Începuturile exploatării Interesul pentru mineralizația auriferă de la Valea lui Stan este documentat înaintea deschiderii exploatării industriale. În 1912, revista Natura, rezumând un articol publicat în același an de geologul Gheorghe Murgoci, relata că primele cercetări asupra rocilor aurifere din zonă avuseseră loc cu aproximativ 15 ani mai devreme. În anul precedent vizitei lui Murgoci fusese constituită o societate pentru exploatarea zăcământului, inițiativa fiind condusă de industriașul Ștefan Gaillac împreună cu alți investitori. La momentul vizitei geologului erau deschise trei galerii, iar la lucrări participau și mineri aduși din Munții Apuseni.

O sinteză de istorie locală bazată pe documente din fondurile arhivistice vâlcene arată că Ștefan Gaillac a concesionat în 1911 o suprafață de 600 ha de la moșnenii din Brezoi pentru exploatarea zăcământului și a amenajat instalații pentru prepararea minereului.

Exploatarea auriferă a fost dată în folosință în 1912. Ion Rusu Abrudeanu consemna în 1933 că societatea „Minele de aur din România”, asociată exploatării de la Brezoi, fusese înființată de Ștefan Gaillac în 1911, cu un capital de cinci milioane de lei. O cercetare ulterioară a lui Mircea Baron, bazată pe presa minieră și fonduri arhivistice, plasează constituirea societății sprijinite de Banca Națională a României în anul 1920. Sursele indică astfel etape diferite ale organizării întreprinderii: inițiativa și exploatarea lui Gaillac sunt documentate înaintea Primului Război Mondial, iar participarea Băncii Naționale și dezvoltarea societății sunt documentate pentru perioada postbelică.

Primul Război Mondial și perioada interbelică În timpul Primului Război Mondial, mina a fost rechiziționată și exploatată de autoritățile de ocupație. Potrivit lui Rusu Abrudeanu, instalațiile au fost lăsate în stare de ruină după retragerea acestora. Exploatarea a fost reluată după război cu sprijinul Băncii Naționale a României, care primea aurul produs în contul sumelor avansate întreprinderii.

Activitatea a fost întreruptă în 1931 în contextul crizei economice. În 1934, societatea „Minele de aur din România” a arendat exploatarea pentru 18 ani Regiei Întreprinderilor Miniere și Metalurgice din Ardeal (R.I.M.M.A.). Mircea Baron arată că statul s-a implicat, începând din acel an, în cercetarea și exploatarea minereurilor auro-argentifere de la Valea lui Stan.

În 1940, activitatea R.I.M.M.A. a fost continuată de societatea „Minaur”, care administra, între altele, exploatările de la Săcărâmb, Roșia Montană și Valea lui Stan, precum și uzina metalurgică de la Zlatna.

Un raport administrativ din 1947, citat într-o sinteză privind istoria mineritului din Brezoi, înregistra „Exploatarea minieră Valea lui Stan” drept componentă a societății „Minele de Aur ale Statului din Baia Mare” (Minaur). Capacitatea menționată era de două tone de minereu în 24 de ore, iar exploatarea avea 33 de muncitori. Activitatea fusese afectată de război, unele niveluri inferioare fiind inundate și necesitând lucrări de redeschidere.

Producție Datele publicate de Ion Rusu Abrudeanu în 1933 indică o creștere rapidă a producției în primii ani de funcționare a exploatării. AnProducția de aurAnProducția de aurAnProducția de aurAnProducția de aur19126,382 kg191324,523 kg191445,553 kg191562,893 kg Pentru intervalul 1912–1931, aceeași sursă consemnează o producție cumulată de 303,768 kg de aur, 73,619 kg de argint și 12,217 kg de cupru. Valorile reprezintă datele publicate de autor în epocă și nu includ producția etapelor ulterioare ale exploatării.

Încetarea exploatării și starea actuală Sursele consultate indică date diferite pentru încetarea exploatării aurifere de la Valea lui Stan. O sinteză de istorie economică a orașului Brezoi, care utilizează inclusiv documente din fondurile arhivistice vâlcene, afirmă că activitatea sistematică de exploatare a aurului a încetat în 1953.

Un document privind dezvoltarea turistică a zonei, publicat de Primăria orașului Brezoi, indică însă anul 1967 drept momentul până la care mina de aur de la Valea lui Stan s-a aflat în activitate. Potrivit documentului, după sistarea exploatării mina a rămas închisă, iar zăcământul a fost considerat rezervă de stat.

Un studiu publicat în 2023 cu privire la efectele activităților miniere din bazinul Lotrului consemnează, în prezentarea istoricului exploatării, că activitatea reluată după Al Doilea Război Mondial a continuat până în 1952. În secțiunea consacrată efectelor închiderii minelor, aceeași lucrare indică anul 1967 pentru încetarea exploatării de la Valea lui Stan, pe baza unei lucrări publicate în 2009. Autorul menționează că nu au fost realizate măsuri de închidere sau reabilitare și descrie fostele galerii ca părăsite, nesupravegheate și, în prezent, prăbușite.

Potrivit sintezei de istorie economică a orașului, zăcământul este considerat epuizat în zona clasică de la izvorul Văii lui Stan. Au fost efectuate însă cercetări geologice în adâncime și pe direcția nord-vest–sud-est, inclusiv foraje cu carotaj continuu la adâncimi de peste 1.000 m, fiind semnalate mineralizații aurifere și în punctele Păscoaia și Vasilatu.

Fosta exploatare a continuat să prezinte interes pentru cercetarea geologică și mineralogică. Un studiu publicat în 2004 a analizat parageneza și geochimia aurului din minereurile de la Valea lui Stan, inclusiv modul de apariție a aurului nativ în sulfuri și cuarț. În 2012, haldele fostelor mine au făcut obiectul unui studiu prin spectroscopie Mössbauer, microscopie electronică și difracție de raze X, în vederea caracterizării mineralogice a materialului rezidual.

Geologie și mineralizație Zăcământul Valea lui Stan se află în partea estică a Munților Căpățânii, la vest de Olt, în cadrul domeniului getic-supragetic al Carpaților Meridionali. Studiile moderne îl încadrează între mineralizațiile aurifere asociate zonelor de forfecare. Mineralizația se dezvoltă în principal în roci metamorfice ale Grupului Sibișel și este legată de zone de forfecare ductil-fragile orientate aproximativ nord–sud.

Spectrul geochimic principal al mineralizației este caracterizat prin aur, arsen și cupru, iar printre elementele minore au fost identificate cromul, nichelul, plumbul și zincul. Parageneza minerală este dominată de pirită, calcopirită și arsenopirită, care reprezintă și principalele minerale-gazdă pentru aur, în timp ce cuarțul constituie principalul mineral de gangă.

Au mai fost descrise pirotina, sfaleritul, galena, tetraedritul-tennantitul, aurul nativ, bornitul, magnetitul, ilmenitul și hematitul, precum și minerale secundare precum marcasita, goethitul, covelina, calcocitul, malachitul și azuritul. Aurul nativ apare sub formă de incluziuni în arsenopirită, calcopirită, pirită și cuarț, iar uneori în goethit.

Analizele cu microsonda electronică efectuate asupra granulelor de aur au evidențiat un conținut important de argint și cantități mai mici de cupru, nichel, mangan și bismut. În probele analizate, titlul aliajului natural Au–Ag a variat între aproximativ 247 și 836‰, compoziția fiind legată de mineralul în care se găseau incluziunile de aur.

Cercetările structurale efectuate ulterior asupra minereurilor aurifere de la Valea lui Stan, Costești și Jidoștița, prin microscopie electronică, difracție de raze X, spectroscopie Mössbauer și rezonanță electronică de spin, au evidențiat inclusiv agregate de aur de dimensiuni nanometrice.

Medalia exploatării aurifere Punerea în funcțiune a exploatării în 1912 a fost marcată prin baterea unei medalii de aur. Potrivit informațiilor numismatice citate de Katiușa Pârvan, un exemplar cu diametrul de 22 mm și greutatea de 20 g ar fi fost realizat din prima șarjă de aur extras și oferit regelui Carol I.

Muzeul Național de Istorie a României păstrează în custodie, în cadrul colecției de medalii Ștefan Capșa provenite din vechiul Cabinet Numismatic al Bibliotecii Academiei Române, un alt exemplar din aur, cu diametrul de 32 mm și greutatea de 20,02 g. Pe avers apare inscripția „VALEA / LUI STAN / BREZOI / (JUD. VALCEA) / 1912”, iar pe revers se află două ciocane de mină încrucișate și legenda „PRIMA EXPLOATARE DE AUR ÎN ROMÂNIA”.

Analiza piesei păstrate de muzeu a arătat că aceasta diferă ca dimensiuni și nu poartă dedicația care ar fi trebuit să apară pe exemplarul oferit regelui. Pârvan a concluzionat că piesa muzeului nu este exemplarul considerat inițial unic și că au fost realizate probabil mai multe medalii de aur, fie în 1912, fie ulterior pentru colecționari.

Cercetări asupra haldelor miniere Materialele rămase în haldele fostei exploatări au făcut obiectul unor cercetări mineralogice și fizico-chimice. Un studiu publicat în 2012 în revista Hyperfine Interactions a analizat probe din haldele de la Valea lui Stan prin spectroscopie Mössbauer, microscopie electronică de transmisie și difracție de raze X.

Autorii au constatat prezența unor metale fin dispersate, dificil de identificat prin metode convenționale, și au investigat posibilitatea recuperării unor metale reziduale prin procedee chimice sau de fitoextracție. Studiul are caracter mineralogic și experimental și nu stabilește existența unei exploatări comerciale viabile a haldelor.

Cercetarea geologică a zăcământului Mina și zăcământul de la Valea lui Stan au fost tratate în literatura geologică încă din perioada începerii exploatării. Gheorghe Munteanu-Murgoci a publicat în 1912 studiul Mina de aur de la Valea lui Stan, iar N. Petrulian a consacrat zăcământului studiul Le gisement aurifère de la Valea lui Stan, publicat în 1936 în Anuarul Institutului Geologic al României.N. Petrulian, „Le gisement aurifère de la Valea lui Stan”, Anuarul Institutului Geologic al României, 1936, pp. 309–317.

În ultimele decenii ale secolului al XX-lea și la începutul secolului al XXI-lea, cercetările s-au concentrat asupra genezei mineralizației, paragenezei și geochimiei aurului, precum și asupra aurului microscopic și nanometric din sulfuri.

Cercetări recente au pus zăcământul aurifer de la Valea lui Stan, din zona Brezoi, în legătură și cu prezența aurului aluvionar din cursurile Olănești și Cheia, din județul Vâlcea. Un studiu publicat în 2024 în Geological Quarterly indică drept sursă posibilă a aurului nativ zăcămintele primare de la Valea lui Stan și/sau Costești, ambele situate în Carpații Meridionali.

Note

Bibliografie

Gheorghe Munteanu-Murgoci, „Mina de aur de la Valea lui Stan”, Revue du Pétrole, vol. V, nr. 7, 1912, pp. 154–156. N. Petrulian, „Le gisement aurifère de la Valea lui Stan”, Anuarul Institutului Geologic al României, 1936, pp. 309–317.

Legături externe

Aurul românesc: istoria lui din vechime până azi, Ion Rusu Abrudeanu, Biblioteca Digitală BCU Cluj „Câteva observații cu privire la medalia exploatării aurifere de la Brezoi, jud. Vâlcea”, Biblioteca Digitală Categorie:Mine de aur Categorie:Brezoi