Rabbi Eshtori Haparhí sau Eshtori Haparkhí, sau Ishtori Hafarkhi (în ebraică: אשתורי הפרחי, sau poate, pe numele său adevărat, Itzhak ben Moshe Hacohen Haparhi (n. circa 1280 sau în prima jumătate a secolului al XIII-lea - circa 1355) a fost un medic, călător și geograf evreu provensal-palestinian, probabil, originar din Provența. S-a distins prin scrierea sa geografică și teologică despre Țara lui Israel. Locul nașterii sale nu este cunoscut, după ipoteze diferite, s-a născut în Provența sau Occitania (poate la Florensac după Amihai Schwartz Amichai Schwartz 2023) sau, poate, mai puțin probabil, în orașul Florencia din Spania. A studiat cărțile sfinte iudaice cu bunicul său, rabinul Nathan din Tronkatila (Trinquetaille), apoi, în urma prigoanei, s-a refugiat în afara regatului francez, la Perpignan și apoi la Barcelona în Catalonia. După câțiva ani a plecat în Palestina, cunoscută de el și coreligionarii săi ca Eretz Israel sau Țara lui Israel, în 1313 ajungând la Ierusalim. Mai târziu s-a stabilit la Beit Shan. Principala lui scriere „Kaftor uferakh” a fost o carte de teologie iudaică dedicată poruncilor religioase cu privire la Țara lui Israel. Scriind această carte, s-a dedicat unei cercetări geografice istorice a Palestinei, inclusiv topografiei - identificării locurilor din regiune, menționate în izvoare evreiești antice.
Numele După una din ipoteze, HaParhi vine de la locul de obârșie al familiei sale sau, poate, chiar locul său presupus de naștere, Florencia din Spania, sau, mai probabil, Florensac în Provența..Parhi vine de la cuvântul ebraic perah = floare, care se asociază cu Florencia.David ori cu Florensac. Alții au crezut că vine de la numele operei sale „Kaftor va-Ferach” (Bulb și floare) R.Eisenberg 2014 p.72 Numele Eshtori el și l-a scris uneori sub forma Ish Tori (Om din Tours, adică din orașul francez Tours) sau poate, Om al călătoriei, cu alte cuvinte Călătorul, după verbul ebraic „tur”. Dar, de fapt Eshtori nu pare a fi o poreclă, ci numele său personal, format dintr-un singur cuvânt, versiune a numelui provensal Astruc, („norocos”, „născut sub un bun astru”, uneori Bonastruc), cunoscut între locuitorii evrei ai Provenței. Amichai Schwartz 2023
Biografie Eshtori Haparkhi nu este menționat în literatura contemporanilor săi, probabil din cauza lipsei de legături dintre Palestina și Diaspora în timpul său, iar informațiile despre el se bazează pe cartea sa „Kaftor uferakh” (mai ales, prefața), precum și pe manuscrise ale unor cărți medicale traduse de el.
Eshtori Haparkhí s-a născut în anul 1280, probabil într-o comunitate evreiască din Provența. Haparhi provenea dintr-o familie de înțelepți și rabini renumiți. Tatăl său a fost Moshe Hacohen HaParhi, un distins învățat talmudist. Bunicul său a fost Nathan ben Meir din Trinquetaille, autorul cărții „Shaar HaTefisá”. Străbunicul său a fost Meir ben Itzhak din Carcassonne, autorul cărții „Sefer ha-'Ezer”.
Eshtori a studiat cărțile sfinte iudaice cu tatăl și poate, cu bunicul său A.Luncz 1897, iar ulterior cu Eliezer ben Yosef din Chinon, care a murit ca martir, fiind ars pe rug. responsa de Shlomo Ben Adret 3,7 שו"ת הרשב"א חלק ג סימן ז: גינון Ulterior, și-a continuat studiile la Montpellier, învățând astronomia sub îndrumarea lui Yaakov ben Mahir Ibn Tibbon, membru al celebrei familii Ibn Tibbon. Cu această ocazie, în afara literaturii rabinice și a astronomiei, a studiat medicina, limbile latină și arabă, scrierile lui Galen, Hipocrate, Aristotel,Ptolemeu, Al Fargani, Ibn Sina, Enciclopedia Evreiască Brockhaus-Efron Există, de asemenea, mențiuni care sugerează că ar fi studiat cu un rabin numit Asher (poate, Asher ben Yehiel după Lunz 1897, și Freimann 1984, dar contrar opiniei rabinului Avraham Havatzelet, 1994)
După expulzarea evreilor din Franța în 1306, a plecat la Perpignan, pe atunci în Regatul Mallorca, apoi la Barcelona, în Principatul Cataloniei (Coroana Aragonului) și apoi,în Egipt care se afla sub stăpânirea Sultanatului Mameluc Bahrid, și apoi din 1312 în Palestina, în provincia Damasc, aflată sub aceeași autoritate. La sosirea sa în Palestina, sau „Țara lui Israel”, s-a stabilit inițial la Ierusalim, cu gândul să pună în aplicare regulile și poruncile halahice cu privire la orașul sfânt și la Muntele Templului. Dar a plecat după un an, voind, se pare, să se îndepărteze de disputele contra și pro-Maimonide din oraș. S-a mutat la Beit She'an (în arabă Beisan), explicându-și alegerea prin faptul că localitatea „se află lângă ape din belșug și pâraie liniștite; este un pământ prețuit și binecuvântat, plin de bucurie; asemenea Grădinii Domnului, își dă rodul și deschide poarta către paradis”. De acolo a pornit într-o lungă călătorie prin țară care a durat șapte ani, mai întâi doi ani în Galileea și apoi cinci ani în restul țării, în care a conceput cartea sa principală - Kaftor vaferah. Apoi a contiuat să profeseze ca medic la Beit Shan și a încetat din viață în anul 1355. 200px|miniatura|dreapta|Kaftor vaferah de Eshtori Haparhi, ediție tipărită la Veneția în 1549
Kaftor vaferakh (Bulb și floare) Kaftor vaferah - "Bulb și floare" sau „nod și floare” este o expresie ebraică însemnând „operă de artă”, „perfecțiune”, și provine din descrierea candelabrului (Menora) din Templul din Ierusalim în Cartea Ieșirii 37:17.
„Kaftor vaferakh” este o lucrare halahică (de drept și cult iudaic) despre poruncile religioase și regulile agrare iudaice, care se aplică pământului Țării lui Israel. Cartea se referă la legile agrare respectate de locuitorii ținutului. Haparchi enumeră numele orașelor și satelor și descrie topografia regiunii pe baza vizitelor efectuate personal la fața locului. În scopul cercetării sale, rabinul Eshtori a călătorit prin Palestina timp de șapte ani. Spre deosebire de alți călători care au vizitat Țara Israelului în Evul Mediu, și care au descris în principal locurile locuite de evrei și situate pe „Drumul Regelui”, rabinul Ashtori a vizitat și locuri mai îndepărtate, de unde și importanța sa deosebită ca întâi cercetător al țării. El a clarificat granițele istorice ale Țării Israelului, împărțirea tradițională biblică a acesteia în „triburi”, topografia Ierusalimului, vegetația pământului și culturile agricole, greutățile, măsurile și monedele din trecut și din prezent. El descrie fructele și legumele zonei și valorifică comentarii rabinice anterioare, precum cel întocmit de Itzhak ben Melchitzedek din Siponto.Zecharias Frankel Darkei ha-Mishnah, ed Heinrich Hung> Prin urmare, cartea conține o mulțime de informații despre ceea ce se întâmpla în Țara Israelului în acea vreme. În timpul călătoriei sale, el a identificat 180 de locuri ale căror nume sunt menționate în Biblie, Mișna și Talmud, unele dintre ele identificate și pe baza asemănarii numelui lor cu numele locurilor arabe din vremea sa. În ciuda diverselor îndoieli cu privire la unele dintre afirmațiile sale, cercetarea novatoare a lui Ashturi în legătură cu granițele pământului continuă să servească drept piatră de temelie în discuțiile pe acest subiect purtate de arbitrii halahici până în ziua de azi.
În capitolul 10, el se străduiește să demonstreze că trebuie să se facă distincția între excelența spirituală și sfințenia Țării Israelului și sfințenia sa halakhică în toate aspectele legate de poruncile care cu privire la această țară: sfințenia halakhică, juridică, există doar în zona în care locuiau evreii în timpul celui de-al doilea Templu („granițele emigranților babilonieni”)dar sfințenia spirituală există în toată zona care a fost promisă în Tora lui Avraam, Isaac și Iacov. Procedând astfel, el s-a opus unei percepții larg răspândite conform căreia nu există sfințenie în afara „granițelor emigranților babilonieni”.,în comentarii ale unor rabini „rishonim” cu privire la Tractatul Ghittin pag.2 cu privire la sfințenia orașului Akko Conform acestei percepții, evreii din vremea sa evitau să locuiască ,de pildă, la Beit Shan, deoarece, conform Talmudului, anumite detalii din legile contribuțiilor și zeciuielilor nu se aplicau acolo Tractatul Hulin p.6 și s-a străduit să-i convingă că este o mitzvah - o poruncă - să locuiască și în aceste locuri (cap.7 al cărții)
În afara importanței sale juridice și religioase, cartea Kaftor vaferakh este considerată cea dintâi carte ebraică despre geografia Țării Sfinte , Britannica Online Encyclopedia
Timp de aproximativ două sute de ani de la scrierea ei în Palestina în 1322, cartea nu a fost cunoscută, din cauza distanței autorului față de centrele rabinice din Europa. În 1549, cartea a fost tipărită pentru prima dată la Veneția, A History of Rabbi Ishtori HaParhi:The first researcher into the Land of Israel, Les Fleurs de l'Orient iar de atunci i-a fost recunoscut statutul de autoritate halahică importantă în ceea ce privește subiectele cercetării sale.
Farhi a încheiat redactarea lucrării sale majore, în 1322 și a dedicat-o naghidului evreilor din Egipt. Ulterior, Farhi a plecat la Ierusalim pentru a preda manuscrisul rabinului Baruch din Ierusalim pentru editare. Acest manuscris, cu adăugiri ale rabinului Matityahu din Beit Shan și ale rabinului Baruch din Ierusalim, precum și o introducere și adăugiri ale autorului însuși, nu s-a păstrat. Doar un exemplar, realizat din manuscrisul „Kaftor u-Ferach” înainte de corecturile sale de către autor și editorii menționați anterior, a supraviețuit în biblioteca naghidului egiptean, rabinul Itzhak Kohen Sholal. După acest manuscris, lucrarea lui Farhi a fost tipărită la Veneția în 1545-1548 de către rabinul Meïr ben Yaakov Frantz, fără menționarea numelui autorului. David Conforte (1618-1685) a fost mai târziu primul care a găsit că Ashtori Haparhi era autorul cărții, asa cum a menționat în cronica „Kore Hadorot” (Lectura generațiilor) (tipărită în 1746 la Veneția) Lucrarea fost republicată de Zvi Hirsch Edelman Chen Tov la Berlin în 1851, fără a menționa numele autorului; Numele autorului Ashtori Haparkhi apare în titlu abia în ediția finală a cărții „Kaftor u-Ferach” realizată de Avraham Luntz la Ierusalim (1897-1898). Această ediție este împărțită în două volume (capitolele 1-15, 16-6), cu adăugarea unei introduceri și a unor note principale. O nouă ediție, adnotată pe baza manuscriselor și a primei tipăriri, a fost publicată în 1994 în Israel de către Beit Midrash pentru Halacha pentru așezările agricole, editată de rabinul Avraham Havatzelet. Alte cărți În afară de Kaftor vaferakh, Eshtori Haparhi a mai scris șase cărți: două traduceri din latină, efectuate la Barcelona,care s-au păstrat, și patru cărți originale care s-au pierdut și au fost cunoscute doar prin menționarea lor în Kaftor vaferakh: Targum Sefer Refuot (1306) traducere din latină a lucrărilor Tabula antidotarii și De remediis morborum de Armengaud Blaise din Montpellier Michael R. McVaugh, Lola Ferre The Tabula Antidotarii of Armengaud Blaise and Its Hebrew Translation, Transactions of the American Philosophical Society, New series, volume 90,6,2000 PP.10–11 Sefer ha-Kevusim ספר בכבוסים — traducere a culegerii latine Liber de Purgatione despre curățenia și igiena corpului, sanatate publica și medicină preventivă prin curățenie și spălare, bazându-se, se pare, pe o carte anterioară a rabinului Eliyahu ben Yehuda Vreme de sute de ani a fost considerata pierdută, si a fost redescoperită și publicată în 2024 de către cercetătorii israelieni Amihai Schwartz și profesor Zohar Amar de la Universitatea Bar Ilan. Мааmаr beviur daat — tratat despre opiniile din Canonul lui Ibn Sina și despre locuitorii de la Ecuator Batei Hanefesh(Casele sufletului) — carte didactică despre care nu se cunosc decât două citate in Kaftor veferakh cu privire la legile rugăciunilor Shoshanat hamelekh - are, se pare, referințe cu privire la unele cunoștințe științifice ale inteleptilor talmudici Shaar Hashamaiym (Poarta cerului) — nu i se cunoaște conținutul
Note
Legături externe Ediții ale cărții Kaftor vaperah: