Rheinfelden este o comună, reședința districtului Rheinfelden, în cantonul Aargau, Elveția. Centrul regional al regiunii se află pe Rinul Superior, la granița cu Germania, la marginea estică a zonei metropolitane Basel. Cu o populație de puțin peste 13 000 de locuitori, Rheinfelden este al șaselea oraș ca mărime din cantonul Aargau. Din punct de vedere economic și social, orașul este strâns legat de Rheinfelden (Baden), localitatea de pe malul opus al Rinului apărută la sfârșitul secolului al XIX-lea și care poartă același nume din 1922. Vechile denumiri în limba franceză, Rhinfeld și Champs-du-Rhin, nu se mai folosesc astăzi.
Pe o insulă fluvială a fost ridicat, în secolul al X-lea, Castelul Stein, reședința grafilor de Rheinfelden. Dintr-un târg situat pe malul sudic al Rinului s-a dezvoltat, în cursul secolului al XII-lea, sub stăpânirea familiei Zähringen, un oraș fortificat. Castelul a servit timp de mai multe decenii drept reședință principală a Casei de Habsburg, în timp ce orașul s-a bucurat de statutul de oraș liber imperial între 1218 și 1330, precum și începând din 1415, până când, în 1439, a intrat definitiv sub stăpânire habsburgică, respectiv austriacă. Rheinfelden a fost afectat direct de consecințele Războiului de Treizeci de Ani, fiind ocupat de trupele suedeze și franceze între 1638 și 1650, în urma Bătăliei de la Rheinfelden. Cucerit de Franța în 1797, orașul a revenit Elveției în 1802, iar din 1803 este reședință de district în cantonul Aargau. Începând din anii 1970, populația a crescut considerabil, pe măsură ce orașul a devenit parte integrantă a zonei metropolitane Basel.
Economia locală se sprijină în special pe producția de bere (fabrica Feldschlösschen de aici fiind cea mai mare din Elveția) și pe exploatarea zăcămintelor bogate de sare prin salina Riburg. Datorită apelor sărate obținute din extracție, Rheinfelden s-a dezvoltat de la jumătatea secolului al XIX-lea ca stațiune balneară, adaptându-și treptat profilul la cerințele turismului modern, axat astăzi mai ales pe terapie și recuperare medicală.
Geografie [{ "type": "ExternalData", "service": "geoline", "ids": "Q1075351", "properties": { "fill": "#fc3", "stroke": "#ac6600" }}, { "type": "ExternalData", "service": "geoline", "ids": "Q1344620", "properties": { "fill": "#fc3", "stroke": "#ac6600" }}]
Rheinfelden se află la 17 kilometri est de Basel, în colțul nord-vestic al cantonului Aargau, chiar pe granița cu Germania. Teritoriul orașului se întinde de-a lungul malului stâng al Rinului Superior pe o lungime de circa nouă kilometri, având o lățime medie de aproximativ doi kilometri și jumătate. Un rol decisiv în apariția orașului l-a avut Inseli, o insulă din calcar lungă de circa 150 de metri, situată la 47 de metri de malul stâng, care servește drept cap de pod natural pentru traversarea fluviului. În albia Rinului se cască un șanț cu pereți abrupți — o falie tectonică aflată la marginea sud-estică a Câmpiei Rinului Superior. Lung de 700 de metri, acest șanț începe în zona unor repezișuri cunoscute sub numele de Höllhaken și se termină în dreptul podului peste Rin, la St.-Anna-Loch, o groapă adâncă de 32 de metri, cu vârtejuri periculoase. De la Rheinfelden în jos, Rinul devine navigabil până la Marea Nordului.
De o parte și de alta a Rinului, ramificațiile masivului Dinkelberg (ce aparține Pădurii Negre de Sud) și ale Podișului Jura lasă liber un fund de vale acoperit cu depuneri masive de pietriș, cunoscut sub numele de Rheinfeld. Pe malul elvețian, acesta are o lățime de circa un kilometru la marginea vestică a orașului, extinzându-se spre est până la peste trei kilometri în dreptul morenei terminale de la Möhlin. Centrul istoric din Rheinfelden este situat pe o terasă stâncoasă formată din aceeași rocă ca insula Inseli. Spre vest, terasa coboară spre Heimendeckenloch — un defileu acoperit în mare parte în 1903, adânc odinioară de până la 14 metri, prin care în preistorie curgea un braț al Rinului, iar mai târziu pârâul Magdenerbach, venit dinspre sud. De la întemeierea orașului, pârâul se varsă în Rin ocolind centrul istoric prin est. O râpă accentuată străbate centrul vechi pe aproape toată lățimea sa, în timp ce extremitatea sa estică a fost nivelată prin umplutură artificială. La sud de centrul istoric și la vest de Magdenerbach se înalță o altă terasă, Kapuzinerberg, care se continuă cu o culme a Podișului Jura, numită Berg (419 m altitudine). La est de pârâu se ridică Steppberg (373 m altitudine). Punctul culminant al orașului se află la 419 metri, pe Berg, iar cel mai jos este la 270 de metri, pe malul Rinului.
Suprafața comunei este de 1 602 hectare, dintre care 797 de hectare sunt acoperite de păduri, iar 406 hectare sunt ocupate de construcții.
Documentul „Inventarul culturii și al naturii” din Rheinfelden, întocmit în 2008, include 90 de situri culturale și naturale protejate aflate în afara zonei locuite. Printre acestea se numără 15 garduri vii, zece peisaje cu o biodiversitate bogată, opt iazuri, câte șase zone cu arbori seculari și habitate umede, precum și o peșteră. În plus, au fost identificate 19 habitate în care trăiesc specii de reptile precum șopârla de câmp, și năpârca.
Comune limitrofe
Climă Rheinfelden se află într-o zonă cu climă temperată, bucurându-se de condiții meteorologice destul de blânde datorită mai multor factori geografici. Regiunea Basel este una dintre cele mai călduroase zone de la nord de Alpi, având cu până la 40 de zile însorite mai mult decât Podișul Elvețian. Un fenomen meteorologic specific zonei este „Möhlin-Jet” — un vânt puternic care împiedică formarea straturilor persistente de ceață în câmpia Rinului, mai ales pe timpul iernii.
Pe Kapuzinerberg, la o altitudine de 300 de metri, se află o stație meteorologică a Oficiului Federal de Meteorologie și Climatologie. Acolo, temperatura medie anuală este de 8,9 °C. Cea mai rece lună este ianuarie, cu o medie de −0,1 °C, iar cea mai caldă este iulie, cu 18,1 °C. În medie, se înregistrează 8,8 zile tropicale, cu temperaturi de peste 30 °C, și 13,0 zile de îngheț, când valorile coboară sub 0 °C. Cantitatea anuală de precipitații ajunge la aproximativ 974 mm, înregistrându-se valori mai ridicate în cele trei luni de vară, din cauza proceselor de convecție. Nivelul maxim este atins în luna august, cu 102 mm, iar cel minim în octombrie, cu 66 mm.
Transporturi Prin Rheinfelden trece drumul principal 3/7, care conectează orașele Basel și Zürich, respectiv Winterthur. Din acesta se desprinde drumul principal 541, ce duce prin Magden spre Gelterkinden. De-a lungul limitei sudice a orașului trece autostrada A3, inaugurată în iunie 1966, al cărei nod rutier se află pe drumul spre Magden. În apropierea limitei vestice cu Kaiseraugst se desprinde, din 2006, autostrada A861. Aceasta reprezintă un bretea de legătură lungă de 4,6 kilometri, care traversează Rinul și face conexiunea, pe malul german, cu autostrada A98 în nodul rutier Hochrhein.
Istorie Înainte de întemeierea orașului În Mezolitic, cu aproximativ 10 000 de ani în urmă, populații umane trăiau la Eremitage, o creastă de conglomerate situată în apropierea autostrăzii A3 de astăzi. Cu ocazia unor lucrări de construcție din 1930, au fost descoperite acolo o așezare în aer liber cu resturi de vetre și oase de animale, precum și 17 artefacte din calcar și cremene.
La doar câțiva kilometri vest de Rheinfelden, romanii au fondat în jurul anului 44 î.Hr. (Augst), cel mai vechi oraș roman de pe teritoriul Elveției. Prin zona pe care se întinde astăzi Rheinfelden trecea un drum roman ce ducea spre est, peste trecătoarea Bözberg, către (Windisch). La intersecția aflată în dreptul actualului han „Drei Könige” funcționa, cel mai probabil, un punct vamal menționat sub denumirea Caistena Cassangita într-un registru alcătuit înainte de anul 537 și reluat în secolul al VIII-lea de . Din acel nod de transport se desprindea un drum spre valea Magdenertal, iar altul ducea la un feribot peste Rin; pe malul opus amenajaseră o potecă de halaj, folosită pentru a trage ambarcațiunile de la mal împotriva curentului din zona repezișurilor. În 2001 au fost scoase la lumină două apeducte romane ce alimentau Augusta Raurica, iar în același an s-au descoperit la Augarten vestigiile unei fortificații din secolul al IV-lea, dotată cu un hambar de cereale — singura fortificație romană de mari dimensiuni din lemn identificată până acum în Elveția; un cuptor de ars cărămizi a fost excavat în 2013. În câmpia Rheinfeld, în zona moșiei Görbelhof, a fost ridicată în jurul anului 260 o fermă romană (villa rustica), din care se cunosc cel puțin două clădiri: o locuință și un atelier. Așezarea a fost părăsită în jurul anului 350. În secolul al IV-lea, la Pferrichgraben, Heimenholz și, cel mai probabil, pe insula Inseli au funcționat turnuri de veghe romane ce făceau parte din Limesul rhenan.
În secolele al VI-lea și al VII-lea, alamanii s-au stabilit în această regiune. Anul 851 aduce prima mențiune documentară a toponimului Rifelt, termen provenit din germana veche înaltă (ze Rhinfëldun, însemnând „la câmpurile de pe Rin”); mențiunea se referă mai degrabă la un nume de loc topografic decât la o așezare propriu-zisă. După anul 900, Aargau a fost inclus în Regatul Burgundiei Superioare, aflat în plină expansiune. Cu toate acestea, Burchard al II-lea, principele local al Suabiei, a oprit expansiunea regelui burgund : după ce l-a înfrânt în anul 919 în bătălia de la Winterthur, Burchard a obținut în 920 recunoașterea ca duce al Suabiei din partea regelui Henric I. Din acel moment, — regiunea cuprinsă în unghiul ascuțit dintre Rin și Aare — a constituit extremitatea nord-estică a Regatului Burgundiei. În anul 1006, ultimul rege burgund, , i-a cedat acest teritoriu lui Henric al II-lea, rege al Franciei Răsăritene și viitor împărat al Sfântului Imperiu Roman.
Tot în secolul al X-lea, pe terasa stâncoasă s-a stabilit o familie nobiliară înrudită atât cu casa regală burgundă, cât și cu dinastia Salică. Desemnați ulterior de istorici drept contorii de Rheinfelden, acești nobili dețineau domenii pe ambele maluri ale Rinului și au jucat un rol esențial de mediatori în această perioadă de frământări politice, obținând o influență considerabilă. Pe insula Inseli au ridicat castelul Stein, iar în apropierea malului sudic au construit „vechiul castel”, în jurul căruia a început să se contureze o așezare. Cel mai cunoscut reprezentant al dinastiei a fost Rudolf de Rheinfelden, devenit duce al Suabiei în 1057 și antirege al Sfântului Imperiu Roman din 1077. Moartea sa în bătălia de la Hohenmölsen, în 1080, a curmat însă ascensiunea Rheinfeldenului către statutul de reședință regală.
Stăpânirea dinastiei Zähringen și statutul de oraș liber imperial Fiul lui Rudolf, Berchtold de Rheinfelden, a murit în 1090 fără urmași pe linie masculină. Moștenirea sa i-a revenit lui Berthold al II-lea de Zähringen, soțul fiicei lui Rudolf, . Între timp, așezarea din jurul „vechiului castel” crescuse devenind un târg important, iar în jurul anului 1100 s-a ridicat prima biserică de tip sală. Un document menționează două vizite ale predicatorului Bernhard de Clairvaux, în decembrie 1146, amintind atât castelul, cât și o biserică.
În deceniile următoare, ducii de Zähringen au dezvoltat constant așezarea, transformând-o într-un oraș. În a doua jumătate a secolului al XII-lea a fost construit podul peste Rin, un document din 1198 făcând referire la un anume Heinricus de Ponte („Henric de la Pod”). Podul din Rheinfelden este astfel cel mai vechi dintre Konstanz și Strasbourg, fiind construit înaintea podului Mittlere Brücke din Basel. Tot în această perioadă s-a ridicat și zidul de apărare al orașului. Rheinfelden avea o importanță strategică majoră, făcând legătura între domeniile casei de Zähringen din și cele din zona Berna.