miniatura|Formația Japan în concert la Ryerson Theatre din Toronto, 24 noiembrie 1979. New Romantic a fost o mișcare de subcultură underground apărută în Regatul Unit la sfârșitul anilor 1970. Mișcarea a luat naștere din scena cluburilor de noapte din Londra și Birmingham, în localuri precum Billy's și The Blitz. Mișcarea New Romantic era caracterizată printr-o modă extravagantă și excentrică, inspirată de buticuri de modă precum Kahn and Bell din Birmingham și PX din Londra. Primii adepți ai mișcării erau adesea numiți de presă Blitz Kids, New Dandies și Romantic Rebels.
Influențați de David Bowie, Marc Bolan și Roxy Music, reprezentanții New Romantic au dezvoltat o modă inspirată de epoca glam rock, combinată cu perioada timpurie a Romantismului de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, de la care mișcarea și-a preluat numele. Termenul „New Romantic” este considerat a fi fost inventat de muzicianul, producătorul, managerul și inovatorul Richard James Burgess. El a afirmat că „«New Romantic» [...] se potrivea scenei Blitz și formației Spandau Ballet, deși majoritatea formațiilor au încercat să se distanțeze de această denumire”. miniatura|Duran Duran într-o fotografie promoțională din 1983 pentru albumul ''Seven and the Ragged Tiger''. Deși era în primul rând o mișcare de modă, mai mulți artiști și formații britanice de la sfârșitul anilor 1970 și începutul anilor 1980 au adoptat stilul și au ajuns să fie considerați de presă reprezentativi pentru acesta, printre care Steve Strange din Visage, Duran Duran, Spandau Ballet, A Flock of Seagulls, Classix Nouveaux și Boy George din Culture Club. Ultravox era de asemenea identificată frecvent de presă drept o formație New Romantic, deși nu manifesta același stil vizual al mișcării, în pofida legăturii sale cu Visage. Japan și Adam and the Ants au fost de asemenea etichetate de presă drept artiști New Romantic, deși ambele au respins această clasificare și niciuna nu avea o legătură directă cu scena originală. Alte formații în ascensiune ale epocii, printre care ABC, Depeche Mode, The Human League, Soft Cell, Simple Minds, Talk Talk și Orchestral Manoeuvres in the Dark (OMD), au fost la un moment dat descrise ca făcând parte din mișcarea New Romantic sau ca fiind influențate de aceasta, în timp ce alții le consideră distincte de mișcare. O serie dintre aceste formații au adoptat sintetizatoarele și au contribuit la dezvoltarea synth-popului la începutul anilor 1980, iar acesta, combinat cu estetica vizuală distinctivă a New Romantic, le-a ajutat să obțină succes mai întâi la nivel național în Regatul Unit, iar apoi, prin intermediul MTV, să joace un rol important în a doua invazie britanică a clasamentelor americane.
Până la începutul anului 1982, mișcarea originală se disipase în mare parte. Deși mulți dintre artiștii asociați cu scena și-au continuat carierele, unii obținând un succes comercial enorm în anii următori, aceștia abandonaseră în mare măsură estetica mișcării. În anii 1990 au existat tentative de revitalizare a acesteia, printre care scena de scurtă durată Romo.
Caracteristici Mișcarea New Romantic este uneori caracterizată drept o reacție la direcția în care evolua mișcarea punk rock. A fost puternic influențată de foștii artiști glam rock ai anilor 1970, precum David Bowie și Roxy Music. Din punct de vedere stilistic, respingea austeritatea și poziția anti-modă care deveneau din ce în ce mai predominante în punk. Persoanele de ambele sexe purtau adesea haine androgine și foloseau produse cosmetice precum tuș de ochi și ruj, parțial inspirate din moda punk anterioară. Această estompare a convențiilor de gen era deosebit de evidentă la figuri precum Boy George din Culture Club și Marilyn (Peter Robinson).
Moda se baza pe o varietate de stiluri inspirate de teme istorice romantice, printre care cămăși cu volane în stil de fop, caracteristice perioadei romantice engleze. Alte surse de inspirație erau constructivismul rus, Bonnie Prince Charlie, francezii Incroyables, cabaretul anilor 1930, starletele de la Hollywood, puritanii și clovnul Pierrot, orice aspect fiind posibil atât timp cât era adaptat pentru a deveni neobișnuit și izbitor. Printre coafurile obișnuite se numărau quiffurile, tunsorile mullet și cele în formă de pană. Totuși, la scurt timp după ce au început să atragă atenția publicului larg, multe dintre formațiile asociate scenei New Romantic au renunțat la hainele eclectice și la machiaj în favoarea costumelor elegante.
thumb|upright|Annabella Lwin cântând cu Bow Wow Wow în 1982, purtând haine din colecția Pirate a lui Vivienne Westwood
Stilul New Romantic a fost răspândit de designerii de modă Jane Kahn și Patti Bell din Birmingham. De asemenea, magazinul PX al lui Helen Robinson din Covent Garden a contribuit la popularizarea lui. Stilul a început să influențeze colecțiile marilor creatori de modă și s-a răspândit, cu o anumită întârziere, prin articolele despre vestimentația purtată în cluburi, publicate în reviste precum i-D și The Face. Pătrunderea mișcării New Romantic în cultura dominantă a coincis cu prezentarea de către Vivienne Westwood a colecției sale Pirate, promovată de Bow Wow Wow și Adam and the Ants, formații manageriate de partenerul ei de atunci, Malcolm McLaren.
Spre deosebire de alte formații de la începutul anilor 1980, în special cele aparținând renașterii 2 tone ska, concentrate predominant în Midlands, precum The Specials, The Selecter și The Beat, ale căror versuri abordau probleme sociale precum șomajul și degradarea urbană, New Romantics au adoptat o atitudine escapistă și aspirațională. Prin interesul său pentru design, marketing și imagine, mișcarea a fost considerată de unii drept o acceptare a Thatcherismului; comentatorul de stil Peter York a sugerat chiar că era aliniată cu Noua Dreaptă. Alan Bissett a făcut de asemenea această asociere, afirmând că „în timp ce New Wave și ska reprezentau încă într-o anumită măsură o provocare la adresa doctrinei Thatcher în curs de afirmare, New Romantics au îmbrățișat-o”, în timp ce Spandau Ballet a fost descrisă drept „sunetul Thatcherismului” de Michael Hann, jurnalist la The Guardian.
Terminologie În primele sale etape, mișcarea a fost cunoscută sub numeroase denumiri, printre care „new dandies”, „new guys”, „romantic rebels”, „peacock punk”, „the now crowd”, „the futurists”, „the cult with no name”, iar în cele din urmă „Blitz Kids”. Pe măsură ce scena s-a extins dincolo de un singur club, mass-media s-a stabilit asupra denumirii New Romantics.
Respingerea termenului Adam Ant a negat întotdeauna că ar fi fost un New Romantic și a reiterat acest lucru în 2001. A făcut același lucru din nou în 2012. Formația Japan a negat de asemenea orice legătură cu mișcarea New Romantic, adoptând un aspect androgin, care includea machiajul, încă de la înființarea sa la mijlocul anilor 1970, spre sfârșitul epocii glam rock, și fiind puternic influențată atunci de formația glam-punk New York Dolls, cu câțiva ani înainte de apariția mișcării New Romantic. Într-un interviu din octombrie 1981, solistul David Sylvian comenta: „Există acum o perioadă în desfășurare care ne-ar putea face să părem ca și cum am fi la modă”. Într-un alt interviu, el a afirmat: „Nu-mi place să fiu asociat cu ei (New Romantics). Atitudinile sunt foarte diferite”. Referindu-se la stilul vestimentar al Japan, Sylvian a spus: „Pentru ei (New Romantics), hainele extravagante sunt un costum. Pentru noi este un mod de viață. Arătăm și ne îmbrăcăm astfel în fiecare zi”.
În mod similar, duetul electronic Soft Cell a negat orice legătură cu scena New Romantic. Într-un interviu publicat în ianuarie 1984, claviaturistul Dave Ball și-a amintit primul an de succes al formației, 1981, și a afirmat: „În acea perioadă eram asociați cu toată povestea New Romantics, dar nu am făcut niciodată parte din ea. Era doar o modă a cluburilor londoneze, cu Steve Strange”.
Solistul OMD, Andy McCluskey, a ridiculizat mișcarea într-un interviu din 2010, afirmând: „Complet separat de muzica electronică sau de viitor era tot rahatul ăla New Romantic din sud. Adică, dacă ni s-ar fi spus vreodată New Romantics, ar fi ieșit bătaie... «Port un kilt? Am suficient tuș de ochi? Cămașa mea are destule volane?» Hai, du-te dracului!”. Cu toate acestea, OMD a fost clasificată drept New Romantic. Claviaturistul Paul Humphreys a comparat această clasificare cu „a numi un scoțian «englez»”.
Istorie Origini thumb|upright|Aspectul androgin Ziggy Stardust and the Spiders al lui David Bowie, care a reprezentat o influență majoră asupra mișcării
Mișcarea New Romantic s-a dezvoltat aproape simultan la Londra și Birmingham. La Londra, aceasta s-a dezvoltat din serile tematice dedicate lui David Bowie și Roxy Music, organizate în 1978 la clubul de noapte Billy's, de pe Dean Street, Londra. În 1979, popularitatea tot mai mare a clubului i-a obligat pe organizatorii Steve Strange și Rusty Egan să se mute într-un local mai mare, The Blitz, un bar de vinuri de pe Great Queen Street, Covent Garden, unde organizau marțea seara Club for Heroes. Clienții se îmbrăcau cât mai original posibil pentru a atrage cât mai multă atenție.
Steve Strange lucra ca portar al clubului, iar Egan era DJ la Blitz. Clubul a devenit cunoscut pentru politica sa exclusivistă de acces și codul vestimentar strict. Strange refuza frecvent accesul unor potențiali clienți deoarece considera că aceștia nu erau îmbrăcați suficient de creativ sau de subversiv pentru a se integra printre cei aflați înăuntru. Într-un incident intens mediatizat, un Mick Jagger beat a încercat să intre în club, dar Strange i-a refuzat accesul. Clubul a generat mai multe localuri derivate, iar în scurt timp au apărut cluburi similare în alte zone ale capitalei și în alte orașe britanice importante, printre care Manchester, Liverpool și Birmingham.
Pe când activau încă la Billy's, Strange și Egan li s-au alăturat lui Billy Currie și Midge Ure din Ultravox pentru a forma Visage. Înainte de înființarea Culture Club, Boy George și Marilyn au lucrat ca angajați la garderobă la Blitz. Videoclipul single-ului lui David Bowie din 1980, „Ashes to Ashes”, care a ajuns pe primul loc în Regatul Unit, îi includea pe Strange și alți trei Blitz Kids și a contribuit la pătrunderea mișcării New Romantic în cultura dominantă.
La Birmingham, originile mișcării New Romantic s-au aflat în deschiderea, în 1975, pe Hurst Street, a magazinului designerilor de modă Kahn and Bell. Creațiile lor elaborate și teatrale combinau elemente vizuale futuriste cu influențe atât de diverse precum arta egipteană, africană și din Orientul Îndepărtat, și aveau să definească în mare măsură aspectul mișcării. Până în 1977, o mică scenă, din care făceau parte Jane Kahn și Patti Bell, Martin Degville, Boy George și Patrick Lilley, se formase în localuri precum The Crown și cluburi precum Romulus și Barbarella's.Rimmer, pp. 100-102.
Leeds a dezvoltat de asemenea o scenă New Romantic timpurie în jurul anului 1979, în jurul unor cluburi precum Warehouse, Primos și Le Phonographique. Cel mai cunoscut reprezentant al acestei scene a fost Soft Cell, al cărei vocalist, Marc Almond, era DJ și angajat la garderoba Warehouse.
Stiluri muzicale
Numeroase formații apărute din mișcarea New Romantic au ajuns să fie strâns asociate cu utilizarea sintetizatoarelor pentru crearea muzicii rock și pop, ceea ce a dus la concepția greșită, larg răspândită, potrivit căreia synth-pop și mișcarea New Romantic ar fi fost sinonime. Synth-pop a fost prefigurat în anii 1960 și 1970 prin utilizarea sintetizatoarelor în rock progresiv, muzica electronică, art rock, disco, „Krautrockul” unor formații precum Kraftwerk, cele trei albume realizate de Bowie împreună cu Brian Eno în „perioada berlineză” și primele albume ale Yellow Magic Orchestra.