Serviciul regal (în ) se referă la legătura dintre demnitarii ecleziaști (episcopi și stareți) și monarhie, precum și la obligațiile care decurg din această legătură.

În Biserica imperială francă, dar mai ales în cea ottoniană și cea salică, episcopul sau abatele învestit de regele german împreună cu dieceza (mai exact principatul-(arhi)episcopal supus jurisdicției imperiale) sau mănăstirea (respectiv prelatura imperială) aflată sub autoritatea sa, erau obligate să îndeplinească servicii cârmuitorului. Același lucru era valabil în Anglia, Franța și Spania.

Serviciile regale includeau: rugăciunea pentru rege și familia sa, găzduirea și paza regelui și a suitei sale, obligația demnitarului ecleziast de a partcipa la adunarea curții regale și obligația diecezei, respectiv a mănăstirii de a susține oastea regală în timpul campaniilor militare.

Bibliografie

Carlrichard Brühl: Fodrum, gistum servitium regis: Studien zu den wirtschaftlichen Grundlagen des Königtums im Frankenreich und in den fränkischen Nachfolgestaaten Deutschland, Frankreich und Italien vom 6. bis zur Mitte des 14. Jahrhunderts. Köln u. a. 1968. Caroline Göldel: Servitium regis und Tafelgüterverzeichnis. Untersuchung zur Wirtschafts- und Verfassungsgeschichte des deutschen Königtums im 12. Jahrhundert. Sigmaringen 1997, . Wolfgang Metz: Das servitium regis. Zur Erforschung der wirtschaftlichen Grundlagen des hochmittelalterlichen deutschen Königtums. Darmstadt, 1978, .

Categorie:Politică creștină