miniatura|dreapta|O femeie prinde o cocardă roșu-albă de rogatywka, boneta cu patru colțuri a unui insurgent polonez, în timpul Insurecției din Ianuarie
O cocardă este un nod de panglici sau un alt însemn circular ori oval, în culori distinctive, purtat de obicei pe o pălărie sau șapcă. Cuvântul cocardă provine din francezul cocarde, la rândul său din franceza veche coquarde, forma feminină a lui coquard („vanitos, arogant”), derivat din coc („cocoș”), de origine imitativă.
Primele cocarde au apărut în Europa în secolul al XV-lea. Armatele statelor europene le foloseau pentru a indica naționalitatea soldaților și pentru a permite deosebirea aliaților de inamici. Aceste prime cocarde au fost inspirate de benzile și panglicile colorate distinctive purtate în Evul Mediu târziu de cavaleri, atât în război, cât și în turniruri, având același scop, acela de a deosebi adversarul de camarad.
Ulterior, cocarda a devenit unul dintre simbolurile revoluționare prin excelență ale Epocii Revoluțiilor din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. Principalul său avantaj era vizibilitatea, care permitea identificarea fără echivoc a ideilor politice ale purtătorului, fiind în același timp, la nevoie, mai ușor de ascuns decât, de exemplu, un drapel.
Secolul al XVIII-lea miniatura|Cocarda Franței, apărută și răspândită în timpul Revoluției Franceze miniatura|Cocarda Italiei, din care au derivat în 1789 culorile naționale ale Italiei
În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, cocardele colorate erau utilizate în Europa pentru a indica apartenența purtătorului la o anumită facțiune politică, rangul acestuia sau culorile livrelei unui servitor. Deoarece diferitele regimente ale aceleiași armate puteau purta uniforme foarte diferite, cocardele reprezentau un mijloc eficient și ieftin de identificare națională.
Cocarda era prinsă pe una dintre laturile tricornului sau ale pălăriei cu colțuri unui bărbat ori pe rever. Femeile o puteau purta, de asemenea, pe pălărie sau în păr.
În Franța prerevoluționară, cocarda dinastiei de Bourbon era în întregime albă. În Regatul Marii Britanii, susținătorii unei restaurări iacobite purtau cocarde albe, în timp ce nou-instituita monarhie hanovriană utiliza cocarda neagră. Hanovrienii au acordat, de asemenea, întregii nobilimi germane dreptul de a purta cocarda neagră în Regatul Unit.
În timpul Revoltelor Gordon din 1780 de la Londra, cocarda albastră a devenit un simbol al sentimentelor antiguvernamentale și a fost purtată de majoritatea participanților la revolte.
În timpul Revoluției Americane, Armata Continentală a purtat inițial cocarde de diferite culori drept însemne ad hoc ale gradului militar, după cum a scris generalul George Washington:
Întrucât Armata Continentală nu are, din nefericire, uniforme și, în consecință, trebuie să apară numeroase neajunsuri din imposibilitatea de a-i deosebi pe ofițeri de soldați, se dorește ca un semn distinctiv să fie introdus imediat; de exemplu, ofițerii superiori să poarte la pălării cocarde roșii sau roz, căpitanii galbene ori cafenii, iar ofițerii subalterni verzi.
Curând însă, Armata Continentală a revenit la cocarda neagră moștenită de la britanici. Mai târziu, după ce Franța a devenit aliata Statelor Unite, Armata Continentală a prins cocarda albă a Vechiului Regim francez peste vechea cocardă neagră. Francezii au procedat reciproc, adăugând cocarda neagră peste cea albă, ca semn al alianței franco-americane. Cocarda alb-neagră a devenit astfel cunoscută sub numele de „Cocarda Uniunii”. miniatura|Cocarda Monstruoasei Coaliție în 1866 În timpul Căderii Bastiliei, Camille Desmoulins a îndemnat inițial mulțimea revoluționară să poarte culoarea verde. Aceasta a fost ulterior respinsă din cauza asocierii sale cu contele de Artois. Revoluționarii au adoptat în schimb culorile tradiționale ale stemei Parisului, roșu și albastru. Ulterior, albul Bourbonilor a fost adăugat cocardei, dând naștere cocardei franceze. Mai târziu, diferitele culori și forme ale cocardei au ajuns să indice facțiunea politică a purtătorului, deși semnificația lor nu a fost întotdeauna consecventă și a variat în funcție de regiune și perioadă.
Cocarda Italiei este unul dintre simbolurile naționale ale Italiei și este alcătuită din cele trei culori ale drapelului italian, cu verde în centru, urmat spre exterior de alb și roșu. Ca simbol revoluționar, cocarda a jucat un rol important în mișcările care au caracterizat unificarea Italiei, fiind prinsă, în forma sa tricoloră, pe haine sau pălării de numeroși patrioți ai acestei perioade din istoria Italiei. Cocarda tricoloră italiană a apărut pentru prima dată la Genova, la 21 august 1789, moment de la care sunt atestate și cele trei culori naționale italiene. Șapte ani mai târziu, primul drapel militar tricolor a fost adoptat de Legiunea Lombardă la Milano, la 11 octombrie 1796, iar la 7 ianuarie 1797 tricolorul a devenit pentru prima dată drapelul național al unui stat italian suveran, Republica Cispadană.
Utilizare militară în Europa miniatura|dreapta|Ioan al VI-lea al Portugaliei purtând cocarda albastru-roșie a Portugaliei pe o pălărie militară cu colțuri miniatura|Cocardă metalică montată pe suportul pivotant al unei căști Pickelhaube
Începând din secolul al XV-lea, diferite monarhii europene au folosit cocarde pentru a indica naționalitatea militarilor lor. Originea lor se află în benzile și panglicile colorate distinctive purtate pe brațe sau pe coifură de armatele și cavalerii participanți la turniruri în Evul Mediu târziu, pentru a deosebi prietenii de inamici pe câmpul de luptă. Cocardele din panglică au fost purtate ulterior pe căști și pe pălării cu boruri, tricorne și bicorne, precum și pe pălării cu colțuri și ceacouri. Cocardele metalice colorate erau purtate pe partea dreaptă a căștilor, iar cele mici, asemănătoare unor nasturi, în partea frontală a chipiurilor și șepcilor cu cozoroc. Pe lângă rolul lor de a indica loialitatea față de un anumit monarh, cocardele colorate ofereau un semn de recunoaștere comun și ieftin într-o epocă în care culorile uniformelor puteau varia considerabil între regimentele aceleiași armate.
În timpul Războaielor Napoleoniene, armatele Franței și Rusiei purtau în partea frontală a ceacourilor cocarda imperială franceză, respectiv cocarda mai mare a Sfântului Gheorghe.
Imperiul German (1871–1918) utiliza câte două cocarde pe fiecare tip de coifură militară: una, negru-alb-roșu, pentru imperiu, iar cealaltă pentru monarhia componentă a imperiului din care provenea militarul, acestea folosindu-și propriile culori încă dinaintea unificării Germaniei. Singurele excepții erau regatele Bavaria și Württemberg, care își păstraseră dreptul de a avea propriile forțe armate, neintegrate în armata imperială. Cocardele lor erau alb-albastru deschis-alb în Bavaria, respectiv negru-roșu-negru în Württemberg.
Republica de la Weimar (1919–1933) a eliminat aceste cocarde, deoarece se considera că ele puteau încuraja separatismul și, implicit, dezmembrarea din nou a statului german în entități regionale.
După venirea naziștilor la putere, aceștia au respins culorile democratice germane negru-roșu-auriu folosite de Republica de la Weimar. Au fost reintroduse culorile imperiale (în germană die kaiserlichen Farben sau Reichsfarben), cu negru la exterior, alb în zona intermediară și roșu în centru. Guvernul nazist a utilizat combinația negru-alb-roșu pe toate coifurile armatei. Aceste culori reprezentau cel mai mare și unele dintre cele mai mici state ale Reichului: Prusia, cu negru și alb, și orașele-stat ale Ligii Hanseatice, Hamburg, Bremen și Lübeck, cu alb și roșu.
Franța a înființat primul său serviciu aerian militar în 1909 și a ales în scurt timp cocarda franceză tradițională ca primul însemn național aplicat aeronavelor, tip de marcaj cunoscut în prezent drept însemn de naționalitate al aeronavelor. În timpul Primului Război Mondial, și alte țări au adoptat cocarde naționale și au folosit asemenea embleme colorate pe aeronavele lor militare. Aceste însemne includ adesea un simbol suplimentar în centru pentru identificarea mai precisă a aeronavelor naționale; de exemplu, cele ale marinei franceze poartă o ancoră neagră în interiorul cocardei franceze.
Revoluționarii maghiari au purtat cocarde în timpul Revoluției Maghiare din 1848 și al Revoluției din 1956. Din acest motiv, maghiarii poartă în mod tradițional cocarde la 15 martie.
Statele Confederate Reluând utilizarea lor din perioada în care americanii s-au răsculat împotriva Marii Britanii, cocardele, de obicei confecționate din panglici albastre și purtate pe îmbrăcăminte sau pălării, au devenit simboluri răspândite ale sprijinului sudist pentru secesiune înaintea Războiului Civil American din 1861–1865.
Lista cocardelor naționale miniatura|Cocardă de pe șepcile persoanelor autorizate din serviciul de pilotaj al Imperiului Rus, 1913 miniatura|Carabinieri în uniformă de ceremonie la parada militară de Festa della Repubblica din 2 iunie 2006. Pe pălărie, sub stemă, se află cocarda Italiei.
Mai jos este prezentată o listă a cocardelor naționale și subnaționale. Culorile sunt enumerate de la centru spre exterior.